1 GELULA SI ROMANII

(din arhiva http://forum.stuparitul.com)

Comunitate dacica

Preambul I

Gelula, era un Basileus (sef militar ), respectat de ostenii sai si temut de dusmani. Era mana dreapta a lui DIURPPANEUS, cel pe care romanii il poreclisera 'Zece Ursi' ( Dece Bal ), datorita vitejiei cu care lupta. Decebal primise functia suprema in statul Geto-Dac de la predecesorul sau - regele DURAS, (care ii cedase locul de buna voie simtind ca in timpuri de restriste ca acelea, cu pericolul roman ajuns la Danubius, numai un geniu militar putea face fatza provocarii).

Iar genialul dac pregatea o ofensiva de proportii, fulger, traversand Istru pe gheatza pentru a lovi armata romana aflata la sud si pentru a taia astfel caile de aprovizionare a legiunilor romane aflate in Dacia. Toate triburile din jumatatea estica a Daciei raspunsesera strigatului de lupta lansat de regele pe care unii il considerau semizeu : CARPII, COSTOBOCII, CAUCOENSII, COTENSII, SARGETII si TYRAGETII de la est de muntii Carpathus si pana la tumultosul rau cu ape repezi, Tyras (Nistru); deasemenea, CROBIZII, HARPII, OBULENSII, OINENSII, SACII, SIENSILI si SUCII, getii de la gurile Istrului, Dunogaetia (Dobrogea de azi), de pe malurile Pontus Euxinus-ului si jumatatea de est a campiei de la sud de coroana muntilor.

Dar strategia ilustra pe care o concepuse dacul, nu putea fi anticipata de trufasii Romei. Isi stransese legaturile de prietenie si isi intarise aliantele cu PARTII din MESOPOTAMIA, trimitand soli la PACORUS al II-lea si invitandu-l pe acesta sa invadeze Armenia si Iudeea, in drum spre comorile Egiptului( granarul Romei), in timp ce el urma sa atace din nord, de la Istru. Legiunile Romei nu ar fi putut face fatza unui atac combinat de o asemenea amploare, fiind prinse ca intr-un cleste. Daca reusea, echilibrul de forte al Europei avea sa se schimbe dramatic. Poate chiar si existenta imperiului Roman...

In aceste conditii, Decebal il lasase pe Gelula sa apere flancul vestic al Daciei...Toate triburile de daci din jumatatea de vest a tzarii erau deja adunate sub comanda lui Gelula : BIEPHII si ALBOCENSII din Alboca (Banat), APPULLII, RACATENSII si ANSAMENSII de pe Samus (Somes), BIESII de pe Maris (Mures), PREDAVENSII de pe Crisia (Crisul), POTULATENSII si PIEFIGII de pe colinele si campia de sub poalele muntilor, BURII si CEIAGISII din campia Alutasului (Oltului) si chiar si triburi de daci de dincolo de Tibiscus (Timisul), din PANNONIA...

Punctul fierbinte unde avea sa aiba loc ciocnirea dintre cele doua armate era la TAPAE (Portile de Fier ale Transilvaniei).

Tapae

Suieratul sinistru al naprasnicului vant de iarna tiuia-n timpane si intra pana in maduva oaselor, inghetandu-ti parca sufletul. Era o iarna cum dacii nu mai vazusera demult. Parca stihiile naturii se dezlantuisera impotriva a tot ce respira, biciuind si spulberand totul in cale, iar in turbarea lor ar fi vrut sa smulga din radacini pana si codrii cei vesnici. Norii coborasera atat de jos incat ii puteai ajunge cu lancea. Se incovoiau sub greutatea zeilor ce doreau sa priveasca  mai de aproape zbaterea muritorilor. Insusi Atotputernicul Zamolxe s-ar fi cutremurat daca ar fi coborat pe pamant in acea iarna...

Geto-dacii erau obisnuiti cu vitregiile naturii si chiar se razvrateau impotriva ei. Risipeau norii trimitand  sageti amenintatoare catre cer. Dar acum, parca si ei erau surprinsi de violentza spiritelor naturii...

Xenogeneu era un puternic hultan ktistai(vraci - preot), a carui faima se raspandise in toata Dacia. Din neamul Carpilor, el trecuse muntii si venise la Sarmizegetusa la rugamintea expresa a lui Decebal, pentru a fi sfatuitorul lui. Acum il lasase cu Gelula ca sa ii fie de ajutor. Xenogeneu oficiase cu o saptamana in urma ritualul de trimitere a solului la Zamolxe, alesul fiind Cotiso, fiul lui Gelula. El insusi se retrasese de trei zile in pestera sacra de pe piscul Kogaion, ca sa primeasca raspunsul zeului.

Iar capeteniile dacilor il asteptau…

Xenogeneu

Generalul roman privea cu nervozitate inspre nordul intunecat, unde negura invaluise crestele inzapezite ale muntilor, sporind parca misterul acestui popor enigmatic, pe care vechii greci ii numeau hiperboreeni (popor mitic inzestrat cu puteri supranarurale ce locuia intr-o tzara a zeilor, o tzara aspra, de nepatruns, inconjurata de magie si mistere). Tot vechii greci spuneau ca insusi Marte (zeul razboiului), se nascuse printre ei, iar frumoasele razboinice numite Amazoane ar fi fost sotiile lor . Din descrierile acelorasi greci, DACII (pe care grecii ii numeau GETI), popor razboinic, vedeau in moarte o eliberare, ceea ce ii facea neinfricati pe campul de lupta.  Barbatii lor erau inalti, cu pumnii ca ciocanele de sfaramat piatra, cu parul blond-roscat, rareori negru, pielea de culoare deschisa si ochii albastri. Aveau o voce aspra si o infatisare salbatica, barbosi, cu pletele fluturand in vant,  purtand tot timpul la brau un daca (pumnal) sau sica (sabie scurta si curbata), iar in spate, tolba de sageti si teribilul arc getic (facut dupa o reteta cunoscuta numai de ei). Nobilii si capeteniile lor obisnuiau sa se tatueze... Dupa spusele lui Herodot, geto-dacii, erau cei mai viteji si drepti dintre traci (iar tracii erau cel mai numeros neam dupa indi, ocupand mai mult de jumatate din teritoriul Europei). "- Ce fel de popor barbar puteau fi acesti daci ?" se intreba romanul, "daca radeau si se veseleau la moartea unuia dintre ei, iar cand se nastea un copil plangeau si se intristau de soarta pe care o va avea acesta in lume ?"..." Nu este de mirare ca un popor atat de crunt, au fost razboinici de temut in ochii oricarui neam din antichitate" concluziona el. Iar cat despre tzara aceasta...a lor... DACIA...Secretul tzarii dacilor era, inca de pe vremea lui Seneca, impenetrabil. Grecul nu stia sa vorbeasca decat despre marele fluviu care incingea tzara si despre cetatile elenice presarate pe tzarmul pontic. In rest, nimic mai mult decat faima temutei sageti getice si aceea a ucigatoarelor plante ale Danubiusului, din care se distilau sucuri pentru magia infioratoare a Medeei. Grecul era convins insa ca aceasta tzara era bogata in pietre pretioase; ceea ce insemna alta magie. Pietrele pretioase includeau puteri si mistere...Atat se putea afla de la Seneca; si nimeni nu stia mai mult. Danubius (sau Istru, cum ii spuneau grecii), isi pastra bine secretele. Oamenii se ascundeau in munti....Dar el, romanul, auzise si despre alte bogatii care se gaseau in cantitati nepermise unui popor barbar, care nu stia ce sa faca cu ele, bogatii pe care un popor civilizat ca romanii le-ar fi putut transforma in opere magnifice, spre gloria eterna a Romei...(tresari din visare, constient ca pana sa se umple de glorie si sa deserte bogatiile Daciei pe treptele Cetatii Eterne a Romei, trebuia sa-i invinga pe barbarii din padurile  intunecoase care acopereau aceasta tzara plina de primejdii)..."- Ah, padurea dacica !" (ofta generalul, in timp ce revizuia din memorie tot ceea ce stia, tot ceea ce auzise, despre dusmanii de maine si tzara lor)... Infricosatoarea padure dacica. Era adapostul acelor oameni si romanii cunosteau acea padure de departe, cand se vedeau nevoiti sa o ocoleasca; sau mai de aproape cand, in intunecimea ei, pierea vreo legiune sau un general faimos. Atunci umbra padurii dacice ajungea pana la Roma, si de ea vorbeau poetii si cronicarii, care notau dezastrele petrecute acolo...( Caius Scribonius Curio, care ii invinsese pe dardani in Tracia, voia sa-i supuna si pe daci si ajunsese pana la Danubius, s-a  inspaimantat de padurile pe care le vedea si s-a oprit. S-a intors din drum fara sa faca razboi. In alta imprejurare, Roma a bocit moartea lui Cornelius Fuscus, care se inmormantase cu toata legiunea lui in padurea blestemata a dacilor. Infricosatoarea padure nu se clintise. Ramanea mereu muta, intunecata, plina de secretele ei. Parca ceva magic, ce izvora din fibra acestor barbari si seva acestor paduri, venea in apararea lor, protejandu-i. Acesti barbari (pe care grecii ii considerau cei mai de seama, asemeni lor), care-si adorau zeul pe culmi solitare, aveau o stiinta a secretului. Acel zeu al lor, ZAMOLXE, desi luminos ramanea ascuns. Nu i se cunosc altarele si nici chipul...

Si o alta zeitate misterioasa: Demonul Ceresc, balaurul cu cap de lup (DRACO), care-i slujea si apara pe razboinici, dar care se si revolta uneori  si se lupta cu Zamolxe in nori, starnind furtuna. Dacii facusera din el stindard si-l adorau, dar trageau in acelasi timp cu sagetile in el, in nori, cand izbucnea furtuna...

"- Ciudata natie, rebeli chiar si impotriva zeilor lor... o lume de vitejie salbatica...astia sunt dacii, cu tzara lor, pe care Roma m-a trimis sa-i ingenunchez..." sopti generalul ca pentru sine, oftand din nou...

continuarea poate fi citita in 2 GELULA SI ROMANII (poate fi accesata din bara de Arhiva, din dreapta paginii)