Gingivita Belu, zis
'Dentina', umbla spart in gura de la Revolutie. Pentru ca atunci cand a vrut sa
scoata cuiu de la grenada cu dintii ca apoi sa o arunce, din graba, el a bagat
in gura grenada si a aruncat cuiu…
Douazeci de ani
s-au tinut neamurile de capul lui sa-si repare dantura :
" - Tu nu
vezi ma ca leapada gravidele pe strada si intzarca pruncii cand deschizi tu
gura ? " obisnuiau sa-i reproseze.
Pana intr-o zi de
ziua lui, cand i-au facut rezervare cu programare la dentist si l-au luat pe
sus pana la cabinet. L-au pliat pe un scaun in sala de asteptare, iar mitingul
a iesit afara, unde demonstrantii nu au rupt randurile din fatza iesirii ca sa
nu evadeze eroul revolutiei.
Dentina era palid,
livid chiar, batea inspre un verde lamai. Ce era langa el, intr-un ghiveci
imens. Nu mai avusese asa emotii si nu mai fusese asa de speriat de cand vazuse
intrand fara avertisment mana moasei, care i-a violat intimitatea inca de
timpuriu. La nastere. Parca si ceilalti coltzosi care isi asteptau randul la
ghilotina aveau in priviri o mila cereasca (e mai mare ca aia terestra sau
marina), atunci cand il priveau.
Din spatele usii
camerei de tortura razbateau gemete, chiuituri, stranuturi, boraturi si alte
sunete de utilaje si masini unelte. Pulsul lui Dentina intrase in somaj tehnic
iar andrenalina ii plecase in voiaj de nunta cu limfa cu tot, prin tot corpu,
dar i se intepenise in gat, pentru ca se implantase din viteza in omusor…
Stomatologul era in
procedura de divort si disputa la telefon partajarea si soarta
apartamentului :
" - Auzi
fa, stricato, nu vrei sa iesi ? Te scot eu … grijania si pashtele cui
te-o crescut asa sucita…Ai prins radacini, ai ? Ti le scot eu, ti-arat eu
anestezie…Totala ! Da, da, pana in cariile lu tat'tu si cavitatile
matii…"
- Aoleu !
(gandi Dentina, ascultand cu infrigurare din sala de asteptare). I-auzi ce se
enerveaza asta pe masele . Cred ca neamurile mele or complotat ca sa ma
execute, sa le ramana lor butelia, unditzele si bicicleta.
Incepuse sa-i
tremure mainile in asa hal, incat de jena sa nu fie observat si le baga in
buzunare. Dar degeaba. Mainile continuau sa vibreze vizibil chiar si prin
buzunare.
- Auzi
dom'le ? (se intoarse o mama frustrata cu falca umflata), te vad om batran
in toata firea. Ai venit aici ca sa ti-o freci in public ?
Brusc, ca explozia
unei bombe, se deschise usa cabinetului. Sala de asteptare nu a mai asteptat ci
a zbughit-o de spaima ca nebuna prin tuburile de aeraj. Aerul nemaiavand sala
s-a evaporat si el, lasandu-l pe Dentina in spasme si facand 'O'- uri cu
buzele, ca pestele pe uscaciune. In cadrul usii trona o umbra imensa cu
mainile-n solduri, si o voce testosteronala tuna ca din iad:
- Dentina,
treci !
Dentina nu stia
cine a dat comanda de pornire la picioare, dar se trezi calatorind fara frane
catre gaura neagra ce intr-un final avea sa-i inghita pe toti.
Asistenta l-a
preluat de o toarta din voleu, si fluturandu-l victorioasa prin aer l-a
incastrat pe spatarul scanului stomatologic.
Avea asistenta o
priza intre tzatze, ca atunci cand nu era chemata la cabinet, taia fier beton
cu ele, pentru fierar betonisti. Fixa clientul cu ceafa intre tzatze si cupla
hidraulicul pe strans. La pacient ii pleca falca impreuna cu mandibula si i se
deschidea gura la cursa maxima, automat, ca capacu la cosu de gunoi cu pedala.
Apoi, stomatologul te putea lucra in gura cu aparatul de sudura, pentru ca nu
mai puteai misca nici din sprancene.
- Ia zi mai tataie,
cam ce ti se mai indoaie ? (glumi jovial dentistul, ca sa-l mai inmoaie si
sa-l poata destzepeni cu ranga, ca intrase in 'rigor mortis' si nu-l putea
intinde pe scaun).
- Dom'le doctor
(baigui el), eu cand vreau sa fluier, shuier…Ca am prea mult loc gol in gura si
aerul iese pe unde vrea el…
- Ahaaa…Deschide
gura !
Dentina deschise
gura. Larg. Unda de soc ii stinse stomatologului flacara de la autogen si ii
crapa lentilele de la ochelarii de protectie. Si-a dat jos tacticos ochelarii,
a curatat ramele de cioburi cu cotul si apoi i-a pus din nou pe nas cu un gest
academic :
- BBC-ul ar putea face
un documentar de lung metraj despre pesteri, la tine in gura…Ia uite ce
stalactite si stalacmite cu tartru si carii avem noi aici…Parca-s flori de
mina…
Dentina era deja
setat numai pe vocale. De la 'A' in sus. Fiindca ii rulase asistenta buzele pe
dos de parca era un ciorap de dama.
- Si zi asa ma
Dentina (relua dentistul), ai vrut sa gusti libertatea, sa musti din ea ?
- Aaaa, aaaa…
- Pai ce, ai crezut
ca grenada ii ca bomboanele care iti pocnesc in gura ? Sa simti dulce aromat dupa explozie ? Noroc ca a fost grenada romaneasca si cu termenul de
valabilitate expirat, ca altfel aratai si mai rau…In poza .
Doctorul de dinti a
trebuit sa opreasca freza dentara pentru ca i se incalcisera flocii din narile
lui Belu intre spite. A tuns cu flexul boschetii nazali de la intrarea in
pestera ca sa aiba partie.
Dupa Revolutie, lui
Dentina ii mai ramasesera in gura numai cioturi sfaramate si ingalbenite .
Tot de atunci, Dentina incepuse sa vorbeasca cu nervi. Pentru ca de cate ori
deschidea gura, nervii sai zglobii si jucausi, incepeau sa iasa din interiorul
cioturilor ca ramele dupa ploaie, dansand cu lupii. Pardon, cu polipii…
- Moxul !
(striga dentistul)
Asistentoaia avea
trusa de scule la indepicior. Prindea sculele intre degetele de la picioare si
i le dadea dentistului cu piciorul, ca o yoghina contorsionista (mainile erau
ocupate cu tabacirea gurii pacientului).
- Si ia zi, e mai
bine acum ca atunci ?
- Aaaa, aaaa…
- Deci zici ca
libertatea e scumpa dar se merita, ai ?
- Aaaaaaaa…
- Nu inghitii, cu apa din paharul acela clateste-ti bine
gura si apoi scuipa !
- Gal, gal, grrrrrr, grrrrrr, grrrrrr,
ptui,ptui…Domnu dentist, pe
vremea aia trebuia sa ai grija ce spui, ca toata lumea te asculta. Acum poti sa
spui ce vrei, ca nu te mai baga nimeni in seama…
- Gura mare,
aaa…saaa. Tubulara de17 !...Mersi…Pai ce inseamna
libertatea fara mijloacele necesare unui trai decent, ma Dentina ?
- Eeee, eeee…
- Tu nu vezi ma ca
am ajuns o tara africana ? Nu numai ca economia e la nivelul tarilor
bananiere dar, marile orase se dezvolta si se modernizeaza in stil occidental,
in timp ce in satele mai izolate, oamenii inca traiesc in secolul al XIX lea,
cu lampa cu petrol. Parca am fi Africa de Sud…
- Aaaa, aaaa…
- Nu inghitii,
scuipa, clateste, scuipa…Ca imi vine sa plec in tarile scandinave, unde pot
castiga de la zece pana la douazeci si cinci de ori mai mult ca aici. Si
conditii de munca, bai nene…Dar mi-e frica de fanaticii aia xenofobi si
extremisti. Sa nu ma trezesc si eu cu vreo grenada in gura si sa ajung dracului
ca tine...scuipa, clateste, scuipa…cu transeu in gura…
- Gal, gal,
grrrrrr, grrrrrr, grrrrrr, ptui,ptui…Eeee, aaaa…
- Cheia franceza te
rog…Asa, nu te zbate Dentina, ca mai am trei nervi de scos, si am plecat la
pescuit cu ei. Uite ce frumos se zvarcolesc…Da ma, stau si ma intreb cateodata,
ce a adus libertatea asta pentru cei mai multi dintre romani ? Nu
inghitii, clateste, gargara, scuipa !
- Domnu dentistu,
sunt de acord cu domnia voastra, ca am ajuns ca negrii, dupa ce o fost abolita
sclavia. Cand erau sclavi, aveau asigurate hrana si mancarea, imbracamintea si
bulendrele, adapostu si un acoperis deasupra capului. Dupa ce or devenit
liberi, s-o trezit in strada, muritori de foame si aproape la fel de exploatati
ca 'nainte…
- Guraaa mareeee…Nu
inghitii, clateste si scuipa…Las' ma Dentina, ca
o veni el binele si pe ulitza noastra.
Numai maine nu-i poimaine si…gura
mare...aaa…Sti cum se zice, viitorul cica suna bine…nu inghitii, clateste si
scuipa !
- Gal, gal, grrrrrr, grrrrrr, grrrrrr,
ptui,ptui… Ati auzit vreodata
de efectul 'placebo', dom'le doctor ?
- Despre ce sa
aud ?
- Efectul placebo.
Procedeul ala medical in care se zice ca pacientul este vindecat pe baza de
autosugestie. I se da o capsula umpluta cu orice, cu zahar pudra, de exemplu.
Si el crede ca in urma la medicamentele alea se face bine, iar autosugestia il
vindeca de la sine. Se zice. Sau ii face doar o taietura pe piele si il coase
la loc ca sa creada ca a fost operat cu adevarat, si o da 'nainte cu
autosugestia…
- Da ma Dentina, am
auzit de placebo.
- Noi ar fi trebuit
sa ne numim Placebo, nu Romania.
- De ce ma ?
- De generatii ni
se spune ca noi suntem generatiile de sacrificiu, dar dupa noi, copiii nostri o
sa aiba o viata mai buna. Dar daca dati timpul inapoi o sa observati ca cei mai
multi dintre noi am fost din totdeauna generatii de sacrificiu. Dar nu am ajuns
sa o ducem mai bine. In schimb, am fost tratati cu placebo, prin promisiuni
maiestre ni s-a introdus iluzia pe care noi am transformat-o in autosugestia de
'va fi mai bine in viitor'. In felul asta nu o sa ne vindecam veac pururea-n
veci. Avem nevoie de tratamentul real nu de autosugestie, de operatie pe viu,
ca s-o simtim, pentru ca mai apoi sa pretuim ce am dobandit cu durere. Si
anume, schimbarea mentalitatii, aceasta autosugestie romaneasca ca 'se poate si
mai rau' deci, inseamna ca 'acum e inca bine'…
- Dentina, ti-am
scos nervii, ca sa fi mai calm. Ti-am obturat canalele ce plecau de la nivelul
magmei si tasneau la suprafata ca vulcanii. Am pregatit terenul pentru
interventia viitoare, peste doua saptamani. O sa avem mult de lucru, daca vrei
sa-ti fac o dantura cu care sa desfaci dopurile de bere si sa raschetezi
parchetu…Ai vazut ma ca n-ai murit ? N-ai murit tu cu grenada-n gura si o
sa mori pe scaunul meu ?
Trebuie sa recunosc
insa mai Belule ca m-ai luat prin surprindere cu paralelismul tau. Interesanta
observatie. Si profunda. Dar sa nu dramatizam acum, ci sa gandim pozitiv.
Pentru ca…
- Dom'le doctor,
daca o sa se schimbe ceva in bine dupa alegeri, puteti sa ma lucrati in gura
cat vreti. Daca romanul va incepe sa se trezeasca din autosugestia
placeboniana, o sa ajungem o tara de dentisti.
- Hai ca esti tare.
M-ai dat pe spate. Lumineaza-ma ca sa nu mor prost!
- Romanul s-a
scarbit de clasa politica in asemenea hal incat, de cate ori vor mai incerca sa
ne mai bage pe gat cate o manareala legislativa, ne vom atentiona unii pe
altii : " - Nu
inghitii ! Clateste si scuipa ! "
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu