In
noaptea dintre veacuri, stau singur la rascruce,
Ma
lumineaza amurgul, ma viscoleste iarna;
Privesc
speriat spre drumul ce nu stiu unde duce,
As
vrea sa strig la luna, dar mi-e-nclestata barba.
In
zdrentele curgande mai simt cum bate pulsul,
Cu
bata-n mana stanga ma rafuiesc cu vantu',
Mi-e
teama sa fac pasul, ma rabufneste plansul,
Iar
daca stau aicea, ma va-nghiti pamantu'.
Deasupra
mea e cerul impovarat de stele,
Astept
cu-nfrigurare sa-mi cada mie una,
Sa
ma striveasca odata cu visurile mele,
Ori
sa-mi arate calea, de-acum, intotdeauna.
In noaptea aceasta grea, sunt inundat de lacuri,
Sunt tintuit pe crucea mizera a unor drumuri;
Stiu ca din starea aceasta nu poti scapa cu leacuri
Si
stiu ca la Rascruce esti bantuit de duhuri.
Sa
vina dimineata, s-apuc si eu lumina,
Privirea incetosata in juru-mi s-o arunc,
Cu
ultima sfortare, imi voi intinde mana,
Spre drumul care duce de aicea...spre adanc.
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu