Open Up

Deschide-te fiule, Open Up !

Când tu vei fi deja înțărcat,

Eu voi fi de mult plecat.

Vreau să îți las doar un cuvânt,

Atât mai am, atât mai sânt;

Un semn de piatră în pământ.

Tu, fii decis, e lumea ta,

Fă-ți un loc să-ncapi în ea,

Dar fii deschis, nu te-ncuia !

Tu dă, dar nu uita să iei,

E plină lumea de mișei,

Ce vor lua seva pentu ei.

Nu înceta ca să iubești,

Deși se poate să plătesti

Așa doar poți să reușești.

Deschide-ți ochii prieput,

Treci peste tot ce a durut,

Croiește-ți un alt început.

Deschide-te fiule, Open Up !

Când tu vei fi deja înțărcat,

Eu voi fi de mult plecat...

Damblarin

Doamne, ce ai cu noi ?

Pleoscăi cu pași bolnavi prin bălțile reci din mahala,

O altă zi petrecută în infernul lui Dante zis Cămătaru;

Duhnesc a balcanism când mă prăbușesc pe canapea,

Și prin pori îmi transpiră corupția malignă, cu caru.

Și îl întreb pe Dumnezeu de ce a lucrat târziu în noapte

Când ia făcut pe români puțin mai prejos de purii îngeri ?

O fi fost obosit, deprimat sau doar la buget de austeritate ?

Căci suntem un neam făcut din aluat diluat și din plângeri.

Noi nu suntem  niciodată de vină, Dracu și-a băgat coada !

Și mai știm că suntem neam de ciobani ce au muls vârtos;

Da ce putem face Doamne când toți ne asupresc degeaba ?

Nu mai bine dăm vina pe Destin  și ce mișto ne-am scos ?

Damblarin

Viața nu așteaptă pe nimeni

Viața nu așteaptă pe nimeni,
Moartea ne așteaptă pe toți,
Nu prea contează ce semeni
Când secera-ți bate la porți.

Toți suntem egali în fața tăcerii,

Căci de când căzut-am din Eden

Nimeni nu șade deasupra durerii,

Nimeni nu scapă de crudul blestem.

Te zbate să Fii în trecerea-ți mută,

Să dai și să iei înapoi destulă iubire,

Te zbate să auzi pe cel ce ascultă,

Căci ăsta e stropul tău de nemurire.

Cu o moarte toți suntem datori,
Fie atei, fie agnostici, fie zeloți,
Oricâte ai zice, tot ai să  mori !
Dezleagă enigma aceasta, de poți...

Damblarin

Element Spontan

Răzbate un fulger, transversal,

Prin grinda putred prăfuită

Și izbucnește-un foc banal,

În casa veche, locuită.

Te plimbi ușor pe o cărare

Și calci un fluture pe-aripă,

Fără să știi că-n urmă-ți moare,

În iarba proaspăt bătucită.

Adie vântul prin petale,

Mișcând nuanțe diferite,

Se leagănă apoi, egale,

Resturi de plante ofilite.

Se scurge un strop de rouă-n cale

Pe un pui de gâză amorțit,

Culorile scânteie agale,

Peste-necatul punct negrit.

Apare uneori pe geam

O umbră veșnic rătăcită,

Și-ncepe să vibreze-n van,

Fragilul meu suflet de sticlă.
Damblarin

Nu îți face iluzii

Sunt un maestru al marilor confuzii,

Generator de proteste și profunde iluzii,
Băiatul din nord cu reflexe anti-sudiste,

Plus, bonus, învechite concepte idealiste.

Nu scuip pe rană ca să mă vindec de fuste,

Nici nu mă piș cu boltă pe spiritele înguste;

Dar dacă simt gust de fecale în cerul gurii,

Slobod sălbatica-mi imaginație prin 

catacombele urii.

Damblarin

Anno Mundi

(un gest de solidaritate cu Mitingul Diasporei organizat la București pe 10 august 2018)

În Anno Mundi  5778, după ploi,

Copiii Mărilor se întorc la ei în țară;

Se adună sute, căci își vor țara înapoi,

Se adună mii, căci vor o țară ca afară.

În Anno Mundi  5778, fanarioții vor da socoteală,

Neocomuniștilor văruiți le va fi rostită  judecata,

Și camarilei de corupți cu toată șleahta lor penală;

Căci Diaspora, nu poate fi manipulată cu găleata.

Damblarin

Fior năprasnic

N-a mai plouat de patru luni,
In Vest, pământu-i de cărbuni,
Iar vegetația adie uscată
Ca și fuiorul de altă dată.

Se-ntrec savanții cu gargara,
Că sunt curenții din Sahara,
Că nu mai vine Gulf Stream,
Detalii ce cu toți le știm.

Că se topește Cercul Artic,
Că întreg sistemul e anarhic,
Că jar e juma din Europa,
Altă juma se dă cu pluta.

Căci în Est plouă cu rafale,
Curg gârlă satele la vale,
Potop ce încă nu se curmă,
Dar lasă cicatrici în urmă.

Să fie vina la Mama Natură,
Când codrii ei grăbit se fură ?
Să fie Cerul ? Sau Oceanul ?
Când noi am stors chiar și coceanul ?

Sfârâind sub arșița de afară
Mă las oftat, (a câta oară !?),
De un fior năprasnic dar tăcut:
Ce-a mai rămas, va fi pierdut...

Damblarin

Deep Total Eclipse

When the moon turns red

And the dark is just right,
You, screaming in your bed
In the middle of the night,

And like the tears of a poppy
You're drowning in the sand,
Knowing that few was happy,
Knowing that there is an End.

And when the hope itself dies,
Seal your lying poisoned lips;
'Cause behind your vicious eyes
Will be the Deep Total Eclipse.

Damblarin

Într-o altă viață

Într-o altă viață aş vrea să curg pe stânci,

Ca un fulg de gheață ajuns în ape adânci.

Să fiu un susur, undă, sau poate chiar izvor;

Căci într-o altă viață, n-aş vrea să-mi fie dor.

Într-o altă viață, aş vrea ca să fiu lumină,

Ca un curcubeu mic în nopți cu lună plină.

Să fiu un trubadur, poet sau poate, doar fior;

Căci într-o altă viață, n-aş vrea ca să mai mor.

Într-o altă viață aş vrea să fiu de toate,

Ca zilele de vară ce se topesc în noapte.

Să fiu un De Medici sau poate Cristofor;

Căci într-o altă viață, aş fi din alt popor.

Damblarin

Toamnă pe Veci

Îmi sunt gândurile ude,

Pulsul şi emoțiile reci,

Plâng valuri ce fac unde,

Căci va fi toamnă pe veci.

Cerul e gol şi sângeriu,

Norii sunt grei dar seci,

Luna mă latră a pustiu,

Că toamna acu e pe veci.

Slova stă să aştearnă:

- Şi tu străine ai să treci !

Căci, înainte de iarnă,

E doar o Toamnă pe Veci !

Damblarin

Long White Cadillac

I've been cursed, I've been nasty,

I lost my ways, I'm out of track;

But when I'll die, lonely and thirsty,

Just bury me in a long white cadillac.

Buried a thousand miles from nowhere,

Where loneliness cannot drag me back;

And I can be forgotten, rotting somewhere

Two feet under, in a long white cadillac.

Damblarin

Whatever You Want, Baby, Don’t !

Bacoviană-i clipa

În care te-am văzut;

Mi-ai frânt atunci aripa,

Smulgând-o din ţesut.

Nu ţi-a păsat de rana

Ce supurând se scurge,

Nu te-a scârbit nici pana

Ce tremura în sânge.

Rămas-am cu-o aripă

Eternul să mi-l cat,

Să zbor în cerc, de frică,

Să cad şi să mă zbat.

Nu te-ar cuprinde hăul,

Alunge-te chiar moartea,

Să te îneci în săul

Ce-ţi luminează soarta.

Să ştii de acum şi-n pururi,

Peste milenii, mii:

Chiar şi unde sunt cusururi,

Trăiesc fiinţe vii !

Damblarin

Paradox

Plăcerea selenară de-a te arunca în faţă,

Trădează ereditatea de mult sădită-n noi,

De-a iscodi neantul, numit de unii viaţă,

De-a calcula eternul de dincolo de doi.

Purtăm o cicatrice pe vena jugulară,

Un semn pe unde, parcă, pierdut-am un fluid,

Fără de care morţii nu vor mai prinde, iară,

Dreptul la existenţă a unui soi lucid.

Planăm spre-o  Atlantidă, forăm un El Dorado,

Intrăm cu toată forţa pe sensul interzis,

Uitând că ni se oferă, prin strigăt desperado,

Accesul pe culoarul spre vechiul Paradis.

E timpul ca să afle, fiinţa aceasta, Omul,

Că mai întâi de stele, s-a populat Pământul,

Că perla aceasta albastră, ce găzduieşte atomul,

E matca spre eternul, ce nu-l cuprinde gândul.

O clipă, din neantul ce ne-nconjoară mâna,

Să folosim spre-a face lumină-n jurul nostru,

Bogata experienţă ce a sărăcit într-una,

Să-şi capete menirea, de-ndrumător spre Astru.

Damblarin

1 Tequila Mockingbyrd

Astazi va supun atentiei trei gaițe , care au si oua si aripioare. Daca ar fi dupa mine, le-as propune premier. Dar au ghinionul de a nu fi din Teleorman ci din Australia.

Oricum, miros bine a Rock N Roll...

2 Tequila Mockingbyrd

La Timpuri Noi – Emigranți, Noi !

Te-au forțat  ca să #reziști, însă ai ochii stinși,

Și nu poți și nu mai vrei, să mai îngheți pe alei,

Refuzi compromisul când nu poți să mai exiști,

Fiindcă la timpuri noi, agățați au rămas tot ei.

 

Nu mai crezi în promisiuni electorale, crezi doar în ură,

Când înțelegi că țara nu mai are viitor, ci are doar Nași;

Îți vine să le bagi mațele-n cătușe, cu pulanu, prin gură,

Să fugi de Apocalipsa până vei găsi o țară fără pungași...

Damblarin 

Prince of Transylvania

Chiar de dincolo de buza ciobita-n timp, rece si grea, a criptei voievodale,

Ce zace adanc ingropata de blestem si uitata sub bantuitele ruini medievale,

Trimit un gand de vita nobila, dulceago - dureros, ca o muscatura de vampir ,

Pentru prietenii mei absenti, strigoii cu inimi strapunse si in cautare de delir.

Acum ca Regele nu mai e, am ramas singurul si unicul Print al Transilvaniei,

Si desi eu am murit mai demult, va mai pot inca bantui de pe calea bejeniei;

Anul acesta cand veti auzi sus pe Dealul Negru, in ajun, clopotele de Craciun,

Sa stiti ca voi fi eu, un inger deghizat in vampir, damnat etern sa fiu nebun…

Damblarin

MAJESTATE, să ne ierți !

MAJESTATE, de peste un veac şi jumătate

Pe ăst meleag, blagoslovit cu mai de toate,

Pentru un neam fără coloană şi făr’ de viitor,

Casa Regală a fost un bun prilej de demnitate.

Şi au fost mulți cei care au ştiut că doar un Rege

Poate să ne mai scoată din a noastră fărădelege,

Să ne conducă spre un destin european ca şi popor,

Să ne ridice fruntea, sperând că apoi vom înțelege.

Căci numai o viță nobilă, străină de Miorița carpatină,

Ar fi fost mai presus de mârlănia ce întruna ne dezbină;

Ar fi răzbit în eternele lupte fratricide ale cozilor de topor,

Şi ar fi putut purta coroana onoarei, nu caftanul de duzină.

MAJESTATE, dacă se poate, te rog ca să ne ierți,

Din locul înspre care senin după moarte te îndrepți,

Căci am ajuns mai jos decât în epoca comuniştilor;

Azi nu mai suntem vrednici, nici măcar să ne cerți...

Damblarin