M-am deplasat cu ocazia sărbătorii
Paştelui într-un loc sfânt. La o berărie ca o pedofilie, gay, ( S' FANT &
GAY), de pe lângă Grand Place, din Bruxelles. Acolo am fost îndrumat de către
cunoscători, ca să-l pot întâlni pe părintele Vecernie Alcoolopol, înspre a-mi
mărturisi un interviu. Un interviu despre tendința de secularizare a valorilor
tradiționale ale bisericii în societatea modernă.
Părintele Vecernie e un preot ortodox
neortodox, bine integrat în valorile ortodoxismului de diasporă de şantier.
Chiar fredonează câte o slujbă part-time, după ureche şi inspirație spontană,
la Catedrala Saint Catherine din Bruxelles, duminica şi în sărbători legale.
Fără factură. Pentru românii care se pişă pe colțurile catedralei, vrând să
marcheze cumva, subliminal, prezența lor pe un teritoriu străin şi care simt în
urină că trebuie să imprime un iz cultural balcanic greu încercănat, în
arhitectura seculară a catedralei.
Când nu are program de binefaceri cu babe la catedrală îşi face veacul secular la birt. Unde a descoperit că
alcoolul dă aceleaşi trăiri ca şi credința iar berea e 'pâinea noastră cea de
toate zilele', dar în formă lichidă. Tocmai de aceea sperie cu limba şi ultimele
picături de bere, chiar dacă asta înseamnă să lingă halba şi pe dinafară. El
micşora glicemia cu glicesuta. Ca tot cerea câte o sută de glicerină la birt
până ce termina mia...
Auzisem mai demult că părintele
Alcoolopol devine foarte volatil pe subiecte religioase, câtă vreme are destulă
tămâie în cădelnița de o juma de litru. Că nu-i plăcea să stea cu termometrul
gol, odată ce-i sorbise tot mercurul. Iată de ce, am purces la un ceas de taină
cu părintele sugativă, cu voia Domnului şi cu banii mei...
Damblarin: - Părinte Vecernie, e o
onoare pentru mine să-ți fiu paharnic şi interlocutor, aici, în locul unde
dragostea nu mai face nici o deosebire între sexe, iar bărbații ventilează din
genele false de parcă ar fi gheişe...
Vecernie: - Heee heee...Damblarine,
Damblarine...Fiț-ar blogu al dreaqu! Că vuieşte tot Bruxelul de tâmpeniile
tale...Şi mă mai scap şi io, în câte o slujbă, cu câte o perversă din textele
tale, de aud cum pârâie tergalu pe babele din primu rând...Varsă tot,
sorbite-aş!
Damblarin: - Păiii...ăăă...eu aş începe cu actualele
presiuni la care este supusă biserica de către tendințele societății moderne...
Vecernie: - Eu aş începe cu berea asta
brună...Că e păcat de spumă...
N-am apucat să articulez nici o vocală
că două halbe au dispărut din colecția de cinci. După ce şi-a şters barba de
spumă cu patrafirul, a tras un râgai cu stropi, de poponarii de la masa vecină
au deschis umbrela şi au pornit feonul, să îşi usuce bigudiurile.
Vecernie avea tatuată pe braț, cu pixul,
o sirenă inamorată din Ferentari, pe care o întâlnise în puşcărie în Sicilia.
La mânăstirea cu taici de Voroneț, unde fusese el afurisit, s-au făcut reduceri
de personal, că nu mai aveau bani de aghiasmă. Şi cum el era tămâie la orice,
nu şi-a mai regăsit vocația muncii. Ajunsese să trăiască cu zamă de harbuz
injectată în mămăligă pârlită la brichetă. Aşa că a huşchit-o în Italia, prin Sicilia. Acolo a
dat buzna într-o bancă şi a atacat-o cu pistolul de jucărie pe tipa de la ghişeu, amenințând-o că dacă nu
îi dă cheile de la veceu, face pe el. Şi a primit cheile şi accesul nelimitat
la veceul din celulă. Dar sirena l-a părăsit la liberare fiindcă o neglijase. O
ținuse numai în neglijeuri cât era ziulica de lungă şi erau camere de luat
muieri peste tot..." Dă-o-n păstârnacul meu de fufă!"(şi-a zis el).
De la lupta cu somnul şi derivatele lui,
pe părinte ajunsese să îl mănânce splina şi îl gâdila ficatul. Arăta ca un sac
cu bube. Ce mai, arăta a troll incult. Asta e!
Vecernie: - Dacă biserica nu depune efortul
să devină trendy, o s-o ia dracu. Că nu se mai uită nimeni în gura preotului,
dacă n-are dinți de aur. În zilele astea, de pe urmă, biserica a devenit o
societate cu răspundere limitată care-şi încheie bilanțul fiscal al păcatelor
semestrial. De Paşti şi de Crăciun. De doo ori pe an, acordă iertăciuni şi
pardonări, ca să aibă credulu spațiu de depozitare a păcatelor noi pe semestrul
în cursu următor. Aşa...Anatema! Unde am rămas ? (părințelu uita instant, ca nessu).
Damblarin: - La semestrul în cursul
următor...
Vecernie: - Nu fiule. La prima servă din
al doilea tur! (şi mai mototoli un binom de halbe brune). Deci, uite acu, ca
cum perioada asta, când tot oieru îşi imagnează că dacă beleşte melu şi cojeşte
ouăle, tipu ăla ondulat cu privirea blajină o să îi tragă cu ochiu de pe cruce
sau o să-şi tragă un selfie cu el. După ce o să treacă Paştele, toată lumea o
să răsufle uşurată că iar e dezlegare la păcate până de Crăciun...Crezi că
lumea mai vine la biserică ca să ia lumină ? Nu vere! Pardon, fiule. Vine ca să
ia fața la duşmani, cu țoale, cu vehicole, cu pițipoance-n minijupe...Care mai
de care. Că te roade mila când îi vezi. Parcă biserica îi programu 'Rabla',
unde vi cu gloaba aia bătrână ca să pleci cu una nouă... Alții câştigă prin
absență, ca şi PSD-u...Damblarine, ai putea să mă scuteşti de un efort în minus
?...
Am mai comandat o colecție de cinci
halbe.
Damblarin: - Să înțeleg că se pierde
treptat credința în Dumnezeu sau se înlocuieşte cu altceva ?
Vecernie: - Era o vreme când tot omu se
temea de Ăl de Sus. Lumea era parcă mai guvernabilă iar biserica era şmecheră rău.
Că dacă omu se teme de Dumnezeu, de Ceva, pe care nu-l poate corupe sau fenta,
parcă mai pune frână...Da aşa...ca acu...
Damblarin: - Deci, credeți că o lume
înstrăinată de Dumnezeu devine neguvernabilă şi în esență mai rea, mai
sfidătoare...?
Vecernie: - Cum care ? ( nu auzea prea
bine că avea vată cu spirt în măsele). Păi Arhimandritu, ți-am zis. Vine odată
în controlul cadrelor şi mă prinde şi pe mine la Saint Catherine. La plecare
îşi căuta cheile de la Maybach şi nu le găsea. Zic, "- Sfinția Voastră,
mai credeți în Dumnezeu ?" "Nu!", mi-a retezat-o iritat.
"Păi vedeți, Preacuvioase ? De aici pleacă problema. Că ați uitat să mai
priviți în sus!" A ridicat privirea şi şi-a zărit cheile, pe care tot el
le agățase sus, de cruce...I-am mai zis în engleză (ca să înțeleagă înainte de
Brexit):
JESUS CHRIST HAS RISEN! LOOK BUSY!
Happy Easter, Holy Hipster!...
Nu am vrut să-i mai cumpăr bere că deja
depăşisem bugetul pe o lună la cheltuieli de protocol religios şi era o
pierdere de risipă...
A scos atunci de sub sutană o cariocă şi
a început să-i sugă alcoolul...
La încheiere i-am mulțumit anticipat.
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti rai si COMENTATI ! Cu gura plina. Cu mana fina...Cu...tot ce puteti debita...