RĂPITORUL ŞI CU SCOICA

(fabulă cu vietăți)

Brusc dar pe neaşteptate ştiuca s-a întors pe înserat. Fiind zglobie şi curioasă s-a pus pe cutreierat. Şi a găsit pe fundul apei, în mocirlă, o scoică cu aspect de gârlă. Îngropată. Da cu buza cam zimțată. Crăcănată. Răpitorul, țâşni vioi şi o ciupi de alea moi. Deranjată, scoica se-nchise de îndată. Şi-nghiți nisip ca ştirba ce se dă la ciocolată. Dar, intrigată de răpitorul ce părea că-l dă pe spate, nu rezista să-şi țină buzele încleştate. Şi o muşca. Pe repetate. De-i făcu ştiuca gulerul franjuri, să îi ajungă pe tot anu. Iar ea, clăbuci precum perlanul. Cu toptanu.

Toată fauna din lac o lua de tomberoană. Că-i plăcea să se crăcească când vedea că vin bibani şi scăpa-ntr-una bule. Că de perle, n-avea bani. Afirma că muşcă tare cu gingiile de meduză. Dar, de fapt, ea scuipa mâlul adunat pe post de scuză.

Ştiuca se întărâta mai tare, când vedea că nămoloasa se credea căluț de mare. Şi işi propuse să o lase fără carcasa din dotare. Să umble cu scoica goală, dacă-i trebuie frecare.

Ca să vadă mormolocii şi alte specii mai  obtuze, ce hidoasă este scoica când nu ține strâns din buze.

MORALA:

Dacă-n mama ei, Natura, prin creația ei vetustă, nu te-a înzestrat cu multe, decât cu ce ai sub fustă, nu te contra cu răpitorul, căci el n-are creier de moluscă!

Damblarin