Sunt român, ce pana mea!

Sunt român, ce pana mea!

Mai dăunăzi am dat întâmplător peste un concept ce surprinde esența românismului mai mult decât o mie de file de istorie patriotico-folclorică, compusă cu talent de scripcar analfabet de o ureche şi născătoare de cele umeziri oculare...

Conceptul, surprins în titlu de manea ‘evergreen’ :  " Sunt român, ce pana mea!", mi-a stimulat neuronul pamfletar până la ejacularea precoce dar intelectuală, lăsându-mă cu niscaiva mâncărimi inghinale la subsuori.

Pentru că fenomenu e mai complex decât refrenu, n-are contează cum ți-e tenu...

Cică, suntem un popor de sorginte orientală cu aspirații occidentale, după cum elegant precum didactic se formulează unii membri academici de nicăieri şi pretutindeni.

Fiind un fel de ardelean altoit pe sistem belgian de ceva vreme, mă pot lăuda cu posesia  unei optici probabil mai optime şi poate chiar mai nealterate de subiectivismul balcanismului de curbură, de care atât de mulți compatrioți nu se pot elibera până la epuizare.

Urmăresc  cu febrilă îngrijorare şi năduşită stupefacție neo-orientalizarea pe mai multe planuri a României, cu caractere chirilice de tip fanarioto-bolşevico-mujic. Pusă în operă (printre alți factori), de un Agă de Teleorman a cărui mustață musteşte de muştele atrase de duhoarea meniului tradițional (găluşte de grădină constipate în frunze de brusture).

Probabil că poporului, în lăbărțata lui majoritate, i-a plecat muza să îşi ia carnetu sau a lins prea mult frig la cornet pe canicula asta şi s-a ales cu reumatism cerebral. Că altfel nu se explică inerția cu care tratează inepția mamelucilor de la guvernare, care toarnă şapă în cofraje, veseli şi zglobii ca la Ospiciul Forțelor de Muncă. Ăştia au făcut din darea cu oiştea-n interesul național brand de țară şi subiect de examen la bacalaureat.

E de-a dreptul de un incredibil unic şi original modul cum se luptă hoarda asta de penali ‘de aur’ împotriva intereselor naționale şi a perspectivelor de progres a unei țări întregi. Pe faţă, cu tupeu trufaş de poteraş, împotriva tuturor, propriului popor sau partenerilor strategici. Nu contează, atâta timp cât speră că pot scăpa de Beciul Domnesc.

Dar până la urmă,  clasa politică este emanația poporului şi nu invers. Ei sunt acolo pentru că cei mulţi asta vor. Tipul ăsta de lideri balcanici şmecheri şi descurcăreți, care demonstrează cât de mult poți fura o țară fără să dai socoteală nimănui. Pentru că, nu-i aşa, or să ne facă şi nouă parte. Sau, cel puțin, aşa se încăpățânează majoritatea să spere, împotriva evidențelor repetate. Iar asta, stimați cititori, numai a 'aspirație la valori occidentale' nu seamănă. Ci mai degrabă, se amână…

Şi când te gândeşti că revoluţionarii din ‘48, Şcoala Ardeleană, s-au străduit să facă oameni din noi, să ne smulgă de sub rânceda influenţă şi dominaţie fanariotă şi ţaristă,  şi să ne aşeze pe alt set cultural de valori, altul decât cel oriental, să ne pună în rândul ţărilor civilizate europene…

Faptul că, plecând de la talpa satului românesc, unde întâlneşti tot mai des şi mai deschis simpatia pentru ortodoxismul pan-slavic de ‘rit retro’ a la Dughin şi terminând cu cocalarii ‘emancipaţi’ de serialele cu şatre şi haremuri otomane de prin oraşele patriei, ajungi la o concluzie pe cât de tristă pe atât de depresivă. Că gusturile şi tendințele din anii recenți demonstrează că românii vechi şi noi, majoritari, se îndreaptă spre Ivan Turbo şi Suleiman Magneticu ca modele culturale, socio-politice, mai degrabă decât spre Renaştere, Revoluția Industrială sau Democrație Euro-Atlantică. Şi asta după ce secole de-a rândul ne-au curs balele după Occident, şi am ajuns cu dinţii străpeziţi de atâta Orient…

Poate şi pentru că unul dintre efectele colaterale ale grobianismului carpato-danubiano-pontic este sentimentul  nobil şi senil că eşti un geniu neînțeles, care ştie el mai bine ce  şi cum, deasupra tuturor, luptând cu invidia universală care nu ne lasă de veacuri să propăşim pe propriile picioare, prin propria originalitate creatoare incurabilă, cu care reinterpretăm gaura la macaroană...

Mi-e teamă că vom ajunge iarăşi ce am fost şi nimic mai mult! Cu papion franţuzesc la gât dar cu muştele roind la gaura din spate a şalvarilor turceşti şi pe lângă obielele curgânde, (cu care militarii ruşi sunt dotaţi până în ziua de azi!).

Mă duc să ascult un Elvis Prâslea, că sunt român, ce pana mea!

Damblarin