1 TORT, 2 TORTURI SI 3 COFETARI

'Chirurgul' (nume conspirativ), provenea dintr-o familie care o dadeau la intors. Pana pe la vreo 55-60 de grade, de facea margele. Apoi deveneau tragatori de elita. La masea. Il plasasera de mic la o casa de copii ca ei sa poata bea. De la varsta frageda, Chirurgului ii placea sa chinuie tot felul de insecte, delectandu-se cu spasmele lor. Apoi, cand a mai crescut, scufunda broastele in acid sulfuric, dadea pasarile de curte cu smoala si apoi le aprindea de vii. Pe la varsta adolescentzei trecuse la belirea cainilor si pisicilor, de vii. Si apoi le dadea drumul la muschiuletul gol. Sau chiar disecati pana la os, lasandu-i sa alerge cu fibrele musculare atarnand zdrentuite. In ultimul an al celui de-Al Doilea Razboi Mondial, fusese copil de trupa. O data cu terminarea razboiului ramasese pe strazi. Strazi care incepeau sa se transforme in 'Drumurile Socialismului'. Fura prin trenuri si prin gari. Asa l-a cunoscut pe Ceausescu. Intr-o celula de puscarie, ca detinuti de drept comun. Sau, 'gainari' cum li se mai spunea. La fel ca si Ceausescu, Chirurgul era tanar, dornic de afirmare, dar fara sa aiba prea multe de oferit societatii. Anii de dupa razboi au fost marcati de invazia ruseasca si impunerea fortata a comunismului. Toti proscrisii oportunisti ai societatii au inteles ca pentru ei, inafara comunismului, nu existau prea multe sanse de reusita in societate. Asa ca, un individ cu inclinatiile Chirurgului a ajuns sa imbratiseze comunismul ca pe religia blestematilor, mai mult din considerente pragmatice decat din convingeri ideologice.

'Calaul' (nume conspirativ), fugise de acasa de la varsta de 9 ani, traind prin mahalalele Bucurestiului si devenind un bataus notoriu. Avea un temperament coleric. Pana se calma adversarul o data, el se enerva de doua ori. La varsta de 12 ani a revenit acasa, in sat, cerandu-i lui taica-so sa vanda jumatate din oi si sa-i dea partea lui. Dupa o cearta ca in mahala, taica-so i-a articulat un ciomag ciobanesc intre cuculbai de l-a apucat durerea-n ecouri. Cand si-a suflat nasul a ametit. Apoi, ce credeti ca i-a trecut prin cap lui taica-so ? Toporul Calaului de 12 ani. La tribunal a raspuns ca a vrut sa vada cum ii sta la taica cu carare pe mijloc. In puscarie comunistii l-au racolat, promitandu-i o eliberare prematura. S-a imbarbatat dupa 18 ani si a devenit astfel un adult de tipul 'Omului Nou'.

'Cioclu' (nume conspirativ), crescuse langa o morga a spitalului, fiind copilul care fugea sa le cumpere tigari medicilor care faceau autopsiile, iar acestia il lasau sa se joace printre carcase, recipiente cu organe si formol. Ii placea sa deseneze zvastica cu degetul inmuiat in sange, pe dusumea sau pe pereti. Intr-o zi, unul dintre doctori l-a intrebat:

"- Daca iti place atat de mult roshul, de ce nu te faci comunist ?"

Cioclul nu stia ce inseamna comunism la vremea aceea. Dar dupa cativa ani a aflat. Cu o deosebita satisfactie. Pentru ca cei care l-au scos din inchisoare (fiindca transhase ca pe porc o batrana paralizata la pat, dintr-un sat prapadit si o casa izolata), au fost comunistii.

Chirurgul, Calaul si Cioclu, aveau toti trei, doua lucruri in comun: Carnetul de comunist si sadismul innascut. Partidul Comunist Roman si 'Siguranta' (care din '48 avea sa se numeasca 'Securitatea'), considera oamenii ca ei fiind mana cereasca. Pentru ca la cati dusmani de clasa avea Partidul, oamenii ca ei erau o mana de lucru specializata si extrem de necesara. Asa se face ca au fost scosi din inchisori, reabilitati, li s-au fabricat diplome de 4 clase (cu doua mai mult ca trenul). Si au fost avansati pe linie de partid la niveluri superioare, spre noi culmi de progres si civilizatie. Aveau intotdeauna categoria maxima la locul unde figurau ca angajati. Dar grosul banilor veneau de pe alt stat de plata, ce nu se afla in evidentele civile. Indiferent de ceea ce scria pe cartea de munca, specializarea lor opera la un cu totul alt nivel. De la spitalele de pshihiatrie si pana la temuta Jilava, de la penitenciarul de maxima securitate de la Aiud si pana la lagarul de munca silnica de la Periprava, cei trei devenisera un grup de elita, un buchet de bice, printre tortionarii regimului. Se laudau zgomotos la fiecare bauta tinuta la cantinele de protocol ale Partidului, cu ingeniozitatea si gustul rafinat de care dadeau dovada in arta torturii mioritice. Devenisera atat de dependenti de orgasmul mental pe care torturarea si uciderea victimelor l-il oferea, incat ar fi fost capabili sa lucreze fara sa fie platiti. Conform propriilor definitii, ei nu se ocupau de torturi cu accentul pe 'u', ci de torturi cu accentul pe 'o'. Fiindca pentru ei, meseria de tortionar era una dulce, pretinzand talent in aceeasi masura cu cea a unui renumit cofetar. Chiar daca produsul lor nu putea fi savurat si apreciat de publicul larg, ci doar de ei si de minoritatea aflata la putere. Asa au ajuns sa fie porecliti 'COFETARII'.

Cofetarii torturau si ucideau in primul rand de placere si mai apoi din ratiuni de partid. Din necesitate. Poate tocmai de aceea ajunsesera atat de renumiti in randul celorlalti tortionari, care erau simpli macelari platiti la norma, nu artisti ai durerii si groazei ca ei.

Paradoxal, daca in calitate de dizident, detinut politic sau pur si simplu un intelectual cu potential sau un fruntas al satului, erau repartizati pentru stoarcerea de informatii si apoi pentru executie, Cofetarilor, acest lucru reprezenta o recunoastere tacita a calibrului victimei in ochii regimului. Respect, daca vreti. Pe de alta parte, notorietatea Cofetarilor ajunsese atat de bine cotata la bursa Directiei de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne incat, ofiterii de Securitate ce le aveau cu semnul intrebarii, ajunsesera sa-i ameninte pe cei carora le puneau veioza-n ochi, ca daca nu coopereaza si nu ofera informatiile cerute, vor fi dati pe mana Cofetarilor. Sa le puna cireasa pe tort. De cele mai multe ori, la auzul acestei amenintari, cei mai multi dintre interogati se panicau pe ei cu stropi mari si cedau. Cei care intrau pe lista de pacienti ai Cofetarilor erau considerati in faza terminala (indiferent cate informatii ofereau si cat de dispusi sa coopereze deveneau). Aveau tratament numai pentru dus, nu si pentru intors.

Tehnicile de tortura depaseau sfera clasicelor zdrobiri de degete la usi, electrosocuri, asfixierea cu materiale imbibate in apa sau lovituri peste testicole pana la deces...etc, etc. Se spune ca introduceau de vii dizidentii in cuptorul crematoriului, lasandu-le doar capul afara ca sa-i poata interoga. Cand maltratatul dadea semne ca focul de la inimioara il mistuise deja pe interior, ii puneau un mar in gura, ca la purcelul de lapte, si il impingeau inauntru pentru o rumenire completa. Disectiile pe viu, in timp ce glumeau prieteneste cu muribundul, erau de departe printre tehnicile cele mai folosite si savurate.

O data, individul adus in salonul celula al unui spital de psihiatrie, era un flacau de 2 metri inaltime pe 1 metru latime (fiu al unui taran considerat chiabur, care se opusese colectivizarii). Flacaul a reusit sa se elibereze din catuse si dintr-o singura rotire a reusit sa stampileze peretii cu toti trei. L-au doborat dupa ce si-au descarcat toti trei pistoalele in genunchii si umerii lui. L-au imobilizat pe pardoseala din gresie si i-au taiat cu ferastraul mainile din umeri si picioarele din coapse. I-au pus apoi o perna sub cap, ca sa stea confortabil si sa-i poata privi mai bine in timp ce ei urinau pe fatza lui. Flacaul avea in el o forta de viata incredibila. Nu lesinase si inca putea vorbi. Dar refuza sa raspunda intrebarilor despre familia sa, care fugise in munti si se alaturase partizanilor. Simtind ca o data cu sangele ce tazsnea suvoi din el i se scurge si viata, cu o ultima sfortare striga printre horcaituri:

" - Sa nu va ierte Dumnezeu in veac!" Si murii cu ochii deschisi si cu gura plina de pishat. Cei trei izbucnira sincron intr-un ras isteric, vadit satisfacuti. Chirurgul ii striga (desi stia ca murise deja):

-" In iadul asta, singurul Dumnezeu suntem noi !"

Dar de la incidentul asta, le-au cerut superiorilor sa nu le mai trimita subiectzii mancati si odihniti. Ca ei, predicatzii, nu biruiau sa-i aranjeze-n propozitie pe toti. Asa ca Securitatea ii baga la un tratament preparator. Ii infometau intre 7 si 10 zile, apoi ii inmuiau prin prespalare si apretare pana ajungeau ca o pasta ce putea fi modelata dupa dorinta, ca nu se mai puteau tine pe picioare.

Cu o alta ocazie memorabila a carierei lor, si-au atras si porecla de 'Analfabeti'. Evreica Judith Beti, o aparatoare a drepturilor evreilor din Romania, trimitea articole semnate anonim pentru presa occidentala, informandu-i despre atrocitatile pe care le comiteau comunistii impotriva dizidentilor politici si a intelectualitatii romanesti. Ajunsa in 'Laboratorul de Cofetarie', au aplecat-o peste tablia mesei, i-au rupt toate hainele de pe ea si i-au legat mainile pe sub masa. In timp ce se descheia la slitul pantalonilor, Cioclul o intreba:

"- Jidanco, sti care ar trebui sa fie in comunism raportul dintre romani si evreice ? Anal, fa Beti !" In timp ce Cioclul o viola, Calaul o sufoca cu o punga trasa pe cap, iar Chirurgul o taia cu lama pe spate. Toti trei isi sincronizasera ritmul, pentru ca violatorul sa profite de contractzii. Apoi schimbau locurile intre ei, frateste. Au invartit hora in jurul mesei pana cand Beti a scapat de carcei. Pe veci. Si de atunci, 'Cofetarii Analfabeti' au ramas pentru ceilalti.

Alta data le-a fost livrat ungurul Kelemen, pe motiv ca fusese horticultor. Sergent in armata amiralului Miklos Horthy. Kelemen participase direct la atrocitatile impotriva romanilor si evreilor din Ardealul de Nord. L-au legat in chingi pe masa speciala de tortura. I-au imobilizat si capul. Apoi i-au despicat esofagul de sub barbie si i-au scos limba ca pe o cravata, prin orificiul creat. I-au explicat cu amabilitate ca limba maghiara nu-i mai poate sta in gura fiindca de acum, ungurii se vor putea exprima doar ca o minoritate. Au continuat cu despicarea pantecelor cu o foarfeca de croitorie. I-au smuls matele si le-au aruncat in cosul de gunoi. Pentru ca, (i-au explicat ei bilingv), exista prea mult cacat unguresc in Ardeal si trebuia imputzinat. I-au scos si ficatul si au decupat cu grija fierea. Apoi Calaul i-a frecat-o de limba, sustinand ca verdele este culoarea limbii maghiare. In timp ce Kelemen incerca cu succes sa isi dea ochii peste cap, in spasme, Chirurgul s-a aplecat tandru la urechea lui si l-a intrebat cu o curiozitate copilareasca:

" - Spune-mi Kelemen, am auzit ca moartea iti lasa un gust amar pe limba. O fi adevarat ? Fiindca eu nu am avut ocazia sa experimentez. S-au o fi de la fiere ?..."

Desi Cofetarii se descriau amuzandu-se ca fiind cele mai faimoase bestii cu fatza umana din istoria moderna a Romaniei, atunci cand venea vorba de nazisti, deveneau periculos de isterici. Pentru ca ei considerau ca in ceea ce priveste eficienta, pasiunea si creativitatea, daca nu le erau superiori nazistilor, erau cel putin egalii lor.

In anii '50, fiecarui tortionar ii revenea un plan de realizari in materie de lichidare a dusmanului de clasa. Circa 30 de torturi si executii pe luna. Un condamnat pe noapte. In primul rand dizidentii politici. Apoi cei ce se impotriveau activ. Apoi, oamenii tineri, in general, la 30 - 40 de ani. In special cu studii superioare. Daca aveau studiile terminate in strainatate, erau trufandale curate pe mesele tortionarilor. Dar si invatatori, preoti, fruntasi ai satelor, lideri ai cultelor neo-protestante, (care erau considerate de sorginte americana). Nu au fost lichidati doar daltonistii care nu faceau diferenta intre verde si rosu ci, si cei pe care regimul ii considera potentiali impotrivitori, capabili sa devina formatori de opinie de tipul 'Gica Contra'. Sau pur si simplu, vizionarii marxist-leninisti nu considerau ca se potriveau staulului comunist si nu-i voiau in septelul lor reeducat.

Se estimeaza ca numarul victimelor regimului comunist se ridica la cifra de 500.000. Prin comparatie, in cel de-al Doilea Razboi Mondial, pierderile Romaniei au fost de 800.000 de vieti... Alte rapoarte avanseaza cifra de peste 2 milioane de oameni ce au avut de suferit de pe urma brutalitatii regimului comunist...

Anul trecut in vara, trei batranei cumsecade, cu parul alb si cu varste venerabile cuprinse intre 87 si 90 de ani, s-au intalnit in statiunea Felix. Jucau table pe o terasa, admirand de la adapostul umbrei multimea turistilor ce se balaceau in apele termale.

Cioclul: - Ia sa-mi spuneti voi mie mah, de ce am omorat noi atatia nevinovati cu o jumate de secol in urma ?

Chirurgul: - Pe vremea aia erau vinovati !

Calaul: - Ca sa putem juca astazi table impreuna, si sa ne bucuram de pensiile astea nesimtite, de maiori in rezerva, pana la adanci batranetzi. Ce intrebare-i asta 

Cioclule ? Te-ai inmuiat la batranete precum coaiele cretze ? Eu nu am nici un regret. Ala a fost momentul nostru. Iar noi am fost pe val. Daca nu ar fi aparut comunismul in timpul vietii noastre, am fi murit in anonimat, mai rau ca victimele noastre.

Chirurgul: - Pai voi nu vedeti ca Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc se straduieste sa ne gaseasca si sa ne scoata din anonimat ?

Calaul: - Stati mah linistiti pe ouale voastre. Ziceti bine mersi ca nu suntem in Germania. Ca acolo ar fi fost intr-adevar bai.

Cioclu: - Si Polonia are un fel de DNA specializat pe criminalii comunisti.

Calaul: - O fi avand. Dar la noi treaba-i buna, ca mai dureaza. Daca nu ne-o tradat tatucu Iliescu, imediat dupa executarea lui Ceausescu, cand reprezentantii Asociatiei Fostilor Detinuti Politici cereau sa fim identificati, nu se mai atinge nimeni de noi. Iti trebuie vointa politica ca sa pornesti asa ceva. Voi nu vedeti ca de dupa '89 incoace Parchetul a tot ingropat dosarele cu tortionari ?

Chirurgul: - Ha, asta-i buna ! Pai cum dracu sa nu le ingroape daca fiii, fiicele si nepotii nostri ocupa functii cheie in aparatul de stat si in parlament ? Nu tot baietii destepti ai regimului trecut au preluat si stafeta asta, zis democratica ? Pai, si atunci de ce dracu mai purtam discutia asta Cioclule ? In 5 ani maxim, ne-am trait traiul si ne-am mancat malaiul. Ce o sa scrie in cartile de istorie dupa 50 de ani de la moartea noastra, mi se rupe, ca de Berlin.

Cioclu: - Bah, ma gandesc asa, cate o data, ca ceea ce am distrus noi in 50 de ani de reeducare pana la epuizarea sistematica a intelectualitatii romanesti, astia nu o sa mai poata pune la loc nici in 100 de ani !...

PS:

Tatal Nostru Anticomunist

Tatal nostru de la Moscova,

Desfaca-se Imparatia Ta,

Faca-se ca-n America!

Painea nostra mica si neagra,

Fa-o Doamne, mai mare si alba;

Si ne iarta noua greselile noastre

Ca si noi credem in minciunile voastre.

Nu ne mai bagati pe noi in puscarii

Ca ale voastre-n veci vor fi...

Einsenhower, Bulgamin,

Bomba atomica. Amin !

scrisa de un detinut politic ramas anonim

Damblarin