- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

joi, 5 martie 2015

CURPIDON ŞI AFRODITA






Curpidon şi Afrodita s-au întâlnit pentru prima dată la Bac. Atunci când a picat toată generaţia. Şi pentru că nu au luat Bacul, au devenit şi colegi de serviciu. Împărţeau acelaşi trotuar, la acelaşi colţ de stradă marginală a unui Bucureşti periferic. Nu se concurau reciproc, fiindcă fiecare presta pe sexul lui. Adică, Curpidon era homosexual surprins iar Afrodita era o lesbiană juvenilă. Dar mai săreau pârleazul şi cu sexul opus, că deh, e criză şi foamea din glandă se cerea biruită.

Afrodita era o brunetă masculină cu genă tupeistă din Ferentari şi minijupă cu fermoarul de plastic în faţă şi bichineii traşi sugestiv afară, peste şale şi peste umeri, ca două bretele. Avea pistrui pe faţă. Pistruii erau de fapt stropii de la coloranţii alimentari cu care îşi vopsea părul în verde de banană crudă, când se machia pe unghii.
Afrodita moştenise talentul de dansatoare la colţ de stradă de la o celebritate poreclită 'Cadâna'. Adică, mă-sa. I se spunea Cadâna, pentru că de câte ori se băga cu clientu-n cadă, dansa din buric ca o zână. Până se încălzea apa...

Curpidon era un bulgar de corcitură, îmbătrânit prematur, suav şi delicat, cu ochi kaki spălăciţi blajin şi un blond reflectorizant cârlionţat cu fixativ pe bigudiuri. Pe piept. Curpidon avea nişte sprâncene atât de stufoase de ziceai că în urma vreunui sughiţ îi sărise mustaţa de sub nas deasupra ochilor. Nu-i plăcea să fie bârfit pe la spate. Numai din lateral. Fiindcă la spate era zona lui de lucru, pentru care te taxa.
Curpidon nu-i agrea pe moldoveni, dar îi plăceau mâncărurile picante. Adică, alea care picau bine. În schimb, Afrodita îi ura pe ruşi şi savura berea caldă cu sare.
Afrodita: - Auzi bă Curpidoane ? Acu, că trecu şi Sfântu Buletin...
Curpidon: - Valentin...
Afrodita: - ...aşa, Valentin, şi Dragobetele, pe noi cine să ne loveşte mă ? Tu nu vezi că toată lumea se loveşte de Sfântul Valentin şi de Dragobete, an de an, de la daci încoa ?
Curpidon: - Adică care şi cum ?
Afrodita: - Adică face love, mă păstârnacule ! Numa nouă ni să duce vieţâle pă doo, tri lovele.
Curpidon: - Eu ştiu ce să zic tu Dito ? ( Afrodita prefera ca apropiaţii să o strige Dita, fiindcă nu-i plăcea apropoul conţinut de sufixul 'Afro'). Pe mine toţi clienţii mă loveşte…
Afrodita: - Păi dacă te loveşte, atuncea de ce te plăteşte ? Ha ? Dac'ţ zâc, toţ' se love de sărbătorile ăstea doo, siropoase şi cu bezele... Numa nouă ne freacă ridichea la creieri, pă bani ! (îi replică ea cu năduf profesional).
Curpidon: - Păi mă plăteşte ca să am şi io de-o chiflă. Că numa din artă nu pot trăi...
Afrodita: - Aşa zâci tu la ... dansu din buric ? Artî ? Artîoar focu...Auzi mă, Piramidoane, da de ce nu ne hexpulzăm şi noi la hAmsterdam, dă hexămplu ? Că acolo, un 'aplecat' face cât zece tăvălite înghesuite de ale noastre...
Curpidon: - Auzi Dito, tu te tâmpişi de la lipsa de calciu sau de la chimicalele din coloranţii alimentari comestibili ? Păi ce, noi arătăm a lalele de Amsterdam ? Sau a flori de mucegai de Bucureşti ? Hai ghici, Afrodisiaco !
Afrodita: - Băi, săracile de ucrainieni, ce le-o trage căcănarii ăia de ruşi. De ni nu apucă să să şteargă...Şi cred că urmează moldovenii după aia...
Curpidon: - Fire-ai a dracu Dito, cum o cotişi tu brusc pe geopolitică, de zici că eşti la emisiunea 'De 3 x femeie'. Pe moldoveni îi plângi tu ? Dulşili grai moldoviniesc nu piere, veac ! Păi tu nu ştii că moldovenii se înmulţesc prin spori, pe calea aerului ? De aia îi găseşti peste tot. Cică ar fi câte trei moldoveni pe fiecare cap de locuitor de pe planetă. Diferenţa între chinezi şi moldoveni este că primii încă stau îngrămădiţi, la ei acolo, pe când moldovenii s-au transmis viral, pe toată planeta.
Afrodita: - Păi de unde-s atâţia ? Că dacă te uiţi pe hartă, Republica Moldova îi atâtica...
Curpidon: - Nici nu trebe mai mare. Pentru că acolo-s numa birourile. Dacă ai aduce toţi moldovenii înapoi, s-ar scufunda Moldova. Şi ar apărea un alt lac rusesc lângă Marea Neagră...
Afrodita: - Şi cum s-ar numi lacu ăsta ? MM2 ? Adică, Marea Moartă 2 ?
Curpidon: - Nu. MM 1. Adică, Moldova Moartă 1. Tu ştii de unde vine denumirea de Chişinău ? Cică de la o veche vorbă moldovenească ' mă chiş în hău', adică, un fel de 'mă piş contra vântului', de la noi. Că cam asta fac ei când se împotrivesc ruşilor.
Afrodita: - Fir-aţi ai dracu de ruşi...De unde ştii ?
Curpidon: - Auzi fă, Dito, dacă ne năşteam în Transnistria, acu ne-o trăgea Armata a XIV-a. Până ne îmbujoram la buci. Că doar nu degeaba îi zice Armata Roşie. Că cică au ăia nişte obuze mobile la purtător, de te lasă crăcănat. După aia umbli de zici că ai un peşte de sticlă-n cur...
Afrodita: - De unde ştii ?
Curpidon: - De la un găgăuz. Cică lor au ajuns să le spună aşa, pentru că de-a lungul istoriei le-au tras-o ruşii şi lor la găoază, până au început să găgăie. Adică, să se bâlbâie, pe limba lor.
Auzi tu, vizavi de Putin, când îl văd cu ochii ăia de vulpe, mă ud tot şi mă scutură un fior pe spinare. Emană aşa o masculinitate, un magnetism animalic...Ai văzut la Minsk cum o rupt creionu cu mâinile goale ? Doamne, ce n-aş da să am o dată o întrevedere la nivel înalt cu el...Să-şi rupă creionu şi cu mine...
Afrodita: - Fiţ-ar securistu de râs...Ai citit băh incultule, despre testamentu lu tătaru Petru, ăla...de pe net...?
Curpidon: - Poate vrei să spui Ţarul Petru, tu culto.
Afrodita: - ...ăla care o trimis o circulară către ăştialalţi, că ce şi cum, dacă vor ca Rusia să fie belea internaţională. Zici că Petrică l-o plagiat pe Putin, ca Ponta al' nost. Aşa de mult samănă politica lu ăsta cu textu lu ăla. Băh Curpene, io zic că burduhănoasa aia de Merkel îi o curvă mai mare ca mine mă. Deşi nu stă la colţu străzii, că în centru Europei. Păi de când tot zic americanii că vor să înceapă să se joace lapte gros cu Putin. Da ea, nu şi nu. Că îl vrea în continuare de partener...Că cică e doar temporar dezafectat, că trece printr-o perioadă mai delicată, numită 'astenia de primăvară rusească'. Că de aia e mai irascibil acum, dar o să-şi revină...bla, bla şi alea, alea...Dăţi-i dracu de ruşi tâmpiţi ! De aia s-o apucat Putin şi de judo. De nervi. Că nu bea. Eu cred că dacă bea şi el votcă cu borcanu, ca tot rusu normal, era mai calm cu capu...
Auzi băh, tu ştiai că regina Eutanasia o dat Alaska la americani pentru o fustă cu diamante ?
Curpidon: - Cred că e vorba de regina Ecaterina sau Anastasia, nu mai îmi aduc aminte exact...Una din astea două...
Afrodita: - Las-o aşa, între. Eutanasia. Că sună mai realpolitik. Păi tu nu vezi că tot ce ating ruşii moare prematur ? Cum e şi cu neamţul ăla rusesc, cum îi zice...?
Curpidon: - Nemţov.
Afrodita: - Aşa, care cică o murit intoxicat cu plumbi pe un pod de piatră, de la o poziţie cu o gacică...nuş' cum...
Curpidon: - Tu fraiero, numa sex ai în capu ăla sec da colorat ca un brusture. Nemţov a fost în opoziţie cu Putin. De aia o trimis mahăru hingherii să-l execute ca pe un câine. Şi acum, Putin se dă mototolit, că alţii au comis execuţia, ca să îi şifoneze lui imaginea...
Afrodita: - Da, de aia zice ziarele că camerele de pe zidu Berlinului erau încuiate la ora aia ?
Curpidon: - Zidul Kremlinului tu, că vorbim de Moscova, nu de Germania Democrată. Şi camerele au fost oprite, nu încuiate. Că nu erau camere de hotel ci de filmat.
Afrodita: - Crezi că o să ajungă Putin până la noi ?
Curpidon: - Sper !
Afrodita: - Vai de maţuu nostru. Că de nu ne-ar ţine americanii spatele, am face roşu-n gât pe plaja Mării Negre şi vara. De la suptul cornetelor cu îngheţată rusească...

Deodată, de după colţul străzii viră în trombă cu scârţâit de roţi, un taxiu negru. Din el sări sprintenel un gagiu cu pardesiu tuciuriu, eşarfă şi pălărie de gangster. După ce-l plăti pe taximetrist se îndreptă direct către cei doi. Ajuns în dreptul Afroditei ridică mâinile spre cer şi strigă :
- Doamne, dacă nu ai fi făcut femeia, m-aş fi mulţumit şi cu berea !
- Auzi fă ? Sunt sosit pe aeroport din diaspora. De la Madrid. Luai bilet de tren spre Petroşani, da nu pleacă decât la dimineaţă.
Afrodita: - Aha, din diaspora zici ?
- Până atunci, m-aş încălzi şi eu umpic...Ici şa, cu unu din voi. N-are contează cu care şi ce. Că eu m-am emancipat deja la Madrid. Daaa...ar fi o mică problemă. Nu mai am rămaşi decât 10 euroi...Hai, că ştiu cât sunteţi de fomişti şi că prestaţi şi pe bonuri şi tichete de masă. Am putea trage un sex în plex cu 10 euroi ?
Curpidon: - Cu noi ? Nu ! În schimb, ai putea să te duci cu cei 10 euroi din diaspora, la Ponta !
Ca să aibă bani la buget pentru şcoli şi spitale, pentru săracii analfabeţi şi bolnavi...




Efect secundar de tip rusesc



Damblarin

Niciun comentariu: