MAJESTATE, să ne ierți !

MAJESTATE, de peste un veac şi jumătate

Pe ăst meleag, blagoslovit cu mai de toate,

Pentru un neam fără coloană şi făr’ de viitor,

Casa Regală a fost un bun prilej de demnitate.

Şi au fost mulți cei care au ştiut că doar un Rege

Poate să ne mai scoată din a noastră fărădelege,

Să ne conducă spre un destin european ca şi popor,

Să ne ridice fruntea, sperând că apoi vom înțelege.

Căci numai o viță nobilă, străină de Miorița carpatină,

Ar fi fost mai presus de mârlănia ce întruna ne dezbină;

Ar fi răzbit în eternele lupte fratricide ale cozilor de topor,

Şi ar fi putut purta coroana onoarei, nu caftanul de duzină.

MAJESTATE, dacă se poate, te rog ca să ne ierți,

Din locul înspre care senin după moarte te îndrepți,

Căci am ajuns mai jos decât în epoca comuniştilor;

Azi nu mai suntem vrednici, nici măcar să ne cerți...

Damblarin