JILAVEANU

Permiteţi-mi să mă prezint. M-am născut în dublu păcat. Acela de a fi latin şi acela de a fi şi balcanic pe deasupra. Combinaţie toxică, la care ştiinţa modernă nu a găsit încă leac.

Am să încep aleatoriu, în funcţie de cum îmi vin în minte crâmpeie din fulminanta mea viaţă. Pentru că am avut o viaţă dezordonată, am să-i rog pe cititori să pună ei cap la cap firul evenimentelor, în ordinea lor temporar cronologică (în caz că mie nu o să-mi iasă).

De mic copil juvenil am fost crescut duplicitar cu carmangerul în două luntrii. După două seturi de valori tradiţionale diferite. Un set de valori, menit să salveze aparenţele, celălalt, menit să îmi sporească competenţele. Părinţii m-au învăţat cum să mă comport în societate şi cum să mă comport când nu mă vede nimeni. "Fă ce zice popa, nu ce face popa", "Zi ca ei, dar fă ca tine"...etc, etc.

Aşa că, minciuna brutală sau nonşalantă, tupeul borfaş, fenta cu călcâiul şi stopul pe piept, cinismul şi mitocănia fără scrupule, fac parte din natura mea intrinsecă. În măsura în care este posibil din punct de vedere omenesc, desigur. Şi totuşi, nu mă pot abţine să nu vă mărturisesc că nu reuşeau ei să descopere cu aparatele ce îmi puteam imagina eu.

Şi uite aşa am ajuns un intelectual cu fals în acte şi subtilităţi în declaraţii. Sunt un tip perfect conştient de potenţialul generaţiei mele. Tocmai de aceea nu am precupeţit nici un efort în a-mi asuma istorica răspundere ce apasă pe umerii mei. Aceea de a demonstra că cel puţin unul dintre cele două seturi de valori tradiţionale nu mai este sustenabil pe termen mediu şi lung.

Am devenit un simbol şi un stindard inspiraţional, reţeta sigură a succesului garantat, într-o lume în care competiţia dintre semenii cu şanse din ce în ce mai egale se acutizează pe zi ce vine...

Lăsând la o parte găinărelile irelevante cu care m-am lansat pe piaţă, pot să vă spun că după multe aventuri fiscale cu fonduri centrale şi sud-est europene, am intrat în combinaţii cu ‘băieţii deştepţi’ din energie. Dar în eşalonul inferior. Ăsta este eşalonul care intră la apă în Hidroelectrica, dacă se întâmplă să dea drumul cineva la baraje. Că eşalonul superior nu avea cum să intre la apă. Băieţii ăia lucrau în combinezoane şi mănuşi cauciucate până la şold, fiindcă erau deştepţi şi cunoşteau protecţia muncii pe de rost...

Cum s-a întâmplat de am intrat numai eu la umezeală jilavă, dintr-atâţia cât ar fi putut intra ? Păi, cum se întâmplă de obicei. Brusc şi pe neaşteptate. M-am pomenit într-o zi flancat de doi români în costume la patru ace şi câte o pereche de ochelari fumurii. Erau bine crescuţi şi nutriţi. Păreau români fericiţi. Unul dintre ei vorbea franceză. Că se băgase între ei, între  ăia doi, unu ce avea moacă de sectorist şi mi-a zis 'mersi', după ce i-am întins mâinile şi el şi-a agăţat cătuşele de mâinile mele ca umeraşele în dulap. Apoi ăia doi au zis ceva în fugă şi cu gura într-o parte, ca americanii. Eu nu am apucat să înţeleg decât ceva gen 'sereii'...Restul a fost independenţa justiţiei. Cel puţin în cazul meu.

Dar trebuie să recunosc că, cu doar o zi înainte, am primit un semn de la cel de sus. M-ar bate Dumnezeu dacă nu aş recunoaşte asta. Acum, cel de sus, (din eşalonul superior), e dat în urmărire prin Interpol, că a părăsit ţara la bordul unui avion cu identitate falsă. Ce ziceam ? Aşa, după cum vă spuneam, semnul, cu o zi înainte. Mi-a murit papagalul. Nu, serios vorbesc. Cu mine în apartament mai trăia un papagal. Nu eram singurul. Era un papagal din ăla mare, colorat, vorbăreţ. Cel mai intim confident al meu. Nu mi-a ieşit niciodată din vorbă. Dar mi-a căzut o singură dată în ciorbă. Când clocotea. Că îi plăcea bine să stea cocoţat pe muchia oalei. Deşi am înghiţit lingura trist şi cu gâlme, ca pe supozitoare, am reuşit totuşi să descopăr gustul unic al supei de găluşte cu tăieţei 'psittaciformes'. Trist, dar sătul. Însă nu am făcut legătura între tragicul accident al papagalului meu şi mine, decât prea târziu. A doua zi. Că şi mie mi-a plăcut să trăiesc pe muchie, până am căzut...

Am ajuns într-un final un bărbat de milioane. Lipsă. Şi acum nimeni nu mă mai crede că nu mai am credit nici să-i sun. Cică, eu, care am falimentat trei bănci, nu mai am credit ? Aşa e lumea de când e ea, n-ai ce-i face...

Acum stau în celulă alături de un inocent hoţ de buzunare. De ce inocent ? Păi pentru că pe ăsta nu îl interesa conţinutul buzunarelor, ci buzunarele în sine. Că e mare colecţionar şi şi-a tapetat pereţii din celulă nu cu postere, ci cu diferite modele de buzunare.

La capitolul femei nu am înregistrat un succes chiar aşa de evident, chiar dacă devenisem un bărbat puternic, potent financiar şi care mirosea a succes de la o poştă (cu prietenii). Deşi am fost toată viaţa mea un împătimit a tot ceea ce este frumos şi se poate obţine cu bani (pe mine femeile mă termină), magnetismul meu animalic a atras numai cele mai feroce exemplare. Se lipeau de mine ca magneţii de frigider pe congelator. Dar eu am mers pe mâna poetului: " De o fi una (brunetă), de o fi alta ( blondă), ce e scris şi pentru mine...". Le-am ales pe culori şi am sărit din floare-n floare, ca urangutanu.

Spre final de carieră am ajuns să umblu cu o fatalitate blondă. La Video, puteai să-i dai nota 10, dar la Audio, numai 6. Fiindcă avea o voce atât de piţigăiată încât, atunci când ţipa ea, mi se fisura argintăria. Şi mi se fisura zilnic. Noptic, avea nişte vibraţii-n sforăit, de emitea unde seismice din Bucureşti până-n cotul Vrancei. În schimb, era atât de proastă, încât devenise atracţie turistică. Păi dacă mi-a zis într-o zi că ea preferă să se bronzeze la hotă decât să o atace ultravioletele de la soare !?! Credea că produsele afrodisiace aparţin numai culturii 'afro'. A cumpărat toanta de pe net un parfum cu preţul unei maşini. Pentru că reclama îţi oferea garanţie doi ani. Iar ea s-a gândit că dacă mirosul nu o ţine doi ani, dă parfumul înapoi şi cere banii. Încă de la o vârstă înapoiată nu şi-a luat permisul pentru că nu şi-a permis. Fiindcă circula tot timpul cu atenţia oprită. Nu se ducea la budă fără laptop, ca să chatuiască cu prietenele între două flatulaţii. Dacă, doamne fereşte, cădea netul, se constipa. Atunci când ajungea în dreptul oglinzii îşi zicea: 'Săru' mâna !' Păi cine mama dracului se credea ea că este ? Când vine vorba de lene, era atât de leneşă încât până şi fierea ei era leneşă. Scuipa acidul gastric pe lângă stomac şi în afara lui. Nu ştia să facă sarmale. Fiindcă după ce se sătura ea să le împacheteze, frunzele ajungeau varză. Apoi le lega cu fermoare. Dar avea puterea de a seduce oameni nevinovaţi, transformându-i în victime din culpă.

Am întrebat-o într-o zi:

- Ce părere ai despre concepţia în vitro ?

Iar ea mi-a răspuns (după ce tocmai păruise o pară şi se pătase pe tricou) :

- Având în vedere cum ovulează lucrurile, după concepţia mea...

După ce ne-am luat maşină nouă (adică, nouă, nu altora), mă adusese într-un asemenea hal fără de hal, de ajunsesem să umblu cu doza de bere în mână pe post de boloboc, că altfel îmi pierdeam echilibrul. Dobândisem o moacă de popă specializat în înmormântări. Neras, ciufulit, cu gropile în obraji cât alea din cimitir şi pomeţii supţi ca două ţâţe de negresă tribală de pe coperta revistei Naţional Geografic. Când dormea şi nu sforăia, doinea din nară ca din fluier. Că dăduse gaură la muci.

Dom'le, ca să ai o minte sănătoasă, ai nevoie şi de un corp sănătos. În care să dai, de câte ori simţi nevoia să te descarci. Şi să te manifeşti diferit. Eu m-am manifestat virulent, ea s-a manifestat purulent. I-am luat apoi pastile de spate care o rodeau la burtă. Că dobândise nişte forme gonflabile pe ici şi colo şi m-am gândit că poate o ajută să se dezumfle. A mimat apoi o sarcină şi a rămas în medical vreo câteva luni.

Când mi s-a săturat răbdarea am făcut rost de o ocazie festivă la mâna a doua şi m-am formulat într-o Esperanto reeditată:

-Darling, ai eint gonă mis iu maci, fiindcă nu prea poţi să taci, nici măcar când dai din craci ! (când juca pilates).

S-a tirat apoi cu un tir şi nu am mai auzit de ea.

Vă întrebaţi probabil ce m-a determinat să scriu. Ei bine, când am văzut cât de fotogenic a ieşit domnul Adrian Năstase din Jilava, după ce s-a apucat de scris, am prins inspiraţie şi mi-am dres curajul, cam ca atunci când ai o flegmă-n gât. Şi m-am apucat de scris întâia mea epistolă către Cotroceni (sper să o citeasca noul preşedinte). Şi nu numai. Pentru că dacă iese preşedinte cine trebuie, adică domnul Ponta, mă pot alege şi eu cu o amnistie definitivă cu executare. Dacă nu...o să scriu. Mult. Şi bine...

Aşa, ca să revin la o idee anterioară, am auzit că dacă scrierile mele de după purificatoarele gratii vor avea puterea moralizatoare de a salva chiar şi un singur suflet cititor rătăcitor, atunci ( în caz că nu iese preşedinte domnul Ponta, cel de care poporul are atâta nevoie), mi se va tăia din pedeapsă întru scurtare. Acum, sincer vorbind, domnul Ponta pentru mine reprezintă românul care mă face mândru de ceea ce am fost, de ceea ce sunt şi de ceea ce aş putea redeveni, sub preşedinţia dânsului. Pe cine să votez ? Pe mocofanul ăla de Iohannis, cu corectitudinea lui cu tot ? Păi ce să faci cu corectitudinea-n România ? O fi câştigat ei nemţii cupa mondială la fotbal, fiindcă au alergat cu adidaşi mercedes. Da sibianul aleargă cu adidaşi de Drăgăşani...Păi cine altul în afară de Ponta este capabil să joace şah simultan şi cu americanii şi cu ruşii şi şi cu chinezii ? În timp ce el îşi vede liniştit de propriul interes naţional ! Păi de o astfel de somitate cu fermitate are nevoie ţara în aceste momente decisive...

Votaţi cu Ponta ! (parcă mai bine ortodox sună Victor Viorel decât Klaus Werner, nu-i aşa ?)

Dincolo de a vota cu înţelepciune pentru un viitor sigur, românesc, într-o lume nesigură şi străină, vă recomand să mai luaţi aminte, stimaţi cititori, la încă ceva. Învăţaţi vă rog din experienţa mea. Dacă veţi dori vreodată să începeţi un bussiness profitabil cu Statul în România, să vă asiguraţi înainte de toate, nu cât de profitabil puteţi deveni ci, că aveţi acoperire sută la sută şi că nu veţi putea fi prinşi nici după ce se schimbă arcul puterii, la final de mandat.

PS: Aprecierile voastre vizavi de caracterul practic şi moral al acestei scrisori deschise şi fără timbru, adresate întregii societăţi civile şi electoratului în ansamblul său, acum, în ajunul unui vot istoric, care va smulge ţara  din mâinile lacome ale străinilor şi o va pune în cele româneşti, vă rog să le trimiteţi conducerii penitenciarului Jilava, pe adresa:

Penitenciarul cu regim de maximă siguranță București,

Strada Sabarului, nr. 1, Comuna Jilava, Județul Ilfov 

Telefon:021.457.01.81,/021.457.01.82,/021.457.01.84 Fax:0214570164 

Email:pjilava@anp.gov.ro

Sectie de votare PSD

Damblarin