SOLDATUL DE TERACOTĂ

Lui Terente a început Tic-Tac-ul să-i ticăie, cu numai două calorii.

Terente s-a simțit vizat de când i-au dat viză de părăsire a incubatorului de avortoni născuți prematur. A rămas cu cărare pe mijlocul limbii pentru tot restul vieții, de la biberoanele de unică folosință fierte de prea multe ori. De aici i se trăgea poate și faptul că avea inima căprui. Deci, se poate spune că lui Terente viața i-a cimentat betonu de timpuriu.

Terente a fost crescut de ai săi, fiindcă el nu voise să crească din proprie inițiativă. De mic copil, Terente a fost educat după principiul că în viață fie preiei inițiativa și conduci, fie lași pe alții la platoul cu inițiative și te lași condus, fie pur și simplu faci un pas în lateral de fiecare dată, ca să nu stai în calea nimănui și să nu încurci pe nimeni. Terente a bifat întotdeauna ultimul pătrățel.

În copilărie, taică-său o toca mărunt la ceapă pe mă-sa ca să-i plângă nervii, iar mă-sa îi băga lui vată în gaura cheii ca să nu audă cum îl frăgezea cu cheia franceză pe taică-său. Tocmai de aceea i-a recomandat doctoru lui taică-său să-şi pună picături în nas după fiecare masă, ca să nu facă coajă, iar lui Terente, să pună vata din gaura cheii în formol și apoi în gaura din măsea. Așa s-a trezit Terente că avea un somn pe el de nu-l putea dormi pe tot.

Partea interesantă la relația părinților lui era faptul că ei schimbau schimburile între ei. Când la el se termina criza începea la ea. Că ea era pe alt fus orar.

Copilăria i-a fost marcată de o pată de frig perpetuă, ce o avea pe cearșaf cât era iarna de lungă. A doua zi dimineața, mă-sa îi despletea genunchii cu levierul, că i se îmbrățişau de frig pe timpu nopții  și înghețau așa.

În felul său, Terente ținea la ai lui. Nu închidea niciodată ușa la baie când se așeza pe veceu fiindcă nu voia să piardă nici o clipă contactul cu familia.

Ajuns la pubertate,Tere s-a confruntat cu o problemă de mecanică quantică genetică: nu îi mai sălta cricu, ca la mă-sa.

La 'Balul Bobocilor', Terente a avut de ales ca parteneră de dans electric între Otilia și Ofelia. A ales-o pe Otilia. Fiindcă, după părerea lui de altădată, Ofelia era tot un fel de Otilia, dar mai ofilită.

Lui Rente îi rămâneau papucii mari tot timpul. Pentru că el prefera din comoditate mai degrabă să își scurteze degetele decât să își taie unghiile.

Odată, au intrat într-un magazin de haine şi mă-sa a văzut prețurile. Când Terente a întrebat-o ce să aleagă, ea i-a răspuns: - Să ieşim !

Așa că înainte să fie luat în armată, Terente a operat o operație pe cont deschis. A lui mă-sa. Era convins că nu o să scape cu viață după instrucție și nu-l mai interesau consecințele posterioare.

Tery era un optimist încurajabil. Ori de câte ori îi era adresată întrebarea:

' - E bine, e bine ? ', el răspundea invariabil:

'- Mai rău să nu fie !'.

Îi plăcea să bea piper de arțar cu apă aplatizată. Nu înțelegea de ce, dar chestia asta îi creea o stare de bună dispoziție calorică.

Deși era greu de cap ca un bebeluș de fontă, Rente devenise cu timpul tipul soldatului care nu se clintea, indiferent. Fiindcă ajunsese un soldat de teracotă, prăfuit în subsolul vieții. Dar și la o concluzie profundă, de sorginte populară: "Folcloru de-mpletitură e ca satu de curbură. Strâmb."

După ce l-au respins de la satisfacerea stagiului militar fiindcă l-au descoperit la examenul medical cu platfus în cerul gurii și cu plombe expirate, Terente a ajuns bugetar de noapte la cantina cimitirului, unde se executau nunți și botezuri. Cu o astfel de ocazie festivă, Nașu Mare,

liderul celui mai mare partid aflat la guvernare, i-a zis:

- Terente tu, dacă ai intra în politică, ai ajunge mare baronsan. Fiindcă eu astfel de soldăței de teracotă, ca tine, caut să promovez în preajma mea. Pentru că ei sunt ca și radiația gama, imperceptibilă dar măsurabilă. Deci, necesari în democrațiile mimate...

Damblarin