(fabulă cu vietăți)
Brusc dar pe neaşteptate ştiuca s-a
întors pe înserat. Fiind zglobie şi curioasă s-a pus pe cutreierat. Şi a găsit
pe fundul apei, în mocirlă, o scoică cu aspect de gârlă. Îngropată. Da cu buza
cam zimțată. Crăcănată. Răpitorul, țâşni vioi şi o ciupi de alea moi.
Deranjată, scoica se-nchise de îndată. Şi-nghiți nisip ca ştirba ce se dă la
ciocolată. Dar, intrigată de răpitorul ce părea că-l dă pe spate, nu rezista
să-şi țină buzele încleştate. Şi o muşca. Pe repetate. De-i făcu ştiuca gulerul
franjuri, să îi ajungă pe tot anu. Iar ea, clăbuci precum perlanul. Cu toptanu.
Toată fauna din lac o lua de tomberoană.
Că-i plăcea să se crăcească când vedea că vin bibani şi scăpa-ntr-una bule. Că
de perle, n-avea bani. Afirma că muşcă tare cu gingiile de meduză. Dar, de
fapt, ea scuipa mâlul adunat pe post de scuză.
Ştiuca se întărâta mai tare, când vedea
că nămoloasa se credea căluț de mare. Şi işi propuse să o lase fără carcasa din
dotare. Să umble cu scoica goală, dacă-i trebuie frecare.
Ca să vadă mormolocii şi alte specii
mai obtuze, ce hidoasă este scoica când
nu ține strâns din buze.
MORALA:
Dacă-n mama ei, Natura, prin creația ei
vetustă, nu te-a înzestrat cu multe, decât cu ce ai sub fustă, nu te contra cu
răpitorul, căci el n-are creier de moluscă!
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu