Dacă veţi căuta noţiunea într-un DEX, veţi fi
informaţi că expresia 'lapte de cuc' se traduce ca = expr. raritate, lucru
foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva.
Eu zic că această variantă aparţine constipaţilor din
mediul academic. În
realitate, laptele de cuc conţine mult mai multă proteină decât sunt dispuşi ei
să admită.
Dar mai întâi să facem cunoştinţă cu această
pasăre cu ceas, care ne încântă auzul prin păduri, primăvara, la fiecare oră
exactă.
Cucul este o pasăre românească prin definiţie.
Pentru că are instinctul nativ de a se descurca fără prea mare efort.
Completează sau descompletează, în funcţie de necesităţi. Se ştie că îşi depune
oul în cuibul altor păsări. Iar după ce eclozează,puiul de cuc aruncă din cuib
toate celelalte ouă. Când puiul de cuc iese din ou, şocul e mare pentru
înaripata naivă care a clocit oul de cuc. Cam ca şi atunci când tu şi consoarta
sunteţi amândoi blonzi cu ochii albaştri, dar copilul care vi se naşte este
african. Cu toate acestea, speciilor luterane de păsări le place lucrul bine
făcut. Şi continuă să hrănească puiul de cuc până la maturitate. În timp ce
cucu şi cu cuca pleacă în turneu cu cucuitul, din cracă în cracă.
Un alt aspect specific al acestei păsări, care
certifică faptul că e o specie tipic românească, este tocmai ceea ce am descris
mai sus. Adică, copiii ţi-i creşte statul, iar tu eşti toată ziua în birt,
cântând: 'Deşteaptă-te române !'. Din oră în oră.
Contextul istoric al laptelui de cuc abundă în
foc cu spumă. Încă din epoca primitivă, pe aceste meleaguri laptele de cuc a
prins cheag cu drag. Se zice că saltul de la stadiul primitiv de
vânător-culegător la cel avansat, de producător, are legatură cu acest produs
lactat. Prima formă de organizare gentilică au fost micile grupuri de oameni
care se strângeau în clacă, ajutându-se unul pe altul la mulsul cucului.
Asociere care i-a transformat ulterior în primii producatori în scop comercial.
Adică, laptele de cuc a ajuns să nu mai fie păstrat doar pentru familia sau ginta
producătorului ci, surplusul era distribuit pe piaţă prin metoda trocului.
Prindeai o beneficiară din tribul vecin, o trânteai în troc şi îi ofereai o
mostră de lapte de cuc, gratuit, ca să prindă gustul şi să se înveţe să ceară.
Aceasta a fost de fapt, prima strategie de marketing de pe Terra.
Apoi, odată cu sosirea revoluţiei industriale,
s-a încercat producerea laptelui de cuc în mod sintetic, în laborator. Dar,
până în prezent nu s-a reuşit. S-a
încercat de asemenea mecanizarea automatizată a recoltării, dar tehnica a rămas
preponderent manuală.
Laptele de cuc se obţine prin înspumarea
cucului până i se smântânesc ouăle. Atenţie, e bine de reţinut. Dacă mişcarea
de mulgere este lentă şi tristă, cucul secretă hormoni depresivi, care acresc
amărui laptele. Din contră, dacă mişcarea este săltăreaţă şi vioaie, cucul
secretă endorfină, hormonul fericirii. Iar laptele este dulce şi cremos. Pentru
o recoltare cât mai deplină, spre finalul procesului se ia un ciocan cu care se
stoarce cucu prin lovituri repetate, până la aplatizare. Se pune apoi laptele
de cuc la păstrat într-un loc cu verdeaţă, ferit de lumină dar răcoros. Se
poate servi ca atare (sau ca a moale). Cunoscătoarele ştiau că laptele de cuc
catifelează tenul, nivelează coşurile şi risipeşte temerile legate de
infertilitate. Sau, poate fi păstrat pentru scopuri didactice ulterioare, cum
ar fi, însămânţatul în vitrină.
Arheologii ne informează şi ei că urmele
cucului de lapte se pierd în negura timpului. De exemplu, au fost descoperite
în mai multe siteuri arheologice de pe întreg cuprinsul ţării, nişte biberoane
primitive fosilizate, care se foloseau la protejarea cucului în procesul de
recoltare Bio (se sugea direct de la sursă, înainte ca laptele să apuce să se
pasteurizeze cu bacterii nesterile).
Tradiţia populară, transmisă contagios pe cale
orală, ne spune că expresia "I-auzi cum mai cântă cucu !' era un cod de
comunicare între gospodine. Deoarece pe înserat, cucu (sau după caz, cucii), ce
dădea mai întâi semnalul din pădure, cobora pe lângă sat sub forma unui lăptar
cu cucu doldora de lapte. Semnalul pleca din poartă-n poartă, iar leliţele îşi
căutau de drum grăbite, primenite, întorcându-se fericite dar ostenite.
Deşi din folclorul din unele zone turistice ale
ţării au dispărut elementele de legătură cu vechea tradiţie a recoltării laptelui
de cuc, din fericire, în folclorul din Gorj ele încă se mai păstrează. Aşadar,
putem regăsi în textul unor melodii populare, aluzii subtile la practicile
pagâne de fertilizare, ce se consumau primăvara. Acţiunea şi locul ei sunt
încifrate în texte de genul: "Vino în vale la fântână, s-auzi cucii cum
se-'ngână' ",sau "Hai pe luncă, s-auzi cucu cum ne 'cântă' ",
sau "Dodă, Dodă, ieşi afară, să ne 'cânte' cucu iară"...
Măicuţele mai bătrâne le instruiau pe leliţele
mai tinere asupra efectelor terapeutice ale laptelui de cuc sălbatic. Şi a
plăcerii ce rezulta în urma recoltării acestui elixir natural, ce le alunga
tristeţea din suflete. Dar le lăsa pe unele dintre consumatoare cu dureri de
şale şi greţuri ( pentru că este un produs natural concentrat). Pentru unele
dintre ele, ce experimentau pentru prima dată terapia nocturnă a cucului,
procedeul putea fi dureros. Gemetele pătimaşe ce înfiorau briza nopţii, gen:
'haaauuă, haaauuă, hauuu hauă, huuăăă...huuăăă', au fost numite 'hăulituri' şi
se pot auzi şi astăzi în melodii populare tradiţionale, cum ar fi "Hăulita
de la Gorj".
Dacă laptele de cuc rămânea pe la colţurile
gurii şi leliţa, o dată ajunsă acasă lua o celebră 'bătută de Gorj', atunci
produsul devenea lapte bătut.
Dar acum să lăsam uşor şi cu grijă tradiţiile pe spate şi să ne întorcem pe burtă în contemporaneitate.
Dacă explicaţia oferită de mediul academic
românesc vizavi de metafora 'lapte de cuc', care ar simboliza "raritate,
lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva", ar
fi adevărată, ei bine, atunci putem spune că singurul lucru care i-ar mai lipsi
astăzi românului este, laptele de cuc. Că în rest le-a avut pe toate.
De asemenea, mi-aş permite să compar democraţia
românească cu laptele de cuc. Pentru că democraţia în România
este..."raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al
capriciilor cuiva."
În fine, dacă aş primi preşedinţia României
pentru o singură zi, aş face un singur lucru. Dar bine. Aş declara în mod
oficial laptele de cuc ca brandul de ţară al României !
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu