Dom’le Ministru. Sunt un pensionar mediocru. Dar flocos cand apare o cauza pentru care sa lupt. Sunt tipul de pensionar pasnic dar curios de felul lui, care in lipsa unor activitati utile si intre doua pensii, sta mai mult in geam.
Am ajuns pe patul
de spital. Mi-au intrat buzele in gura si am o paloare usor mortala.
Mi-am suflecat gingiile ca sa scap de nelinistile
ortografice si sa va pot scrie aceasta scrisoare avertisment. Tocmai de aceea
va scriu cu o limba de moarte. Limba vecinului de salon (singura pe care am
gasit-o).
Va scriu dintr-un
spital ultimul racnet. Adica, aici iti dai ultimul racnet. Dupa ce te dai jos
de pe pereti…
Nu ar mai trebui sa
fiu in viata. Dar m-am incapatanat sa traiesc, ca sa pot sa povestesc si ca sa v-o
dovedesc…
Cum am comis
imprudenta sa ajung aici, poate va intrebati ? Simplu: mi-a intrat o
unghie-n carne si s-a infectat. Am chemat SMURD-ul dar a venit Surdul (un tigan
aciuit de generatii prin partea locului), ca sa ma duca la spital. I-am dat
carutasului o caruta de bani ca sa picteze o cruce rosie pe partea din spate a
carutei si in timp ce isi roteste capul sa strige ‘Nino…Nino’ cand intra-n
depasire. Sa nu ma barfeasca lumea ca nu am avut bani nici de o ambulantza. In
vehicolul cu tractiune animala plus dobitocu de la hamuri, am stat in pozitia
de lumanare cu unghia-n sus de durere si de echilibru.
Pana la intrarea pe
poarta spitalului am fost condus de un alai de 20 de babe de la noi din sat,
care au fugit dupa caruta tot traseul. Ca sa pupe crucea.
Inca de la intrare
pe poarta spitalului semnele rele au
inceput sa se arate (desi nu cred in minuni). A inceput sa mi se zbata
pleoapele. De usturime. Ca calu besea-ntr-una de parca pascuse ardei iuti. A inceput
sa ploua in holul de la Urgentze. Noroc ca ambulantza avea coviltir si am stat
ca boieru. Pentru ca era o coada pe patru randuri, ca la supermarket cand se
fac reduceri de adaugiri la pretzurile de plastic. Erau unii cu ranile deschise
de la atata asteptat, ca asteptau de o luna sa se primeasca tifoane,
leucoplaste si rivanol. Primisera exact cand am sosit eu si era mare vanzoleala
(a venit si televiziunea sa inregistreze evenimentul pentru posterioritate).
Cand mi-a venit
randul s-au uitat la mine in priviri nu la unghie si m-au intrebat ce am. Eu
le-am aratat unghia. Dar ei mi-au spus ca m-au intrebat ce am, nu ce ma doare.
Si le-am aratat ca am un porc si un vitel pliati intr-un plic. Au luat rapid
plicul (ca sa nu se strice, ca era cald in luna iulie).
Dupa plic m-au
repartizat la analize in regim de urgentza si mi-au sosit rezultatele inainte
sa ajunga sticluta in laborator. Au zis ca sunt gravid, pentru ca analizele
indica existentza unui corp strain in corpul meu…Eu le-am zis ca e unghia
intrata in carne. Dar ei mi-au zis sa nu ii invat eu pe ei meserie. Pentru ca
ei se folosesc de o veche traditie de interpretare astrala a analizelor, care
nu a dat niciodata gres. Toti au murit dupa cum au interpretat ei…
Asa ca am ajuns pe
masa de operatie. Dar inainte sa-mi deschida cezariana, chirurgul, un domn
foarte amabil si saritor (ii sareau mainile de la boala parkinson), mi-a facut
o propunere in particular. A zis ca daca mai pot plia in niste plicuri alti
patru vitei umpluti cu purcei de lapte, imi face si operatie de marire de penis.
Gratis. Eu i-am zis ca decat sa imi faca mie operatie de marire de penis mai
bine sa o stramteze pe baba mea. A zis ca e prea complicat si costa triplu. In
schimb penisurile le are deja conservate-n saramura, de la alte autopsii. Am
refuzat. De frica sa nu ma trezesc cu vreo sula de negru si sa rada lumea de
mine ca am stat la plaja cu cearseaf cu gaura pe mine…
M-au legat tot cu
curele si catarame, de parca eram Michael Jackson. Au inceput sa ma deschida.
Cu un bisturiu cu care taiasera ceapa sau ceva verdeata...mirosea ca si atunci
cand fierbe nevasta-mea laturi la porci. Eu nu simteam nimic (cred ca imi pusesera bromura in
ceai).
La operatie
participau mai mult din plictis chirurgul, o asistenta si o stagiara. Asistenta
era frate cu chirurgul, dar il angajase pe post de sora medicala de spital. La
un moment dat chirurgul a atins o artera de a inceput sa tzasneasca sangele din
mine ca dintr-o magistrala sparta cu rahat din capitala. Chirurgul o cerut
rapid un bandaj, o fasha…ceva. Nu aveau. Atunci stagiara s-a sacrificat cu un
gest salbatic si a rupt de la spatele fustitei o fasie. Chirurgul a luat-o
grabit si s-a sters pe frunte, ca-l gadila transpiratia. La chirurg i-a placut
ideea si a mai rupt si el o fasie. Dar din partea din fatza. Si a aranjat-o sub
forma de evantai la buzunaru de la piept al halatului. Dom’le Ministru, v-o
spun ca intre barbati (dar sa ramana intre noi). Avea stagiara asta niste
bichinei…Doamne dom'le Ministru…beji. Si cum statea chiar in dreptul capului
meu cu ei, stiti cum miroseau ?…Sfanta
Fecioara pururea… Din piele...a masina noua ! Mi-am rulat buzele in jurul
gingiilor ca la ‘Cordon Bleu’, ca sa nu incep sa gem. Atunci, in clipele alea,
mi-am spus pentru prima oara in viata ca daca o sa ajung sa mor pe masa de
operatie, o sa regret mult dupa aia. Pentru ca uite la cate lucruri nu am
apucat sa ma uit de aproape pe lumea asta…
Doctorul a observat
ca nu eram atent si nu ma puteam concentra la operatie, asa ca mi-o stans
lumina ochilor aruncand o manusa chirurgicala peste pupilele mele. Cred ca
folosise degetele de la manusa pe post de prezervative, fiindca aveau un gust
ciudat…
Asistenta si
stagiara imi intorceau organele pe dos in timp ce cautau fetusul cu lanterna si
cu o lupa de bibliotecar. Asistenta sugea o suzeta in timp ce-l striga pe copil
(ca sa-l ademeneasca). Intre timp chirurgul le povestea ultimul episod dintr-un
serial coreean cu doctori imperiali fugariti de dusmani…
Le-a atentionat pe
fete (plesnindu-le parinteste peste buci), sa nu-mi incurce matzele. Una a luat
atunci matele pe ambele doua brate si cealalta a inceput sa depene ghemul. Nu a fost
rau. Doar ca la montare mi le-au mufat invers. Si acum din stomac pleaca matzul
gros iar cand merg la veceu ma sterg la
intestin…
La un moment dat am
auzit ( ca nu mai puteam sa vad), cum incepe cucu de la ceasul cu cuc din sala
de operatii, sa behaie de saispe ori. Au oprit totul brusc si dintr-o data si
in timp ce se indreptau spre iesire chirurgul ajunsese cu povestirea la
momentul in care ea se saruta cu emisarul regelui, fratele ei vitreg, dar el nu
stia ca nici ea nu stie…
Mi-am dat seama
ca sunase de final de tura. Am ramas acolo singur cuc. Adica cu cucu, ma scuzati. Am crezut ca vine schimbul
doi, dar pe schimbul doi il dadusera afara din buget.
Nici nu stiu cand
s-a furisat tanti doamna de servici si mi-a luat de pe ochi prezervativele.
Curioasa din fire, nu s-a putut abtine sa nu arunce o privire inauntru, la mine
in carcasa. Fiindca o lasasera deschisa, cu drobul de miel la vedere. Intre
ficat si splina stralucea ceva metalic. Uitasera o foarfeca chirurgicala din
otzet inoxidabil. Eu incepeam sa ma dezmortesc. Asa ca atunci cand doamna de
servici a bagat mana dupa foarfeca (ca sa o uzeze in scopuri casnice
ulterioare), m-am gadilat la splina. Dar nu am ras. M-am abtinut. Din respect pentru o femeie truditoare. S-a uitat la mine cu o deosebita defectiune in priviri si
mi-a facut semn sa tac, sa nu o spun la nimeni. Drept recompensa s-a indurat si
a presarat cativa pumni de clor peste maruntaiele mele, ca sa nu traga mustele.
Si mi-a soptit consolator: " Stati linistit, nu va miscati. Pana maine va
uscati." Apoi a inceput sa faca spume pe jos si sa fluiere 'Hells Bells' a
lu aia a lui AC/DC. Din cand in cand mai rezema coada la mop de capul meu legat
in chingi…Nici nu stiu cand s-o facut noapte dupa ce o stins tanti doamna lumina.
Toata noaptea am avut arsuri la stomac. Sa nu-mi fi picat bine clorul ?
A doua zi, pentru
ca fetusul nu era de gasit, au vrut sa ma coase la loc. Dar atza dentara si
firul de macrame se terminasera de mult. Asa ca m-au cusut cu un fir de
nichelina recuperat de la un reshou defect . Ca sa nu se destrame, au
topit capetele firului cu o bricheta de m-au ars cusaturile de numa numa. Da numa bine ca asa au cauterizat fermoarul
pe care mi-l facusera de la marul lui Adam si pana la celalalt organ. Care-i
place lu madam…
Apoi m-au bagat
intr-un sertar mare din frigiderul de la morga, promitandu-mi ca de indata ce
se elibereaza vreun pat, ma scot de acolo. Au imbibat o soseta sparta (prin
care se vedeau degetele de la piciorul unuia), in cloroform (ca sa ma adoarma).
Dar din graba mi-au aruncat-o pe ochi nu pe nas. S-a scurs tot cloroformul in
ochi. Atata a putut sa usture de am plans toata noaptea in culori. Noroc ca dupa trei zile s-a eliberat un pat. Era unul
care-si petrecuse averea si ultimii ani prin spitale. Am auzit ca ar fi zis
catre ceilalti condamnati (ce ispaseau ca vecini de pat cu el), ca dupa ce a
supravietuit conditiilor spitalelor romanesti atatia ani, IADUL i se pare mai
mult o gluma pentru speriat saracii, ca sa doneze pentru bogati de buna voie,
chiar si pe timp de criza. Asa ca a intrat in greva foamei si s-a sucombat pe
el de buna voie si impacat cu destinu. Spre norocul meu…
M-au dus direct in
patul recent protestatarului. M-au asezat cu nichelina in sus ca sa nu ma confunde
asistentele cand veneau baute sa faca injectiile cu penicilina V in vena la
narcomani. Oricum, mie nu imi mai ramasese decat o vena. Aia de se oferise
chirurgul sa mi-o largeasca. Asa ca nu-mi faceam emotii…
A doua zi am si
comis un accident cum m-am dat jos din pat. Nu cardiovascular, ca nu am
cunostintele necesare. Au dat cu motorina pe jos, contra purecilor. Io nu am
stiut si am alunecat. Am tras un cur de ciment de mi-o clantanit proteza-n gura
ca rulmentu la patent si am inghitit-o. S-o intepenit la iesire, pe partea
aialalta. Ca intestinu subtire nu ii asa de gros ca matzu gros. Acuma necazu mare
ii ca de cate ori dau sa ma sterg, ma musc de deshte far' sa vreau. Tat is plin
de rani si urme maronii pe destele de la dreapta, mana cu care incerc sa va
scriu (tat aia cu care ma si sterg). De aia zic, ca sper corect sa va pot scrie
gramatical.
Dom'le Ministru, va
descriu acum viata de salon cu traditiile ei. Incepand de la intrarea in spital
unde, daca vizitatorii nu cumpara bilete direct de la portar ( isi tipareste el
tot timpul), acesta schimba zilele de vizita dupa cum vrea neuronul lui zglobiu
si nu ii lasa sa intre. Nu primeste produse in natura…Daca nu platesti pensie
alimentara cu regularitate la femeia care spala si matura prin salon, nu se
baga si pe sub patul tau. La fel si cu cele de la spalatorie, care spala
lenjeria de pat. Cu diferenta ca alea nu se baga pe sub cearsaful tau…
Doctoru,
cand vine in vizita pe sectie, incepe sa-l tamponeze intre destele de la picioare
pe ala de langa usa, la care ii supureaza opariturile de azi iarna (ca o jucat
fotbal descult prin zapada). Apoi continua sa-l tamponeze pe urmatorul pe
hemoroizi. Si la final, ma tamponeaza si pe mine in gat (ca o zis ca eu sunt
singuru care face gat in salon, din tata sectia). Io i-am zis sa inceapa sa ma
tamponeze pe mine mai intai, ca ceilalti si asa nu simt gustul...
Cat despre cat
trebe sa dam la doctorii aia mari…nici nu-i bine de povestit. Ca va lasati de
politica si afaceri toxice cu medicamente expirate si va apucati de operat…Si
ar pierde tzara asta un politician corupt de valoare…
Doctorii si
asistentele mai cu carte ii invata pe cetatenii mai fara carte dar plini de
ghiuluri si lantoace de aur la gat si la dinti, cum sa fenteze si sa beneficieze
de sistemul asigurarilor de sanatate, chiar daca nu au cotizat un leu. Pe cand
noi, cei care platim la sanatate de ne ia boala, uite in ce hal suntem
netratati. Daca nu venim de acasa cu tot ce avem nevoie (atat noi cat si
personalul medical), suntem muritori institutionalizati…
Mancarea e cum e,
cand e, ca mai mult nu e, desi ar trebui sa fie…Dar si cand e, e ca la porci. Sa
ma scuze nevinovatele patrupede ramatoare. Cred ca nici ele nu ar manca-o. Ca s-ar constipa. De aia. Eu cred cu tarie-n convingeri si in mod
irevocabil ca asa nu se mai poate! Sau ? Dumneavoastra ce credeti, ca nu
sunt sigur ?
Astept un raspuns
cat mai la obect si documentat pertinent. Si daca se poate, cat mai sunt inca
in viata. Ca nu cred ca ma libereaza pana mai am ce sa aduc de pe acasa. Da
dupa aia ii tarziu…Imi gasesc tot felul de boli inimaginare, ca sa mulga de pe
mine si amarata aia de acasa (care o inceput nebuna sa bata doba ca vine
sa se interneze si ea, ca sa mai apuce cu mine...da nu ne ajung animalele
pentru amandoi dom'le Ministru).
Asadar, din motive de
consecinta, profit si pe aceasta cale dom’le Ministru si va somez, ca eu unul
protestez :
VREAU SARMALE FARA
OREZ !
Semneaza un
pensionar atat de constipat anonim, incat i-a intrat cearsaful de pe patul de spital…Si
inca nu i l-au putut scoate…
PS 1: Io va rog sa
va grabitz, ca-ncep iara sa sughitz.
PS 2: Va trimit mai
jos o poza cu baba mea, care va saluta si ea protestatar...
DAMBLARIN
Un comentariu:
Chiar de la începutu lecturii am simţit că scrii cu o peniţă nouă.
Păstreaz-o !
bănuitu anonim
Trimiteți un comentariu