SNOBILISMUL

SNOBU  Softică e un snob tradiţional românesc, care se oftică când întâlneşte un alt snob ce poartă accesorii mai scumpe ca ale lui.

Softică provine dintr-o familie cu rădăcini sănătoase. Taică-so fusese pe vremea lui Ceauşescu un snob de renume. Era ‘mare’ la Cantina Partidului. Unde tăia şi spânzura. Porci, ovine şi caprine. Apoi făcea trafic cu carne vie, lăudându-se că lui tot judeţul îi mănâncă din palmă, inclusiv Secretarul de Partid pe judeţ. A urmat apoi, la o vârstă înaintată, un curs de informator, în cadrul Academiei de informaticieni ‘Ştefan Gheorghiu’. A apucat pensia de ‘maistru’. Chiar după aşa zisa revoluţie.

Fiul sau însă, aparţine noii generaţii de snobi. În privirea lui poţi citi toate perlele de la Bac. Şi-a tatuat un dragon pe plămâni, ca să-l protejeze împotriva fumatului.

De câte ori vedea câte o piţipoancă cu fundul în două luntrii, se apleca şi privea între luntrii, dădea ochii peste cap, îşi muşca buza de jos şi mima intrarea-n neputinţă. Apoi se reproducea manual. Că nu avea licenţă de profesionist.

Aşa a cunoscut-o pe Miţodora. Numai că ea, spre deosebire de celelalte, purta bichineii la vedere, ridicaţi peste ovare, până la subsuori, ca să-i vadă lumea ieşiţi din fusta minijup. Fiind specializată în captat fraieri, a strâns rapid din luntrii şi i-a prins buza între vâsle. Şi nu i-a mai dat drumul.

Miţodora este o fată sensibilă. Degeaba îi spui că are ochii frumoşi dacă pe urmă îi demonstrezi că are nasul urât. I se taie maioneza pe loc. Şi ţie libidoul.

Pentru Softică însă, Miţodora reprezenta sufletul pereche. Deşi Miţodora practica stilul tânguit, lui Softică îi plăcea că era stabilă-n curbe. Fiindcă era joasă şi lată, cu flapsurile laterale bombate şi cu airbagurile din faţă cât pentru două persoane. Fiecare. Era numai bună pentru el. Fiindcă ăsta avea schimbătorul mic şi schimba vitezele din scurt. Dar frâna des, că îl sufocau airbagurile când îl plesneau peste faţă. Pentru că el conducea fără centură şi prin hopuri…

A debutat ca snob oficial când a vândut nişte pământ pe care îl primise moştenire şi şi-a tras şi lui şi Miţodorei o pereche de celulare cu cioburi Zwarovski. Lui îi plăcea să se afişeze cu mobilul când venea de la serviciu şi era lumea adunată în faţa blocului. Ea îl aştepta coafată cu dreduri împletite din mustaţă de porumb, pe balconul de la etajul unu al blocului galben albastru primit cu relaţii de la ANL, cu mobilul în timpan. El se oprea la intrarea în scară şi uitându-se în sus ducea mobilul la buric (ca să audă ea cum îi chiorăie maţele), apoi o întreba la mobil, în auzul tuturor :

Softică : - Pusăşi zama pe foc, fă ? Că am o foame de nu ştiu cum să ţi-o explic.

Miţodora : - Nu, că să terminară cocenii ! răspunse ea cu o sinceritate naivă (pe fundalul râsetelor năduşite ale vecinilor).

În familia SNOBU chiorăitul maţelor nu era o simplă şi paşnică manifestare a aparatului digestiv excretor, ci reprezenta însuşi statutul social. Pe care Softică şi Miţodora se chinuiau fără succes să îl ascundă prin împrumuturi  pentru achiziţii de lux, cu care se afişau în rate.

Mentalitate şi stil de viaţă pe care ei îl considerau un ‘nobilism ereditar moştenit în mod tradiţional’ şi transmis pe cale de consecinţă orală.

SNOBU Falitu, fratele lui Softică, avea altă arie de expertiză. El era un snob de diasporă, care umbla tot timpul falit. Dar trimitea în ţară selfie-uri cu casele şi maşinile altora, restaurante celebre sau atracţii turistice faimoase (unde se întâmpla să ajungă pentru că prindea şi el câte o ‘lucrare’, la săpat şanţuri). Dar în mod obligatoriu se poza cu o atitudine gen ‘Cool de Babadag’. Ce poate fi descrisă ca un miserupism total combinat cu o enervantă mândrie de a fi român, afişate în acelaşi timp şi simultan.

Cel mai tare se dădea mare în faţa lui frate-su, când venea în ţară, în concediu.

Anul ăsta Falitu slăbise atât de mult că îi rămăseseră pantofii de piele largi şi s-a dus la un cizmar să îi strâmteze. Arăta aşa de rău că Softică în loc de bun venit l-a întâmpinat cu condoleanţe anticipate.

Falitu : - Băh Softică, data trecută când plecai te lăudaşi la lume că-mi dăduşi o litră de răchie facuta din saci de plastic dizolvati. N-a fusă decât 700 de mililitri băh. Aşa că ia bagă tu acuma o rectificativă mică. Până te mai pun eu la curent cu ce se întâmplă prin lumea bună…Şi apoi începu :

F : - Bă Softică, ce simţi când bei o bere românească în Occident, cumpărată pe euroi grei dintr-un magazine cu produse româneşti ? Ha ? Gustul dulceag al succesului băh. Ce simţi când o bei în România ? Gustul amărui al eşecului băh ! Că dacă vrei să cumperi produse româneşti de calitate îţi trebuie două lucruri. Unu, să te duci acolo unde se găsesc (că în ţară nu se mai vând decât ciurucurile cu înlocuitori chiar şi la Bio) şi doi, să ai bani să le poţi cumpăra, măh. Te prinsăşi ? Adică să ieşi la muncă în Occident. De aici şi folclorul de străinătate : ‘Beu vin şi mânc pastramă, că am bani de bună samă ’…

Băi Softică, nu o să vedeţi voi democraţie în Rusia şi normalitate în România nici într-o mie de ani…

Băh, hai să-ţi zic una de la lucru. Avusăi ca şef de şantier un moldovean gras de Piatra Neamţ. Ăsta fusă bun că nu prea urca scările la imobil ca să ne verifice, că începea să transpire cu sughiţuri ca o virgină în noaptea nunţii. Aşa că îşi chema şefu de echipă în stil moldovenesc. Striga de la intrare : ‘Unde sunteţi oştenii mei ?’

Într-o zi, bravii lui oşteni erau buşteni. De la vinu de buturugă adus de unu din ţară. Mai strigă de câteva ori. Mormânt. Nimeni nimic. Toţi sforăiam pe la diferite etaje.

S : - Aşa şi ?

F : - Numai eu sforăiam cu damigeana în braţe…

S : - Ptiii drace. Păi cum ?

F: - O mână criminală trebe că mi-o puse în braţe şi mi-a încrucişat mâinile pe ea ca pe bebeluş…

S : - Şi ?

F : - Mă dădu afară ! De aia zic, dacă m-aş întoarce, ai avea ceva de lucru şi pentru mine ?

S : - Băi tu eşti prost la cap ? Păi după ce suflaşi în eprubetă nu reieşii că eşti minor ? Ce dracu bă Fali, nu mai ştii karate ? Te ţineam mai de descurcăreţ…Să-ţi dau eu de muncă ? Păi ce pot eu să fac, ca un simplu împiedicat de mişcare într-un canton părăsit din Babadag ? Nu mai văzui un tren cursă de persoane, marfă, de trei luni de zile…

F : - Fugi cu preşu d’acilea…

S : - Dacă-ţi zic ! Furară ţiganii şi linia de dedesupt şi pe aia de deasupra…

F : - Băh, tu mă iei de fraier ? Ce linie de deasupra ?

S : - Aia de înalte, de cupru, pentru locomotivele dizel cu motorină. Şi au zis că la traficul care există în zonă nu se mai merită investiţii…

F : - Păi şi cum de te mai plătesc ?

S : - Păi dacă sefu meu direct mă dă afară, el nu mai are peste cine fi şef şi îşi pierde şi el postu. Are relaţii pe la minister, aşa că deocamdată dete norocu peste mine. Acilea şa , trăi-i ca-n Pampas. Mai ceva ca la ambasadă. Plec cu două zile înainte şi vin cu două zile după sărbătorile legale, şi sunt plătit. Mai dau şi eu o brânzică, o măslină, o grisină,  unde trebuie şi mă scot. Da nu ştiu pentru câtă vreme…

La plecare se oferiră pupăturile de departajare. Adică, unii plecau, alţii rămâneau, în funcţie de pupături.

Din scara microbuzului cursă de persoane, Fali le strigă lui Softică şi lui Miţodora :

F : - Dacă o să mai am ceva lucidităţi, o să vă anunţ.

Softică se apropie de el şi îi dădu împăturite în două pungi de plastic o sticlă de un litru de ţuică de pufoaică şi una de ţuică de electrozi :

S : - Să nu uiţi de unde ai plecat! Şi fi mândru de cine eşti, SNOBULE !

Damblarin

1 42 Decibel

Radio Dj Damblarin va prezinta in aceasta editie a Video Radio Damblarin o trupa rock mai putin cunoscuta, ‘42 Decibel’.

Genul abordat este ‘aussie rock’(rock australian), cu influente ce pleaca de la AC/DC si Rose Tatto si penduleaza pana la Cold Chisel sau Band of Light.

2 42 Decibel

Interesant este faptul ca baietii nu sunt australieni ci argentinieni din Buenos Aires.

Va prezint in continuare albumul ‘Hard Rock’ n Roll’ inregistrat in 2011. 

3 42 Decibel

4 42 Decibel

V R D - Editie Aussie Rock

5 42 Decibel

6 42 Decibel

Video  Radio  Damblarin

Nimic mai mult !

FĂTUL, TOANTA ŞI CU ZMEUL

FĂTUL                            TOANTA 

ŞI  CU 

ZMEUL

Cică, presat de nevoi electorale care îl tăiau din foale-n jos, Fătul o apucă de codiţe pe toanta C-osăioana şi o târî către palatul Zmeului.

Fătul, mai nevolnic din fire, şi-ar fi dorit ca toanta de C-osăioana (care fusese unsă să colecteze CAŞul împărăţiei), să-l convingă pe Zmeu să reducă dijma de CAŞ cu cinci ocale pe cap de vită furajată. În speranţa că Oierii din regat vor fi Boieri cu el la toamnă, când Zmeul urmează să se retragă din fotoliul ăla mare şi capitonat de îi zice tron, la ferma lui de la Nana. Nana Mouskouri. Iar Fătul speră să îi ia locul.

În toată împărăţia era cunoscut faptul că Zmeul avea focul în priviri. Dar privea cu tir încrucişat. Şi sus şi jos, în acelaşi timp. Apoi suprapunea cele două unghiuri diferite şi obţinea imagini 3D.

C-osăioana auzise şi ea despre această tehnologie. Aşa că îşi trase o ţinută frugală, de palat. O catrinţă scurtă, cu trei palme peste genunchi, cu fermoarul pe stânga. Şi o ie brodată cu motive bugetare roşii. Ca să poată Zmeul aprecia dintr-o sorbire inventarul din dotare.

Odată sosiţi la poarta palatului intrară în audienţă pe vârfuri, ca să nu-i audă Zmeul. Că Zmeul avea auzul fin reglat şi auzea chiar şi declaraţiile de presă care se dădeau la poartă.

La văzul Zmeului, Toanta începu să se hiperventileze panicată, suspinând ca un compresor. Pe Făt îl trecu un fior rece pe bulevardul spinării şi scuturându-se din rărunchi îşi încovoie spinarea umil, ca o pisicuţă ce se pregăteşte să se gudure pe lângă piciorul stăpânului. Căci Zmeul avea moacă de căpcăun, cu tenul chel şi colţi cu strabism. Deşi nu era frumos, era urât (în special de cei de teapa Fătului), dar dat dracu de vulpoi viclean ce era. În plus, Zmeul servea motani crocanţi umpluţi cu drob de miel şi ornaţi cu petale de trandafiri roşii, la tavă, pe post de desert.

Şi totuşi, în pieptul tânăr şi feciorelnic al toantei C-osăioana (siliconat discret la Harvard), ca două pere mălăieţe date-n pârg, se zbătea cu emoţie o inimă de voinic. Spre deosebire de pieptul cu platfus al Fătului, pe care se zbăteau doar câteva fire de păr ce crescuseră sub piele (efect al unei epilări nereuşite).

Odată instalaţi în fotoliile de protocol, C-osăioana se aşeză provocator exact pe raza orbitală a Zmeului. Ca să-l prindă flama. Dar îşi încrucişă picioarele provocator, în poziţia ‘Staţionarea interzisă în spaţiul amenajat’.

Fătul în schimb, era atât de hipnotizat de contactul cu mobilierul de la palatul împărătesc, încât se lăfăia în fotoliu, zbănţuindu-se ca un retardat şi făcea biluţe din urechi.

Zmeul : Înţeleg că vreţi să reduceţi dijma la CAŞ ? Bănuiesc că o să recuperaţi pierderea din alte surse ? (tună Zmeul). Vreau să văd şi eu un rulou de papirus, o scoarţă de copac A4, ceva… Pe care aţi încrestat nişte cifre. Indiene, arabe, romane, octanice, cetanice, cifre de afaceri…Nu contează de care. Atâta timp cât le-aţi folosit pentru a ajunge la concluzia că reducerea CAŞului cu 5 ocale pe cap de vită furajată este o măsură benefică pentru împărăţie, dar putem recupera din alte surse. Ca să nu ajungem să nu mai putem plăti solda la soldaţii care s-au retras la sate.

Toanta: Da, sigur…(se bâlbâi ea de emoţie, căutând cu privirea suportul tehnic al Fătului, care oricum era depăşit de subiect). C-o să…

Z: C-o să ce, mândro ?

T: C-osăioana mă numesc. Şi tare v-aş ruga să nu mă întrerupeţi, fiindcă nu am memoria cifrelor şi mă încurc! (îşi suflă în piept o doză de curaj până îi cedă sutienul).

În timpul ăsta Fătul visa electoral cu ochii închişi, scobindu-se în nară cu o lingură de pantofi, pe care o folosea la încălţatul opincilor făcute din anvelope de tractor.

T:  Aşa, deci, eu cred din tot sufletul că asta, ca şi multe altele, este o măsură foarte bună. Este exact măsura mea. Îmi vine ca o mănuşă chirurgicală…

Fătul : Fă toanto, ţi se făcu de explicaţii numaidecât ? (tuşi Fătul discret, în pumn).

Z: Eu aş vrea să vă cred, dar gaura dumneavoastră nu mă lasă. Clarific, gaura dumneavoastră din buget, nu mă lasă! Deci, cum vă putem acoperi gaura ? (replică sarcastic, râzând în hohote sacadate şi pe un timbru vocal acordat în cheia fă, Zmeul).

T: Domnu Zmeuu, bănuiesc că faceţi diferenţa între calculul contabil şi calculul renal. Se ştie că ciobanii mai au brânză şi în alte părţi, ascunse. Cea de sub unghii de exemplu, e la negru. Se vede culoarea cu ochiul liber. Cea pentru care trebuie să beleşti mielul ca să dai de ea, nu a fost dijmuită niciodată. Deci, dacă reducem cantitatea de CAŞ colectată, ciobanii vor fi stimulaţi să ne dea mai multă brânză. Şi vom putea oferi celor retraşi din serviciul coroanei mai multă brânză genitală decât am oferit până acum. În plus, investigatorii de pe alte plaiuri vor fi atraşi prin stimulare şi vor începe să investească din ce în ce mai mult…

Z: Pe ciobani şi investitori îi veţi stimula dumneavoastră ? Domniţă, spre deosebire de dumneavoastră, eu acum nu trebuie să mulg, ci să promulg. Acu, nu când nu voi mai fi în tronu ăsta. Unde vă credeţi, în ‘Urzeala Trenurilor’ de la CFR Marfă ?  Sursele !!!

Urmă o sugestivă împletire de priviri în motive naţionale de electorată, între C-osăioana şi Făt. Moment în care puiul de lele îi dădu de înţeles fătucei că trebuie evitat răspunsul până după alegerile prezidenţiale, ca să nu se sperie norodul.

T: În momentul în care vom evapora bugetu pe 2015,  veţi vedea că sursele vor fi foarte hilare (se precipită ea dintr-o suflare).

Z: Apropo, Fătule, că văd că ai venit cu pluta la mine în palat şi ţi se rupe vâsla de subiect. MTO l-ai luat în calcul?

Fătul : Ce zâsarăţi ? (tresări enervat şi confuz Fătul, luat total prin surprindere). Vorbiţi dracu româneşte domn Zmeuu, să-nţeleagă tot prostu!

Z: Medium Term Objectives. Efortul bugetar pentru eliminarea riscului de depăşire a deficitului bugetar de 3% din PIB, prevăzut în Tratatul de aderare, şi care asigură, pe termen lung, stabilitatea finanţelor publice.

F: Ahaaa…Ăla era ? Bodaproste. Nu e nimeni de neînlocuit, să ştiţi. Bucuroşi le-om duce toate. De e Ponta, de ie noi…

Z: Mă oameni buni (grăi Zmeul, care cunoştea cât de dulce e carnea de om), eu m-am aşteptat că voi vă veţi înfăţişa înaintea mea cu cifrele de la poezie învăţate. Vreţi ca după plecarea mea să transformaţi împărăţia asta într-un loc întunecat, bântuit de duhuri ? Unde numai vârcolacii şi vampirii alături de Dracula vor mai îndrăzni să se avânture ?  Să faceţi împărăţia asta de bahulă printre celelalte împăraţii, mai mult decât a ajuns până acu ?

Vedeţi bine că toţi eroii noştri pozitivi au cerut azil politic, refugiindu-se în cele patru zări. Iar cu poruncile cu care vreţi să împărăţiţi nu veţi mai avea de unde să potoliţi foamea şi setea lui Fomilă şi Setilă!

Eu încă vă mai dau răgaz să aduceţi zapisul cu calculele făcute. Altfel, să nu mai poftiţi la palat. Că unde vă stau picioarele acolo vă va sta şi capul ! (după cum gândiţi, oricum acolo vă stă).

Ajunşi la poartă, Fătul se laudă către megieşi că mai avea puţin şi-l trăgea în ţeapă pe Zmeu. Dar, oricum, zilele Zmeului fiind numărate,  va arăta el în curând tuturor cine e cu adevărat fătul lui Ucigă-l Toaca şi a Mumei Pădurii.

Iar împărăţia aceea, învăluită în grea negură, a ajuns o mlaştină bântuită, sub blestemul Frăţiei Trandafirilor Roşii (cunoscută şi ca Fu Te Re).

S-a pierdut apoi treptat în izolarea codrilor cei veşnici, până ce uitarea a ascuns-o privirilor din afară. Transformând-o într-o legendă pe care oamenii o folosesc până în ziua de azi pentru ca să îşi sperie copiii care vor să se joace electoral de-a Făt Pontos şi Ileana C-osăioana.

PS: Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea. Să nu ziceţi p-ormă că nu v-am zis !

Damblarin

1 Nostalgie

NOSTALGIE

Există multe vânturi ce bat din răsărit;

Unele reci, altele calde.

Există multe râuri ce curg spre asfințit;

Cu unde seci pe pietre salbe, săpând în stâncă de granit,

O umbră adâncă de migdal, cu pete albe.

Or fi mai multe pe pământ ce zac în noapte

Și cer lumina însutit,

Și-ar vrea să fie negândit de multe șoapte,

Ce lumii-ntregi să-i spună toate,

Ce-n suflet li s-au ofilit.

Nu poți cuprinde un infinit cu brațul tău,

Ești singur și e rece printre stele.

Trăiește-ți clipa propriului tău Eu,

Căci fiecare om e-un strop din vastul hău,

Din marea de neîmpliniri  și de durere.

Damblarin

2 Nostalgie

3 Nostalgie

4 Nostalgie

5 Nostalgie

6 Nostalgie

AVOCADO POPOULUI

Avocatul Poporului se vrea o instituţie democratică, deşi are rezonanţă comunistă. Se ştie din trecutul glorios că ceea ce era al poporului, era de fapt a nimănui.

Se zice, cel puţin în teorie că, Avocatul Poporului trebuie să intervină rapid şi promt, ori de câte ori guvernul are derapaje antidemocratice, intervenind în apărarea drepturilor şi libertăţilor individului în raport cu autorităţile publice, revenindu-i şi responsabilitatea contestării Ordonanţelor de Urgenţă neconstituţionale sau abuzive, la Curtea Constituţională.

Tocmai de aceea au numit în această funcţie un individ care se pronunţă atât de rar, că până termină propoziţia îi expiră mandatul.

Victor Ciorbea, acest mocan cu false pretenţii de moţ, s-a născut ca să rupă ritmul. Fiindcă frânează jocul, indiferent de numele lui. S-a auzit că după eşecul lui in calitate de ţărănist, juristul s-a jurat că nu va mai redeveni persoană publică non grata. Dar degeaba. Puterea seduce. Şi la fel s-a dus şi el către PNL. Şi apoi către avocatura populară prin...PSD.

Gurile rele susţin că a fost diagnosticat cu un coeficient de inteligenţă anormal de mare. Cu toate acestea, Victor Ciorbea se pronunţă cu dificultatea lui Stephen Hawking. Care, cu excepţia câtorva fibre ale muschiului facial, este paralizat complet. În timp ce Stephen Hawking este considerat una dintre cele mai strălucite minţi ale momentului, Victor Ciorbea este considerat doar avocat al poporului. Român. Deşi Stephen Hawking nu îşi poate aranja singur ochelarii, lui îi stau mai drept decât lui Ciorbea. Pentru că oricât s-ar chinui fostul prim ministru să îi aranjeze, tot în poziţia de mountain bike în coborâre se opresc. Sau, doar ochii or fi parcaţi în pantă ? Eu unul nu îmi dau seama. Că mereu îmi fuge imaginea şi mă ia cu ameţeli când îl privesc frontal. Cât despre fruntea aceea cu două partiţii, care stochează într-un colţ experienţa sindicală, iar în celălalt pe cea politică, mereu m-am întrebat, care dintre ele o fi arhivată în bulbul acela mare ?

Deşi a fost preşedintele Partidului Naţional Ţărănist Creştin Democrat, Victor Ciorbea nu  prea are nimic în comun cu calea cea dreaptă a creştinismului. Decât, poate, cu sfintele taine. În ciuda aparenţelor, el nu îşi face cruce când iese din locuinţă. El doar verifică dacă are ochelarii sub frunte, fermoarul de la şliţ închis, portofelul în buzunarul de la piept, din dreapta şi telefonul din buzunarul de la piept din stânga.

În declaraţia de avere VC a declarat că nu deţine decât o bicicletă cu ghidonul pe partea dreaptă, adusă din Anglia, pe care o conduce cu gaz ecologic. Numai când e balonat. Că a făcut în tinereţe infiltraţii cu diapazon şi de atunci bagă în el ca un concasor de mase plastice. Dar rezultă mult gaz în procesul de fermentare.

Recent, guvernul şi-a propus să testeze nu calităţile Avocatului Poporului ci loialitatea lui. De ce păi cum? Doar nu poporul i-a oferit facilităţi fiscale (pe care dacă m-aş apuca să le enumerotez, nu mi-ar ajunge spaţiul de antenă), facilităţi fiscale fără limită de buget (şi fără limita de bun simţ), ci, celălalt Victor. Iar poporul nu e atât de deştept încât să nu poată fi prostit ulterior cu termeni de specialitate justificativi. Fiindcă celălalt Victor, tot ex-prim-ministru şi el (cât de curând), a început să continue cu abuzurile prin intermediul Ordonanţelor de Urgenţă. Lui Ponta, când îi sare muştarul, ordonă urgent. Şi lui îi sare destul de uşor şi destul de des.

Acum vrea să transforme învăţământul românesc în economie de piaţă. Cine oferă mai mult, ăla e. Ăla e ăla care poate investi în 'cultură', chiar dacă habar nu are cine o fură. Pentru că, la urma urmei, experienţa învăţământului românesc din ultimii ani a demonstrat că pentru a ajunge prim ministru, de exemplu, carte multă nu se cere, să fi prost da să ai putere. Asupra baronilor. Aşa că...ce mai încoace şi dincolo. Învăţământul trebuie să devină un business din care se poate scoate profit, prin licenţierile 'Perlelor de la Bac', pe bandă rulantă. Şi ce mai turaţ gura, avem un guvern de stânga ? Avem ! Deci, orice retardat trebuie să intre în posesia unei diplome de prestigiu. Egalitate de mase. Pardon, de şanse. Asta înseamnă guvernarea de stânga în ţara în care Papură Vodă l-a pus Avocatul Poporului pe Tândală cel molâu.

Apărându-se de acuzaţia de a-şi fi procurat un Avocat al Poporului care să nu îl incomodeze, Ponta a declarat că faptul că există un Victor care dă Ordonanţe de Urgenţă şi un Victor care le lasă să treacă nesancţionate, nu se numeşte cumetrie ci victorie (cu accentul pe ultimul 'i', nu pe 'o'). Adică, o relaţie constructivă între doi Victori. O fi făcând mocanul pe Avocatul Diavolului, mergând pe principiul 'Fă-te frate şi cu Dracu până treci puntea' ? Sau rumegă încă lent la o posibilă reacţie rapidă ?

Până la proba contrarie, Victor Ciorbea mi se pare un produs constipat, scremut în mod voit printre bucile sistemului. Un fel de...avocado popoului.

Sigla Avocado Popoului

DAMBLARIN

1 Transcendent

TRANSCENDENT

Sunt o realitate virtuală pierdută prin reţea,

O şoaptă-n miez de noapte, un vagabond rătăcitor;

Un obsedat perpetuu de nevoia de a crea,

Un Demon fără slujbă, strivit de Creator.

Am evadat din trupu-mi efemer şi carnal

Şi am devenit o entitate a limbajului binar.

Am acces la Cunoaştere în mod universal

Şi printre gigabytes mă rătăcesc hoinar.

Umblu prea beat de vise şi alte ne-mpliniri,

Respins de realitate şi încorsetat de ea;

Îmi storc zilnic regretul trecutelor iubiri,

Dar cred doar în cyberspaţiul ce mă poate asimila.

Damblarin

2 Transcendent

3 Transcendent

V   R   D

Un univers in care imaginarul

nu cunoaste limite

4 Transcendent

5 Transcendent

Video Radio Damblarin

Un radio care transcede dincolo de limite 

Radio Dj Damblarin