Permiteţi-mi să mă prezint. M-am născut
în dublu păcat. Acela de a fi
latin şi acela de a fi şi balcanic pe deasupra. Combinaţie toxică, la care
ştiinţa modernă nu a găsit încă leac.
Am să încep aleatoriu, în
funcţie de cum îmi vin în minte crâmpeie din fulminanta mea viaţă. Pentru că am
avut o viaţă dezordonată, am să-i rog pe cititori să pună ei cap la cap firul
evenimentelor, în ordinea lor temporar cronologică (în caz că mie nu o să-mi
iasă).
De mic copil juvenil am fost
crescut duplicitar cu carmangerul în două luntrii. După două seturi de valori tradiţionale
diferite. Un set de valori, menit să salveze aparenţele, celălalt, menit să îmi
sporească competenţele. Părinţii m-au învăţat cum să mă comport în societate şi
cum să mă comport când nu mă vede nimeni. "Fă ce zice popa, nu ce face
popa", "Zi ca ei, dar fă ca tine"...etc, etc.
Aşa că, minciuna brutală sau
nonşalantă, tupeul borfaş, fenta cu călcâiul şi stopul pe piept, cinismul şi
mitocănia fără scrupule, fac parte din natura mea intrinsecă. În măsura în care
este posibil din punct de vedere omenesc, desigur. Şi totuşi, nu mă pot abţine
să nu vă mărturisesc că nu reuşeau ei să descopere cu aparatele ce îmi puteam
imagina eu.
Şi uite aşa am ajuns un
intelectual cu fals în acte şi subtilităţi în declaraţii. Sunt un tip perfect
conştient de potenţialul generaţiei mele. Tocmai de aceea nu am precupeţit nici
un efort în a-mi asuma istorica răspundere ce apasă pe umerii mei. Aceea de a
demonstra că cel puţin unul dintre cele două seturi de valori tradiţionale nu
mai este sustenabil pe termen mediu şi lung.
Am devenit un simbol şi un
stindard inspiraţional, reţeta sigură a succesului garantat, într-o lume în
care competiţia dintre semenii cu şanse din ce în ce mai egale se acutizează pe
zi ce vine...
Lăsând la o parte găinărelile
irelevante cu care m-am lansat pe piaţă, pot să vă spun că după multe aventuri
fiscale cu fonduri centrale şi sud-est europene, am intrat în combinaţii cu ‘băieţii
deştepţi’ din energie. Dar în eşalonul inferior. Ăsta este eşalonul care intră
la apă în Hidroelectrica, dacă se întâmplă să dea drumul cineva la baraje. Că
eşalonul superior nu avea cum să intre la apă. Băieţii ăia lucrau în
combinezoane şi mănuşi cauciucate până la şold, fiindcă erau deştepţi şi cunoşteau
protecţia muncii pe de rost...
Cum s-a întâmplat de am
intrat numai eu la umezeală jilavă, dintr-atâţia cât ar fi putut intra ? Păi,
cum se întâmplă de obicei. Brusc şi pe neaşteptate. M-am pomenit într-o zi
flancat de doi români în costume la patru ace şi câte o pereche de ochelari
fumurii. Erau bine crescuţi şi nutriţi. Păreau români fericiţi. Unul dintre ei
vorbea franceză. Că se băgase între ei, între ăia doi, unu ce avea moacă de
sectorist şi mi-a zis 'mersi', după ce i-am întins mâinile şi el şi-a agăţat
cătuşele de mâinile mele ca umeraşele în dulap. Apoi ăia doi au zis ceva în
fugă şi cu gura într-o parte, ca americanii. Eu
nu am apucat să înţeleg decât ceva gen 'sereii'...Restul a fost independenţa
justiţiei. Cel puţin în cazul meu.
Dar trebuie să recunosc că,
cu doar o zi înainte, am primit un semn de la cel de sus. M-ar bate Dumnezeu
dacă nu aş recunoaşte asta. Acum, cel de sus, (din eşalonul superior), e dat în
urmărire prin Interpol, că a părăsit ţara la bordul unui avion cu identitate
falsă. Ce ziceam ? Aşa, după cum vă spuneam, semnul, cu o zi înainte. Mi-a
murit papagalul. Nu, serios vorbesc. Cu mine în apartament mai trăia un
papagal. Nu eram singurul. Era un papagal din ăla mare, colorat, vorbăreţ. Cel
mai intim confident al meu. Nu mi-a ieşit niciodată din vorbă. Dar
mi-a căzut o singură dată în ciorbă. Când clocotea. Că îi plăcea bine să stea
cocoţat pe muchia oalei. Deşi am înghiţit lingura trist şi cu gâlme, ca pe
supozitoare, am reuşit totuşi să descopăr gustul unic al supei de găluşte cu tăieţei 'psittaciformes'. Trist, dar sătul. Însă nu am făcut legătura între tragicul
accident al papagalului meu şi mine, decât prea târziu. A doua zi. Că şi mie
mi-a plăcut să trăiesc pe muchie, până am căzut...
Am ajuns într-un final un
bărbat de milioane. Lipsă. Şi acum nimeni nu mă mai crede că nu mai am credit
nici să-i sun. Cică, eu, care am falimentat trei bănci, nu mai am credit ? Aşa
e lumea de când e ea, n-ai ce-i face...
Acum stau în celulă alături
de un inocent hoţ de buzunare. De ce inocent ? Păi pentru că pe ăsta nu îl
interesa conţinutul buzunarelor, ci buzunarele în sine. Că e mare colecţionar
şi şi-a tapetat pereţii din celulă nu cu postere, ci cu diferite modele de
buzunare.
La capitolul femei nu am
înregistrat un succes chiar aşa de evident, chiar dacă devenisem un bărbat
puternic, potent financiar şi care mirosea a succes de la o poştă (cu
prietenii). Deşi am fost toată viaţa mea un împătimit a tot ceea ce este frumos
şi se poate obţine cu bani (pe mine femeile mă termină), magnetismul meu
animalic a atras numai cele mai feroce exemplare. Se lipeau de mine ca magneţii
de frigider pe congelator. Dar eu am mers pe mâna poetului: " De o fi una
(brunetă), de o fi alta ( blondă), ce e scris şi pentru mine...". Le-am
ales pe culori şi am sărit din floare-n floare, ca urangutanu.
Spre final de carieră am ajuns să umblu
cu o fatalitate blondă. La Video, puteai
să-i dai nota 10, dar la Audio, numai 6. Fiindcă avea o voce atât de piţigăiată
încât, atunci când ţipa ea, mi se fisura argintăria. Şi mi se fisura zilnic.
Noptic, avea nişte vibraţii-n sforăit, de emitea unde seismice din Bucureşti
până-n cotul Vrancei. În schimb, era atât de proastă, încât devenise atracţie turistică.
Păi dacă mi-a zis într-o zi că ea preferă să se bronzeze la hotă decât să o
atace ultravioletele de la soare !?! Credea că produsele afrodisiace aparţin
numai culturii 'afro'. A cumpărat toanta de pe net un parfum cu preţul unei
maşini. Pentru că reclama îţi oferea garanţie doi ani. Iar ea s-a gândit că
dacă mirosul nu o ţine doi ani, dă parfumul înapoi şi cere banii. Încă de la o
vârstă înapoiată nu şi-a luat permisul pentru că nu şi-a permis. Fiindcă circula
tot timpul cu atenţia oprită. Nu se ducea la budă fără laptop, ca să chatuiască
cu prietenele între două flatulaţii. Dacă, doamne fereşte, cădea netul, se
constipa. Atunci când ajungea în dreptul oglinzii îşi zicea: 'Săru' mâna !' Păi
cine mama dracului se credea ea că este ? Când vine vorba de lene, era atât de
leneşă încât până şi fierea ei era leneşă. Scuipa acidul gastric pe lângă
stomac şi în afara lui. Nu ştia să facă sarmale. Fiindcă după ce se sătura ea
să le împacheteze, frunzele ajungeau varză. Apoi le lega cu fermoare. Dar avea
puterea de a seduce oameni nevinovaţi, transformându-i în victime din culpă.
Am întrebat-o într-o zi:
- Ce părere ai despre
concepţia în vitro ?
Iar ea mi-a răspuns (după ce
tocmai păruise o pară şi se pătase pe tricou) :
- Având în vedere cum
ovulează lucrurile, după concepţia mea...
După ce ne-am luat maşină
nouă (adică, nouă, nu altora), mă adusese într-un asemenea hal fără de hal, de
ajunsesem să umblu cu doza de bere în mână pe post de boloboc, că altfel îmi
pierdeam echilibrul. Dobândisem o moacă de popă specializat în înmormântări.
Neras, ciufulit, cu gropile în obraji cât alea din cimitir şi pomeţii supţi ca
două ţâţe de negresă tribală de pe coperta revistei Naţional Geografic. Când
dormea şi nu sforăia, doinea din nară ca din fluier. Că dăduse gaură la muci.
Dom'le, ca să ai o minte
sănătoasă, ai nevoie şi de un corp sănătos. În care să dai, de câte ori simţi
nevoia să te descarci. Şi să te manifeşti diferit. Eu m-am manifestat virulent,
ea s-a manifestat purulent. I-am luat apoi pastile de spate care o rodeau la
burtă. Că dobândise nişte forme gonflabile pe ici şi colo şi m-am gândit că
poate o ajută să se dezumfle. A mimat apoi o sarcină şi a rămas în medical vreo
câteva luni.
Când mi s-a săturat răbdarea
am făcut rost de o ocazie festivă la mâna a doua şi m-am formulat într-o
Esperanto reeditată:
-Darling, ai eint gonă mis
iu maci, fiindcă nu prea poţi să taci, nici măcar când dai din craci ! (când
juca pilates).
S-a tirat apoi cu un tir şi
nu am mai auzit de ea.
Vă întrebaţi probabil ce m-a
determinat să scriu. Ei bine, când am văzut cât de fotogenic a ieşit domnul
Adrian Năstase din Jilava, după ce s-a apucat de scris, am prins inspiraţie şi
mi-am dres curajul, cam ca atunci când ai o flegmă-n gât. Şi
m-am apucat de scris întâia mea epistolă către Cotroceni (sper să o citeasca
noul preşedinte). Şi nu numai. Pentru că dacă iese preşedinte cine trebuie,
adică domnul Ponta, mă pot alege şi eu cu o amnistie definitivă cu executare.
Dacă nu...o să scriu. Mult. Şi bine...
Aşa,
ca să revin la o idee anterioară, am auzit că dacă scrierile mele de după
purificatoarele gratii vor avea puterea moralizatoare de a salva chiar şi un
singur suflet cititor rătăcitor, atunci ( în caz că nu iese preşedinte domnul
Ponta, cel de care poporul are atâta nevoie), mi se va tăia din pedeapsă întru
scurtare. Acum, sincer vorbind, domnul Ponta pentru mine reprezintă românul
care mă face mândru de ceea ce am fost, de ceea ce sunt şi de ceea ce aş putea
redeveni, sub preşedinţia dânsului. Pe cine să votez ? Pe
mocofanul ăla de Iohannis, cu corectitudinea lui cu tot ? Păi ce să faci cu
corectitudinea-n România ? O fi câştigat ei nemţii cupa mondială la fotbal, fiindcă au
alergat cu adidaşi mercedes. Da sibianul aleargă cu adidaşi de Drăgăşani...Păi
cine altul în afară de Ponta este capabil să joace şah simultan şi cu
americanii şi cu ruşii şi şi cu chinezii ? În timp ce el îşi vede liniştit de
propriul interes naţional ! Păi de o astfel de somitate cu fermitate are nevoie
ţara în aceste momente decisive...
Votaţi cu Ponta ! (parcă
mai bine ortodox sună Victor Viorel decât Klaus Werner, nu-i aşa ?)
Dincolo de a vota cu înţelepciune pentru
un viitor sigur, românesc, într-o lume nesigură şi străină, vă recomand să mai
luaţi aminte, stimaţi cititori, la încă ceva. Învăţaţi vă rog din experienţa
mea. Dacă veţi dori vreodată să începeţi un bussiness profitabil cu Statul în
România, să vă asiguraţi înainte de toate, nu cât de profitabil puteţi deveni
ci, că aveţi acoperire sută la sută şi că nu veţi putea fi prinşi nici după ce
se schimbă arcul puterii, la final de mandat.
PS: Aprecierile voastre vizavi de
caracterul practic şi moral al acestei scrisori deschise şi fără timbru,
adresate întregii societăţi civile şi electoratului în ansamblul său, acum, în
ajunul unui vot istoric, care va smulge ţara
din mâinile lacome ale străinilor şi o va pune în cele româneşti, vă rog
să le trimiteţi conducerii penitenciarului Jilava, pe adresa:
Penitenciarul cu regim de maximă
siguranță București,
Strada Sabarului, nr. 1, Comuna Jilava,
Județul Ilfov
Telefon:021.457.01.81,/021.457.01.82,/021.457.01.84 Fax:0214570164
Email:pjilava@anp.gov.ro
Sectie de votare
Damblarin
