Doamne, ce ai cu noi ?

Pleoscăi cu pași bolnavi prin bălțile reci din mahala,

O altă zi petrecută în infernul lui Dante zis Cămătaru;

Duhnesc a balcanism când mă prăbușesc pe canapea,

Și prin pori îmi transpiră corupția malignă, cu caru.

Și îl întreb pe Dumnezeu de ce a lucrat târziu în noapte

Când ia făcut pe români puțin mai prejos de purii îngeri ?

O fi fost obosit, deprimat sau doar la buget de austeritate ?

Căci suntem un neam făcut din aluat diluat și din plângeri.

Noi nu suntem  niciodată de vină, Dracu și-a băgat coada !

Și mai știm că suntem neam de ciobani ce au muls vârtos;

Da ce putem face Doamne când toți ne asupresc degeaba ?

Nu mai bine dăm vina pe Destin  și ce mișto ne-am scos ?

Damblarin