joi, 27 octombrie 2016

1 Castelul Eclectic





În Castelul Eclectic demonii orbi bântuie damnaţi,
Peste coloanele de marmură neagră aruncă năvodul
Jilav şi rece, iar rigor mortis te-mpresoară lasciv cu fiorii
Muşchilor încleştaţi pe destinul munţilor Carpaţi;
Unde capra cea neagră semeaţă îţi cântă prohodul,
Iar ochii-s scobiţi din orbite, când te adulmecă zodia ciorii. 




2 Castelul Eclectic





De dincolo de timpul nefiinţei captive în genune,
Se scurge un murmur ca un blestem suflat în tulnic,
Peste fiinţele sordide, ce colcăie prin mlaştini cu zgură;
E un castel mitic, abandonat de zei, cu o nefirească lume,
În care sângele gros şi rece ţâşneşte-n cheaguri, năvalnic,
Prin două porţi imense, deschise, ca două morţi cu gură. 



3 Castelul Eclectic



Nici un strigoi, pricolici, moroi, zmeu, sau ursitoare,
Căpcăun, balaur, zână, iele, scorpie sau chiar vârcolac,
Nu au răzbit vreodată să scape de vraja negurilor din el;
Acolo e un timp şi spaţiu alterate într-o oază de oroare,
O grădin
ă cu suflete otrăvitoare, în mijlocul unui lac,
Destine pierdute pe veci în infernul Eclecticului Castel.

Damblarin




4 Castelul Eclectic







Video  Radio  Damblarin
unde poezia se impleteste cu muzica

pentru a crea Emotia

vineri, 14 octombrie 2016

Concediu de Vis…à vis

Ora de iarnă/vară in estul Europei



După cum cerea tradiţia şi familia, ne-am purces şi anul acesta din vestul Europei către cele plaiuri de mit, jaf şi legendă, atraşi de oarece tainice legături ancestrale, menite să ne reamintească că românul a fost, este şi va fi legat de glie. Căci chiar dacă nu scoate producţie la hectar, unde sapă sapa locu, sare din pământ vilocu cu coteţu şi cu porcu.

Am regăsit o ţară frumoasă pe cale de consecinţă, cu oameni veseli cu ochii trişti şi cearcăne vioaie, dar cu un imens potential, ce nu se materializează niciodată.
O ţară a contrastelor, cu valori contradictorii (a nu se citi tranzitorii), împânzită de segmente de autostrăzi ce par să nu mai fie terminate niciodată. Segmente pe care le poţi unii între ele cu bicicleta sau cu calul şi căruţa la nevoie. Un popor ce musteşte de orientalism dar care jinduieşte după nivelul de trai de tip occidental.
Un ‘no man’s land’ unde ce a mai rămas din filozofia lui Zamolxe, după spălarea pe creier de tip bolşevic, se împleteşte cu filozofia venită de pe marele Hindu, iar latinitatea moştenită de la interlopii Romei, deveniţi colonişti, a fost fecundată de balcanismul fanarioto-turc până am ajuns ceea ce suntem astăzi. Şi nimic mai mult. Nu neapărat în ordinea asta. Dar parcă mai contează ?!
O combinaţie fulminantă, care promite vizitatorului neavizat, euforie, nervi şi diarie, admiraţie sau oripilare, perplexitate sau indignare până la constipare. Unde necazul perpetuu devine sursa hazului cotidian iar superficialitatea colac de salvare. Iar fatalitatea există la o dimensiune unică, devenită sursă universală de gânduri maxime şi cugetări minime, dar băşcălioase. Unice şi irepetabile în alte culturi. Dacă la noi până şi cimitirul este vesel…


Anul acesta am plecat în câteva circuite turistice autoimpuse, ca să acoperim zone fără acoperire şi să descoperim şi noi ceea ce alţii au părăsit de mult. Peisaje dacice cu influenţă romană. Pe alocuri şi pretutindeni, cu influenţă rommales. Trasee preponderent montane dar şi dunărene. Cu paznici de baraje, pitoreşti, în straie de ‘Hidrocentrale’, ce pescuiesc nestingheriţi bibănei de printre gunoaiele ce plutesc pe suprafeţe mari de pe lacurile de acumulare. Gunoaie şi peturi de plastic ce se izbesc ritmic de zidul barajelor, sub camerele de filmat şi privirile dezgustate ale turiştilor. Dar mioriticul personaj ‘hidrocentral’ sughite şmecher prin paiul rumegat cu talent în colţul gurii şi din pieptul umflat de mândria de a fi de prin partea locului, în timp ce pendulează pe două beţe cracoşe înfipte  în bocanci ‘de comando’, cu două numere mai mari.

Şi i-am dat talpă.


La ‘Sfântu Aşteaptă’, unul dintre sfinţii cei mai de seamă din panteonul ortodox românesc, (căruia românii îi atribuie progresul de orice natură), la poalele troiţei cu tablă ruginită am zărit din goana maşinii un buchet de flori de ‘Nu mă uita’. Ca un memento tăcut ascuns într-o rugăciune furată. Pe care tacticoasă îl rumega o capră fără complexe de natură spirituală…

Prinşi în spatele unui convoi de peridoace încărcate cu buşteni, ce te afumau la greu şi la deal până borai cărăbuşi, am înţeles că sintagma ‘codru-i frate cu românu’ se traduce în contemporanitate prin tendinţe asemănătoare. Adică, dacă românul a luat-o valea, către străinătate, la fel s-a decis şi codru să facă.


La Băile Herculane, ‘dai un leu da’ vezi bulane’ nu mai e de actualitate. Fiindcă numai băbăciunile se mai aruncă de pe stânci cu paraşute cu sutien în izvoarele termale vindecătoare de iluzii şi izvorâtoare de boli venerice şi de piele autentică sau ecologică. După caz.
Gazdele pensiunii însă ne-au răsfăţat cu produse tradiţionale. Sârbeşti. Ca să scăpăm de gustul dezolant din cerul gurii pe care ţi-l livra aspectul staţiunii aflate în paragină. Şi ca să evităm o posibilă toxi-infecţie alimentară cu origini sănătoase, româneşti. În schimb, puteai opta (discret, fireşte), pentru fetiţe zglobii şi nerăbdătoare să lepede textila, aduse doar pentru tine cu doar 100 de euro bucata, direct de pe bandă, de la Arad.


Ajunşi cu sorcova la Orşova, ne-am îndreptat apoi pe firul Dunării poluate către Cazanele Mici şi Mari, ca să vedem cum fierbe în ele cu mândrie proletară ‘Capul lui Decebal’. Deşi statuia seamănă mai mult cu Smiley (după umila părere a lui nevastă-mea). Una dintre cele mai mari statui săpate în stâncă din Europa. Căreia i-a căzut nasul şi mustaţa, dar i le-au cârpit la loc cu regips.
Ne-am dat şi noi apoi cu veste de salvare pe circuitul şalupelor, punctând câteva atracţii turistice din cele mai diverse, sculptate în cretă dată cu baiţ şi vândute pe post de breloc celor care voiau să le atârne în cuiul memoriei acestui neam, neatârnat de veacuri.
Peştera lui Veterani, de la Cazanele Mari ale Dunării, ne-a reamintit de bunele vremuri de altădată, când austriecii luptau să ţină afară din Europa pe otomani, nu pe est-europeni. Pentru o anumită sumă, un tânăr ghid alcoolic şi cu aspect de ratat ce tuşea tabagic, ne-a explicat că movila din mijlocul grotei s-ar putea să fie un altar al lui Zamolxis. Dacă nu cumva e rahat de lilieci.
De urci pe vâna apei în amonte, dai de un golf pitoresc cu o grămadă de pensiuni înşirate ca ciorile pe liniile de înaltă tensiune. Unele de vânzare, altele, spaţii de închiriat, dar toate construite fără autorizaţie. Am găsit una încă locuită din vremuri tulburi şi de mult apuse, cu un personal amabil şi cu tendinţe nepoliglote. Care la fiecare întrebare legată de posibilele atracţii turistice ale zonei îţi răspundeau senin şi detaşat că pentru ei e oricum ultimul sezon, că pleacă în Anglia până când încă se mai pot face acte…Că ţară frumoasă…cinste cui te-a scris, dar, remuneraţie mică după buget, monşer ! Că decât aşa nu se mai poate…

Ne-am luat şi noi un cazan, din alea mari care erau acolo, ca să ne cazăm şi apoi am comandat şi noi un meniu, cu specificaţia să nu folosească apă direct din Dunăre. Asta după ce am văzut recomandarea de pe uşa de la buda din cameră, în care erai rugat să nu mai arunci hârtia igienică în veceu, ci în coşul de lângă. Că altfel ajunge în Dunăre şi pluteşte color. Ne-au recomandat să vizităm împrejurimile şi să nu ne grăbim să ne întoarcem înainte de miezul nopţii că mâncarea încă o să fie fierbinte. Aşa că zis şi făcut, am luat-o pe firul Dunării fo optzeci şi ceva de kilometri, către Moldova Nouă. Stânci, serpentine şi coline. Frumos dom’le, frumos.

Numai că la capăt de traseu ne-a aşteptat răbdător şi binevoitor un mare şoc. Am găsit nişte refugiaţi sirieni care îşi făceau selfie cu blocurile de la Moldova Nouă şi care au luat-o înapoi spre Siria, pretextând că dacă formele de viaţă ce colcăiau prin catacombele cu patru etaje încă neprăbuşite pot trăi în aceste condiţii, şi ei pot trăi în zona de război. Insula din apropierea oraşului fusese transformată în depozit de steril, ca şi o mare platformă de pe malul românesc de lângă oraş. De cinci ori pe an, vânturile care suflă aici îi unesc pe sârbi şi români deopotrivă sub un strat protector şi alb, de câţiva centimetri de steril toxic de cupru.


Ne-am întors cu faţa de unde am venit, convinşi că meniul trebuie că e deja gata. Şi România la fel.

Dar partea bună este că, dacă stai să te gândeşti bine, dacă chiar vrem să-i facem pe ruşii din Armata a Paişpea să părăsească Republica Moldova definitiv, trebuie doar să unim Transnistria cu Moldova Nouă.


Indicator de perspectivă cu final deschis 



Damblarin

1 You Belong To Me

Odata ce ai intrat pe blogul lui Damblarin incepi sa realizezi, (daca te ajuta IQ-ul), desi prea tarziu, ca nu mai ai scapare. Al meu esti !






2 You Belong To Me

Dar nu te ingrijora peste masura. Fiindca in lume se intampla tragedii cu mult mai mari…



3 You Belong To Me






Video Radio Damblarin

acaparatorul de suflete

5 You Belong To Me




Nu pot decat sa sper ca seducatorul de astazi, (un clasic rebel canadian), a reusit sa va scoata, chiar si pentru un moment, din cotidianul banal si cenusiu. Cel putin eu asta am incercat sa va ofer.


Rock Dj Damblarin va da programare la o alta ascultare, cu proxima ocazie…