miercuri, 29 ianuarie 2014

S T S





Sa Traiasca Securitatea !

Conform ziarului american Washington Post, cele aproximativ 19 milioane de inlocuitori (adica, care locuiesc in) si care, deocamdata, se incapataneaza sa traiasca in Romania, dispun de 7 servicii secrete. Si asta in lipsa unui dusman extern declarat (cum e cazul Israelului, de exemplu).

Deci, Romania dispune de 7 servicii secrete :

1) Serviciul Roman de Informatii (spionajul intern),
2) Serviciul de Informatii Externe (spionajul extern),
3) Serviciul de Telecomunicatii Speciale (timpanele invizibile),
4) Directia Informatii si Protectie Interna din cadrul MAI (cunoscut ca «Doi si un sfert»),
5) Directia pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar situat in subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, serviciu secret care cica ar preveni actiuni ilegale din inchisori, (cum ar fi aplecarea tendendentioasa dupa sapunul scapat la dush),
6) Directia Generala de Informatii a Armatei,
7) Serviciul de Protectie si Paza .

De ce atatea ? poate ca va intrebati. Ei bine, raspunsul il gasim tot acolo, in creuzetul in care se cumuleaza si se contopesc experientele colective ale unui popor, pana cand devin traditie, intelepciune populara sau folclor. Refrenul unui vechi cantec popular haiducesc ardelenesc suna cam asa:
'Ca romanu nu-i niciunu, unde-s doi, te vinde unu'.

Deci romanul e informatician din nascare. Stie de mic cum sa prelucreze informatia si cui sa i-o vanda cu maxim de profit. Avem ca popor o inclinatie mai abrupta spre serviciile secrete decat au alte popoare. De exemplu, serviciile secrete romanesti, luate in ansamblul septelului lor (doar sunt sapte, nu ? ), au reputatia internationala de a fi atat de secrete in misiunile lor incat nici personalul nu stie de ce a venit la birou in ziua respectiva.

SRI si SIE sunt mai rebele de felul lor, spre deosebire de STS, care e mai ascultator. De fapt, circula zvonul ca STS a fost creat din considerente religioase. S-a dat ascultare poruncii a 11- a din Legea lui Moise, care indeamna mobilizator: "Asculta-ti aproapele !". Se zice ca in sistemul de filaj al telecomunicatiilor nu s-a schimbat nimic de pe vremea Securitatii. Decat microfoanele, cu camere mai performante. Asadar, avertizarea: "- Nu scuipati in spatiul verde, ca ruginesc microfoanele !", este inca valabila.

Sapte servicii secrete, secreta din umbra noptilor pustii, pentru noi. Pentru ca noi sa putem sforai linistiti. Stiind ca asupra sigurantei nationale si a securitatii personale se vegheaza continuu...

Ei bine, stigmati cititori, va permit accesul la o informatie obtinuta de la departamentul de contrainformatii. Oricat de dificil va va fi sa credeti urechilor (cand veti citi in gand aceste randuri), realitatea este ca nu suntem ascultati. Absolut deloc ! Oricat de mult v-ati dori. Chiar si daca veti tzipa urland. Cea mai tare dovada in sprijinul acestei contrainformatii ne-o furnizeaza tragicul accident aviatic din Apuseni. Dupa ce a apelat de sase ori la numarul de urgenta 112, unul dintre supravietuitori a ajuns la aceeasi concluzie ca si subsemnatul. Mai bine ar fi sunat la 'Linia Fierbinte', ca acolo ti se raspunde instant si scapi si de hipotermie. A doua dovada ca in realitate nu suntem ascultati ne-o ofera raportul guvernului, care, in ciuda relatarilor supravietuitorilor si voluntarilor de la fatza locului, ne transmite ca operatiunea de salvare initiata de autoritati a fost un succes, doar ca victimele au murit. Cativa incompetenti au fost demisi din functii, ca urmare a succesului. Dar, din fericire, pepiniera de incompetenti de unde guvernul isi alege componentii, este departe de a fi epuizata.

Pai bine, si atunci de ce a investit unul din cele 7 servicii secrete 40 de milioane de valuta forte pe un sistem de apelare de urgenta de ultima generatie ? Simplu. Daca nu consuma banii primiti la majorarea fondurilor bugetare de anul asta, anul viitor asculta cu borcanul in perete si cu ochiul pe gaura cheii. In plus, o astfel de tehnologie de interceptare se foloseste numai la comanda. Politica. Nu pentru orice medic inghetat pe partie...Si mai exista un motiv. Sa para ca lucreaza din greu si performant. Chestia simpatica la serviciile astea 'cu ochi albastri', este ca opinia publica nu poate avea acces la schema de personal. Ca sa stim si noi daca fetele si baietii care freaca tubu de neon pana ii sare starterul sunt suficienti, sau includerea pe statul de plata bugetar a rudelor pana la gradul al treilea, este chiar necesara.


°°°°°°°

Iarna asta trebuie ca este basista ! (codul portocaliu se stie, este basist). Altfel nu se explica de ce le-a tras aceasta iarna de doua ori uselistilor cate o palma, cat Palma de Mallorca.

Prima data cand uselistii au ramas cu hemoroizii la vedere a fost pe partia aeriana din Apuseni. Ghinion, tocmai in mandatul lor. Electoratul romanesc de asta data si-a ros unghiile de indignare, unit.

Imaginea USL a iesit atat de sifonata dupa acest episod, de parca fusese developata cu bocancul de catre unitatile ucrainene speciale de politie, Berkut.

A doua oara, codul rosu (care este pesedist), s-a instalat fara aprobare, prinzandu-l pe primul ministru in bascheti, aruncand la cosh. Nu, nu va emotionati prea tare. Nu arunca nimic in plus in coshul minim de consum. Ci la cel de baschet. Or fi bascheti din aceia care se misca natural dar se rup in lateral ? Va trebui sa asteptam alegerile ca sa ne dam seama.


°°°°°°°


Ajunsi la capitolul din urma, cu care se sfarseste incheierea de final, vreau sa va luminez cu privire la semnificatia titlului acestui pamflet: ‘S T S’.

Nu, nu este vorba de Serviciul de Telecomunicatii Speciale ( care apartine de C.S.A.T). Nu, nu este vorba nici de Serviciul de Teleportari Spatiale ( care apartine de N.A.S.A), nici de Serviciul Tehnic de Simulari ( care apartine de guvern). Nici de Serviciul de Transport Subventionat ( care apartine de Corpul Diplomatic). Si nici de Serviciul Tainicului Sinod ( serviciile secrete ale B.O.R).

Nu. Nu am batut atat de departe. Ci fiindca ma simt atat de in siguranta si uscat (chiar si in zilele acelea delicate, din luna), am vrut sa fac si eu o precizare.


Pentru ca 7 servicii secrete romanesti conlucreaza armonios pentru ca noi sa putem sa ne vedem linistiti de secretiile noastre, am formulat si eu o afirmatie nevinovata, prin acronim, plina de adevar necenzurat, adresata intregii societati romanesti la inceput de an 2014:    S
erviciile Triseaza Societatea !

Sa Te Sparg ! contribuabile






Damblarin



1 Damage Case



Simteam nevoia de ceva tare si, cum nu aveam nimic de baut, am tras o emisiune cu unul din bunicii rockului cu vena, Lemmy Kilmister, fondatorul, basistul si vocalistul dementialei trupe britanice Motorhead. 




2 Damage Case



Emisiunea contine o selectie de piese mai comestibile (pentru ca sa o poata asculta si vegetarienii) . 




4 Damage Case



Baga bine la cap ceea ce auzi. Nu sti niciodata cand iti poate fi de folos…




5 Damage Case



Prima jumatate a emisiunii a fost  alcatuita din piese mai vechi.  A doua jumatate (piesele care urmeaza), au fost selectate de pe ultimul album ,  ‘Aftershock’, aparut in 2013. 




7 Damage Case



Video Radio Damblarin !



Singurul blog – radio care,

cand te prinde nu te iarta !





marți, 21 ianuarie 2014

Carpato-Danubiano-PONTIC





Sunt strut carpatin ouat de o dropie. De aceea mi se falfaie ! Ce pana mea…


Ponta: - Stimati tovarasi cu diverse functii, ministri si membri ai guvernului. V-am convocat la aceasta sedinta de guvern ultra secreta, in mijlocul noptii, ca sa nu ne bazaie presa si sa putem dezbate rapid problemele arzatoare ce ma apasa. Imi cer scuze ca am ajuns in sala de sedinte in botosei si pijama, dar m-am dat jos din pat si am tulit-o discret, fara sa aprind lumina...Cum ? De ce port pijama de matase roz cu mikimausi rosii ? Bai, da sunteti culmea ! Pai daca asa ii place la nevasta- mea !?! Va rog nu ma mai intrerupeti cu intrebari despre matase. Deci, sa revenim. Va mai amintiti obsesia aceea romaneasca de dupa razboi, cand partizanii anticomunisti asteptau sa vina americanii ? Domnilor, uite ca deja vin. Si inca prea des. Tocmai de aceea eu trebuie sa ma dau la fund o perioada. Nu stiu inca la al cui. Important este sa nu fie paros si cu furunculi, ca in rest nu emit pretentii. Trebuie doar sa am unde-mi baga capul pana trece vizita delegatiei americane. Ca sa nu ma gaseasca, ca m-am saturat sa o tot incasez cu liniarul la palma pana mi se inrosesc urechile. Cine se crede nulitatea asta de Nuland, sa dea buzna asa peste mine si sa ma ia pe nepregatite ? Iar sa imi iau angajamente de care nu ma pot tine ? Si apoi sa ma ia iar la critica pana ajung cu nervii facuti pireu ?...

Frunda: - Domn prim, io zice che la presu spunem che american venit felicit premier, nu critice la el... 

Ponta: - Bai Frunda, vorbeste bai citetz. Pai ce, eu sunt Felicia Senzual ca sa ma felicite toti emisarii de la Holywood ? (desi cand ma rad pe picioare cu lama arat brici !). 

Frunda: - Pai daca manci in cur se face pe strutz ? No, atunce zice che venit se felicit guvern pentru realizari, se felicit che suntem la NATO de zece ani, mei... 

Ponta: - Bravo Gyorgy, asa da, asa imi place, suna mult mai bine. Ma scoate pe mine din context. 

Frunda: - Da io zice ca mai bine spune purtatoru lu cuvantu PSD, Ivan, trebu asta ! 



Dragnea: - Victore, dar cu noi, astia cu 'Paranormal Activity'...cum ramane daca pleci tu ? 

Ponta: - Care paranormal Liviule, ca nu inteleg ? 

Dragnea: - Noi, astia cu activitati duse dincolo de...normal. Intelegi tu...Baietii cu 'Dosarele X'... 

Ponta: - Ramane cum am stabilit. Liviule nu dispera, ca dispar doar cateva zile, pana se mai linistesc valurile create de crucisatorul american. Dupa aia scot si eu capul la loc ca melcu si... 

Frunda: - Strutz nu ca melc, domn prim ministru !

Ponta: - Frunda, nu mai doini frunza daca nu ai nimic de comunicat. Ca nu am chef de glume cu accent unguresc la ora asta… 

Dragnea: - Pai nu vezi ca nu putem trece de procurori ?

Ponta: - Pai uite ca ne invata domn profesor Nastase ce sa facem, indrumandu-ne din puscarie (sa-i dea Dumnezeu sanatate acolo unde este si ani multi, ca uite cat de consecvent pedaleaza din vasle, chiar daca nu mai are apa sub luntre). Si ne sugereaza subtil ca toata treaba poate fi reglata peste capul institutiilor si a procurorilor care ne incomodeaza, prin modificari legislative si prin schimbarea constitutiei. 
Asa, deci, ce spuneam ? A, da, si dupa ce o sa ma intorc din mini-vacanta asta bugetara, pre multi am sa popesc. Cred ca o sa incepem sa privim in alta parte. Nu peste ocean, ci spre uscat. Ca sa ajungem si noi la liman odata. Ca cu astia nu putem sa o scaldam pana la capat cum vrem noi, numai cum vor ei. In schimb, rusii si chinezii nu o sa ne caute de oua si nu o sa ne numere prunele din straita, ca ce facem noi in plan intern, atata timp cat geo-strategic si economic vom fi piata lor de desfacere. Mai trebuie sa o rumegam impreuna, dar eu zic ca alta solutie nu avem, decat sa schimbam pe 'Big Brother' cu 'Gemenii'. Nu ne poate sta nimeni impotriva, fiindca detinem o majoritate istorica. In plus, electoratul nostru este format in marea majoritate din fosta clasa muncitoare de la sate si agrarii de la orase. E un electorat simplu, imbatranit, fara prea multa carte, fara prea mari pretentii de la viata. In curand, mult prea sleit ca sa mai iasa in strada. Nu cere drepturi, libertati si alte mofturi occidentale. Ci, un acoperis deasupra capului ca sa nu-i ploua-n gat, ceva ieftin de umplut matzul, o posirca de rachiu, un loc de munca care sa il tina ocupat si o femeie de servici pe post de curva jegoasa. Atat. Daca reusim sa le oferim nivelul asta minim, vom avea mana pe carma si o vom freca cel putin doua cicluri. De mandat. Majoritatea romanilor sunt prea saraci si needucati ca sa isi poata permite luxul democratiei. Intelectualii, antreprenorii, idealistii iubitori ai statului de drept si ai democratiei, hipsterii si...dracu mai stie cate categorii de fitzosi o mai exista in tara asta, sa plece. Sa plece acolo unde sistemul ii baga in seama. Pentru ei vom tine granitele deschise si perspectivele inchise.

Plumb : - Pai, la mediul de afaceri ce o sa le spunem cand o sa vada ca lipsiti ? Ca astia de abia asteapta sa va dea in gat la americani...

Ponta: - Doamna Rovana Plumb, dumneavoastra sunteti ministrul mediului inconjurator si a schimbarilor climatice, nu al mediului de afaceri, nu ? Atunci de ce va bagati portofoliul unde nu va fierbe ministerul ? Ei bine, atunci, daca sunteti responsabila cu mediul inconjurator, ia va rog sa inconjurati pe ocolite orice intrebare ce vizeaza lipsa mea in urmatoarele zile, indiferent din ce mediu provine intrebarea si indiferent ce schimbari climatice risca sa produca. 

Corlatean: - Si daca fuga aceasta a dumneavoastra o sa creeze un scandal diplomatic cu aliatii nostri externi ? 

Ponta: - Fuga o fi ea rusinoasa, dar e sanatoasa. Iti trebuie curaj ca sa iti asumi aceasta rusine calculata. Iar eu vreau sa demonstrez ca am curajul sa fug ! Cat despre un scandal diplomatic cu aliajele noastre externe, lasati lucrurile in seama mea. Sunt specialist in situatii critice. Sa le dezamorsez, vreau sa zic. Nu sa le generez... Aaaa, Corlatene, in calitate de ministru de externe tu va trebui sa plimbi delegatia nulitatii aleia de Nuland american, cat mai spre exteriorul, mai spre externul miezului problemelor. Daca sti cum zic. Adica, tu imi vei lua locul (numai pe timpul cat lipsesc eu si numai in legatura cu vizita asta nedorita, sa fie clar !). Zici ca ei. Bagi mare sa sune bine. Dar nu ploconit, ci cu demnitate damboviteana. Purtam un dialog in termeni diplomatici. Nu mai permitem nimanui sa ne mai atraga atentia si sa ne arate cum penduleaza degetul lor aratator. Gata. Ajunge. Nu mai suntem colonie. Nici macar apa de colonie (ca aia miroase frumos). Suntem de sine statatori. Adica nu in sensul ca ne stagnam singuri. Ci inainte mergatori pe picioarele noastre...

Asadar, stimati ministri, stimat guvern, ciocul mic si joc de glezna pana ma voi intoarce. 
Eu ce sa-i fac la toanta asta de Nuland daca a venit nepregatita ? Daca nu si-a facut temele ! Cica o cheama si Victoria (victorie my ass !). Ca daca ne-ar fi citit cu atentie istoria ar fi descoperit ca discursul dublu si jocul diferit in deplasare fata de cel de pe teren propriu au fost strategia noastra diplomatica.
Le-am pupat mainile si picioarele la straini cand au fost de fatza, iar dupa ce au intors spatele am facut tot cum am vrut noi.
Plecarea mea va constitui un punct de cotitura in politica noastra externa. 

De acum incolo vor trebui sa inteleaga cu totii ca in acest spatiu Carpato-Danubiano-Pontic, noi am supravietuit mii de veacuri tocmai datorita curajului de a pleca capul, ascunzandu-l, atunci cand eram vazuti. Si il ridicam iar, atunci cand nu ne vedea nimeni…

Dar pana cand o politica amara si un trai nefericit ?!?



 Strutul carpatin sub acoperire




Damblarin

1 Indie Rock



Indie Rock este un gen de rock alternativ aparut in anii ’80 in UK si SUA. Muzica indie este foarte variata, imbracand o mare diversitate de forme de exprimare.





2 Indie Rock



Termenul Indie Rock grupase initial casele de discuri ‘independente’,  adica mici, cu buget redus, care promovau artistii ce nu atinsesera un succes comercial deosebit.  





4 Indie Rock



Cand pe scena rockului anilor ’90 au explodat Grunge, Punk si Britpop, Indie Rock a evoluat in afara influentei lor, fiind considerat un curent  underground.





6 Indie Rock



Indie Rock a evoluat surprinzator, atingand cote din ce in ce mai ridicate de afirmare si succes, iesind din ‘subteran’, spre a deveni un curent de masa (mainstream). Desi artistii sau concentrat mai mult pe libertatea de expresie si stilul experimental decat pe succesul comercial. 





8 Indie Rock



Indie Rock a devenit in timp o reactie impotriva culturii ‘macho’ a rockului alternativ, promovat de Nirvana ( are mai multi artisti de sex feminin, comparativ cu celelalte genuri ale rockului, unde predomina masculii ). 





10 Indie Rock








V  R  D 

Radioul care te poarta prin intreg panteonul muzicii rock !

vineri, 10 ianuarie 2014

IE-TE FLEOSC MARITZO !



Dupa revelionul asta m-am privit in oglinda retrospectiv si mi-am tras o introinspectie autocritico-psihanalitica, zicandu-mi cu duiosie mamoasa: '- Bai jigodie, nimea-n drum si plin de praf ce esti, te-ai ajuns, ai ? Te dai pe Net ca pe derdelus, mare Damblarin ? Pai pana cand mai profiti tu de bunatatea si toleranta romanilor, si transformi cetatenii pasnici si dezinteresati in devoratori de pamflete, rapindu-le linistea si dulceata traiului patriarhal de la orase si sate ? ' Cred ca tipu din oglinda avea dreptate. Odata cu inceperea noului an poate ca ar fi mai bine sa. Sa dispar ca magarul in ceatza. In ceatza din care am aparut. Paguba-n ciuperci. Cu un damblarin mai putin pe lume.

Si...am incercat. Dar nu ma lasa catzeaua asta de inima sa nu imi iau andrelele si sa incep sa pamfletez una pe fatza si doua pe dos. Cand atatea aberatii existentiale urla la mine in timpane pana ce le ies plamanii pe dos, cum ca eu nu imi apartin mie ca sa pot renuntza cand vreau eu. Ca eu, desi sunt al nimanui, apartin de fapt tuturor. Ca sunt 'vocea nebunului care striga in pustiu, dar adevar graieste', ca 'soarta m-a exilat inafara tarii tocmai ca sa o pot vedea detasat si in ansamblu ei' si ca trebuie sa scriu. Sa scriu si sa pamfletez. Si apoi iar sa fabulez. Ca sa poata ride de necazul altora si generatiile viitoare...


Stimati cititori, va rog sa ma credeti ca nu am rezistat. Mi se innodasera corzile vocale in forma de papion si ganglionii limfatici in jurul marului lui Adam de parca inghitisem o zmeura uriasa. Ochii incepura sa se priveasca unu pe altu cu subinteles, in timp ce lacrimile au tasnit din canalele glandelor lacrimale (deschise de la 1 ianuarie 2014 si romanilor si bulgarilor), ca apa calda din calorifer. Pistruii de pe fatza mi s-au scurs pe dinti, de zici ca am rumegat propolis cu susan iar chelia imi iesise prin par, cu frunte cu tot. Regretele ma bateau consolator pe umar ca la comisariat (dupa ce au depistat ca am platfus in palma), iar mucii ma intrebau iritati: '-Sefu, pai ce faci ? Ne scuipi sau ne inghiti ? Hotareste-te o data, ca sa stim si noi pe ce cale sa o apucam de anu asta !'...

Nu ca mi-a fost greu, dar nu mi-a fost usor. Adicatelea, sa vreau sa nu mai scriu, dar sa nu ma pot opri din scris de teama muraturilor de constiintza pe care opinia publica mi le-ar putea dedica la borcan. Nu m-as fi gandit niciodata ca diaspora romaneasca din strainatate (mai ales cea de pretutindeni), va ajunge atat de dependenta de pamfletele mele incat va intra in sevraj mai puternic decat cititorii mei din tara (care de altfel nu rad la pamfletele mele ci ofteaza, considerand ca nu sunt pamflete ci realitati prezentate cu naduf asmatic si ca nu e de ras cand totul e de fapt o crunta realitate romaneasca).

- !?!? (mi-am zis in sinea mea natanga). Pai daca realitatea romaneasca contemporana e de ras pentru altii, de ce sa nu fie de ras si pentru noi ? Ce, nu suntem egali in drepturi cu celelalte state europene cand vine vorba de consumat umor negru ? Unde mai pui ca suntem printre cei mai mari producatori de umor negru din lume, dar nu avem piata de desfacere decat pe plan intern. Dar de cand cu vizita premierului chinez la Bucuresti, tare mi-e teama ca daca umorul nostru negru se va amestaca cu cel galben, va rezulta unul gri spre maroniu.

Cica, zice unii ca sunt SUPER! Ficial. Ca nu am inteles niciodata mentalitatea romaneasca...Pai, eu in momentul in care am ajuns sa o inteleg pe deplin, am mai inteles ceva pe langa. Ca tocmai de aceea a trebuit sa plec. Cred unii ca fiind plecat din tara de mai multi ani, am pierdut contactul cu realitatea imediata. Da de unde, stimati ascultatori. Toata lumea, (mai ales cei din vestul Europei), privesc zilnic si indeaproape la tot ce se intampla in Romania ca la un Reality Show, vrand sa vada ce fel de vraji a mai facut 'Samanta' de la Bucuresti. Si ma intreaba lumea, ' - Damblarine, da despre chestia asta cand scri ?'...


Altii zic ca am gura spurcata si nu scriu decat de rau, nu si de bine. Pai nu ne invata pe noi basmele populare romanesti de la o varsta frageda notiunea de 'i s-a urat cu binele' ? Romanului i se uraste repede cu binele, fiindca a fost mai tot timpul dependent de adrenalina pe care viata grea, dusa la extrem uneori, i-o furniza din belsug. In lipsa adrenalinei pe care zbuciumul supravietuirii zilnice o pretindea, romanul descopera brusc ca viata buna e monotona, lipsita de trairi intense. Si intra in sevraj. De aici ni se trage de am ajuns o natie de telenovelisti. Noroc cu telenovelele, ca asa are romanul zbuciumul sufletesc asigurat. Si dupa ce isi intinde lacrimile si mucii pe perna, poate adormi descarcat si usurat .
Eu cred ca romanul ar fi cea mai plictisita natie in Paradis. Daca nu e ceva ce sa te faca sa tresari, sa inceapa sa iti clocoteasca sangele in vine pana sughiti cu spume rosii, tot degeaba. Sa va exemplific. Cand am ajuns aici in Belgia, primul lucru care m-a frapat au fost televiziunile publice. Dom'le, BBC curat. Astia relatau ce s-a intamplat. Atat. Nu ce credeau ei ca ar fi trebuit sa se intample. Plictis total. Nimic de calibru. Nimic senzational. Fara scandal, fara mortaciuni...
Groaza pe care ti-o inoculeaza stirile din Romania nu o gasesti aici nici pe canalele horor. Pai in Romania, daca nu intrai in stare de asediu urmata de un soc anafilactic finalizat printr-un preinfarct in primele cinci minute de stiri, nu avea rost sa mai deschizi televizorul. Pana si rubrica Meteo avea o atmosfera apocaliptica.
Incepuse sa mi se faca dor de babele noastre violate cu copita de calul vecinului, de hotii de fier vechi care s-au imprastiat pe peretii halei cand au vrut sa taie cu autogenul un boiler aflat sub presiune...Iar pentru ca sa prezinti chestiile astea milioanelor de ahtiati, trebuia sa ai o moaca cat mai afectata si o cravata stridenta cu un nod cat sarmala ardeleneasca. Ca sa nu mai zic de eterna telenovela a clasei politice, care nu se termina pana cand fiecare nu i-o trage lui fiecare, prin invartirea horei fratiei... Si atunci, nu ma inscriu in linia traditionala a fatalismului senzational romanesc ? Ar trebui sa va delectati ( ceea ce se si intampla de fapt, dar bag eu din top ca imi place cum suna cand ma victimizez). Si ce ati vrea, sa critic binele (asa putin si rar cat exista), plictisindu-va de moarte ?

Si uite ca n-am ce face, n-am ce face. Si sa vreau sa povestesc, trebuie sa ma opresc. Asa ca scriu...Tot ce imi trece prin cap. Dar voi nu sunteti obligati sa cititi ! Chiar asa, cu ce sunt eu de vina ca voi, cititorii, nu gasiti altceva mai bun de facut decat sa va pierdeti timpul cu damblarelile mele ? Aha, deci va plac chiar daca va fac rau ? Pai ce, asta-i argument ?...Atunci luati de aicea :

Cu ocazia unui studiu a reiesit ca la intrebarea ‘Ce vrei sa faci cand ajungi mare ?’ elevii din clasele primare romanesti raspund in marea lor majoritate: ‘Daca ai reusit sa devi mare, nu mai e nevoie sa faci nimic. Fiindca vor face altii totul pentru tine.’ Cel mai mentionat exemplu a fost cel al domnului Ponta.

Cu ocazia altui sondaj de opinie s-a intrebat care ar fi cauza scaderii natalitatii in Romania. Cei mai multi dintre intervievati au afirmat ca futaiul nu e in scadere (ba din contra). Doar ca nasterile se executa in spitalele Europei de Vest pentru beneficiile sociale obtinute de familia cetateanului ‘occidental’ nou nascut.

La bacalaureat s-a cerut liceenilor sa faca analiza gramaticala a expresiei:
“Cine pleaca ultimul din tara sa stinga lumina !”, urmand sa evidentieze ideea cheie din aceasta propozitie.
Dumneavoastra stimati cititori, cum ati raspunde ?
a)  Cine pleaca din tara
b)  pleaca ultimul
c)  sa stinga lumina
Raspunsul corect este b) !
‘Cine pleaca din tara ?’ este o intrebare retorica capcana. Toata lumea stie ca va pleca toata lumea, mai devreme sau mai tarziu. Iar lumina au stins-o romanii demult, din ratiuni economice. Ideea cheie este ca daca pleci ultimul nu mai gasesti locuri de parcare.

Ar putea fi Romania in premiera mondiala o tara cu doi presedinti ? Nu ar mai mira pe nimeni. Daca in urma referendumului in care majoritatea au votat pentru reducerea numarului parlamentarilor si parlament unicameral, Parlamentul a ramas tot bicameral si tot cu 600 de smenari, (ca asa a vrut muschiul lui tiganesc), de ce nu s-ar putea introduce in noua constitutie modificata si formula pluriprezidentiala ? Partea buna ar fi ca nu ar mai exista cheltuieli cu turul doi si presedintii ar putea arunca vina unul pe altul pentru dezinteresul national manifestat.

Cica a ajuns Romania Bau-Bau electoral pe tot mapamondu. Din insulele polineziene si pana sub calota polara. In Africa, de exemplu, candidatii de culoare care au nopti albe din cauza procentelor din sondaje, isi ameninta electoratul ca daca nu voteaza cu ei, le va ajunge tara ca Romania (unii chiar au castigat alegerile cu amenintarea asta). In Gibraltar, autoritatile locale se afla la stramtoare. Nu doar pentru faptul ca geografic vorbind zona se numeste 'Stramtoarea Gibraltar', ci si pentru motivul ca, pentru a-i expulza pe spaniolii care vor sa emigreze pe teritoriul britanic al Gibraltarului trebuie mai intai sa-i declare in mod abuziv ca sunt romani si bulgari. Ca daca i-ar fi declarat pakistanezi, indieni, nigerieni sau chiar arabi, nu ar fi avut dreptul sa ii expulzeze, din motive umanitare. Ca asa s-au nascut. Si n-ai ce le face, trebuie intelesi si ajutati.

M-a servit odata un prieten cu o afirmatie. Mi-a servit-o cu manta, ca la biliard. Zicea el: ' E mult mai usor sa fi roman in Romania decat in afara ei ! ' In Romania contemporan de actuala depinde ce fel de roman esti. Daca esti unul tipic, atunci da, pretenu avea dreptate. Dar daca pretentiile tale de la viata si binoclul cu care scrutezi orizontul sunt mai degraba setate pe calapod vestic decat estic, atunci apartii minoritatii romanilor atipici. Caz in care e valabila reciporca pretenului.


Se zvoneste ca un articol important ce va fi introdus in 'Noul Cod al Penalilor pe Intelesul Tuturor' va stipula ca expresiile 'Hai liberare !' si 'AMeRe' (Au Mai Ramas…), nu sunt compatibile cu, (citez): 'cu demnitatea de functionar public si intra in conflict de interese cu aceasta' (incheiat citatul). Tocmai de aceea titulatura de FUNCTIONAR PUBLIC va fi inlocuita cu cea de LOBIST PRIVAT DE INTERES PUBLIC. Pentru ca, in primul rand, vor face lobu mare pe banii publici, iar in al doilea rand, sunt persoane private de orice interes pentru public…

Asa ca, v-am avertizat deja ca o sa continui sa scriu...Tot ce imi trece prin cap. Dar voi nu sunteti obligati sa cititi !


Insa patriotilor de birt (aia de se bat in piept cu caramida de lut nears a mandriei nationale, pana ce capata o forma falica moale), care striga in gura mare ca romanismul sta la baza temeliei fundamentului tuturor civilizatiilor din galaxie, le voi reaminti prin intermediul pamfletelor mele si in anul 2014 ca:

- Ie-te fleosc Maritzo !




PS. Daca inca nu ati inteles ca serialul ‘Las Fierbinti’ de pe PRO TV nu este comedie, ci zugraveste tragedia nationala a balcanismului istoric, atunci nu ati inteles nimic !




Damblarin 

joi, 9 ianuarie 2014

1 Kid Rock



Inca o data La Multi Ani tuturor! 
Ma bucur sa va regasesc in unda VRD si in 2014.


Deschidem emisiunea cu un ‘pusti’ formidabil al Rockului american, KID ROCK. A debutat cu un stil de Rap combinat cu Rock si Country, pe la finele anilor ’90.  Apoi a inceput sa se apropie tot mai mult de Southern Rock. 





In anul 2007  renunta la Hip Hop (in favoarea Rockului, Country, Blues si pe alocuri chiar sonoritati de Jazz) si scoate albumul ‘Rock n Roll Jesus' (cel mai bun dupa parerea mea), care se bucura de  apreciere din partea criticilor si il propulseaza in cariera.





3 Kid Rock



In aceasta emisiune va invit la un regal Kid Rock, cu momente ce alterneaza intre exploziv/obraznic si melancolic/religios, 



jovial, cu pofta de viata si in acelasi timp sensibil si cu mesaj social.



Auditie placuta !