vineri, 22 martie 2013

IN PrOSTUL PASTELUI






Saptamana trecuta, lumea crestina saluta cu emotie alegerea noului Papa la Vatican. Un Papa ce promite severitate sporita. Probabil fata de unii membri ai clerului catolic ce, spre deosebire de pedagogi, se numesc pedofili (fiindca ei chiar iubesc cu adevarat copiii).

Dar in Romania, acest moment istoric la care a fost prezent chiar si Patriarhul Ortodox Bartolomeu I, liderul  Patriarhiei Ortodoxe de la Constantinopol (pentru prima oara de la Marea Schisma din 1054), a fost eclipsat saptamana aceasta. De un alt eveniment monden, ce a dat fiori pe spinarea acestui popor atat de greu incercanat. 

Pentru o minoritate, care a inteles complexitatea fenomenului si implicatiile sale pe termen lung, fiorii au fost extrem de reci. 

Vorbim, fireste, de momentul in care Adrian Nastase a trecut examenul de absolvire al universitatii Jilava si, si-a expus din nou ouale in public . Pentru a fi numarate de catre sustinatori si simpatizanti. A iesit exact la timp, inainte sa i se mucegaiasca si sa-i devina jilave.

Asadar, luni 18 martie 2013, fostul premier a fost eliberat conditionat. Cu conditia sa nu se ma lase prins si a doua oara.

Impactul asupra populatie a fost atat de masiv incat s-a declansat in masa Postul Pastelui. O interzicere la masa, mai grea ca ramadanul, (fiindca e mai lunga).

Reactiile publice au intrecut prin extazul  manifestarilor pe cele de la moartea lui Elvis Presley si ale lui Michel Jackson, la un loc. 

Rata sinuciderilor din Penitenciarul Jilava a depasit asteptarile fara precedent. Imediat dupa ce Bombonel (apelativ intim folosit cu afectiune de colegii aflati in aceiasi molecula), a parasit celula.

Peste 7,5 milioane de intrudrept neprihaniti crestini, ce isi fac cruce in cerul gurii nu cu limba, ci cu mana stanga, au fost de-a dreptul pulverizati sub coplesitoarea povara a emotiilor. O majoritate a populatiei a privit hipnotizata la televizor evenimentul ce a fost intens mediatizat si mai bine regizat decat o emisiune de revelion, plangand fara sa inteleaga de ce. Poate doar asa…doar de dragul unei refulari a stresului existential si al unei descarcari terapeutice. Ca la filmele indiene cu buget redus, facute la Bollywood.

O baba a erupt din multime si s-a aplecat sa-i numerele ouale, pupandu-i-le ca pe Sfintele Boashe . Apoi a cazut neputincioasa in genunchi si, ridicand mainile spre cer a strigat:
- Doamne, acu ma poti lua la cer . Fiindca am vazut cu ochii mei pe mantuitorul si i-am pipait ranile cu mana mea !...Doamne, iubite Nastase, speranta si izbavirea acestui neam pierdut si risipit, atinge-te te rog de mocheta pe care am adus-o ca s-o sfintesti. Pentru ca daca nu s-a gandit nimeni sa dea sarmale cu aceasta binecuvantata ocazie, cel putin cu o mocheta sfintita sa ma aleg…

I-au sfintit mocheta bodyguarzii intelectuali care il flancau pe faimosul puscarias, cand au aspirat-o de pe covorul rosu.

Declaratiile mai marilor neamului nu au intarziat sa curga pe banda rulanta, ca sangele din porcii injunghiati in abatoarele performante…

Mai intai, la aflarea ‘o ce veste minunata de la tribunal se arata’, Ad’ zis si Nasti, s-a repezit pe propriul blog strigand cu litere de tipar: « Pentru cateva zile, imi voi folosi timpul doar pentru a respira libertatea de afara ». Fiindca cat timp a fost inauntru nu prea a avut pe unde. Ca a avut gura plina mai tot timpul. De la dialogul cu partenerii de coalitie din habitaclul de coabitare…

Ucenicul Victor Ponta, a declarat inaintea sedintei conducerii partidului ca « asteapta decizia instantei in cazul ex-premierului Adrian Nastase, deoarece este o decizie importanta pentru partid. » Este importanta deoarece decizia instantei in cazul Nastase ii permite partidului sau sa testeze impactul politicului asupra juridicului, sa evalueze viciile de procedura si scaparile de pana acum. Pentru a imbunatatii performantele guvernarii in statul de drept penal…

Apoi Arhimandruitul Ioi Au Chin, a declarat ca invierea la viata publica si cariera politica a sfantului mucenic Adrian Nastase, este o mare taina. O taina ce poarta in ea pecetea destinului duhovnicesc milenar al acestui neam, caruia i-a fost harazit sa fie pilda printre popoare si alte natii.
Drept urmare, Sfantul Sinod al Bisericii Ortoxe Romane a hotarat sa-l canonizeze (prin daruirea unei canoe cu insemnele B.O.R) si sa-l sfinteasca ca martir in calendarul crestin ortodox, inca din timpul vietii, pe Adi Politenciarul Minune. Pe cel care a devenit un simbol al neatarnarii neamului in fata intereselor oculte si satanice ale Noii Ordini Mondiale. Biserica Ortodoxa Romana va scoate un calendar cu poze inedite ale martirului national, in diverse pozitii intime, in timp ce isi consuma in penitenta martiriul istoric…
Banii obtinuti din vanzarea acestor calendare crestinesti vor fi donati sub forma unui trofeu de calitate (net superioara primului), lui Adrian Nascase. Pentru viitoarele sale campanii electorale, de la care e pacat de la Dumnezeu sa se abtina…

Relu Fenechiu, mare lider PNL Iasi, a declarat marti ca « Nastase a fost condamnat pentru fapte facute de multi politicieni » si ca « Romania este o tara care greseste foarte mult » .
Mi se par declaratii de o mare finete si de o profunzime abisala. Norodul le stie cel mai bine, fiindca el le simte din plin. Doar ca de fiecare data cand ajunge in fata urnelor de vot, prostimea voteaza dupa poze, nu dupa programele de guvernare realiste. Iar AdiN, va fi pentru multi si pentru multa vreme, destul de fotogenic in afisele electorale.
Fenechiu a mai afirmat ca a inchide un fost premier « pentru o chestiune » pe care multi politicieni au facut-o este « o greseala ».
Sunt perfect de acord cu Fenechiu. Trebuiau inchisi toti ! Dupa cum spunea si Marx : « Fiecare dupa capacitate, toti dupa nevoi ».

Deputatul Gigi Becali promite ca va promova o lege de amnistie, prin care AdiN sa aiba drepturi electorale.

Liberosul Gigi (ca de altfel atatia alti politicieni), se gandeste cu infrigurare la viitor si la meandrele imprevizibile ale concretului. Pentru ca la urma urmei, vorba aceluiasi filozof Gigi : « libertatea este cel mai frumos sentiment ». Deci, clar, trebuie facut ceva pentru ca politicienii sa beneficieze de amnistie, in cazul ca da necazul peste ei…

Senatorul Toni Grebla a scapat printre alte felicitari adrianiasciene si perla asta, neagra : « la inscriere in partid nici o formatiune politica nu solicita membrilor sai cazierul judiciar ».
Mi se pare o procedura bine gandita. Pentru ca altfel s-ar pierde oameni de valoare, ce au exact acele calitati care sunt obligatorii in viata politica romaneasca.

La randul sau, Presedintele PNL si al Senatului, Crin Antonescu, a declarat ca Adrian Nastase « este un om cu foarte multa experienta, cu multe competentze, un om care mai are ceva de spus in societatea romaneasca » .
Si are dreptate Crinel. Nastase este exemplul cel mai elocvent ca ‘Vechea Garda’ nu poate fi ingenuncheata atat de usor de catre un tanar si firav stat de drept, cu o democratie neconsolidata. Pentru ca in caz de necesitate, Puterea si Opozitia devin monolit in tesatura invizibila a ‘Cupolei Mafiote’. Si acest mesaj e bine sa se aude, sa se stie si sa se cunoaste. Pe sistemul turbo. Si mai ales in afara lui…

Vicepresedintele Camerei Deputatilor Viorel Hrebengiuc declara la randul sau : « Ma bucur ca justitia si-a spus cuvantul in mod pozitiv ».
In mod pozitiv pentru cine ? (ma intreb eu in nemernicia mea). Tot domnia sa mai afirma ca Nastase « a executat chiar mai mult decat se presupunea initial ca va face ».
Pai, stati putin tovarasi …Ce sa mai…Cum ramane cu vorba aceea ?...Vorba aceea care zice…Lasati ! Parca mai conteaza ce ?...

Iar omnipotentul, omniprezentul si chiar emblematicul Vanghelie (un pesedist ce gandeste complicat), o tranteste apoteotic : « Adrian Nastase este o institutie, care a fost arestat pentru o magarie ». DECI NU INVERS !

Ideea, pe cat de amuzanta pe atat de trista,  este ca, multi romani ar fi de acord sa petreaca 9 luni la ‘mititica’, daca ar sti ca la iesire ii va astepta reabilitarea de la imaginea de ‘Capo di Tutti Capi’ la cea de politician de top.  Si o avere de cateva milioane de euro, o flota impresionanta de masini scumpe si o viloaca cu ferma inclusa. Atunci si-ar permite si ei sa plateasca dintr-un singur gest 800.000 de euro (dupa cum a facut ‘La Familia’ - suma pentru care a fost condamnat Nastase in dosarul ‘Trofeul Calitatii’).

Stimati compatrioti si aburita lume : viata ne-o da de dulce chiar si in Postul Pastelui.
Cine va ramane pe post  de ‘Popa Prostu’ in urma acestui joc al absurdului contemporan, ce se joaca la cacealma, langa o gura de canal cu capacul furat ?

Daca aflati raspunsul, dati-l din mana in mana pana in fund la taxatoare...


Damblarin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti rai si COMENTATI ! Cu gura plina. Cu mana fina...Cu...tot ce puteti debita...