- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

vineri, 8 decembrie 2017

MAJESTATE, să ne ierți !





MAJESTATE, de peste un veac şi jumătate
Pe ăst meleag, blagoslovit cu mai de toate,
Pentru un neam fără coloană şi făr’ de viitor,
Casa Regală a fost un bun prilej de demnitate.


Şi au fost mulți cei care au ştiut că doar un Rege
Poate să ne mai scoată din a noastră fărădelege,
Să ne conducă spre un destin european ca şi popor,
Să ne ridice fruntea, sperând că apoi vom înțelege.


Căci numai o viță nobilă, străină de Miorița carpatină,
Ar fi fost mai presus de mârlănia ce întruna ne dezbină;
Ar fi răzbit în eternele lupte fratricide ale cozilor de topor,
Şi ar fi putut purta coroana onoarei, nu caftanul de duzină.


MAJESTATE, dacă se poate, te rog ca să ne ierți,
Din locul înspre care senin după moarte te îndrepți,
Căci am ajuns mai jos decât în epoca comuniştilor;
Azi nu mai suntem vrednici, nici măcar să ne cerți...

Damblarin





Niciun comentariu: