vineri, 6 iunie 2014

NU ÎNCĂ, DAR DEJA !









Pe cele două bugetare, blonda Stela şi bruneta Miniola, le uneau în cuget şi simţiri cafeluţele, ţigările slim, cele subţiri şi lungi (la care nu trebuie să desfaci larg ca să intre adânc) şi bârfele.

Amândouă aveau defectul profesional de a fi secretare cu fuste scurte şi silicoanele generos suflecate peste decolteu. Naiba mai ştie pe la ce subsecretari de stat, din te miri ce minister al dezvoltării.

Stela:- Auzi tu Mini, tu te mai vezi cu potentu ăla, financiar, cum îi zicea, Baronu Interbelic ?
Miniola:- Da tu, dar mai rar. Păi cum aş putea să-l las tu fată, dacă atunci când dau ochii peste cap şi simulez un leşin benign, ăsta îmi cumpără tot ce vreau eu ?
Stela:- Păi de ce mai rar ?
Miniola:- Ăsta s-a născut în societatea de consum, fiindcă se consumă prea mult…
Stela:- Adică ?
Miniola:- Are un obicei prost. Plesneşte. De sănătate. Când mă vede dezbrăcată începe şi transpiră ca berea scoasă din frigider. Umblă tot timpul cu maieul pătat la subsiori, de la transpiraţie…
Stela:- Bine, bine, lasă. Doar omu plăteşte !
Miniola:- Zice că mă loveşte, tot timpul.
Stela:- Tu profitoareo, păi zice sau chiar te loveşte ?
Miniola:- Păi zice: “I Love You !”
Stela:- După cum aud nu te văd bine. Păi ai vrea să-l pierzi, tu fraiero ?
Miniola:- Nu aş vrea, dar mi-aş dori.
Păi tu, auzi la el, cică am cam făcut buci la fund în ultima vreme…Asta ca asta, dar, îmi zice la un moment dat, că dacă ar fi să emigreze, ar cere reîntregirea soţiei, că de restul familiei nu-i pasă. Auzi ? Şi cu mine cum ar rămâne ?
Stela:- Păi tu faci parte din categoria ‘consumabile’. Ce dracu tu Iola, chiar aşa naivă ai ajuns ? Profită şi tu cât ţine. Ce, credeai că o să te ia şi de nevastă ? Auzi tu, vizavi de emigrare, te-ai gândit vreodată la posibilitatea asta ?
Miniola:- Tu Stelo, pe tine când te doare mintea, ţi-e rău sau vorbeşti aiurea ? Păi tu nu vezi fato că se cam taie maioneza imigraţiei la nivel european ? Dacă era să mă gândesc la chestia asta cu câţiva ani în urmă, când eram şi eu mai consumabilă, vorba ta, poate reuşeam să fac ceva jaloane printre bulane... Dar acu, cu ce mai vrei să iau străinătatea în piept ? Numai aşa, să mă duc ca să plec ?
Stela:-  Cu ce număr ai la cupă la sutien, eu una nu mi-aş face probleme, nici la vârsta asta. Fraieri croiţi pe măsura ta se găsesc şi acolo.
Miniola:- Dar tu ? Tot cu colonelul ăla de la Poliţia Rutieră ? Ăla care este convins că băieţii nu pot deveni barbari adevăraţi dacă nu fac armata ?
Stela:- Da, tu. Să ştii că încă mă întreţine bine. Nu mă plâng. Mai ales pe criza asta, când s-au împuţinat ‘investitorii strategici’, e bine să ţi de ceea ce ai. Auzi, i-am pus o întrebare cu care l-am blocat. L-am întrebat de ce procesul, dacă este verbal, se completează în scris ? Ha, ha, ha, să-i fi văzut moaca. Parcă era un baron pesedist cu DNA-ul sunând la vizor…
Miniola:- Auzi tu, ce părere ai despre ai noştri, ăştia de ne ţin acu în poala puterii, o să piardă la toamna în favoarea lui ăialalţi ?
Stela:-  Da ce fată, mă crezi strategă analitică de aia…Ce, crezi că-s Udrea, să mă dau în mişcări populare cu paraşuta sau cu presupusu politic ? Dracu ştie. Dar un lucru ştiu sigur. Că p*la nu ştie politică. De aia, astea ca noi mai au o şansă. Noi, curvele bugetare şi Biserica. Pleacă ai noştri, vin ai noştri…
Miniola:- Hai tu, nu mai fă pe toanta mai mult decât eşti. Zi şi tu o părere acolo…
Stela:- Tu, sinceră să fiu, nu-l credeam pe Ponta atât de disperat încât să aplece urechea la un papagal din Caracal ca Dan Diaconescu. Chestia asta mă pune niţel pe gânduri tu. Pentru că s-ar putea din toamnă să ne pierdem posturile de secretare piţipoance de minister. Cred că Ponta a nituit că se va strica treaba .
Miniola:- Vrei să zici că o să ne-o tragă ‘Santa Klaus’ ? Ştii tu, ‘Moşule ce tânăr eşti’…alea alea…
Stela:- Miniolo, păi dacă ne-ar trage-o Iohannis la amândouă ar fi bine tu. Că în caz că pierde Ponta şi PSD-ul în favoarea Dreptei şi a lui, am avea speranţa să ne păstrăm posturile…
Miniola:- Nu visa aşa departe Stelo, că ăsta nu cred că se va trage pe brânci cu toate scursurile, ca românii. Ăsta e neamţ tu. Şi ştii cum se zice, neamţul măsoară de trei ori şi o bagă doar o dată.
Stela:- Iolo, auzi tu. Mai tare ca chestia asta cu Ponta versus Iohannis mă deranjează altceva. Tu ştii că eu nu prea sunt dusă la biserică. Poate tocmai de aia văd lucrurile mai detaşat. Vizavi de amestecul Bisericii Ortodoxe în sistemul de învăţământ. Vizavi de procolul ăsta recent, semnat în secret, între Ministerul Educaţiei Naţionale, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Patriarhia Română. Cică, după ce în trecut au fost numiţi preoţi ortodocşi direct de către B.O.R pe post de inspectori şcolari de religie, acum vor avea dreptul atât ierarhii cât şi preoţii din bisericile locale să vină în control la orele de religie. Păi cum adică tu, în şcolile publice autoritatea statului să fie supusă autorităţii bisericeşti ? Cum adică tu, să predai în şcoli obligatoriu o anumită religie, într-un stat democratic în care omul e liber să nu creadă,  sau să creadă în ce vrea ? Păi cine ne va conduce până la urmă tu, Ponta, Klaus sau prea pomenitul Daniel ? Statul sau Biserica ?!?!...
Auzi tu Mini, am eu impresia, sau, de când îs ai noştri la putere, România dă semne tot mai des că vrea să se întoarcă cu spatele către viitor şi cu faţa spre trecut ?

Miniola:- Nu încă, dar deja !




Damblarin

1 Preacher Stone

 Invitatii de astazi ai Video Radio Damblarin,
o trupa ce predica Southern Rock: PREACHER STONE








Restul e…doctrina pura…V R D !

5 Preacher Stone








Calatorule, astazi eu te-am poftit inauntru.  
Dar tu poti intra cand doresti !