- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

miercuri, 31 august 2016

Donald Ştrump





În modernitate vremurile se schimbă cu rapiditate. Şi, odată cu ele şi obiceiurile şi tradițiile vechi de secole bune.

Uite, de exemplu, părinții din ziua de azi nu îşi mai sperie copiii ca să pape tot din farfurie cu personaje de legendă gen 'Muma Pădurii', 'Zmeul', 'Bau Bau', sau 'Ucigă-l Toaca', ci cu un nou şi insolit personaj de groază american: Donald Ştrump.

Expresia modernă a unei combinații toxice şi vicioase între Păcală, Bulă, Omul Spân şi Căpcăun, Ştrumpul american se întrece cu gluma electorală pe ecrane, reuşind să convingă acea pătură socială obeză şi retardată de chimicalele din fast-food-uri, că el este Răul de care America are nevoie, pentru a deveni şi mai dodoloață.

Surse din CIA afirmă că de când a apărut Ştrumpul pe firmament, Putin face crize de apoplexie noaptea, cioplindu-şi venele cu dalta, în timp ce îşi bagă în secret vodcă în cacaoa cu lapte, fiindcă nu mai este pe primul loc în clasamentul de elită al topului miliardarilor exclusivişti 'BAD BOY OF THE PLANET',(deşi Ştrumpul se jură că dacă va ajunge el preşedinte se va înțelege de minune cu cel aflat pe locul doi în acest top).

Surse din imediata apropiere  a copilăriei lui Ştrump afirmă că odată, când mă-sa îl remorca de pe străzi trăgându-l de urechi, ar fi răbufnit exasperată şi profetic:
"- Bă rățoiule, tu ştii de ce are nevoie lumea asta ca să se ducă dracului definitiv ? De unul ca tine. Care să se cocoațe până în vârf, să ajungă cu mâna la butoane..." (ulterior s-a demonstrat că mă-sa a murit din motive de sinceritate).
Ştrumpul vrea, zice-se, să scuture establishmentul, zgâlțâindu-l zglobiu şi iresponsabil ca un mascul gorilă cu iritații anale cutanate cuşca metalică de la grădina zoologică, spre spaima părinților şi amuzamentul copiilor.

La  nivel declarativ, vrea să expulzeze din America 11 milioane de imigranţi ilegali maronii care lucrează la negru până-ngălbenesc, să construiască marele zid chinezesc mexican (de fo’ 25 de miliarde dolari, pe care să le plătească muchachoşii, dar pe care să-şi pirograveze el numele ilustru). Să trieze intrarea în State pe criterii religioase (interdicție religiilor cu barba ascunsă sub turban). Să desființeze NATO şi sistemul de alianțe 'învechit', mergând pe unul nou, de marketing. Cine plăteşte mai mult dintre aliați, ăla e ! Se va apăra singur. Cine nu, se poate şi mai rău...Îşi propune să arunce cât mai multe din bombele cu termen de garanție depăşit în cocoaşa oricui nu acceptă termenii negociați de el şi să şteargă de pe harta lumii pe ISIS. Cu Orientul Mijlociu cu tot. Apreciază tortura ca pe o formă recreativă de extragere a informațiilor şi vrea să fie prieten cu toți preşedinții de pe planetă. Să se bată reciproc pe burtă, ca între băieții mari. În primul rând cu Putin şi apoi cu China. În ordinea asta. Dar a reuşit deocamdată doar să le dea dureri de măsele aliaților SUA în aşa măsură încât mulți dintre ei chiar se întreabă dacă nu ar trebui să-l declare pe Donald Ştrumpul 'persona non gata' (că pare neterminat) şi să-i interzică păşirea pe teritoriul țării lor.

La nivelul americanilor care încă mai gândesc în limba engleză lucidă, sindromul 'Ştrumpreşedinte' produce colon iritabil şi colici panicarde atât de intense încât, fostul director al NSA şi CIA, Michael Hayden a declarat: "Aş fi extrem de îngrijorat dacă preşedintele Trump ar guverna în conformitate cu limbajul folosit de candidatul Trump, în timpul campaniei...Dacă ar fi să dea astfel de ordine, odată venit la putere, forțele armate americane ar refuza să acționeze."

După ce şi-a schimbat echipa de campanie de mai multe ori, pentru că în sondajele de opinie avea căderi de calciu şi glicemia tot mai scăzută, cu ultima găselniță mizează acum pe autenticitatea lui ca personaj. Pentru că s-a umplut de pistrui maro de câte ori a deschis gura, în atât de multe domenii şi într-o manieră atât de hidrocefală, încât ultimul as rămas în mâneca strategilor săi este să-l prezinte publicului american ca pe unicul profil optim pentru idiocracy de secol XXI. Cu o autenticitate a caracterului ce se înscrie în colecția de celebrități morbide ale istoriei, de tipul Nero sau Hitler.

Dacă tot a luat-o la vale în sondaje, singurul lucru care mai rămâne este să-i dea măciuci în continuare: "Cred că îi vom acutiza mesajul", declara recent Kellyanne Conway, noua directoare de campanie. Întrebarea care se naşte firesc este: există spațiu pentru mai mult ?

În loc de concluzie mă văd nevoit să apelez la o formulă pe care am mai utilizat-o în trecut, dar care în contextul actual devine mai adecvată ca niciodată înainte.


Dacă Donald Ştrumpul ajunge preşedintele Americii, acronimul U.S.A se va traduce prin: Uniunea Sovietică Aialaltă.


Damblarin




miercuri, 10 august 2016

Balada unui Tyyip, Erdogan


Neo - Sultan




Nu sunt Kemal, nici Ataturk,
Deşi n-am barbă, sunt sultan;
Unul formal, dar mă descurc,
Şi-o să trag Crucea-n iatagan;
Să nu-mi ziceţi mie Erdogan,
De n-or înmărmuri ghiaurii,
În sfânta zi de Ramadan.



Pe Gulen o să-l Futhullah
Când l-or preda americanii,
De nu, mă jur pe bunu Allah,
Că-n bazele NATO, căpitanii,
Vor chiţcăii ca şobolanii
În jurul porcului tăiat;
Căci voi stârpi pe toţi golanii.



Când Semiluna va să reînvie sângerie,
Minaretele vor fi baionetele noastre,
Cupolele lor, coifurile noastre,
Moscheile, cazărmile noastre,
Şi credincioşii, soldaţii nostri”;
Nu trădătorii de pucişti, organizaţi ca proştii,
O decretez, pe legea mea, ca să se ştie ! ………………



Unde ați mai pomenit voi democrație seculară
Într-un sistem despotic, islamisto-fundamentalist ?
Nu vedeți că Occidentul cu a lui filozofie a dat-o-n bară,
Iar Europa-i crăcănată de la hemoroizii grupați în chist ?
Pentru renascentiştii cu o societate deschisă ce poate fi mai trist ?
Eu în schimb, pentru Turcia am un măreț proiect de țară,
După ce curăț Califatul de gulenişti şi-i dau pe modernişti afară.



NEO - OTOMANISMUL conservator islamist pornit de la Strâmtori,        
Cu vulpoiul de Ţar, Putin şi Iranul atomic, new entry în harem,
Le-o spun acum peltic infidelilor şi celor cărora le-am repetat de multe ori:
Va fi o poveste de succes, ce va stârni adesea groază şi fiori, în tandem;
Când pe Europa, pe NATO si pe America îi vom avea la kerem.
Căci din Ankara spre Balcani, Caucaz şi până în Vladivostok, 
Toată stirpea turcică unită, va deveni un paşalâc, de luptători ! 




Ce semiluna mea ?!?!




Damblarin

1 MYRATH



Bine v-am regasit, stimati cititori cu urechile muzicale. Interesante sonoritati, nu-i asa ?


Ei bine, azi, Damblarin are satisfactia sa va prezinte o trupa ce abordeaza un gen relativ nou: Progressive Power Oriental Metal !



O combinatie dramatica intre Metal si muzica traditionala tunisiana, impletita cu sonoritati arabe in maniera vestica.

2 MYRATH

Damblarin are un deosebit RESPECT pentru cei care provin din medii marcate de fundamentalism,

dar care demonstreaza ca se pot integra in multiculturalitate si intr-o societate deschisa. 




Ca aceasta trupa tunisiana, MYRATH (in traducere: MOSTENIRE).

3 MYRATH








4 MYRATH







Video Radio Damblarin

un univers si o lume in declin

5 MYRATH





6 MYRATH





In curand ne reauzim la
Video Radio Damblarin