De dincolo de timpul nefiinţei captive în genune,
Se scurge un murmur ca un blestem suflat în tulnic,
Peste fiinţele sordide, ce colcăie prin mlaştini cu zgură;
E un castel mitic, abandonat de zei, cu o nefirească lume,
În care sângele gros şi rece ţâşneşte-n cheaguri, năvalnic,
Prin două porţi imense, deschise, ca două morţi cu gură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu