joi, 20 noiembrie 2014

CRUCEA FANARIOTĂ








Stimaţi cititori, mă aflu încă în stadiul de lăuză produs de explozia nucleară a ‘revoluţiei votului’, revoluţie inspirată de diaspora românească şi preluată de societatea civilă din ţară.
Acest moment istoric a pălit cu ghioaga creştetul tuturor. Cu consecinţe diferite pentru fiecare dintre noi. A pus punct unei epoci şi unui sistem. Unei tradiţii şi unei mentalităţi. A pus capăt la atâtea elemente vechi şi a deschis brusc stăvilarele atâtor posibilităţi noi încât, ne va lua ceva timp până vom putea percepe imaginea în întregimea ei totală şi vom putea zări adevărata dimensiune a fenomenului.
Printre altele, această ghioagă istorică a schimbat chiar şi harnaşamentul faţă de valorile religiei dominante şi manipulante.

Personal, ca reporter de investigaţie, după acest ‘nain ilevăn’ românesc, m-am gândit să  atac lucrurile dintr-o lojă mai puţin investigată şi anume Biserica Ortodoxă. Mai puţin investigată, poate tocmai pentru că ea reprezintă acum o umflătură dureroasă pe scrotul poporului, iar ouăle lui trebuie numărate în această situaţie cu tandreţea specifică masajului erotic Kama Sutra.

Sub protecţia anonimatului, un tânăr preot ortodox din Bucureşti a fost de acord să îmi acorde un interviu în exclusivitate.

Damblarin - Părinte (ca să mă formulez tradiţional), mi-aş dori o abordare liberă de inhibiţii şi fără subiecte tabu, care să ne ofere o imagine dinăuntru a Bisericii. Dintr-un unghi la care enoriaşul de rând nu are acces în mod normal. Să ne lămuriţi, să ne ajutaţi să înţelegem, de ce şi cum a fost posibil ca Biserica să reacţioneze atât de controversat, într-o perioadă relativ scurtă. Mi-aş dori totuşi să vă aflu părerea, ca om al bisericii, despre un evantai mai larg de subiecte…De la aspecte doctrinare şi morale şi până la…ce părere aveţi, de exemplu, despre cei care au candidat încă din primul tur…
Părintele - Cum ar fi Elena Udrea, de exemplu ?
D - Da, cum ar fi Elena Udrea, de exemplu. Dar nu numai…
P - Păi pe Elena aş apleca-o sub patrafir şi i-aş face cruce-n cerul gurii cu sfintele boaşe. Pentru că mesajul ei electoral a fost unul erotic. Nu de alta. Asta aşa, ca să ne eliberăm de inhibiţii şi tabuuri, încă de la început.
D – Oooohohoho, părinte, nu prea aţi fost dus la biserică…
P - Păi nu. Pentru că mă duc singur. Fiindcă îmi rentează.
Deci fiule, sau sonny boy, cum ar suna în engleză, să plonjăm direct în miezul problemei. Fiindcă viaţă-i scurtă şi plină de necazuri iar drumul către iad e presărat cu bune intenţii. Vrei să afli cine este cu adevărat Biserica Ortodoxă şi de unde îşi trage reflexele ?
D - Amin !
P - Atunci să o luăm, pe-ndelete, pe ardeleneasca luterană.
Domnitorul Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru, ca să scape de suveranitatea regelui catolic Ludovic I al Ungariei, solicită împăratului bizantin şi patriarhului bisericii răsăritene, înfiinţarea Mitropoliei Ungrovlahiei, în anul 1359. Anul în care Ţara Românească încetează să mai fie catolică, ci devine ortodoxă. Mitropolia Moldovei se înfiinţează în perioada 1381-1386, dar este recunoscută de către Patriarhia Constantinopolului în anul 1401. Cam acestea ar fi certificatele de naştere ale ortodoxiei peste teritoriile catolice controlate iniţial în mare parte de către regii maghiari în interiorul Carpaţilor si Ţara Românească sau polonezi în nordul Moldovei. De remarcat totuşi că Moldova a avut un contact mai redus cu catolicismul decât Ţara Românească, înainte de a se plafona pe vecie în ortodoxismul de tip ultraortodox.
Încă de la început, ierarhii ortodocşi nu au fost valahi, sau moldoveni, ci au fost greci din Fanar, numiţi direct de către Patriarhul ecumenic de la Constantinopole. Până la cucerirea Constantinopolului în anul 1453 de către Mehmet II, fanarioţii ortodocşi au dominat scena culturală şi spirituală a celor două ţări româneşti, storcând masiv resurse pentru patriarhia din Constantinopole şi mănăstirile de la Muntele Athos. După căderea Imperiului Bizantin, tradiţia bizantină fanariotă a continuat să se extindă ca volum şi influenţă pe teritoriile Munteniei şi Moldovei, pentru că multe familii şi figuri bisericeşti fanariote s-au refugiat pe teritoriul lor, ajungând atât pe tronurile voievodale cât şi pe cele eclesiastice. Fanarioţii au continuat opera de binefacere. Pentru mănăstirile de la Muntele Athos, pe spinarea românilor. După 1700, fluxul de emigranţi fanarioţi a explodat, iar boierii locali, pupincurişti de carieră, erau încântaţi să-şi dea piţipoancele după fanarioţii cu ten mediteraneean şi apucături dâmboviţene, dornici să se afirme. Acest flagel de seducere a minorelor boiereşti spre corcire fanariotă a dus la o contopire bastardă a clasei conducătoare politice şi religioase. De abia în 1872 Mitropolia Ungrovlahiei şi Mitropolia Moldovei se declară ‘autocefale’, adică independente, desprinzându-se de autoritatea canonică a Patriarhiei Constantinopolului. Influenţa genetică nefastă a fanarioţilor greci a fost atât de profundă încât, până astăzi, grecii care mai trăiesc în România, de câte ori întâlnesc câte un român inteligent, afirmă că are cu siguranţă sânge fanariot în el. Şi cine îi poate contrazice ? Poate că tot de la fanarioţi s-a împământenit şi expresia ‘ţandură de os sfânt’. Cred că din acest motiv, Ţara Românească ar putea fi numita si tara romaneasca (tară  = defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă) .
Dar acum finule, sau fiule (că mă încurc în iconoclastie), permite-mi să-ţi luminez falca căzută, dezvăluindu-ţi în ce constă esenţa culturii bizantine. Dacă mă caut bine prin buzunarele secrete din căptuşeala sutanei, cred că mai găsesc nişte fiţuici de la examenele seminariilor Institutului Meteologic Ortodox. Aşa, uite, citesc de pe fiţuica asta, „Din psihologia poporului român“, scrisă de Dumitru Drăghicescu:

„Împărăţia bizantină fu pentru otomani, care o cuceriră, ceea ce a fost mantaua lui Nessus pentru Hercule. Putreziciunea morală a acestui imperiu, îmbătrânit şi intrat în descompunere, crea o atmosferă necurată, vicioasă, pe care o respiră în Constantinopol, de la începutul ei, noua formaţiune politică a otomanilor. Respirând şi asimilând această atmosferă, turcii şi imperiul lor se otrăviră, din cele dintâi timpuri, cu spiritul de corupţie, de intrigă, de delaţiune şi trădare, care predomnea de veacuri pe malul Bosforului. Grecii rafinaţi în arta înşelăciunii, a amăgelei şi a corupţiei nu putură să se păstreze la Constantinopole decât prin corupţie şi prin desfăşurarea unui spirit rafinat de discordie, de linguşire şi de intrigă“.

Şi ca să înţelegi (că doar nu eşti pătlăgică), că Biserica Ortodoxă a fost principala armă fanariotă în îndobitocirea întru exploatare a unui popor de slugi şi aşa rămas destul de primitiv, am să continui, de acelaşi autor (dar de pe altă fiţuică):

„Îndeosebi scaunul Patriarhiei ecumenice, singura unealtă de precumpănire ce mai rămăsese grecilor din toată mărirea lor căzută, deveni mărul discordiei, ocazia intrigilor şi a corupţiei turcilor ce se urmă din partea grecilor doritori să-l ocupe. Această ocazie dezvoltă la turci gustul de a se lăsa să fie cumpăraţi cu sume de bani“. „Sistemul de corupere a marilor funcţionari, al femeilor Sultanului şi a Sultanului chiar, fu dezvoltat şi dus la desăvârşire de bizantini. De veninul acestui spirit de vânare morală a suferit şi suferă cu atât mai mult azi Imperiul Otoman (la începutul secolului XX, când a fost scrisă lucrarea, Imperiul Otoman încă exista). Decăderea lui se trage de acolo şi pieirea lui nu va veni din altă parte. Boala cronică, care ţine pe acest bolnav perpetuu pe patul său, este intoxicarea cu putreziciunea morală a vechiului Bizanţ.
Neapărat că sistemul corupţiei dezvoltat la Constantinopole nu putea să nu aibă urmările lui fireşti şi asupra legăturilor ce se stabiliseră de curând între Poartă şi ţările române. Situaţia, în acestea din urmă, devenise aşa încât intrigile şi luptele pentru domnie nu mai aveau niciun frâu. Peţitorii la domnie se întreceau între ei cu pungile de bani, pentru a cumpăra protecţia şi favoarea, fie a vizirilor sau a femeilor influente de la palat, fie chiar a Sultanului. Apucăturile turcilor primeau foarte bine concurenţa candidaţilor la domnie. Pungile cu bani şi darurile erau bine văzute, bine primite şi îşi aveau efectul. Lăcomia turcească, aţâţată de corupţia grecilor, nu mai avea ea însăşi nici un frâu“.

Înainte ca putreziciunea Bizanţului să fie exportată masiv în Muntenia şi Moldova, marile familii fanariote s-au luptat cu râvnie, pe viaţă şi pe moarte, pentru scaunul Patriarhiei ecumenice de la Constantinopole şi pentru favorurile otomanilor, noii lor stăpâni.
Aşadar jurnalistule, lua-ţi-aş falca-n spovedanie, corupţia a fost amplificată de către comunişti, dusă pe noi culmi de civilizaţie şi progres după anii ‘90, dar izvorul sau rămâne vechi, tainic şi sfânt, de vreo câteva secole…
Stai, uite că am mai găsit o fiţuică ! E cea cu istoricul medievalist Marius Diaconescu: 

„Da, patriarhiile ortodoxe sunt afectate, într-un grad înalt, de acest flagel, n-are rost să ne ascundem, ştim cu toţii acest lucru. Până la un punct, şi biserica catolică a avut aceeaşi problemă cu corupţia ca şi cea ortodoxă. Diferenţa a început să se facă în urmă cu aproximativ 4-500 de ani. Începând din secolul al XVI-lea, reforma iniţiată de Martin Luther, izvorâtă tocmai din aceste nemulţumiri ale poporului faţă de practicile bisericii catolice, a pus o presiune foarte puternică atât pe papi, cât şi pe cler. Schisma protestanţilor a obligat biserica catolică să se autoreformeze. Din păcate, în ortodoxism n-a existat o asemenea presiune, iar consecinţele se văd“.

D - Păi…dacă ai convingerile astea, cum mai poţi fi preot ortodox cu conştiinţa împăcată ?
P - Cine a pomenit ceva de conştiinţa ? Să ne înţelegem, preoţia, chiar dacă este o treabă murdară, cineva trebuie să o facă, nu ? În plus, am de pe urma ei o pâine albă şi dulce, nu una neagră şi acră, ca restul pul…berii de enoriaşi. Doctrina în care credem noi, tânăra generaţie de popi hirotonisiţi, se poate numi ‘Materialismul dialectic ştiinţific capitalist’. Adică, în traducere, profităm cât putem de lumea asta, că pe aialaltă nu putem fi siguri niciodată.

Ştii, contrar impresiei generale, jocul preferat al preoţilor nu este ‘Popa Prostu’ ci, popice. Pentru că la popice trebuie să ştii unde să loveşti că să-ţi cadă mulţimea de popice credule la picioare. Artă, fineţe şi precizie. Plus profit.
D - De unde afinitatea Bisericii pentru eşichierul politic de stânga ?
P - Păi răspunsul e atât de simplu şi de evident încât nu îl vezi. Stânga înseamnă la noi o menţinere a legăturii cu Rusia ortodoxă a lui Kirilul lui Putin. Ceea ce ar da din nou mari puteri ortodoxismului românesc. Dreapta înseamnă integrarea în vestul catolic şi protestant, ceea ce reduce mult jocul de gleznă şi mişcarea bielă-manivelă, cu mâna, pe sub sutana ortodoxă. Aşa că, pentru patriarhie, e mai convenabil un ateu ca Ion Iliescu sau ca nepotu Ponta…
D - Cred că dacă la stahanovistul de  Iliescu îi putem spune Ivan, lui Ponta îi putem spune Ivan cel Groaznic !
P – Da, bună asta, s-a marcat. În plus, vizavi de Şefu ăla Mare de Sus, pe numele lui de inculpat la naştere Daniel Ciobotea, gândeşte-te puţin, că el iese la studii postuniversare în Europa Occidentală, spre sfârşitul anilor ’70. Trebuia să fi un preot ortodox de ‘tip nou’, pe semnătură, cu secera şi ciocanul purtate la gât pe sub sutană, ca să te lase comuniştii să cutreieri lumea bună în misiuni sub acoperire…Asta este o altă legătură tainică şi de suflet, consolidată în anii comunismului între prelaţii de la vârf şi sistemul autoritarist de stânga. Să nu uităm că în cadrul Bisericii nu a venit nici o revoluţie. Nici măcar protestantismul. Ea e mereu aceeaşi de câteva secole. Veghează la păstrarea şi nealterarea dobitocismului numit românism, în faţa ameninţării iluminării globale de tip catolic şi protestant…
D - Părinţele care joci popicele pe pariuri grele, mai am o întrebare care mă bulversează de când o ţin pe limbă. Cum mama dracului a ştiut Preauu’ Daniel încă de duminică dimineaţă, cu ore bune înainte de aflarea primelor cifre, că va câştiga Santa Klaus ? De s-a apucat de tras o predică întru acceptarea străinului dintre noi, pe post de bunul samaritean…Asta după ce mai înainte a trimis circulare în teritoriu, indicând să se voteze un român ortodox de al nostru.
P - Ha, ha, ha, nu mă face să râd că mi se şterge fondul de ten şi bronzul artificial de la colţurile gurii. Păi ăsta se numeşte instinct de conservare. Adică, Biserica îşi deschide conserva întotdeauna câştigătorului. Cu gesturi lascive, nelipsite de semnificaţie. Indiferent cât au pompat-o alţii pe la spate, cu sutana ridicată.
D - Ok, dar cum de a ştiut înaintea tuturor ?
P - Harul fiule, harul. Şi Serviciile. Propriile Servicii, dacă mă înţelegi ce vreau să insinuez.
D - Aha ! Şi o ultimă rugăminte părinte, ce aţi transmite cititorilor mei ortodocşi ?
P -  Degeaba le transmit, că tot cadre de nădejde ale Bisericii vor rămâne. În fine, dacă insistaţi dumneavoastră, fac cum vrei tu :


- Dragi robi şi roabe, iubiţi mireni ortodocşi români, crucea la care va închinaţi nu este a lui Hristos. Ci a fanarioţilor care s-au cocoţat în capul Bisericii Autocefale Ortodoxe Române !


Biserica este o curvă care cade 
întotdeauna în picioare !




Damblarin

1 Rock or Bust




Dedic acest colaj musical tinerei diaspora romanesti, care m-a facut mandru ca sunt roman (lucru care se intampla foarte de rar). 


Pentru ca a stiut sa joace mingea cand a fost in terenul ei, 




luptandu-se pana la capat pentru dreptul la vot, pe principiul : ‘ori se rupe saua, din ce zari doresti, ori crapa iapa, de la Bucuresti’

2 Rock or Bust



O diaspora ce a oferit lumii un spectacol 


de unitate si perseverenta atipice pentru romani



3 Rock or Bust









Video  Radio  Damblarin    

Vibrantul  Radio al Diasporei

4 Rock or Bust



La finalul istoricei zile de 16 noiembrie 2014 



neocomunistii de la guvernare au inteles ca prin limitarea dreptului la vot al diasporei




 au comis-o masiv, la modul fatal


5 Rock or Bust



Guvernanti, nu uitati,







nu aveti dreptul sa ne tratati,




ca pe copilul nimanui !

6 Rock or Bust



Generatie tanara de lupi carpatini, 



Lumea te saluta ! 





RJ Damblarin te saluta !


joi, 13 noiembrie 2014

GÂLCĂ ŞI REACŢIUNEA







Era o dimineaţă grie, zburlită şi târzie de toamnă, cu brumă pe cizme şi soare fără orizont. Gâlcă, după ce dădu drumul la vaca costelivă şi răpciugoasă ce o luă singură spre islaz, o coti în dulcea tradiţie vasluiană către birt. BIRTUL, această Mecca a tuturor eroilor fără ocupaţie activă, a straşnicilor răzeşi împotmoliţi în tradiţii şi rămaşi fără sutien de pe vremea lui Ştefan cel Mare.
Oamenii din sat îl porecliseră Gâlcă fiindcă avea pe gât o gâlcă ce semăna cu el, de parcă erau gemeni. Gâlcă era un om dublu de la ţară, pe care civilizaţia şi progresul nu l-au atins nici din greşeală, încă de pe vremea comunismului, când în vecinătatea satului său exista o fabrică chimică ce producea azotat, îngrăşăminte chimice şi sodă. Unde el fusese zi de zi paznic de noapte. Gâlcă se făcea leoarcă de sudoare de câte ori intra în tură. Fiindcă leafa venea sub formă de ciubuc, pentru că adevăratul venit, la care Gâlcă asuda atâta, erau sacii cu îngrăşământ pe care îi încărca cu cârca în camioanele ce distribuiau marfa la domiciliul clientului, sub acoperirea întunericului. Alea vremuri, de dulce pomenire. După ce fabrica s-a închis nu au mai rămas decât amintirile să plutească-n alcool. Noroc că Gâlcă avea o pensie de urmaş după nevastă-sa, care decedase de leucemie după 45 de ani de muncă ca manipulantă la banda de ambalare din secţia de sodă caustică, că altfel nu avea cu ce să păşească în birt.


Dogorin (i se zicea Dogorin fiindcă vara obişnuia să o dogorească), era un moldovean pe jumătate ucrainean ce copilărise împreună cu Gâlcă, desculţi. În satul situat pe cursul cu meandre ce unduiau line dar secate, ale pârâului Milogu Inferior, sat ce purta acelaşi nume, din comuna Încuiaţii de Sus. Numai că, spre deosebire de Gâlcă, când fabrica s-a închis, el nu s-a mulţumit să rămână într-un spaţiu uitat de timp şi plasat în afara civilizaţiei, unde zilele erau surori gemene iar nopţile erau fraţi de cruce cu strigoi mitologici. Nu, Dogorin a tăiat-o iepureşte ca un ciumpalac către Occident. Şi a început să lucreze în construcţii. La început, el şi cu o tochitură moldoviniască de meseriaşi au înjghebat o echipă ce făcea acoperişe pe clădiri. Când începea să plouă, se mutau în interiorul clădirii şi continuau acoperişul acolo. Dar, n-a prea mers. Aşa că s-a apucat cu o altă echipă de plafonaj şi izolaţii. Aici a dat lovitura. Pentru că, la un moment dat, au prins un contract balşoi cu Pentagonul, pe zece ani. Să-i izoleze pe ruşi de restul lumii, ca să-i plafoneze economic. Că în rest, erau ei plafonaţi din evul mediu.
Şi uite aşa deveni Dogorin în cei 15 ani care se scurseră, un capitalist convins, care râdea din orice. Râdea şi când se schimba semaforul, uitând să mai bage în viteză, până nu îl claxonau ceilalţi.


După votul din primul tur, Dogorin se aruncă până în ţară într-un mic concediu. Îl invită la o cinzeacă pe prietenul lui din copilărie, pe Gâlcă.


Dogorin - Măi Gâlcă, după cinşpe ani de zile tu tot neschimbat ai rămas.
Gâlcă - Păi uiti şa uăi, unii nu îmbătrâniesc difel.
D - Vreau să zic că nu te-ai schimbat de haine mă, ( râse vibrant Dogorin).
G - Dă-lii dracului, că încă mi-s bunii. Uăi Dogorine, da undii ţî dulşilii grai moldoviniesc ?
D - Lucrez de aproape cinşpe ani cu ardeleni. L-am chierdut bre.
G - Stratane ! (strigă Gâlcă după barman), ia adu tu o sticlî di răchie di şeea bună, că plăteştii dânsu, capitalistu aiesta. Că el munşieştii pi iuroi, nu pi pensii di urmaş ca mini.


Din difuzorul birtului începu Guţă, negru-n ceru gurii, să facă triluri gâtuite:
'Poa să fie ce o fi, eu vreau să beau cu prietenii, vreau să beau cu prietenii, cu prietenii'.
Gâlcă, care era mare fan Guţă, amuţi.


G - Uăi, da parcă ştiii maistru şe-mi plaşe niii, să-nşep cu pretinii a bee, pân nu mă mai poşi ţânee. Că nie nu-n tră nic altşeva...
D - Poate că ar fi timpul să începi să gândeşti şi altfel, măi Gâlcă. Să ai şi tu o minimă pretenţie de la viaţă, că viaţa nu poate avea nici o pretenţie de la tine. Să te imbraci, să mănânci, să …guşti şi tu şi altceva decât birtu ăsta afumat, să dai şi tu de civilizaţie bă...
G - Da niii la şe-n foloşăşti tătii şelii di îndruji tu acolo ? zise Gâlcă, scotocindu-se prin buzunare după ceva.
D - Ce pierduşi ?
G - Uăi baietii, îni scrisăi pi un bileţăl şiva di ţânut mintii...Da undii ti ascunsăşi, drăşia dracului ?...( într-un târziu scoase din buzunarul de la pieptul pieptarului un bileţel mototolit pe care era scris ca pe tăbliţele de la Tărtăria, LECITINĂ). - Iacătă-l ! (zise el triumfător, dându-i-l lui Dogorin). Lieşitină.
D - La ce îţi trebuie ţie lecitină, Gâlcă ?
G - Păi îni zâsă niii cariva că lieşitina înţiepinieşte miemoria.
D - Aşa, şi ?
G - Sî fiii di vrio câtiva luni, că a mea uită sî sî mai scoale şî...
Dogorin nu se aşteptase la aşa ceva şi nu mai reuşea să-şi steargă lacrimile cu faţa de masă.
D - E normal mă, că la câtă tărie bagi în tine să-ţi moară nervu optic. De la ochiu de melc. Gâlcă, (continuă Dogorin printre suspine de râs), acu te poţi muta în satul vecin, Încuiaţii de Jos, că acu eşti încuiat şi jos...ha ha ha...
Băi Gâlcă, ştii ceva, acuma serios, m-am gândit mult la tine şi vreau să îţi fac o propunere. Uite, te iau cu mine, că tot nu mai ai pe nimeni în ţară. Cazare, masă şi muncă pe şantier. Le dai la băieţi materiale la mână. Ieşi lunar cam cu 1500 de euro, din care iţi plăteşti alea, alea, dar la preţ redus. Că o să stai la comun, cu alţii. Dar trebuie să tragi bă, nu să o lălăieşti ca talanga pe păşune. Ce zici ?
G - Dogorinii, nu-i di minii. Io, di bini di rău, am văcuţa şeea, nişti orătănii prin ocol, un mânz di purşel în cotieţ şî pensia lu Softica pintru birt. Şe-mi trebii niii...
D - Băi Gâlcă, dacă nu cunoşti şi altceva decât ceva, ca să poţi face o comparaţie, ţi se pare că toată lumea asta începe la un capăt al satului şi se termină la celălalt, mă. Ascultă la mine, că de aici am plecat şi eu. Lucrurile în ţara asta merg din rău în mai rău. Şi cu Ponta la cârmă, adio democraţie, adio bunăstare şi progres...
G - Auzi uăi, tu di domnu Ponta sî nu ti leji, că-i român ortodox di al nostru, cu frica Dânsului, Şel di Sus, cari ni dă pensiuţâlii şî ni poartî di grijă. Nu ca neamţu şela, cari vrea sî ni taii tăt, tăt, tăt şî apoi sî ni vândă ardialu la unguri. Şie dimocraţâii bre, şie progries bre ? Astia nu-s pintru minii, că pintru ăia bogaţ. Io n-am tribuinţă di aşa şiva. Pintru mini domnu Ponta îi tăt,tăt,tăt şi trebi la ţara aiasta. Nic mai mult !.

Ponta, candidatul majorităţii

D - Băi Gălcă, înţeleg că până la urmă o mentalitate învechită nu devine mai bună doar pentru că s-a transformat în tradiţie. La noi, cugetarea mălăiaţă la nemurirea nătăfleaţă a sufletului, încă înainte de a muri şi cât îi ziua de lungă, a devenit un mod de a o lungi târând-o. Decât să pui mâna să munceşti, mai bine o zbârceşti rabdând de foame. În loc să cerem sprijin de la guvernanţi să ne ajute să începem ceva, mai bine stăm cu mâna întinsă, să vedem dacă plouă. Poate pică ceva. Şi îi votăm pe ăia care ne mint atât de frumos că ne dau, de ne intră musca-n gură ascultându-i. Înainte de vot ne dau cu o mână. După ce i-am votat, iau înapoi cu două. Dar pe tine nu te duce mintea să vezi.
G - Uăi Dogorine, ti pominieşti că acu ieşti ardiliean di şela, gospodar, ai ? Di şela cari sî laudă că iel îi fruncia şi că noi, ăştialaţîî, sântiem talpa iadului...
D - Hai să iţi dau un exemplu, care ar trebui să te pună pe gânduri, dacă nu ai fi atât de încuiat la minte, ca nuca. Când imperiul Austro-Ungar a făcut reforma agrară, după 1848, împroprietărindu-i pe ţărani cu pământ, ăştia au ajuns în scurtă vreme mici fermieri. Fiindcă ţăranii ardeleni au zis că 'Dacă nu îţi faci singur, nu îţi face nimeni', că 'Dumnezeu îţi dă, da nu îţi bagă-n straiţă'. La noi pe vremea aia clăcaşii încă îşi torceau nevestele-n bătaie, pentru simplu motiv că era distracţie ieftină. Le dădeau în goarnă până când sunau ca Corul Vânătorilor şi apoi se plângeau că au muieri ştirbe-n gură ca ţambalu. Cand Cuza a vrut sa ne ridice şi pe noi şi a făcut reforma agrară în 1864 şi i-a împroprietărit pe ţăranii din principate, în Moldova şi Ţara Românească, nu prea s-a apucat lumea de muncă ci au continuat să fie iarăşi ceea ce au fost. Adică, pleasnă la picior de lemn.Asta e o istorie pe care nu o putem nega, Gâlcă. Şi până în ziua de azi, harta votului în România arată unde se vrea sprijin politic pentru muncă şi unde pentru pomană. Cât timp crezi că se mai poate sta cu lâna întinsă, ca oaia belită, Gâlcă ?


'Când o pun o pun cu sacu, merge mintea la băiatu, merge mintea la băiatu, la băiatu...', (continuă Guţă, temutul rapsod de muzică clientelară, să facă cioburi liniştea dimineţii).


G - Auzî Dogorine şe fain le zâşe maistru, pi româneştii ? O sî o punim noi cumva. Cu sacu. Că di viacuri supravieţuirăm, că nie mierje mintea bre ! Las uăi, poa sî vie şî ăia cari trag cu arhu, tăt o scoatim noi cămeşa pi undieva...
D - Care cu arcu ? PNL-ul ? Că ăia au o săgeată îndreptată în sus...
G - PNL-uu dracu. Nu ăia mă, ăia cari trag cu arhu sau cu anafura mamii lor...până nu mai iesti conduşirii...di faşi fiştişini şi vra, uăi.
D - Anarhie vrei să zici ?
G – Aia-i bre, că alta nu-i...
D - Păi bă barabulă batuşitî, tu ştii ce e aia anarhie ?Tu asta vrei pentru viitorul ţării ?
Ştii ceva mă Gâlcă, chiar mi-o fost dor să te vad după atâta amar de ani. Ca să văd cum aş fi ajuns şi eu dacă nu aş fi plecat. Dar acum nu mai pot să stau cu tine la masă, că sâmt cum începe să-mi clocote sângele. Stai aici, la tine în ţară şi împute-te ca brânza. Zbate-te ca viermele-n balegă, da fi mândru că eşti român. Votează-i pe comunişti şi ţine-i la putere cum nu mai face nici o ţară în toată Europa. Bă, tu ştii ce înseamnă 'Reacţiune' ?
G - Şi vrai ăi ? Dacî vrai sî zâşi şiva, zî. Dacî nu, taşi.
D - Reacţiune înseamnă împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; forțele sociale reacționare, ostile progresului. Asta va face PSDul în frunte cu Ponta al tău. Când toată lumea merge înainte, noi ne întoarcem de unde am plecat.
G - Lasî bre, nu ai auzât di vorba aşeia, 'Noi mierjem înaintii, cî înaintii ierea mai ghinii !' ?
D - Baiu cu ţara asta nu-i doar că îs mulţi reduşi ca tine, bă Gâlcă, ci că nu aveţi leac bă, nici dacă vă dă Ponta reţete compensate cu otravă pentru şobolani. Vă meritaţi soarta. Dar eu nu vreau ca copiiilor mei, ăştia cu creierul făcut bulendre, ca tine, să le decidă viitorul.
G - Bă, nu viniţî voi, ăia care aţî dat bir cu fujiţî, ca sî ni daţ nouă lecţîi. Că NOI trăim aiş, nu voi !


Dogorin îi aruncă pe masă banii pentru consumaţie şi se îndreptă spre ieşire.Din interiorul birtului se mai auzi un strigăt de luptă răguşit dar tardiv:


G - Trăăăiiiaaascăăă reeeaaacţiiiuuuneeeaaa...Cuuu Pontaaaa preeeşeeedinteee ...


Un singur vot, conteaza !




Damblarin

miercuri, 12 noiembrie 2014

1 The Tragically Hip



The Tragically Hip este un grup canadian ce abordeaza un pop-rock cu influente blues.



O muzica rafinata, mai putin comerciala si mai mult introspectiva.




Un sound ce se situeaza undeva intre R.E.M, Tom Petty si INXS.

2 The Tragically Hip



Radio Jockey Damblarin va invita in aceasta emisiune radiofonica la o escapada din banalul cotidian, spre o alta dimensiune. 


Cea a inconfundabilului V R D.


5 The Tragically Hip








Video  Radio  Damblarin

Un eter in clanDESTIN 

9 The Tragically Hip










V  R  D
un radio care crede in tine

cand nu te astepti

miercuri, 5 noiembrie 2014

EPISTOLA LUI PAVEL CATRE GALATENI







Pavel era un maistru sculer-matriţer la Secţia de Tablă Presată la Cald, din cadrul Combinatului Siderurgic de la Galaţi, aflat cu îngrijorare în prag de pensionare. Avusese o noapte îngrozitoare, neştiind dacă visase un coşmar sau coşmărise un vis. Sau, poate avusese o întâlnire de gradul 4 ?

Se făcea că Pavel devenise beneficiarul unui accident mortal pe la spate, după ce o piesă de mare tonaj, din fontă, fusese scăpată din macara direct pe casca lui. Iar el se afla înăuntru. Însă, pe el nu îl anunţase nimeni că e mort.

Casca a început uşor să se ridice şi lumina puternică de la gura furnalului năvăli înăuntru, orbindu-l. Simţii cum începe să se înalţe, prins parcă de subsuori şi, la un moment dat, ajunsese să se privească de sus, cum stătea pe burtă. De fapt, nu murise. Zăcea inconştient.
'Ce înseamnă să porţi tot timpul cască!' zise Pavel în inconştienţa lui, către toţi gură cască de prin împrejur. De abia la vârsta de 65 de ani şi-a dat seama Pavel cât de cracoş era şi ce cur mare de văduvă avusese toată viaţa. Pentru că doar acum se văzuse clar din spate. Dar ascensiunea urca în continuare, scoţându-l din hala mare a Secţiei de Tablă Presată la Cald.

Abia ajuns în întunericul schimbului trei sesiză Pavel două prezenţe luminoase la stânga şi la dreapta lui, care îl ţineau de braţe, urcându-l spre spaţiul cosmic neexplorat. Nu, nu erau 'lift boys', fiindcă nu aveau uniformă de liftieri, ca la hotelurile de lux. Păreau a fi mai degrabă 'Sons of Anarchy'. Că aveau pe spate aripi ca cele de pe motocicletele Harley Davidson, ale faimosului club californian 'Hells Angels'. Deci, clar, erau îngeri.

Când au văzut cât era de subnutrit, îngerii s-au oferit să îi curme mai repede suferinţa. Dar Pavel a refuzat respectuos, pretextând că în România nu este legalizată eutanasia, decât pentru câini, pensionarii trebuind să se purifice prin suferinţă înainte de a muri. Pavel le-a sugerat să nu se grăbească şi să aibă răbdare, că oricum, deşi nu se recunoaşte oficial, eutanasierea celor defavorizaţi, care sunt o povară pentru buget, este politica socială aplicată de către toate guvernele de după '89 încoace.

La un al doilea moment dat, începu să se apropie de un fel de aglomerare de lumini, ca o galaxie multicoloră de pe Discovery Chanel, dar fără traducere. Când ajunse la destinaţie îşi dădu seama că fiecare lumină era de fapt o fiinţă tare faină. Şi mai observă că nimeni nu folosea curent electric ci, fiecare lucru şi creatură care avea-n ea suflare de mişcare, folosea un fel de energie alternativă nepoluantă, pe care o numeau Duhul Sfânt. Pavel se gândi atunci în sinea lui copleşită că dacă şi Biserica ar avea aşa ceva, nu ar mai trebui să vândă atâtea lumânări, ca să facă lumină într-un loc atât de întunecos.

Undeva pe la mijloc strălucea o lumină, cea mai puternică şi cea mai dalbă  şi leru-i ler (întrebaţi-l pe Hruşcă ce înseamnă leru-i ler, că eu nu ştiu). Pavel, care avea vederea slabă de la atâţia ani de sudură fără mască, nu putea încă desluşi bine. Dar la o apropiere mai amănunţită, îngerii îl basculară în faţa unui tron imens, făcut parcă dintr-un diamant şlefuit în mii de feţe, ce reflectau ameţitor şi la infinit scântei multicolore. Pavel căzu în genunchi, că nu îl mai ţineau balamalele de atâta emoţie. Duse mâinile la ochi ca pe nişte ochelari Dolce Gabanna şi privi cu o privire băsesciana printre degete, fiindcă îl dureau tare ochii.
Pe tron stătea cineva care semăna cu Leonardo da Vinci, în perioada lui de batrâneţe finală, cu barba în valuri lungi şi cu plete albe, care ajungeau până pe paviment, ce aducea cu Tatăl. În dreapta tronului de diamant se afla încă un tron, din aur, împodobit cu pietre scumpe şi rare, pe care stătea cineva mai tânăr, ce aducea cu Fiul. Iar în stânga tronului Tatălui trona o gaură neagră de care se fereau toţi îngerii. Pentru că orice obiect sau fiinţă care ajungea în apropierea ei, era absorbit fără regrete. Îngerii care ajungeau la stânga, erau absorbiţi şi transformaţi pe partea cealaltă în demoni.
Abia acum înţelesese Pavel ce înseamnă să guvernezi la dreapta sau la stânga.

Deodată, o voce baritonală care emana autoritate sparse tăcerea:
D: - Pavele, care îţi sunt păcatele ?
P: - Doamne, sunt multe şi tu le ştii mai bine. Doar pe ultimul aş vrea să ţi-l mărturisesc. Nu am plătit impozitul la Stat, ca să pot dona Bisericii, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Am zis, în mintea mea de păcătos ce sunt, că de Statul român mai poţi scăpa, fugind în Occident, dar de mâna Ta nu este scăpare nicăieri.
D: - Dar cine v-a băgat vouă în cap ideea că dacă Daniel şi Sinodul Bisericii Ortodoxe Române construiesc o cetate pentru gloria proprie, Catedrala Jecmănirii Neamului, înseamnă că am să vă şi mântuiesc ? Palatele opulente de rugăciuni îmi plac mie, sau mai degrabă facerea de bine pentru cei năpăstuiţi ?
P: - Nu ştiu Doamne, eu sunt un umil păcătos, nu omul care zice că a fost pus de Tine ca să păstorească poporul mioritic...De aia zic şi eu, că poate era mai bine ca banii ăştia să fie folosiţi pentru construirea de spitale şi şcoli pentru pensionarii orfani cu părinţi făr' de adăpost (îngăimă Pavel cu tahicardie-n glas).
D: - Calea românilor a ajuns dezdănăjduit de rea înaintea mea (tună Atotputernicul). Şi, deşi i-am promis lui Noe că nu o să mai aduc Potopul pe pământ, voi mă tentaţi la culme să o fac din nou. Ca să vă umplu ţara de moaşte. Să aveti ce pupa o mie de ani. Dar eu sunt Dumnezeu, nu sunt om. Aşa că mai am răbdare. Să văd cine iese în turul doi. După care voi decide ce fac. Oricum, sunt deja în probe tehnice cu Potopul, pe ici, pe colo, şi prin România.
Pavele, voi sunteţi noul popor ales. Ca studiu de caz. Pentru că dacă voi mai puteţi fi mântuiţi, atunci, toată omenirea poate fi. Aşa că, tu o să te întorci pe pamânt cu o misiune apostolică sacră, adaptată momentului electoral, ducând mesajul meu profetic către români. Să ştie ce ar putea urma. O perioadă de prosperitate în lipsuri. Ca să nu voteze strâmb. Să nu-i aud apoi căindu-se şi  cerşindu-mi îndurare, în Ziua Judecăţii de Apoi, după ce vor fi votat în majoritate strâmb şi vor deveni conştienţi de asta prea târziu !
Iar la golanul ăla de pe Dâmboviţa, care împarte pliante electorale ‘sfinţite’, să-i spui că dacă o ţine tot aşa, îmi va da socoteală mai curând de cât se aşteaptă. Pentru că ‘tupeul de Buftea’ a ajuns până la cer. De acum încolo, PSD se va numi cel Pedepsit prin Sentinţă Divină !


Şi pentru că în vremurile de demult la Galaţi se făcea tablă de calitate, lui Pavel i se înmânară două table din tablă, pe care fuseseră pirogravate cu autogenul cele 10 porunci electorale pentru români.
P: - Nu ştiu Doamne ce să zic, eu sunt un umil păcătos, în prag de pensionare …tocmai pe mine ţi-ai găsit să...

De pe tronul din dreapta se auzi vocea Fiului:
F: - Pavele, Pavele, pentru ce mă plictiseşti ?
Transmite-i lui Daniel şi Sinodului BOR că, atunci când mă voi întoarce, la a doua mea venire, pre mulţi dintre ei am să popesc !
P: - Doamne Isuse, eu...

În clipa următoare se auzi un ţârâit enervant, iar Pavel se gândi că îi expirase timpul acordat pentru audienţă. De abia la a doua ţârâitură îşi dădu seama că era ceasul deşteptător, care îl făcea tot mai deştept, în fiecare dimineaţă. Se făcuse deja ora 5 şi el trebuia să ajungă la Combinat cu bicicleta, de partea cealaltă a oraşului.


Pavel in drum spre Combinat


Când intră pe poarta Combinatului observă că lumea tresărea când dădea cu ochii de el. Fiindcă faţa lui Pavel strălucea precum metalul topit. Pavel îşi parcă cu calm bicicleta şi apoi se îndreptă către panourile publicitare din faţa birourilor personalului director. Scoase din buzunar o cariocă cu alcool şi după ce supse tot alcoolul din ea începu să scrie pe unul dintre panouri Epistola lui Pavel către Gălăţeni, în care cuprinse toate cele auzite, precum şi cele 10 porunci electorale pentru români şi o rugăciune Tatăl Nostru, în variantă geostrategică.




CELE 10 PORUNCI ELECTORALE PENTRU ROMÂNI


"1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Deci, dacă eşti mort, nu ai ce căuta la votare ! Pentru că la învierea de pe urmă te voi trece la moartea a doua, pe aceeaşi listă neagră împreună cu Dragnea şi ai lui.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te inchini lor, chiar dacă înalte feţe bisericeşti îţi spun că sunt candidaţi cu frică de Dumnezeu.

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, folosindu-l în politică, mesaje şi pomeni electorale.

4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteste, prin refuzul de a vota în duminica mare, prin vot multiplu, în mai multe secţii de votare.

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ, dar nu repeta opţiunile lor electorale depăşite.

6. Să nu votezi strâmb.

7. Să nu fi desfrânat, preacurvind cu un alt partid decât cel pentru care ai fost desemnat sau votat iniţial.

8. Să nu furi şansele altui candidat prin numărătoarea măsluită a voturilor.

9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva poporului tău, prin promisiuni electorale pe care nu le poţi respecta.

10. Să nu pofteşti nimic din banul public, căci este al aproapelui tău."



Apoi Pavel mai execută alcoolul şi din cea de a doua cariocă şi atacă şi cel de al doilea panou cu Rugăciunea Tatăl Nostru în variantă geostrategică.




TATĂL NOSTRU  ÎN VARIANTĂ GEOSTRATEGICĂ


"Tatăl nostru care eşti în cerurile de deasupra sateliţilor de spionaj,
Sfinţească-se numele Tău prin scoaterea lui din şlujbele electorale preoţeşti,
Vie Noua Ta Ordine Mondială, nu a lor,
Facă-se voia Ta, nu a ‘sfinţilor’ care ne mănâncă până să ajungem la tine,
Precum la NASA aşa şi în Parteneriatul Strategic cu americanii.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
Dă-ne-o Tu nouă astăzi, ca să nu ne-o ia chinezii mâine.
Şi ne iartă nouă greşelile noastre de a fi votat prost după '89 încoace,
Precum şi noi iertăm greşiţilor care ne conduc
Şi nu ne duce pre noi în afara Comunităţii Europene,
Ci ne izbăveşte de cel Putin.
Că a Ta este împărăţia, dar electoratul îi votează pe farisei,
Slava şi puterea, deşi politicienii şi clerul o împart între ei.
În numele Tatălui, iau drumul Banatului,
În numele Fiului, către Jalea Viului,
Şi al Sfântului Duh, către Vest văzduh,
Acu şi în veci,

Amin."


PS: Cele două panouri din incinta combinatului de la Galaţi, pe care Pavel a scris providenţiala sa Epistolă către Gălăţeni, au fost fotografiate de către un hipster şi puse pe internet. Apoi, membrii români ai grupării internaţionale de hackeri Anonimus, au transmis viral epistola în reţea, prin intermediul viruşilor (ca să nu poată fi ştearsă de către serviciile secrete).
În urma acestui inedit şi senzaţional incident, neprevăzut de către nici un director de campanie electorală (care au rămas dealtfel fără replică), analiştii politici susţin că în turul doi, favoritul din turul întâi va fi posibil să se retragă din cursa pentru preşedinţie şi să schimbe numele partidului.

De frica lui Dumnezeu.


Pavel bucuros că şi-a finalizat misiunea apostolică 





Damblarin