MOARTEA APICULTURII

"Seceta a ucis orice boare de vant.

Soarele s-a topit si a curs pe pamant.

A ramas cerul fierbinte si gol.

Ciuturile scot din fantana namol.

Peste paduri tot mai des focuri, focuri,

Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,

Si brazii ma zgarie, rai si uscati.

Pornim amandoi vanatoarea de capre,

Vanatoarea foametei in muntii Carpati..."

'Moartea caprioarei'   de Nicolae Labis

MOARTEA APICULTURII

                                                            de   Ni o Lae, Labis!

Caci de veacuri din foame am fost intrupati,

Si prin foame, pe veci vom ramane injugati.

Si-am trudit suspinand pe o bucata de glie,

Si-am cules garboviti doua randuri de vie.

Ne-am indulcit amarul cu un fagur de miere,

Si ne-am oblojit ranile cu ea, sa scapam de durere.

Am amestecat-o-n amfore pline cu vin pelin,

Caci mierea ne-a fost de milenii si leac,  si destin.

De pe vremea cand getii nu stiau genunchiul a pleca,

Iar Herodot batranul pornise a-i lauda,

El scrie in istorie despre a lor albine.

Dar nu furat de faguri, ci cresterea in sine.

Cuceritorii Romei perfectionat-au mestesugul,

Si tot valahul tinea stupii alaturea cu plugul.

Si nimeni, niciodata, nu l-a fortat miseleste,

Ca sa nu aiba langa oi, si albine, cat pofteste.   

Imperiul si stapanii luau 'dijma stupului', cea domneasca.

Dar ca sa poata si palmasul truditor sa se-ndulceasca,

Din ceara si din miere, luau doar a zecea parte.

Si astfel in prisaca, se muncea mai departe.

Venit-au comunistii si ucis-au proprietatea,

Ca 'mai presus de om e insusi societatea'.

Ca bunul tau muncit, e al tuturor, fireste,

Si ca cel ce are, pe cel sarac plateste...

Au luat la impozat chiar si apicultura,

Punandu-i taxe grele, de ti se acrea gura.

Uimiti ca au murit stupii, cu astfel de neatentii,

Au anulat birul, si-au acordat subventii.

Far' de  polenizare si far' de apicultura,

Se ducea de rapa iubita agricultura.

Iar mierea la export era produs de marca,

Valuta intra-n tara, iar tara, pe a lumii harta.

Si au inteles atunci tovarasii cei rosii,

Ca, cu apicultura, nu pot face pe cocosii.

E un domeniu aparte, ce nu are inlocuire,

Si ca de ea depinde intreaga omenire.

Dar neocomunistii sunt mai satanizati

Decat au fost inaintasii, si mai inapoiati.

In goana lor dementa sa-si faca un buget,

Trag toata lumea-n teapa, distrug fara regret.

Sunt avortoni scapati din laba,

De urs crescut cu azotat;

Intr-o gradina ce-i bolnava,

Si mult prea plina de cacat. 

Niste neandertali ajunsi baroni,

Talpa de opinca cu obraz de hemoroni;

Istoria ii va condamna, ca ucigasi de patrie.

Vor fi rusinea modernitatii ajunsa dupa gratie.

Acum vom beli cu toti cagula, ca sa le dam ranza la buget.

Dar cand o sa le varam noi Varachet,

Sper sa poata ei deschide gura,

Ca sa le-o umplem berechet.

Mii de tineri, satui de asta Romanie,

Vor apuca calea emigrarii, sau fuga-n  pribegie.

Si vor striga cu jale, cuprinsi de toata vina:

"- Ultimul care iasa, sa stinga si lumina!"

Fiindca au avut tupeul sa ia initiativa,

Isi dau cu pumnii-n scrot, isi blastama coliva.

Dar oricat s-ar revolta, platesc acum factura,

Si ajunsi in pragul disperarii, isi mesteca dantura...

Plang, lingand o lingura de miere.

Suspin, si strig plin de durere:

- Azi, A MURIT APICULTURA !!!

Si nu e nimeni la mormant, sa ii sarute gura...

Damblarin