Într-una din aceste zile m-am purces către centrul
Bruxelului, în încercarea de a-mi alina nevoia interioară vizibil lipsă pe
partea exterioară, căutând o cafenea vietnameză unde să sorb aristocratic şi
fiţos o cafea de orez. Aşa fac eu o dată pe lună. Câte două-trei săptămâni…
Plus că primisem şi o misiune sacră de la
nevastă-mea, să-i cumpăr nişte sushi de porc (şorici) de pe la vreun magazin
românesc (că a auzit ea că ajută la refacerea florei intestinale din plămâni), şi
o Floare de Colţ la ghiveci, pe care să o pună la colţul camerei de zi. Ca să
nu mai ofteze la mine de parcă ar umfla baloane.
Ecler! mi-am zis (‘e clar’ pe franceză). Toate
mesele sunt iarăşi ocupate. Dar de când am aflat că unii fizicieni consideră că
timpul este doar o iluzie, nu mă mai grăbesc.
Departe de infarctul pe două roţi produs de
motocicliştii din traficul infernal de aglomerat şi întortocheat al aglomeratei
capitale europene, am ajuns într-un parc, pe o băncuţă cu umbră de pin…
Bucuros că dacă măcar cafea de orez nu am băut, cel
puţin să mă delectez cu cartea strecurată pe sub mână de un amic, cu gesturi de
agent secret paranoic şi protocol de ‘Top Secret’, intitulată: ‘Din Ţara
Măgarilor’, scrisă în anul 1916 de Ştefan Zeletin, filozof, economist şi
sociolog. Personalitate culturală, care s-a format şi a promovat cu titlul de
Doctor Magna Cum Laude în filozofie la Erlangen, Germania.
Odată întors în ţara natală, după ani buni petrecuţi
în Occident, s-a confruntat cu şocul cultural al unei societăţi degradate, cu o
optică de viaţă distorsionată, dar originală.
Carte considerată tristă de către critici, dar pe
care eu o găsesc plină de un umor neiertător de realist, chiar şi după un secol
de la publicarea ei.
Cartea radiografiază în parabola ei realitatea
societăţii româneaşti la doar opt ani după înăbuşirea răscoalei ţărăneşti din
1907.
În fabula sa, Ştefan Zeletin îi suprapune neamului
românesc în ansamblul său caracteristicile măgarilor. În Ţara Românească a
Măgarilor totul e aparenţă, "cultura
din ţara măgarilor e spoială externă, sub care urechiaţii ascund măgăria lor
internă." Baronii locali, şmecherii de toate
culorile, puşlamalele, stupid people, incompetenţii ajunşi în funcţii înalte, corupţii
etc. formează
o mare şi fericită familie, în Ţara Măgarilor unde „măgarii nu iartă niciodată unuia dintr-ai lor faptul de a se fi
ridicat deasupra mediei” . Din aceeaşi carte aflam că: „fără bacşiş” nici nu era “chip să
faci un pas în ţara urechiaţilor. Astfel ea a şi ajuns să fie cunoscută între
străini sub porecla de ţara bacşişului”. Justiţia la
măgari era ceva de genul: „supus pedepsei
nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie”.
Scriitorul reuşeşte să evidenţieze contrastul dintre
ceea ce ‘măgarii’ se pretind a fi şi ceea ce sunt în realitate.
Mi-a fost trezită curiozitatea şi am început să
extind săpăturile vizavi de alte publicaţii ale aceluiaşi autor şi surprizele
pozitive au continuat.
În cartea sa ‘Metafizica dosului’ (începută în 1912
dar neterminată), autorul descrie dispreţul îmbogăţiţilor în stil mafiot sau a
incompetenţilor numiţi în funcţii publice înalte, faţă de diplomele universitare luate pe merit sau a competenţei profesionale la orice nivel.
În lucrarea ‘Neoliberalismul’ Ştefan Zeletin descrie
democraţia de acu o sută de ani: „cel energic
şi fără scrupule se ridică fără nici o piedică legală la vârful piramidei
sociale, iar cel cu prejudecăţi de sânge sau scrupule de morală este dat la o
parte, ca o piesă de antichitate. Aceasta este democraţia; numele ei, de
«putere a poporului», are cel mult un sens ironic” (asemănare izbitoare sau
pură coincidenţă ?).
În încheierea omagiului adus acestui fin observator
şi critic al românismului de început de secol XX, voi mai cita două pasaje din
aceeaşi lucrare, pentru a concluziona voi personal asupra perspectivelor ce zac
în faţa gloriosului popor român, de acum şi în vecii vecilor, Amin!:
„Neoliberalismul”
reprezintă în linii generale „opera de ridicare a unei clase sociale, cu toate
instituţiile necesare”, ca un „lucru elementar” pentru „avuţia naţională”.
Altfel spus, „din sărăcie nu s-a născut niciodată civilizaţie. Şi pentru ca
ţara noastră să-şi mărească avuţia naţională, muncitorimea ei trebuie să
lucreze ceva mai mult decât opt ore pe zi şi ceva mai conştiincios şi cu mai
mult drag decât face astăzi. Şi aceasta timp de câteva generaţii, căci opera de
civilizaţie nu se naşte de azi pe mâine, ci este un îndelung proces istoric” (Ştefan
Zeletin, „Neoliberalismul”).
Cât despre muncitorul acestei ţări, Ştefan Zeletin crede
că el este lipsit de „experienţa muncii”
iar „cult pentru ea n-are; alte trebuinţe
decât cele animalice, nu cunoaşte. Dacă totuşi i se scurtează timpul de lucru,
prin maimuţărirea altor ţări, el pleacă din atelier în cârciumă, unde-şi
cheltuieşte tot câştigul şi de unde iese tot zdrenţuit şi murdar, aşa că
trebuie să-l înconjuri cu jenă la depărtare de câțiva metri”… ”Şi oricine ştie
că în mintea întunecată a muncitorului român a trăi mai bine înseamnă a trăi
fără muncă. ”
(Ştefan
Zeletin, „Neoliberalismul”).
Măi, staţi aşa, că mi s-a înfiorat ceva în buzunarul
pantalonilor...Nu, nu, e...E celularul. Mă sună contabila...Da...O clipă, că
trebuie să-i răspund...Cu asta mă întâlnesc la telefon ca să nu-i savurez
goliciunea în toată plinătatea ei...Ca să nu-i văd faţa adică. Că îşi stoarce
coşurile cu aspiratoru şi apoi le usucă cu feonu...Asta e aşa de a dracu că îşi
pune-n ochi lacrimi artificiale, că nu poate să plângă natural. Asta nu poartă
tampoane ci jetoane, împotriva jeturilor. E aşa de fiţoasă belgianca dracu,
expertă contabilă, că nu foloseşte decât umeraşe capitonate în catifea. Că cică
nu suportă sacrificiu la orificiu...
-Aloo...Bonjur! Oui mamaie, se moa ie! Pardoon ? Tre
joli bocu misto...Oui...Se vree...
Auzi dom'le, m-a făcut un escroc de român foarte
abil, că am trecut toate cheltuielile personale prin firmă, ca să nu mai rămână
nimic de dat la statul belgian.
Vă vine să credeţi aşa ceva ?!? Cum adică ce anume ?!?
Că m-a prins!...
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu