Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Darie le-a
auzit de la taică-so, care a murit la naşterea lui. În momentul naşterii Darie
era atât de sărac încât a ieşit desculţ şi atât de slab pregătit încât era
analfabet notoriu. Dar nu atât de prost încât să nu fure ceasul de la mâna
neatentă a moaşei, care îl ţinea de un picior, atârnat cu capul în jos ca pe un
jambon de porc în afumătoare, sau ca pe un trofeu vânătoresc împuşcat la
măcelărie.
A înţeles totuşi din tonul vocii tatălui că există ceva dramatic şi
important, care nu ar trebui uitat. A rămas marcat pe viaţă de aceste cuvinte,
pe cât de simple pe atât de profunde şi lipsite de sens.
Din momentul naşterii, toată viaţa care-i mai
rămăsese înainte, Darie şi-a dedicat-o cercetării şi aprofundării sensului
existenţial, privit prin prisma neuitării. Partea bună a lucrurilor este că
astfel s-a menţinut vigilent. Deşi nu l-a ajutat cu nimic...
Ajunsese la un moment dat să nu mai suporte îndemnul
emoţional "- Să nu uiţi Darie !", cu care mă-sa(de vocaţie văduvă
prin testament), îl cicălea la cap în fiecare zi. Să nu uiţi Darie să îţi iei fesul, să nu uiţi Darie să îţi iei vitamina, să nu uiţi Darie să îţi faci
lecţiile...să nu uiţi Darie să tragi apa, nu-l lăsa să chinuie pe uscat,
îneacă-l...
Îi făcea zilnic masaj verbal la urechi de umbla cu
pavilioanele roşii şi umflate, de parcă avea conjunctivită cronică. Îi venise
de multe ori să o ia valea sau să bată câmpii. Dar Darie nu dispunea de cele
două forme de relief. Fiindcă locuia pe plajă, la malul mării. Deci, nu avea ce
face, decât să se lase pe mai departe iniţiat de maică-sa în secretele
tainelor.
Şi-a dat seama devreme că chestia
asta avea să-l înnebunească de timpuriu. Dar el era hotărât să nu capitoneze şi
să-şi menţină un mortal ridicat. Gândul că într-o bună zi o să scape de
cicăleala bine intenţionată dar retardată, îl lingea pe suflet.
Când a mai crescut, a descoperit cu surprindere că
pe certificatul lui de naştere în dreptul numelui scria SĂNUUIŢI şi al
prenumelui Darastaie (prescurtat Darie).
Toată viaţa a ascultat de glasul mamei ca un pacient
în sala de aşteptare la dentist radioul din difuzorul de pe perete.
'- Darie, nu mânca mult, că după ce o să ai un copil
o să vezi cât o să te îngraşi !', i-a atras atenţia într-o zi mă-sa. Şi pentru
că ţinea la silueta lui, nu s-a însurat. Nu s-a însurat şi pentru motivul că
era convins că femeia e o plantă. Ce creşte din sămânţă de scandal. Experienţă
de familie. Când taică-so o luase, avea deja şaiba lărgită, cu joc şi toleranţă
mare pe bulon. Cică el căuta doar nişte buze pentru rujul lui. Iar ea s-a plâns
că are buzele crăpate de la briză şi i-ar prinde bine unul. Dar cum ei îi
plăcea să se joace pe lângă lup cu oaia sculată, el a rămas 'coitus captivus',
dependent de săul ei. Norocul ei a fost că lui nu-i plăceau femeile
strângăreţe, care, după ce te-au prins între picioare, te strâng din scurt, în
timp ce îţi toacă nervii. Aşa că, taică-so a lăsat-o pe mă-sa să se
scandalizeze singură, până a murit. Nu-i zicea nimic. Decât: "- 'tu-te-n
zbang, că e mai strâmt ! ". Iar ea îi răspundea invariabil: "- Dacă-ţi
trag un dos de karată peste acrilaţi, mi-e teamă că o să-mi rămână urma tatuată
!"
Tot ceea ce îşi mai amintea de taică-so nu provenea
de la maică-sa, ci din baza de date a memoriei colective, înglobată de Eul
Universal ( bază de date pe care şi agenţia americană NSA ar vrea să o
acceseze). Odată ce adormea, Darie se integra în Absolut şi sforăia de la
debut. Apoi începea să primească imagini disparate despre taică-so, ca piesele
unui puzzle, pe care încerca să le potrivească a doua zi. Aşa a aflat că atunci
când a pus taică-so sticla la gură pentru prima dată, a apărut rubrica mondenă
"Se întâmplă în Romania: s-a depăşit alcoolemia". După ritualul ăsta
tradiţional şi bărbătesc, începea să povestească în triluri, în timp ce
frecventa o melodie la telefon. Dar se auzea în rate, fiindcă nu avea semnal.
Între neuroni. Cică devenise faimos pentru că nu râgâia decât de la 50 de grade
în sus. La umbră. Când bora de câte 100 de euro, a doua zi se dădea pe plex cu
alifie de tătăneasă, recomandată împotriva durerilor. Că îl durea sufletul. De
la câtă umezeală i-a curs în gură din portofel...
Deşi Darie ar fi vrut şi el să mai guste din când în
când câte o brânză cu impresii artistice, de aia ce miroase a ciorapi năduşiţi,
dar după ce o bagi în gură îţi vine să o mănânci cu tot cu sâmburi, maică-sa
l-a crescut pe Darie numai cu peşti şi fructe de maree. Culese din pomii
vecinilor (unde aceştia le puneau la uscat). Din această cauză ajunsese să
acumuleze în organism atâta mercur încât, când avea febră îşi introducea singur
degetul arătător în direct şi în rect. Şi apoi verifica până la ce gradaţie
urcase mercurul.
După ce a terminat liceul a încercat marea cu
degetul. Dar numai iarna. Fiindcă avea o fobie pescărească, îi era frică de apa
caldă. A cărat cu cârca capre pentru arabi, ca hamal în portul Constanţa, cât
nu apucase Gigi Becali să care în cârcă oi, de plăcere. Apoi a plecat, că îl
înebunea mirosul de lactate de ţap. Şi a ajuns la o firmă de împachetări cu
nămol, la Techirghiol. Alt miros, altă distracţie. Acolo se împacheta în
vederea expedierii tot ce-şi dorea clientul să nu capete reumatism şi dureri
articulare la vamă. Kalaşnikoave, caviar rusesc de contrabandă, opiu afgan,
pădurile româneşti, fonduri europene delapidate, informaţii clasificate de la
Snowden, tezaurul românesc de la ruşi, artefactele dacice de aur din Munţii
Orăştiei, câte un spion rus depistat în parlament, banii care s-au strâns din
programul 'Rabla' sau 'Aici sunt banii dumneavoastră', Elodia... Dar câte nu se
împachetează cu nămol la Techirghiol. Că ce se împachetează nu se mai
investighează...
Pentru că la firma asta, care se numea 'Nămolu face
ghiolu', la care lucra, măririle de salariu se micşoraseră, Darie îşi dădea
toată silinţa să facă cât mai puţin într-un timp cât mai îndelungat pe termen
lung. Dar managerul
i-a înnămolit cotractul, cu coperţi cu tot.
Fiindcă el nu avea mai multe calificări, precum
taică-său (care fusese condamnat de mai multe ori pentru furt calificat), Darie
s-a angajat pe post de psihoterapeut la o firmă de pompe funebre, unde făcea
morţii să zâmbească. Ca să iasă bine în poza de grup cu restul familiei. Dar a
ajuns în şomaj nesolicitat şi de acolo. Dacă ar mai fi avut un loc de muncă, i-ar fi plăcut şi lui să
viziteze nişte ţări sălbatice. Dar aşa ? Poate doar la grădina zoologică.
A avut totuşi şi un dram de noroc. Când i-a murit un
unchi din partea lui soră-sa. Ăsta a avut o moarte spectaculoasă. A căzut pe el
acoperişul în timpul unui spectacol, la Vama Veche (fiindcă nu-şi cumpărase
bilet). Unchiul ăsta, după ce a murit total nepregătit, i-a lăsat moştenire o
fâşie de teren arabil pe plaja de nisip de la Mangalia. Pe care Darie şi-a tras
cu mâinile lui şi diverse alte scule o cabană decapotabilă. Pentru că de câte
ori bătea câte un vânticel mai balşoi, îi dădea acoperişul pe spate.
Intr-o bună zi, Darie se refugie la cabană, luând cu
el în buzunar o monedă veche, ruginită, pe care o găsise îngropată în nisip. Îi
plăcea să stea singur pe pontonul din faţa cabanei şi să-şi bălăngăne
picioarele în gol, în timp ce privea fascinat unirea mistică la orizont dintre
mare şi cer. Privi apoi spre moneda cu care se juca printre degete. 'Aşa e şi
viaţa, ca moneda asta', cugetă filozofic Darie, fără să i se vadă nicio carie.
'E mai bine să o primeşti cu faţa ruginită, la început, cât esti tânăr. Ca să
înveţi să lupţi cu viaţa. Şi apoi să speri că în a doua parte a vieţii, moneda
asta se va întoarce şi cu faţa aurită către tine...Adică, dacă nu îţi faci tu,
nu îţi dă nimeni' ... continuă el şirul gândurilor.
In acel moment Darie avu o străfulgerare năucitoare:
asta era ceea ce voise tatăl său să nu uite el toată viaţa. Realitatea că viaţa
este guvernată de o Lege a Compensaţiei. Care reglează implacabil raportul
dintre ce dai şi ce primeşti, ce cauţi şi ce găseşti, unde dai şi unde crapă,
ce spui tu şi ce înţeleg alţii, ce ştii şi cât poţi demonstra din ce ştii...cât
fură unii şi cât plătesc restul pentru ei... Iar la un moment dat moneda asta
se întoarce cu faţa cealaltă. Vânatul devine braconier, iar braconierul
vânat...Poate tocmai de aceea în România parlamentul nu ar aproba o astfel de
lege niciodată.
Să fi venit oare timpul unei întoarceri de monedă, cu faţa
aurită, pentru toţi amărâţii din ţara asta ? După toate previziunile, cei ca
el, tineri care nu continuă studiile, dar care nu au nici un loc de muncă şi
nici şanse reale de a avea în viitorul apropiat, nu există viitor pe aceste
meleaguri. Cine să le ofere şomaj când numărul celor care produc se tot
micşorează, iar numărul celor care trebuie să primească bani de la stat se tot
măreşte ? La ce viitor putea el să spere peste 30 de ani, dacă acum este aşa ?
Pentru prima dată în viaţă faţa lui Darie fu
luminată şi străbatută de o stranie revelaţie, şi un oftat adânc îi părăsi
pieptul.
- Înseamnă că tatăl meu, de fapt, cu alte cuvinte,
mi-a transmis toată viaţa:
"Să nu uiţi Darie sărăcia din România. Căci ea
îţi va da aripi să te desprinzi de blestemul acestui pământ, oriunde vei ajunge
! "
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu