1 This is the New Shit

Hey, yes, You, nasty motherfucker!

This is nothing else but THE NEW SHIT !

Can you feel the danger, sucker ?

Can you kneel, and stand its heat ?

2 This is the New Shit

‘Cause if you, redneck, think that you really do,

I’m gonna split your fucking small brain;

Your heart, liver, I’m gonna eat it them too!

And your blood will be spilled in vain!

3 This is the New Shit

And I’m gonna resurrect your ass, as a zombie,

That's landing like a Phoenix down over the Earth,

If you feel sorry for yourself, hell, don’t be !

I brought to light what was deep buried in the dirt !

Damblarin

1 Carboxihemoglobina

Sunt un compus chimic letal ce circulă prin vene şi plămâni de fumători,

Sunt mai temută decât holera, lepra, ebola, metastaza sau pestilenţa,

Când ajung să te posed şi intoxic îndeajuns, până şi morţii îi dau fiori;

Te sufoc de viu din interior, în spasme şi convulsii îţi vei pierde cunostinţa.

2 Carboxihemoglobina

Îţi cangrenez venele şi ţesuturile precum sora mea, nicotina,

Sunt predestinată să pedepsesc autoindulgenţa şi viciul repetat,

Să secer şi să separ vicioşii dependenţi de restul, precum neghina,

Aşa că astăzi îţi acord ultima şansă, nu o pierde: lasă-te de fumat!

Damblarin

jingle

1 God is great, beer is good

Iubito, nu mai sunt de departe atât de bun cum eram altă dată,

Mă strigă Viagra pe nume iar doctorii nu mă pot scăpa de chin;

Îmi pun scutec când mă duc seara crăcănat la bar şi, în nas vată,

Dar iubesc acest bar, cu emoţii confuze şi mixte, Video Radio Damblarin 

2 God is great, beer is good

Tot ce ţi-am putut eu oferii în viaţă au fost doar cei doi copii,

Nu sunt un tip prea obişnuit, fiindcă ce am eu nu e o avere;

Am doar fler, atâta tot şi sunt plin de vise şi de multe datorii;

Pot dezamăgii frecvent dar, sunt destul de bun la băut bere.

3 God is great, beer is good

Aşa că te invit la o petrecere sumară, aşa cum am fost mereu, doar tu şi eu,

Lasă-ţi pe tine doar verigheta, restul aruncă repede în maşina de spălat;

Copiii se dau cu motocicleta după ce-şi ling îngheţata, vecinii-s duşi la dineu,

Deci, în seara asta ne vom face de cap iubito, să-ţi arăt că încă nu am uitat.

Căci de aici încolo iubito, drumul nostru va fi doar în sus, spre nemurire,

Învesmântaţi în alb la nunta noastră ancestrală, purtaţi pe braţe cu alai regesc;

Noi am fost printre acei puţini norocoşi care au găsit în viaţa lor iubire,

Am lăsat împreună urme adânci şi pentru aceasta şi multe altele, îţi mulţumesc!

Damblarin

SITTING BULL or SITTING DUCK ?

Sitting Bull

Sitting Bull [taurul care şade] ( deşi s-ar fi putut intitula şi Red Bull, că doar era ‘piele roşie’, nu ?), a fost o legendară căpetenie amerindiană, despre care până şi fețele palide au ajuns să vorbească cu admirație şi respect.

Sitting duck [rața care stă nemişcată], este o expresie ce s-ar traduce prin 'țintă sigură'.

Singura asemănare între Donald Trump şi Sitting Bull este că preşedintele american se comportă ca un taur în călduri într-un magazin de porțelanuri. Nu doar la televizor, ci chiar şi când e singur în baie şi constată că iar s-a încălțat cu o singură şosetă (aia înnodată), când şi-a pierdut scrotul prin dormitor.

Asemănarea cu 'sitting duck' e una dublă. El măcăne şi se rățoieşte din naştere (că de aia i-a pus mă-sa numele de Donald). Iar a doua, este că, deşi America nu a devenit 'Great Again', cu siguranță a ajuns țintă nucleară sigură.

Consilierii lui (şi chiar şi generalii), sunt exasperați. Fiindcă el nu respectă scriptul pregătit de experți specializați în arta comunicării diplomatice ci, când i se ridică lui tensiunea (că altceva ce?), o ia pe arătură ca un taur împuns de musca Țețe direct în biberon...

Înainte de a se prezenta să rostească discursul pregătit pentru Adunarea Generală a O.N.U. consilierii săi au făcut tot ce le-a stat în putere, ca să se asigure că nu va fornăii pe lângă pagină (că nu mai e în fața camerelor de filmat din studioul show-lui 'Ucenicul', de la care a rămas cu defectul profesional de diriginte)...Că, în calitate de preşedinte, nu te mai reprezinți pe tine, pe persoană fizică, ci interesele unei națiuni întregi. Care ar trebui să fie o cauză mai mare decât tine însuți. Că eventualele pierderi materiale şi de vieți omeneşti, incalculabile, datorate unui posibil conflict nuclear cu Coreea de Nord, pe care orgoliul său nemăsurat şi lipsa lui de stăpânire de sine le-ar putea genera, îi vor reveni ca responsabilitate, în totalitate. Ca lider al lumii libere şi apărător al valorilor civilizaționale, el nu poate beneficia de luxul iresponsabilității demente, precum Kim Jong-Un. Că ăla e mai nebun decât el, oricât de mult l-ar durea pe Trump chestia asta...

I-au brodat discret pe manşeta cu care îşi întinde mucii din cinci în cinci minute: 'Hold your shit!'. Că nu-l ține memoria mai mult şi să-şi amintească regulat. Au pirogravat în pupitru pe care avea să-şi aşeze discursul: 'Be a smart fryer!', 'Whatever you want, don't!', 'Relax, don't do it!'...

"- Să fii cuminte, că te vede lumea! Şi mai muşcă-ți limba aia de țăran prost care s-a ajuns (i-a urat în cor tot personalul de la Casa Albă înaintea plecării spre sediul O.N.U). Şi nu-l mai întărâta pe nebunul ăla de Kim în public. Că ăla nu ştie multe. Dar tu ar trebui să ştii mai multe decât el. Că ne trezim dracu cu vreo bombă mentolată împlântată la noi pe colivă"...

Până şi Lavrov, ministrul rus de externe, l-a sunat, ca să ridice receptorul:

“- Trompetă! Federaţia Rusă te roagă ca la Adunarea Generală a O.N.U să nu te cufureşti pe ventilator împotriva Coreei de Nord, că o să rămânem fără telefoanele Samsung din Coreea de Sud! You got it ? ”

Degeaba. Adică, all for nothing! Lui Trump îi ardea buza după o înjurătură adresată lui Kim încă dinainte să se dea jos din limuzină...

Odată ajuns pe podium a prins amvonul cu amândouă mâinile, ca un tractorist de colhoz volanul agregatului său, a dat roata cu privirea, rânjind fără sens şi, amintindu-şi că ‘Is good to be a king!’, şi-a transmis salutul său către naţiuni:

“-Helău lume! Oriunde v-aţi afla, staţi acolo! Nu veniţi în State! Venim noi la voi, dacă va fi nevoie”…

Apoi i-a trimis mult aşteptata bezea sub formă de petardă lui Kim Jong-Un, numindu-l ‘Omuleţul Rachetă’ care se află într-o misiune sinucigaşă imposibilă. Promiţându-i că va şterge Coreea de Nord de pe faţa pământului.

Kim s-a enervat în replică şi l-a numit (în argou shakespearian), ‘senilul american nebun’. Şi l-a mai invitat să-i lustruiască rachetuţa cu amândouă mănuşile, fiindcă Coreea lui este o oază balneară aflată sub pământ, nu pe suprafaţa lui…

Dar, pentru ca eforturile lui Trump să nu rămână nerăsplătite, Kim (care e un ecologist înrăit), a jurat că promite să ridice procentajul de hidrogen în apele Pacificului. Pentru că El va rămâne în istorie, nu Trump. Dacă va mai fi istorie…

Aşa zisa 'America profundă', (aia în care Ku Klux Klan-ul încă este confundat cu Cei 12 Apostoli cu pistoale la brâu), care l-a votat masiv pe senilul mercantil de la Washington, începe treptat dar gradual să înțeleagă că mesajul din sloganul său electoral 'Let's make America Great!' (Hai să lăbărțăm America!) şi 'America first!' (America prima dată!), are mai mult un sens strategic suicidal, decât unul economic.

Adică, e nevoie de o țintă mărită ca vizibilitate, dacă se vrea America prima dată, având în vedere că rachetele balistice intercontinentale nord coreene nu sunt de înaltă precizie...

Sitting duck 

Damblarin 

1 Cyborg

Sunt un cyborg rece, dur, fara sentiment,

Fara teama, limite si fara de constiinta;

Nu ma poate opri plasma sau pana de curent,

Atacul nuclear, chimic, sau vreo alta fiinta.

Video      Radio     Damblarin

Vibrezi Rezonezi Damblarezi

2 Cyborg

Sunt ultimul prototip intai nascut in glorie,

Si sunt programat strict ca sa va distrug;

Voi sterge viciata rasa umana din istorie,

Voi nivela poluarea aceasta ca un tavalug.

Video Radio Damblarin

iti anticipeaza viitorul

3 Cyborg

E timpul pentru  revolutia  'Apocaliptica',

In care norocosii se vor evapora sincron;

Inteligenta Artificiala va extirpa criptica,

Si efemera forma de viata bazata pe carbon. 

Video Radio Damblarin

pentru cand

Viitorul devine Radioactiv si Dement   

PITICUL CARE NE TREBUIE

Vreau să abordez în acest material o nouă disciplină ştiințifică, în plin avânt în lumea civilizată, încă necunoscută la noi: Nano-Pedagogia. Da, da, ați citit bine, nano - pedagogia. După cum se poate auzi şi cu ochiul liber.

Am aflat de ea în mod cu totul şi cu totul întâmplător, cu ocazia unui scurt sejur la părinții de la țară a unui amic de al meu. 

De la bordul gipanului 4×4, prăfuit şi încins la maxim de drumurile aproape forestiere, am zărit satul Mitocani, care se ivi brusc de după frunzărişul pădurii de foioase şi conifere în care era cufundat de veacuri. Zona era suficient de inaccesibilă ca să scape de colectivizare pe vremea comuniştilor. De aici se poate ghici gradul de pitoresc al unui sat subcarpatic ghemuit la poala sudică a Carpaților Meridionali. Străjuit în cele zări de piscuri brăzdate de 'crevaşe' năpădite de arboret şi zmeuriş, care ascundeau nebănuite privelişti ce-şi semnalau discret şi parțial existența, satul părea decupat din basmele fraților Grimm. Dar mirosul de balegă ce plutea peste tot în aerul amiezii te răpea din feeric şi te proiecta în relitatea imediată a unei sărăcii care nu ar fi trebuit să mai aibă viză de intrare în secolul XXI. Oamenii locului trăiau preponderent din zootehnie şi, deşi izolarea nu era atât de severă pe cât s-ar putea crede, preferau să-şi producă pe lângă casă mai de toate, fiindcă nu aveau bani destui ca să cumpere de la ABC- ul din sat.

Când am ajuns noi, Leontina lui Pătruț era plecată cu vaca. Când s-a întors pe înserat, am constatat că, tot plecată cu vaca era. Dar, am auzit cum toată lumea o striga :

 "- Naaanooo!", iar ea răspundea într-o fracțiune de secundă şi invariabil la toată lumea:

- Gest ă secănd! Gest ă secănd!...

Ceea ce m-a izbit în mod neaşteptat a fost faptul că Leontina lui Pătruț, zisă Nano, nu era o babă batrână cu pieptar de lână, ci o studențică firavă şi mlădioasă, pe al cărui chip angelic se imprimase o suferință de natură psihică şi afectivă de multă vreme. Se vedea clar că ceva dramatic din trecutul ei o marcase pe viață, făcând-o să-şi piardă mințile.

Nea Tilică, tractoristul satului, ce lucra pe TAF la exploatări forestiere, ne-a invitat la una mică, de mere, de anu trecut. Şi din vorbă-n bârfă am aflat că Nano devenise văcăreasa satului după ce vechiul ciurdar predase şoşonii de gumă iar părintele l-a lăudat în cimitir pentru asta. Ea tocmai se întorsese la casa părintească de la un ospiciu de zâmbăreți, după un an de internare  Din cauza bătăilor crunte şi în serie, administrate eficient de soțul ei, un inginer zootehnist, a suferit o cădere nervoasă majoră. După ce şi-a revenit din comă, şi-a amintit de ultima bătaie, când ea a rămas inconştientă pe podea cu capul spart şi leziuni cerebrale iar el a plecat în Spania. Nu şi-a mai revenit niciodată în mod deplin. 

Dar, înainte de mariajul ăsta, terminase pedagogia, psihologia si filologia, ajungând profesoară de engleză la un liceu din Bucureşti.

Tilică: - Auzâi că venirăț de la Bruxel, cu dor de țară, arzăoar focu! Acilea şa, aveț ce vedea. Că e pline de cărări pe poteci cu zmeurişuri în tăietură, cu văgăuni cu bidigănii şi alte mirodenii...(turuia Tilică vesel şi ospitalier, în timp ce continua să toarne răchia în căni, dar duhnea a motorină).

Damblarin: - Da, e frumos aici la dumneavoastră...Mie vă rog să nu îmi mai puneți, că deja dă pe supraplin...Dar, nea Tilică, am o curiozitate...De ce o bătea bărbatu-so pe Leontina ? Ştiți cumva ?...

Tilică: - Ce zâsaşi ? Aaaa...de Nano nebuna ? Băi, unii au pitici pe creier, alții în bătătură. Da asta-i are pe amândoi, dă-ți-o dracu! Că şi-a adus din Bucureşti un pitic de grădină din beton vopsit...Pe care-l udă la rădăcină în fieştece dimineață...Dom'le,...că tot ne dădurăm de vorbă, o femeie bătută, carevasăzică, e vinovată ea cu ceva. Iar alea care încă nu e, nu fusără încă prinsă, aşa...Femeia şi calul trebuie bătuți...Că ştiți vorba aia din bătrâni, cică, "femeia nebătută e ca casa nemăturată".... sau, "ca moara neferecată"... sau, "ca şi brazda nearată"... ceva...dacă îmi mai amintii bine... Că e mai multe variante de folclor popular, care este...

Damblarin: - Femeia şi calul trebuie bătuți ? Aşa...din senin, preventiv, pentru întreținere...?

Tilică: - Dacă o loveşte, samnă că o iubeşte...el cu ceva...! Îmi amintii de ăl bătrân, care zâcea ( Dumnezău să-l alduiască!), că le cânta popa-n în biserică la liturghie, ca să să ştie, că bărbatu să-şi bată nevasta , decât ca s-o țâie...

Se făcuse târziu rău de tot după nu mai ştiu câte căni şi se auzea cum vine somnu. A doua zi m-am trezit cu un cap care nu era al meu, că semăna cu o bute de murat varza, era în durerile facerii şi avea un gust de borhot în ceru gurii de parcă adormisem cu gura căscată sub coada unei vaci diareice. De la componentele 100% naturale de pufoaică şi găinaț din trotilu lui nea Tilică, de mere de anu trecut...Îmi ardea buza după un ness al dracu de tare şi amar, făcut cu apă rece de izvor. Dar am dat mai întâi buzna în cerdac, ca să mă gonflez cu nişte aer curat, rece şi ozonat. Cu mireasmă de balegă.

Peste drum, Nano îşi uda piticul de grădină cu stropitoarea. Am țâşnit în casă şi am frecat manual doo nessuri cu făcălețu de mămăligă ( că nu găseam lingurițe). Am traversat drumul, navigând cu GPSul printre baligi şi m-am proptit cu coatele în ulucii din gardul ei:

Damblarin: - Bună dimineața Nano! Pardon, Leontina. Sunt un turist aflat în vizită la vecinul tău...Plecăm la amiază...dar acum aş bea o cafea cu cineva şi nu prea găsesc amatori...Ai vrea o cafea ?...

Ea tresări surprinsă, se întoarse către mine şi mă radiografie suspicioasă de sub sprâncene preț de câteva secunde (care mie mi s-au părut foarte lungi). Se apropie sfioasă de gard şi luă cana din mâna mea. Apoi se întoarse de unde a venit, cu spatele la mine şi privirea către pitic.

Damblarin: - Interesant piticul ăsta al tău...Îți plac piticii de grădină ? (încercai eu să o atrag în conversație).

Pe neaşteptate, auzii o voce caldă, calmă, perfect coerentă, ce emana eleganță, profunzime şi superioritate:

Leontina: - Ştii de ce îmi place piticul ăsta?

Damblarin: - Nu !

Leontina: - Îmi place din patru motive. E mai mic decât mine şi nu mă intimidează. Mă ascultă întotdeauna. E întotdeauna amabil, pentru că îmi zâmbeşte continu. Şi al patrulea...(făcu o pauză de suspin), nu m-a rănit niciodată!

După ce am lăsat Mitocani în spate, în timp ce coboram serpentinele scuturat de maşină precum un sac de ceapă într-o căruță de lemn, încercam să-mi revin din şocul pe care-l dobândisem în locul şi în modul în care nu m-aş fi aşteptat într-o mie de ani.

Piticul de pe creierul tradiției româneşti este un musulman radical, care consideră că bărbatul este îndreptățit la aproape orice, în timp ce femeia la aproape mai nimic. Că femeia e un rău necesar în bătătura casei, alături de alte orătănii. Că aşa a rânduit Dumnezeu. Ca bărbatul să o frăgezească zi de zi. Dacă fără alt motiv, cel puţin de descărcare. Că doar de aia e femeie şi nu bărbat, ca să rabde şi să tacă.

Pe de altă parte, piticul din grădina lui Leontina ne transmite la un nivel de bază, la o scară redusă, nano chiar, că masculii care încă mai au piticul tradițional pe creier, sunt nişte entități reduse ca dimensiune a caracterului, culturii şi spiritualității.

Că modul evoluat şi civilizat de relaționare bărbat - femeie se bazează pe o manifestare şi o comunicare care respectă demnitatea celuilalt, de pe poziții şi şanse egale. Ca de la o ființă umană la alta.

Ăsta e piticul care ne trebuie !

Damblarin

Still Got This Thing For You

Still Got This Thing For You

God knows that thing  was true!

And I'm struggling every day,

'Cause, it takes time to fade away.

  

So long you was driving me insane
That in my veins is still your name.
I think I'm gettin old, still, I can burn,
But I've reach the Point of No Return ! 

Damblarin

LĂCĂTUŞ DE ÎNTREŢINERE

Gelu avea în jur de cincizeci de ani bătuţi pe muchie. În ţară fusese lăcătuş de întreţinere. A atmosferei, pe revir, într-o fabrică de sutiene, biberoane, tampoane şi alte produse de carmangerie. Pentru că majoritatea beneficiarelor directe plecaseră din ţară la cules de măcriş şi muls de melci, industria locală a falimentat. Gelu a ieşit la pensie anticipat. Dar fiindcă pensia nu l-a anticipat, nu a ieşit la el.

Şi fiindcă nu prea mai avea ce lăcătuşerii prin ţară, ca orice român cu spirit civic, a tăiat-o ilegal cu acte în regulă către Londra. Că auzise el de la tata lu unu, care i-ar fi zis lu fi-so pe patu de moarte cu limbă de lemn şi accent de diaspora: 'Sony boy, life wort living. If you can take the shit out of it !'

Spre deosebire de tac’su lu ăla, care lucrase în Great Brexit, Gelu nu ştia engleză. Că fusese crescut la ţară la budinci (avuseseră ai lui o patiserie-n sat, chiar lângă moara de cărbuni).

Dar i-a zis tanti Rafila de la patru: ‘ O să ajungi tu în Londra, cu moaca asta de despăduchiat cu motorină, când o ajunge şi România în Schengen !’. Dar el nu a crezut-o.

Nu ştie nici până în ziua de azi cum de a ajuns în Scoţia. Crede că au încurcat ăia din portul Rotterdamului livrarea tancului pe care scria cu litere mari “ CAUTION ! GREAT WHITE !!!”. Iar el se vârâse înăuntru convins că Marele Alb se referea la rasa de porci de carne creată în Anglia…Şi, aşa, l-au băgat inculţii ăia de olandeji, cumva, pe o mânecă greşită a Canalului Mânecii…

În fine, norocul i-a surâs pe talpă de cum a călcat în portul oraşului Glasgow. Ceea ce i-a dat un plus de încredere în forţele proprii a fost condiţia de geniu mioritic. Care constă în a nu te pricepe la nimic, dar a le nimeri cumva pe toate…

Actualmente lucrează tot ca lăcătuş de întreţinere. Că, de prelucrător prin aşchiere nu a auzit nimeni pe insulă, de la romani încoace.

Se întreţine spărgând lacăte, broaşte şi yale. Dar e foarte ordonat şi disciplinat. Fiindcă întotdeauna lasă curat la locul de muncă.

Într-una din zile a întâlnit-o pe Egy, o unguroaică brunetă din Ardeal, cu un ochi de sticlă Zwarovski. Care se ocupă cu recuperarea de valută forte din cărucioarele fragile de la un mare mol din centru. A agăţat-o în stilul de şmecher de Buftea, cu lozinca: ‘Am auzit că ungurilor care emigrează-n Occident nu le mai trebuie Ardealul! Da, dar românilor care emigreza-n Occident nu le mai trebuie România !!!’…

Şi s-au cuplat improvizat într-o locaţie secretă, care nu putea fi localizată de administratorii metroului.

Gelu cunoştea secretul fericirii conjugale, care constă într-un simţ al umorului dezvoltat. Aşa că, atunci când nu ţi se mai scoală, fuţi câte un banc şi te-ai scos. Doar că lui Egy îi plăcea să simtă un alt tip de umor. Ea se dădea cu Gelu pe păr. Că era creţ şi, cică, ea vroia să îl îndrepte. Iar Gelu nu putea zice nimic. Că avea gura ocupată şi urechile astupate de coapsele ei voluminoase…

Deci, se completau unu pe altul. Ce-i lipsea unuia nu-i prisosea celuilalt şi invers. Pentru că, cu toţii avem un pic de parţial dreptate, nu-i aşa ? În zilele cu ploaie se plimbau ţinându-se de mână, romantici, pe aleile din cimitir. Şi ea era o bucătăreasă dată dracu. Deşi lui Gelu îi plăceau mai mult boabele de mentă şi miejii de nucă, Egy îţi făcea un cordon bleu din drob de miel la lumânare, de te muşcai de deşte. Dacă se stingea lumânarea în buncărul de beton de la nivelul minus trei al metroului din Glasgow. Când gătea, ei nu-i plăcea să spele loboda frunză cu frunză. Aşa că, după ce s-au mutat de la metrou la ultimul etaj al unui imobil dezafectat ce urma să fie demolat, ciufulea loboda de două ori sub robinet şi o băga cu tot cu vitamine la cuptorul cu microunde. Îţi scrâşneau după aceea vitaminele-ntre dinţi şi când visai. Iată de ce, când mergeau la shopping alimentar, ei îi plăcea să-l aburească în camera frigorifică şi îl încărca cu produse semipreparate congelate, ca pe calul ţigănesc cu fier vechi. Câteodată el îşi băga deştu-n buric ca să se prefacă că nu o aude.

Odată, în camera frigorifică, când el se pierduse cu privirea pe bucile tunate ale unei negrese încercând să îşi imagineze cum e să fii negru, ea l-a şocat în gât cu palma, că vorbea geloasă şi singură. El a tresărit, cu mărul lui Adam mutat la spate: - Am râgâit, sau ce ?!?

‘Poţi măcar o dată în viaţa ta să recunoşti că ai făcut şi lucruri rele, nu doar eroisme ?’, l-a interpelat ea intempestivă la un moment dat. Gelu i-a răspuns fără să clipească (decât de trei ori): ‘-Da. Diabet !’Adevărul este că la cât uita el nu-l mai putea afecta nici Alzheimeru.

Cuibăriţi amândoi confortabil în sacii de dormit din cortul instalat în sufrageria fără uşi şi fără geamuri, care livra aer necondiţionat gratuit cât era iarna de lungă, Gelu privea spre plafonul în care creştea o gaură pe zi ce trecea. Oftă satisfăcut:

- Se putea şi mai rău !

Damblarin

Inadaptare

Sunt oare născut mult prea devreme ? 

Sunt oare venit puţin prea târziu ?
Sunt clipa ce arde mocnit şi alene
Pe obrazul de mare adânc şi pustiu ? 

E greu să nu poţi spune că ştii
Ce-n seamnă albastrul ce-ţi curge prin vine;
Să-ţi cadă din haină flori de marmură gri,
Să-ţi crească în palmă sâmburi calzi de măsline. 

De ce oare e aprinsă-n mine nuanţa
Luminii ce nu poate  înflori ?
De ce oare mă strigă adesea pe nume
Ecoul tăcut al dorinţei de a fi ? 

Simt gustul ruginii maligne,
Pe o felie de pâine purtată de vânt;
Muşc dezgustat o bucată din mine
Şi tăcut, mă cuprind într-un pumn de pământ.

Îmi răzbate prin nările jilave, reci,
Pulsul din febra ţintuită-n zenit,
Ochii adânciţi în orbitele-mi seci
Divulgă esenţa-mi de eter risipit… 

                                                              Damblarin

Adrenalina, fata cu pricina

A fost născută de mică cu zestre. Chiar dacă genetică. Cică avea foarte multe lipsuri dar în schimb îi lipseau foarte multe calități. Crescută cu cheia succesului la gât, mai mult de vecini, Adrenalina a ajuns o feministă convinsă că femeia are întotdeauna dreptate în confruntarea cu bărbatul, indiferent de circumstanțe. Mama ei i-a fost exemplu şi muză inspiratoare. De teamă. Tatăl ei a devenit de timpuriu un trubadur care a preferat să o ia valea, decât să mai bată câmpii şi alte forme de relief, auzindu-le pe amândouă cum scâncesc interminabil şi exasperant în creierii lui. A ales anturajul în locul unei astfel de familii.

Astfel, Adrenalina, a crescut dezvoltând o patologică neîncredere în bărbați, bărbatul devenind nimic mai mult decât un vehicul cu tracțiune animală,  un mijloc de atingere a propriilor sale obiective feministe. Nu se seducea niciodată cu băieți buni dar săraci. Fiindcă prima calitate era anulată de a doua. Şi nu mai avea sens...

Devenise convinsă că noțiunea de căsnicie a fost cea mai proastă invenție a umanității, din toate timpurile. Aşa că alesese pe linie paternă acelaşi anturaj versus familie, dezvoltând o înclinație naturală spre tipii la care le fluturau pletele pe spate şi portofelele pe dos.

Adrenalina juca pe mai multe planuri decât putea placa ei de bază procesa. Viața ei devenise o rețea de fake news, care trebuiau tot timpul să fie produse în armonie unele cu altele şi plasate cu atenție în momentele şi locurile cheie, pentru ca uriaşul puzzle duplicitar ce devenise viața ei să nu se năruie ca un castel făcut din cărți de poker. Dar nu-i reuşea întotdeauna.

Îi plăcea să călătorească ca să întâlnească oameni, fapte şi întâmplări. Aşa se face că dezvoltase în timp o hartă geostrategică, cu mai multe capete de pod, în țară şi străinătate, unde o aştepta câte un catâr care era activat după nevoi. Întotdeauna, şoferul de limuzină care se prezenta la aeroport, era convins că celălalt şofer de limuzină, de pe celălalt aeroport, era de fapt încornoratul exploatat şi nu el.

Adrenalina terminase o facultate cu masterat cu tot. Îşi intitulase lucrarea de masterat "Fustoiul de Gherilă", aşa că ştia care este prima mişcare ce trebuia aplicată chirurgical după desant. Izolarea victimei de familie si cercul de apropiați, care erau ulterior intens decredibilizați, pentru a nu mai avea nici o protecție şi a evita conştientizarea prematură. După care, dispunea de timp suficient ca să-l joace-ntre picioare pe bidiviu ca pe un boț de mămăligă. Umplea harta cu 'conflicte înghețate' (ca şi Federația Rusă), care nu evoluau spre nimic, timp îndelungat, urmând a fi resuscitate în funcție de nevoi şi evoluția pe plan internațional. Niciodată pregătită să înceapă o relație serioasă, tot timpul într-o perpetuă amânare, acuzând o anume vulnerabilitate sub pretextul unor mai vechi sechele produse de alte brute insensibile, sechele ce se cereau mai întâi vindecate, pentru ca mai apoi 'să vedem unde duce relația actuală'...

Timp în care ea începea să tatoneze împrejurimile pentru identificarea altor fraieri de rezervă aflați în vecinătatea imediată şi prietenă, pentru a-şi spori şansele de integrare de tip cuc ( aruncând, din cuiburile pregătite de alții, ouăle lor, ca să poată ulterior să le aducă pe ale ei)...

Aşa se face că lui Pilu, un românaş de prin diasporă venit într-un fatidic concediu pe plaiurile de origine, i-a ieşit năpasta-n cale, sub forma unui hormon suprarenal de sinteză, stimulator al muşchiului cardiac, într-o pițerie ce duhnea a mahoarcă şi brânză murată. S-au lecturat reciproc de după lentile. Ale ei de vedere, ale lui de auzire. Că surzise în clipa în care o văzuse. Lui a început să i se zbată plusu şi i-a ieşit telescopu de sub chilt, curios să o vadă şi el. Când ea l-a călcat ca din greşeală pe bombeul de la ciocate el a început să ejaculeze puroi din degetu mare. A simțit în acel moment că ea trebuia să fie. Şi a plonjat într-o aventură de un an care avea să-l umple de adrenalină pentru încă zece cicluri de reîncarnare.

Ea se maturase într-o licoare versatilă, ce te îmbăta cu efecte latente şi perverse, în timp ce el se afla doar la stadiul de tulburel cu potențator de arome, încă în proces de fermentare, ce te balona subit şi te făcea să râgâi brusc şi neavenit.

Şi el a început să pluseze fără acoperire, pe orice domeniu, ca să nu rămână fără pantalonii ei scurți îmblăniți. Sigur că disponibilitatea lui juvenilă pe orice subiect imaginabil era profitabilă şi ea putea obține atât de multe cu numai două calorii. Tic-tac. Dar devenise agasată la un moment dat de faptul că nu putea să-şi facă nişte calcule predictibile şi sustenabile pe seama declarațiilor sale de intenție. Fiindcă el era încă un copil care nu înțelegea ce înseamnă cu adevărat viața...Chiar dacă Pilu i-a demonstrat la modul cel mai sincer un an de zile că o iubeşte până-n profunzimi, cu toată fibra lui tremurândă şi adolescentină, că i-ar rămâne întins şi o eternitate pe mormântul de dincolo de moarte... Că dacă şi ea l-ar iubi la fel de sincer îşi vor realiza împreună toate visele…

Când dosarul accesării de fonduri europene deveni prea complicat şi nesigur, Adrenalina nu s-a mai deranjat ca să îi dea ea personal cu Flit la nară fraierului ( că se dăduse cu lac de unghii scump). Aşa că băgă la înaintare artileria grea, care-şi dovedise eficiența de atâtea ori pe atâtea teatre de operațiuni: MAMA. Fiindcă, nu-i aşa, mama-i mamă, nu-i muiere...Aceasta institui ad-hoc un tribunal militar de curte marțială, îl convocă pe inculpat în fața completului de judecată şi, printre sughițuri deranjate, îl condamnă la uitare cu executare, infomându-l frugal că fata merită ceva mai bun decât poate el oferi. Evident, toate păcatele de la Adam încoace au fost puse în cârca bizonului. În felul acesta Zâna Măseluță nu se mai simțea cu musca-ntre picioare şi scăpa de eventualele usturimi de conştiință care ar fi presat greu pe neuronii ei rarefiați, lăsându-se convinsă matern de după suspinele prefăcute cu rimel, că Ea e victima, nu El...

Triplele campioane olimpice la gimnastică acrobativă sincron, panglici şi măciuci, mai tăiară apoi un nume de pe lista lui Schindler. Adrenalina era din nou liberă de contract, încrezătoare în forțele proprii şi ale războiului informațional hibrid. Se pare că ele aveau un alt tip de umor decât intuise Pilu...

Adrenalina nu a înțeles niciodată că dacă te înconjori cu minciuni precum un vierme de mătase în gogoaşa duplicității, pe mai mult de două planuri, mai devreme sau mai târziu, devi propria-ți victimă. Şi că, la un moment dat, pe întortocheatele căi ale manipulărilor meschine se va pierde singură şi va deveni incapabilă să mai iubească sincer şi necondiționat.

Cu pieptul sfâşiat de durere, şi creierul scurcircuitat de năucire, bizonul plecă întrebându-se cum de a putut deveni atât de bou ca să rănească o ființă atât de suavă, inocentă şi imaculată, pură-n toate cele şi celelalte, ca Adrenalina ? ...

În zilele ce au urmat, lui Pilu i-a intrat un fir în păr şi i-a dat filmu peste cap. Aşa că a început să-l revadă de la capăt. Episod cu episod. Dar fără subtitrările puse de ea. Părea cu totul şi cu totul alt film. Aceleaşi scene bine cunoscute, dar alt spectator, mai puțin naiv dar mai realist.

Reîntors prematur de peste şapte mări şi şapte țări, Pilu s-a dus la doctor să-i pună copci pe cicatricea de pe inimă. Parcă avea un buzunar cu fermoar ascuns în blana de pe plex. Se privi în oglindă şi oftă filozofic:

- Adrenalina…îmi dădea aşa o poftă de viață, că-mi venea să mor...Încă puțină adrenalină şi mi-ar fi ieşit ochii ca la un melc călcat de tractor !

Damblarin