ROMÂNII VECHI ŞI NOI

În calitate de deformator de opinie m-am trezit iarăşi năpădit de un set de gânduri necurăţate, pe care tre să le eliberez, că altfel îmi puşcă vreun muc de pe creier.

Nu că societatea românească nu ar fi divizată deja, dar vreau să o mai înfeliez şi eu, în românii vechi şi noi (ăştialalţi). Aşa, ca să fie treaba oablă şi să fie bine şi pentru mine şi pentru dumneavoastră. Şi fac acest lucru în baza unui argument întemeiat pe solid: fiindcă aşa mi-a căpşunat mie, solidul !

Deci, să despicăm firul în patru pentru ca mai apoi să îl împletim în trei şi încă o dată în două, motive naţionale de scandal.  

Încă din capul startului incipient ţin să precizez că, după părerea mea şi a unui grup de specialişti britanici, cei care au votat cu Ponta se încadrează în categoria românilor vechi. A celor care se nutresc cu nutrii (că au dinţii roşii) şi se tem de schimbare, de progres necunoscut, preferând să băltească în răchia laşităţii pe care o cunosc, mai degrabă decât să se rişte pentru un dublu rafinat.

Să ne înţelegem, încă nu există social democraţie autentică în România. După cum nu au existat democraţi şi liberali, dreaptă autentică, în România. Tot ceea ce am avut până acum au fost nişte tâlhari la drumul mare, unii aşezaţi în partea stângă a potecii, iar ceilalţi aşezaţi aşişderea, în dreapta ei. La mijloc, duios poporu trecea...Trecea de fraier.

Cei din stânga potecii au rămas până în ziua de azi conectaţi hemoroidal cu comuniştii. Se vede după chiloţii roşii. Cei din dreapta potecii au reuşit să se rupă de cordonul hemoroidal comunist ceva mai devreme. După ce li s-au coagulat hemoroizii învineţiţi în chiloţii albastri şi s-au trezit cu un preşedinte altoit din altă mlădiţă, a început să li se ridice şi lor săgeata în sus. Dar e cam palidă. Ceea ce au avut în comun şi unii şi alţii a fost instinctul de paraziţi prădători care s-au îngroapat cu capul în jugulara unui imens bou naţional neajutorat.

Neajutorat până mai deunăzi, când românii din diaspora (care au trecut prin filtrul înoirii accelerate în mijlocul unor democraţii consolidate), au afumat bujia şi au aprins scânteia şi pentru aceia dintre românii de acasă, care erau noi în cuget şi simţiri, dar ajunseseră năpădiţi de buruienile încâlcite şi învechite ale unei majorităţi coclite şi paralitice.

În momentul de faţă prezent acum şi actualmente, a devenit clar că sloganul 'Carte multă nu-i putere, să fi prost, da să ai cui cere', aparţine categoriei românilor vechi. Fiindcă, românii noi şi cu carte, gen Funky Citizens, au scos un as din mânecă, prin intermediul internetului. Şi au demonstrat că, deşi sunt încă în minoritate, au deja putere de convingere şi influenţă reformatoare la nivel macro, peste capetele şeptelului majoritar conservator.

Ce mai tura vura ca să greblăm zgura. Astăzi nu vom vorbi despre un conflict între generaţii ci mai degrabă despre un conflict între mentalităţi. Pentru că apartenenţa la un grup sau altul nu este dictată de senilitatea vârstei, ci de piticii de pe bibilică.

Aşadar, iată câteva aspecte ce au trecut de majorat, cu ajutorul cărora putem diferenţia şi identifica românul de tip vechi şi românul de tip nou, în jocul de gleznă democratic, chiar dacă nu au cartea de identitate la ei :

Românul vechi trăieşte într-un prezent pe care îl raportează nostalgic la trecut. Iar din moment ce tovarăşul ‘Prezent’ este raportat căpitanului de Securitate ‘Trecut’, rezultă că românul vechi are reflex de turnător.

Românul nou se zbate să se rupă cât mai categoric de trecut şi să-şi clătească un viitor în care petele să nu se mai apară la suprafaţă.

Românul vechi votează pentru prezentul imediat şi se distrează la alegeri mai tare decât de Revelion. Fiindcă la ieşirea din secţia de votare îl aşteaptă 'pachetul electoral', cu de ale gurii.

Românul nou se duce la vot cu speranţa că votul lui va conta în lupta cu frâna, accelerând un viitor mai bun.

Românul vechi rămâne ataşat de PSD şi după moarte.

Românul nou nu votează cu PSD nici mort.

Românii vechi consideră că românul, de când se naşte, este o generaţie de sacrificiu perpetuă. Deci, ce rost mai are să-ţi pui dinţi, dacă posmagii nu-s muieţi ?

Românul nou, crede că românul, deşi s-a născut mai cu moţ, poate ajunge şi el în rând cu lumea civilizată, dacă stă la coadă, după ea.

Românul de tip vechi zice că ' se poate şi mai rău !'

Românul de tip nou zice că ' se poate şi mai bine !'

Românul vechi se uită-n gura politicienilor ca baba în gura popii, înghiţind cu naivitate şi lăcomie orice beşină electorală.

Românul nou încearcă să plivească printre rânduri şi să citească printre straturi, documentarizându-se, pentru ca votul lui să fie înfundamentat pe cunoştinţă de cauză.

Românul vechi zice: vai de mine !

Românul nou zice: vai de noi !

Românul vechi votează dreptul la asistenţă socială.(în birt)

Românul nou votează dreptul la muncă. (în străinătate)

Românii vechi votează ansambluri folclorice cu repertoriu nud.

Românii noi votează lideri cu nudul capabil de perspectivă.

Românul vechi confundă superstiţia cu credinţa şi biserica cu guvernul. Fiindcă amândouă dau pomeni.

Românul nou face diferenţa şi refuză produsele care nu sunt bio.

Românul vechi se roagă la Dumnezeu dar crede în horoscop.

Românul nou nu se mai lasă convins prin argumente tradiţionale fumate de mult.

Românul vechi se bazează pe biserică şi armată.

Românul nou pe educaţie şi progres.

Românul nou se spală pe corp în cadă sau la duş.

Românul vechi se spală pe creier la televizor.

Românul vechi crede în maxima:

" Fie pâinea cât de rea, tre să mi-o dea cineva !"

Românul nou crede în afirmaţia:

" Ţara mea e acolo unde pot trăi decent !"

Românul de tip vechi afirmă ' câinii latră, ursul trece' . (invadând Ucraina)

Românul de tip nou zice că dacă toţi câinii latră la unison, răsare lună nouă.

Românii noi se simt europeni.

Românii vechi se simt 'balşoi'.

Românul vechi e mândru de ceea ce este.

Românul nou e mândru de ceea ce ar putea deveni.

Stiu, vă stă pe limbă să mă întrebaţi: dar Klaus cărei categorii aparţine ?

Din fericire pentru copiii ambelelor categorii, Santa Klaus nu este român. Tocmai de aceea, începând din acest an, cârpiţi-le ciorăpeii înainte de a-i atârna în cui, de Moş Nicolae. Ca să nu se mai scurgă speranţa prin găurile lor tricotate.

PS: Acu vă las şi pe unii şi pe alţii. Mă duc să depun o plângere renală. Că mă dor rinichii de la atâta dianaliză cât am făcut la pamfleţu ăsta.

Damblarin