Olandezul Van den Bere din
Amsterdam, a muncit toata viata ca masini-unelte. Sau ca un robot, daca vreti.
Mergea ca uns, desi scartaia. A fost macaragiu in industria lalelelor. Tragea
cu macaraua de lalele, ca sa creasca.
Dar, la un moment dat a
simtit in urina ca aia nu e viata si ca vrea mai mult de la ea. Asa ca a
inceput un lung pelerinaj pe ploaie, in cautarea spiritualitatii si a senxului
vietii. Si a ce o mai gasi pe langa el.
Van den Bere era un tip
ciolanos, inalt si slabanog, cu mainile atat de lungi incat daca le baga prin
buzunarele sparte de la pantaloni se scarpina in talpa stand drepti. Fatza lui
era osoasa, cu pometi proeminenti si cu trasaturi ca scoase din flex. Avea
zulufii grizonati si carliontati dar atat de rari incat ziceai ca purta peruca
de nichelina. Privirea, ei bine, in privire era incatusat tot farmecul. Avea
privirea atotcuprinzatoare (focaliza doua puncte diferite deodata), dar mai
tulbure si mai zburlita decat freza. Daca incercai sa te uiti atent in ochii
lui te cuprindea un sentiment de anxietate cronica amestecat cu deruta
cotidiana si haos vegetarian. Isi tragea tot timpul mucii pe nas, acuzand o
alergie zburatoare neindentificata. Avea miscari nesigure si stangace, iar cele
doua palme noduroase vibrau constant dar bland, precum un picamer intepenit in
beton.
Cand facusem cunostinta
prima data cu el, incepuse sa-mi bodogane ceva despre UDV si Uterul Cosmic. Nu
am reusit sa pricep mare lucru (fiindca ne grabeam amandoi). Insa, trebuie sa
marturisesc, mi-a placut ideea cu Uterul Cosmic.
Ne-am intalnit din nou,
intamplator, prin Bruxel si l-am invitat la o terasa:
Damblarin:
- Van den Bere, dau o bere ! Data
trecuta, cand ne-am cunoscut pareai mai abatut ca acum. Dar pornisesi sa-mi
spui ceva legat de cautarile tale existentiale care te-au facut sa
descoperi...nu imi mai amintesc ce, ca ne grabeam amandoi. Auzi Vanule, mai
inainte de toate as vrea sa te intreb daca tu mai crezi in Dumnezeu, mah ?
El nu s-a uitat la mine ci
prin mine. L-am auzit cum mi-a raspuns de pe partea cealalta, din spate:
Van den Bere: - Spre deosebire de tine, eu l-am vazut pe Dumnezeu. Si il vad de doua
ori pe luna. Pentru ca ajung pe taramul Lui in fiecare al doilea week-end si
apoi ma intorc.
Cand l-am auzit, mi-am scapat lingurita
in halba cu bere.
Damblarin:
- Bah, tu vorbesti serios ? Siii... cum se numeste mijlocul asta de transport
la care ti-ai tras tu abonament bilunar de navetist ?
Van den Bere: - AYAHUASCA! 'La Medicina', 'Vinul Sufletului', 'Lumina lui Dumnezeu'…
Damblarin:
- Ayaaaiiiaaaiii...Poti
fi mai clar ? Dezvolta ! Apropo, ce e aia UDV ?
Van den Bere:
- UDV este biserica la care am ajuns eu: 'Uniao Do Vegetal' in braziliana si 'The
Union Of The Plants' in anglicana.
Damblarin:
- Adica 'Uniunea Plantelor'.
Van den Bere:
- UDV este o noua miscare religioasa ajunsa in Occident prin anii '90. O
religie Crestina Spiritista, ce provine din Brazilia. Aduce cu Santo Daime, dar
difera de ea. A pornit de la o mica biserica din Santa Fe, din statul american
New Mexico, si se extinde in intreaga lume. Ne
intalnim de doua ori pe luna in lacasurile noastre de cult, pe care le numim
temple. Cu aceasta ocazie, in timpul ritualului ceremonial, bem ceaiul sacru
Ayahuasca si...
Damblarin:
- Va asezati in pozitie de ceapa si incepeti sa pufaiti din buric ca compresoru
?
Van den Bere: - Nu, ne asezam in pozitie de lotus si incepem sa ne controlam
respiratia, cufundandu-ne in meditatie transcedentala. Dar inainte de asta bem
ceaiul divin Ayahuasca. Da, e adevarat ca Ayahuasca contine o mare cantitate de
DMT, Dimetiltriptamina, denumirea stiintifica, dar nu este mai putin adevarat
ca DMT mai este supranumita si 'Molecula Spiritului'!
Damblarin:
- Banuiesc ca ceaiul asta, ce are proprietati pshihoactive, va induce o stare
de transa cu sforaituri obturate de polipi.
Van den Bere: - Asta este punctul de vedere al profanului neinitiat, care priveste
lucrurile din exterior. Ayahuasca este mai mult decat atat. Este o poarta de lansare
catre un Univers Paralel. Trambulina care te ajuta sa faci saltul in afara
corpului. Ayahuasca este vehicolul care te poarta catre Divin. Dupa ce bea
ceaiul, discipolul primeste binecuvantarea unei lumini si forte superioare, de
la o Constiinta Superioara (gen Isus), iluminandu-l pe cautator asupra
adevaratei sale identitati. Consumul ceaiului este oferit impreuna cu
invataturile Maestrului Gabriel, fondatorul iluminat al cultului. Invataturile
sale de baza ne invata calea catre Dumnezeu, calea Luminii, Pacii si Dragostei.
Iar ceaiul Ayahuasca ne duce la destinatie...
Damblarin:
- Van den Bere, pune o frana la ceaiu ala si mai baga o bere. Ca si asta te
poarta intr-o calatorie fantastica, de curatare a rinichilor si a buzunarelor. Da' ma drogatule, din ce plante ii facut cocteilul asta Molotov, la care voi ii
ziceti ayahuasca ?
Van den Bere: - Din frunze de Chakruna si o planta asemanatoare vitei de vie, numita
Caapi. Impreuna, combinate, dau o bautura groasa, rosie-maronie, 'Leacul
Sacru'...Care te poarta in calatoria mistica.
Scopul intrunirilor noastre
este sa primim iluminare si vindecare si invataturile Maestrului Gabriel. Si sa
ne lasam purtati de catre Ayahuasca in imediata apropiere a lui Dumnezeu...
Damblarin:
- Asa, si ? (intrebai eu cu o moaca de
idiot, golind a treia halba).
Stai umpic, huasca asta, nu e cumva drogul ala
puternic halucinogen, considerat de catre Departamentul Anti-Drog american
drept 'Drog de Liga Intai' si considerat ilegal atat in America cat si in mai
toata Europa ? Parca numai in Olanda e legala chestia asta, nu ?
Van den Bere: - Da, numai in Olanda. In Belgia nu e
legalizata. Si in in America a fost ilegala pana in 2006, cand UDV a castigat
la Curtea Suprema de Justitie dreptul de a bea ceaiul Ayahuasca, in cadrul
ceremonialului religios.
Damblarin:
- Olandezule, descrie-mi ce naiba simti
dupa ce-l bei, de ce minuni devine capabil organul tau cerebral ? Apropo de
creier, tu sti ca oamenii de stiinta zic ca cel mai mare organ sexual este
creierul ? De aici si vorba: 'Cap sa ai, ca minte ce-ti mai trebuie ?'...
Van den Bere:
- Ayahuasca nu se consuma in scop recreativ, ca marihuana. Am incercat si cu marihuana. Dar nu imi place. Nu e
genul de experienta buna pentru mine.
Damblarin:
- Hai lasa !?!? De ce mah ?
Van den Bere: - Marihuana nu este o poarta catre cunoastere. Ea iti creeaza doar o
stare, ca si cum te-ai afla in Rai si zaci acolo. Iar mie nu imi place in Rai!
Damblarin:
- M-ai spart la supapa !
Van den Bere: - Mi-e frica de ingeri! Ca de
clovni.
Damblarin:
- Nu, ca esti de-a dreptu extraordinar
de...foarte culmea...
- Domnita, mai aduceti sase
halbe va rog. Dank U wel ! (strigai eu la chelnerita aia flamandoaica, ce-si
fremata bucile incoace si-n colo printre mesele de pe terasa).
Van dene, scuipa tot mah, nu
ma face sa astept atata.
Van den Bere: - Mi-e frica de ingeri, ca or sa ma descopere rapid.
Damblarin:
- Ca ce ?
Van den Bere: - Ca n-am ce cauta in Rai...Si
clovnii ma inspaimanta cand vreau sa adorm. Ca nu au simtul umorului.
Damblarin:
- Ce naiba simti dupa ce-ti bei ceiucu ?
Van den Bere: - Ceaiul Ayahuasca nu are un
gust placut, chiar deloc. Are un gust amarui. Si dupa ce bei o portie, cam la o jumatate de ora, te
cuprinde o canicula mare mare si incepi sa vibrezi din tot corpul si sa iti tiuie
urechile cu ameteala pana incepi si vomiti negru. Grosul energiilor negative.
Damblarin:
- Ca cainele carabusi in luna mai.
Van den Bere: - Probabil. Abia pe urma
incepe Ayahuasca sa lucreze cu adevarat
in tine. Sa te invete. Sa te
vindece, de tot
felul de afectiuni fizice ca canceru, dependenta de droguri sau de alcool. De
afectiuni psihice de tot felul si de...tot. Ducandu-se acolo unde stie ea ca ai nevoie de vindecare si descatuseaza
cocoloasele de energie negativa si te ajuta sa depasesti limita
corpurilor astea, care ne tin captivi. Si
iti deschide fereastra spre inaltimile adancimilor cunoasterii si tainelor universului
insusi. Simti cum iesi din corpul tau ca dintr-o inchisoare si te poti deplasa prin univers ca un
inger. Fara teama, fara limite. Fara nimic. Intalnindu-te pe tine insuti si pe rudele tale ce
au murit de mult. Si cu tot felul de alte entitati inteligente, care se bucura
ca pot intra in legatura cu tine. Cu peisaje supranaturale, cu creaturi
fantastice. Ai niste stari de clarviziune si clarauditie care te acordeaza cu
rezonantele ancestrale si mistice ale Cosmosului. Vezi dansuri de lumini, culori si forme
caleidoscopice care nu se pot descrie in litere. Traiesti senzatii pe care
numai in apropierea lui Dumnezeu le poti simti. Simti o caldura divina care te
copleseste si te integreaza in Marele Mister. Devi o parte a intregului,
pierzandu-ti insusirile individuale ale sufletului, desi ramai constient de
sine...Nici nu stiu cum sa-ti mai descriu. Este o calatorie initiatica ce nu
poate fi experimentata decat personal. Pentru ca e ceva profund interior,
intim, o binecuvantare pe care o primim fiecare in parte de la Dumnezeu...Daca
il cautam si vrem cu adevarat sa il gasim. Ar trebui sa incerci si tu. Iti pot
face rost de o invitatie. Altfel nu esti primit...
Damblarin:
- Hou hou hou...Vandene, tzucutz
ceaiu! Pai tu ma sperii de nu mai beau nici ceai de menta. Ca diferenta dintre
'de menta' si 'dementa' ii un spatiu atat de mititel. Pai tu vrei sa zici ca
dupa ce bei licoarea aia halucinogena, cand incepe mucul ala sa-ti penetreze matzu si sa te baloneze, incep si
piticii pe creier sa joace hora-n batatura ? Pai cum poti tu demonstra ca trenul
fara nash care te duce in cer, nu se plimba de fapt doar la tine pe creier,
printre circumvolutiuni?
Van den Bere:
- Aici apare
credinta! Daca nu te incredintezi intru
totul Spiritului Ayahuasca, nu vei ajunge sa te eliberezi niciodata din corpul
asta, pentru a ajunge in Uterul Cosmic, unde te vei naste din nou. Pentru ca
apoi sa te reintorci in corp complet schimbat. Spiritual.
Sunt din ce in ce mai multi
oameni din lumea intreaga (care nu frecventeaza neaparat biserica UDV), dar care se duc
la shamanii din jungla Amazonului pentru a bea Ayahuasca si a-si vindeca trupul
si sufletul. Gasesti si pe internet:
"Your
vibrations will begin to harmonize with the flow of nature! Cick here for
rates."...
Damblarin:
- Vandene, platitz-ai berea! Lasa-ma sa
recapitulez, sa vad daca am inteles bine. Deci, din curentele religioase
moderne create in jurul consumului de AYAHUASCA s-a conturat si 'Uniao Do
Vegetal', 'The Union Of The Plants' sau 'Uniunea Plantelor', zis pe romaneste. 'Crestinismul' asta spiritist,
este de fapt o religie animista, spiritism tribal shamanic, astral, amestecat
cu o imagistica a crestinatatii. Cand bulionul ala amar si super halucinogen
incepe sa provoace euforie intestinala si cufureala neuronala, individul o ia cu
duhu pe ulei de jungla, traind pe viu mental 'experiente extrasenzoriale'. Ca a
celor care au fost in moarte clinica, si dupa ce au avut senzatia ca au iesit din corp, au descris intalniri cu extraterestri (ca de exemplu, soacra decedata)...
Glanda pineala din centrul
creierului este zapacita de excesul de Dimetriltriptamina, care te face sa te
simti sofer pe un buldozer ce duce ingerii la scoala pe Calea Lactee...Senzatiile
sunt atat de reale incat la coborare ii obligi pe extraterestrii sa plateasca
biletul, amenintandu-i ca in caz contrar, ii bagi in Uterul Cosmic. Sa se mai
nasca odata. Cu cei 7 ani de acasa...
Van den Bere, ma innebuneste
curiozitatea unei singure intrebari: Cum arata Dumnezeu ? Ca tu zici ca intri
la audiente de doua ori pe luna, cand majoritatea oamenilor spera sa nu fie
nevoiti sa-l abureasca mai mult de o data in viata. Aia de apoi.
Van den Bere: - Nu stiu daca o fiinta lipsita de componenta spirituala, ca tine, ar
fi capabila sa inteleaga vreodata aceste realitati spirituale adanci. Dar eu
sunt un suflet purificat, un copil inocent, calatorit prin ani lumina si intors din lumina, mai bun
si mai frumos...
Damblarin:
- Nu te amagi singur. Sau n-ai oglinda ?
Mie mi se pare ca de cate ori te intorci, pierzi cate ceva la 'reincorporare'.
Ca pe zi ce trece arati tot mai mult dus si tot mai putin adus...Dar in fine,
baga-i!
Van den Bere: - Dumnezeu este un fractal ce se misca incontinuu de la microinfinit
la macroinfinit, trecand printr-o infinitate de culori, forme si modele
fractalice, dincolo de substanta, dar mereu plin de continut si in continuu contact
cu fiecare particula. Penduland intre materie si antimaterie si mentinand in
coeziune universul infinit, vizibil sau invizibil, cu tot ceea ce este in
el....
Damblarin:
- M-ai naucit Bere. Asta da minune !
Van den Bere, uite ca imi incalc
promisiunea si te mai intreb una, doua. Pai, ce ne facem cu separarea pe care
Biblia o face intre crestinism si ocultism ? Eu inteleg ca voi ati fost
protestanti si asta v-a deschis ochii de timpuriu, ajutandu-va sa progresati.
Si pana in ziua de azi ati ramas una dintre cele mai progresiste tzari. Dar,
parca si progresismul asta al vostru, a ajuns atat de departe incat s-a incalcit printre plante si s-a ratacit printre planete...De ce crezi tu ca o astfel de
'eliberare' este interzisa in majoritatea tarilor ?
Van den Bere: - Biblia a fost manipulata de
catre capii religiosi mana in mana cu cei politici, ca sa corespunda dorintei
lor de dominare si control. Aceste leacuri dumnezeiesti lasate pentru fericirea
noastra si pentru ca sa avem posibilitatea sa il regasim si sa ne unim cu El,
sunt interzise, pentru ca astfel ne pot tine sub control, captivi in corpurile
noastre...
Ma uitam la el, asa lung si
chiorash (dupa vreo enshpe halbe de bere), gandindu-ma ca daca ar fi fost mai
inteligent si-ar fi pierdut mult din farmec...
Damblarin:
- Bai Van den Bere, sti ce cred eu pana
la urma ? Ca titulatura 'Uniunea
Plantelor' se refera de fapt chiar la discipolii bautori de droguri
halucinogene. Al caror creier se transforma pe zi ce trece dintr-un organ plin cu materie cenusie, intr-un borcan plin
cu pasta vegetala cacanie. Ce se micsoreaza treptat, treptat, pana mai ramane spre
final doar o minuscula... 'Molecula a Spiritului'...
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti rai si COMENTATI ! Cu gura plina. Cu mana fina...Cu...tot ce puteti debita...