- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

miercuri, 15 august 2018

ȘUGĂR FRI






Îl porecliseră Braun Șugăr în pușcărie. Fiindcă era un fel de Django Unchained cu lanț de aur la gât (dar cu origini hindu nu afro). Un dulce cu 'vino-n coa' pe el și cu glicemia crescută. Evadase de mai multe ori din penitenciare de maximă securitate (numite așa pentru că Securitatea abuzase la maxim în ele).


Prima dată a fost condamnat la cei șapte ani de acasă, în lipsă, prin internare forțată la o creșă de stat pentru copii cu handicap (care își tot dau cu mâna în cap). După absolvirea examenului de incapacitate (i-a plăcut la șefa comisiei cum își sugea degetul și l-a absolvit de toate cele), a debutat la o școală primară. Mai mult primitivă decât primară dar, mă rog, o construise primarul pesedist din bani europeni și de aceea nevastă-sa era și directoare și contabilă și educatoare suplinitoare.

În anii de școlarizare, care l-au marcat prin traume culturale și încărcat cu mesaje subliminale electorale de stânga, de genul: "în capitalism ești lăsat să mori pe stradă, în socialism tot timpul are cineva grijă de tine...întrebare pentru teză, eliminatorie: Care partid  poartă de grijă celor defavorizați în România ?"... Șugăr a trecut ca bravul soldat Svejk. Fiindcă nu reușise să învețe să scrie și să citească. Deci, nici să socotească. Cam cum merg treburile în mult trâmbițata lui țară, eliberată teoretic de ororile unui trecut mai actual decât prezentul. Așa că mesajul cheie cu care a rămas Șugăr îndoctrinat din școală pe cale orală putea fi rezumat în fraza: 'Dacă vrei să ai ce be, să votezi cu PeSeDe!'


Și a tot votat. Dar ce i se spusese în școală nu se potrivea cu realitatea. Pentru că votanții o duceau tot mai prost iar votații tot mai deștept. Așa că, doar cu banii de pe social Șugăr ajunsese fără carnohidrați și paste pasteurizate, încă de la o vârstă frăgezită dar potentă. Potent fiind s-a pus pe furat. De la orice în sus. Pentru că, în caz de ceva, auzise că de la tătucu Iliescu încoace, PSD-ul dădea cu regularitate grațieri ca să mai golească pușcăriile de votanți și votați deopotrivă.

De abia după șapte condamnări definitive urmate de șapte grațieri consecutive, Șugăr a înțeles cum poartă PSD-ul grijă propriului electorat. Pentru că, nu-i așa, PSD îți dă, dar nu îți bagă-n traistă. În traistă trebuie să îți bagi singur. Și apoi PSD te scoate din pușcării. Pentru că PSD-ul este noul Papă al românilor de nicăieri, care are puteri purificatoare.


La ultima condamnare Șugăr a simțit în glicemie că PSD îi va  zâmbi favorabil. Și așa a fost. Fiindcă a prins o promoție de doi în una (promoție de la care venea un miros greu, gâfâind), doi deodată într-o singură budă. Că celule libere nu mai aveau. Iar PSD a susținut apoi în spațiul public că trebuie amnistiat ceva, fiindcă condițiile din penitenciare au ajuns inumane, chiar și după standardele propriilor votanți.


Bucuros că viitorul sună bine la Jilava, după ce în prealabil îi scanase țâțele la bucătăreasa la care îi ieșea apa minerală prin pori și limfa prin mameloane, Șugăr s-a dat la ea și a abordat-o la bord:
- Mama Leone, scutecite-aș, ce faci între două grațieri, liberă zâna ? Că vreau să te tăvălesc prin zahăr pudră, ca pe o gogoașă electorală de a PSD-ului...


După amnistierea totală de care se tot vorbește, Braun Șugăr e sigur că va fi beatificat la nivelul de Uait Șugăr imaculat. Iar Paza Sufletelor Dragi (traducerea acronimului P.S.D - pentru asistații social), sau (Plaga Secolului Damnat - după alte traduceri), va transforma pușcăriile în produse Zero Șugăr. Prin eliberarea și transformarea ingredienților de tip Șugăr în ingredienți de tip Șugăr Fri.


Damblarin



Niciun comentariu: