SALONULAUTOBRUXELLES 2018Duster 2

Băi fraților, m-am nimerit într-o zi de 13, în Anno Domini de sâmbătă 2018, ianuarie, la marele Salon de l'Auto Bruxelles. Rupere de utere ! După ce ne-au tapat de 15 euro pă persoană fizică, ne-am încolonat (cu coloanele deformate de sciatică), ca Fetele de la Căpâlna. Se vede treaba că eu n-am avut noroc. Că eu am nimerit în fața mea o babă cu airbagurile răsuflate, de nici nu aveam de ce mă ține. Că nu mai avea șolduri, iar blugii erau așa de mulați pe tibie și perineu că se vedea cu ochiu liber că nu mai avea nici buci. Asta e, nu le poți avea pe toate (cu numai 15 euro). Și uite așa, cu mersu legănatu, ca un pinguin imperial crăcănatu, avansarăm molcom spre înaintare, unde ne așteptau niște securiști încruntați, care secureau pe fiecare persoană în parte. După ce treceai printr-un spațiu îngust (ca la stână, când bagi berbecii la muls), ca să vezi ce să vezi, ghinion! (vorba lui Iohannis). Dacă pe toate celelalte culoare te întâmpinau niște tipese ce te luau la scărmănat cu un zâmbet înghețat, pe culoarul unde, cu modestia ce mă caracterizează, m-am înscris și eu timid, se afla singurul killer cu sindromul Tourette, la care îi mai și flamba pleoapa în tandem cu o pareză facială spasmodică...

M-a întrebat direct și brutal (fără preludiu), dacă am curea cu patalama metalică. Mi-am dus brusc mâna la șliț (ca Michel Jackson) și am ridicat-o încet și lasciv până la buric...A înțeles după scamele din buric că n-am. Apoi m-a pus să deșert mărunțișul din portofel. Apoi mi-a contabilizat ceapa din diplomat și hârtia igienică pe care o duceam la spălat, (că se mucegăise). După care m-a luat la gâdilat din tălpi și până la subsiori și pe față și pe dos (deși pe dos mă gâdil de obicei mai tare), cu un detector de metale, arme și bombe...Parcă eram la intrare pe aeroport...Jiiiz! Păi ăștia au adus avioane la un salon auto ? Las că nu e rău să fie bine...Decât să mă balonez de la vreo bombă mai târziu...

Înăuntru, dogoreală, viermuială, lume peste persoane...babilonie lingvistică...populație...

Ptiii...era o atmosferă de-a dreptu românească, pestriță, de tipul ‚Centenarul Unirii’, care i-a prins pe toți românii cu raza de acoperire neacoperită, într-o încercare nici măcar disperată de a deveni, după 100 de ani de intestine luate în propriile mâini, un popor, dar au rămas doar o populație, care folosește un vocabular comun dar nu vorbește aceeași limbă...

Când am ajuns la standul expozițional al brandului carpato-danubiano-pontic, zis prescurtat și DACIA, același balamuc. Dar din interes. Băi, se intra în cele trei Dustere de a doua generație ca în spitalele din România. Năvală. Intrai pe o parte cu o idee (de regulă preconcepută), și ieșeai cu o cu totul alta, neconcepută (ca atunci când te internezi cu roșu în gât da pleci cu SIDA). Era ca și cum ai fi intrat pe o ușă ateu și ieșeai pe cealaltă credincios. După ce ai văzut lumina. De la bordul noului Duster 2...

Am căutat să disting prin mulțime vreo agitatoare de aia stewardesă, care împarte pliante cu ruju pe dinți. Am găsit un întreg cârd. Le-am întrebat dacă știe vreuna românește (voiam să văd dacă studentele românce au avut vreo șansă la jobul ăsta sezonier dar foarte bine plătit). Una s-a sinchisit să-mi zică că...Pas! Păi cum dom’le, vindeți cea mai tare mașină românească de la daci încoace și nu știți românește ?!? (am mustrat-o eu). Ea mi-a arătat degetul mijlociu. Că aveam o gaură în șoseta de la sandală și îi ieșise vârfu la deget prin ea...

-Băi, mie îmi plac astea înălțate da' late-n bază, că sunt stabile-n curbe! (zic către băieții mei).

-Las-o tată, că e mai stabilă mama ca ea!

-Eu mă refeream la Duster 2, nu la stewardesă! băi hormonalilor...

Mașinilor li se deschideau toate orificiile posibile pentru analiză. Era așa...o atmosferă cosmopolită să te trezești în mașină cu alte persoane, fiindcă se intra cum nimereai și pe apucate. Altfel, nu prea mai apucai să nimerești...Așa m-am trezit cu mine la volan și cu o bronzată cu ochiul lui Budha ștanțat între ochi în dreapta șoferului, care mă flatula în unul dintre cele 700 de dialecte ale Indiei. Mi-a căzut falca pe claxon (care, apropo, acu e unde trebuie), când am realizat că pe ea o băteam pe spate ca la comisariat, nu pe fiu-mio...

-Tanti, mi se rupe în fuflecă de ce hinduiești matale acolo! D'accord ?...

Venisem supărat rău, cu mușchiu țigănesc pă mine cât șunca dă Praga. Așa că amazoanele alea, care nu aveau nici cea mai mică idee ce și cum e cu Duster 2, dar rânjeau într-una ca proasta la schimbătorul de viteze, m-au recomandat unui nene de serviciu, de profesie măcelar auto. Ăla m-a lămurit din trei pași și două mișcări (două palme de fapt, ca să fiu mai exact). Că cică ei acolo, la Salonul Auto Bruxelles 2018, nu vând. Ei numai agață fraierii. Pe care apoi îi direcționează către cea mai apropiată reprezentanță de zona lor de reședință.

Zis și făcut. Cam la o oră de la momentul decizional istoric. Atâta ne-a luat să ieșim prin mulțimea ce se revărsa prin toate cele douăsprezece pavilioane, fiecare de mărimea Sălii Polivalente din București și apoi să ajungem la parcare.

La reprezentanță am stat la coadă. Toți dealerii erau ocupați la capacitate maximă de către clienți belgieni ce voiau să intre în posesia unui Duster de ultimă generație.

Când mi-a venit rândul am ales un nene cu moacă de configurator. Că mă formatasem deja la Salon și ajunsesem la concluzia că mai bine stai de vorbă cu unu care, chiar dacă te minte, știe ce spune. Și i-am zis:

-Bă nenicule, mie îmi adaugi Bara lui Bulă. Da mă da, Bullbar de ăla, cromat, care să mă protejeze când vreau să parchez Dusteru în gardu viu de la vecinu. Bagă culoarea Gris Comète. Metalizat, bien sûr... că sunt metalist...Da mă, am crescut cu terci de gris și m-am născut odată cu cometa. Așa. Și plesnește-mi și niște tampoane pe uși, de alea anti-tamponare, Always cu aripioare de plastic. Buuun. Și, bineînțeles, tre să fie de aia cu cutie automată, că m-am săturat să mestec în mămăligă. Că de aia am plecat din țară mă, de mămăligă, tu poți înțelege chestia asta ? (omu a dat din umeri că da). Magnifique! Acu, ia mai bagă mataluță și un pic de calorifere în scaune, că a fost vai de curu meu cât frig a mâncat gaura lui, cât timp am crescut ca vreju-n beci, în țara aia binecuvântată...Bă, da chestie de aia de orbu găinii, ai băgat ? Cum, ce e aia ? Senzoru ăla de avertizare pâlpâitoare din colțu oglinzilor exterioare că ai un polițist în unghiu mort și să nu intri pe contrasens până nu dispare el ?! M-am săturat de garsoniere. Așa că, bagă cu patru camere. De luat vedeniile pe tăte părțile. Naturellement! Vreau să văd tăt, tăt, tăt...Și când adorm la volan! Aer condiționat automat ? Mai întrebi ? Păi vreau să îmi dau aere la bordu Dusterului, automat și în orice condiții...Și mai bagă și patru cauciuce de iarnă cu care să mă duc vara la Sinaia...Cu porbagajul pe partea stângă. Évidemment! Ok sau ça va? Beton! Stai mă, că am uitat că la voi se zice Nickel!...

La final am făcut amândoi un atac de acord. În două exemplare. Cu două semnături. A mea și a lui nevastă-mea. Că aici, femeile sunt egale în semnătură cu bărbații...

La ieșirea din reprezentanță, cu dosarul varză sub braț cât o conopidă, mă întreabă nevastă-mea, cu un zâmbet insidios:

-Duster, ai ? Păi de când te-ai dat tu în rândul celor patrioți ?

-Dragă, poate ți-a scăpat. Nu e cu patru roți. E cucu tie automată... 

De ce crezi că Duster 2 se cheamă 'Smart Buy' ?!?

Damblarin