ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ

Foaie verde triferment, yow, yow

Mândru mi-s în Occident, yow, yow

Da cine sîmtie româniește, too, too,

Șede-n țară ș-o belește, too, too...

(din folclorul de pelin)

Și anul acesta viața m-a trimis la plimbare, expediindu-mă brutal la origini. România. Un concept de țară cum nu poți să concepi, până nu o vezi trăind-o.

Și pentru că în calitate de diasporean nu am reușit să mă înscriu la protest, am decis să protestez înscriind de la fața locului.

Pentru un ochi antrenat, de Damblarin, societatea românească colcăie între grotesc și absurd, între umor negru și panaramă, frizează ridicolul în timp ce ignoră pericolul și tolerează corupția justificând abuzul, ca și cum toată această anormalitate anarhică i-a fost dată de către Destin întru eternă păstrare, ca pe o sfântă și tainică trăsătură de caracter grefată pe neam...

Pe stradă, în birourile bugetarienilor, magazine, sau peste tot, întâlnești toată gama de moace dominate de partea negativă a Forței. De la cea miloagă și depresivă la cea încrâncenată și agresivă, dar niciodată zâmbind și radiind a fericire. Poți vedea români fericiți doar în reclame sau în pozele din cimitir...

Dar să începem cu trecutul. Am plonjat direct fără să verific temperatura apei, în valurile birocrației. Domnilor și doamnelor, de asta nu ne-au putut asimila cotropitorii în decursul veacurilor. Ca s-au izbit de birocrația românească, păstrătoare a spiritului și identității naționale...Fufele la care li s-a mărit salariul bugetar din salariul de la privat (Sectorul privat =  Pădurea Spânzuraților, care au fost linșați ca să susțină financiar Pădurea Leșinaților = Sectorul Bugetarilor, mulți, incapabili și inutili), trăiesc într-o perpetuă confuzie pe spinarea cetățeanului. Ca să închid activitatea unei firme la Registrul Comerțului, o coțofană care îndulcea pelinul pe un colț de birou m-a trimis să redactez eu textul în locul ei, cu caractere Times New Roman de șaișpe. Că dacă se ocupă ea va trebui să îmi ia banii !?! ... Alooo ! Am luat-o eu Razna - Arad de când nu mai sunt în țară sau ea de aia era plătită acolo ?!?  Mă întorc cu toate caracterele de șaișpe într-o plasă iar colega din biroul de alături (ce urma cronologic pe drumul spre Calvar), îmi spune cu nonșalanța specifică unei neproducătoare aflată în slujba statului (statul ca verb) că, nu are nevoie de 'aia', că trebuie 'ailaltă'! "- Păi doamnă ( îngân eu cu prune-n gât de la nervii din măsele), colega dumneavoastră mi-a zis căăă"..."- Cine ? Vaca aia ?"... După ce fac ping-pong cu mine de la ora 8 pân la ora 11, simt cum încep să mă transform în vârcolac și îmi vine să urlu la luna din tablou...Probabil s-a sezizat o altă colegă de platou și a chemat-o pe șefa aia mare, care, citindu-mi potențialul distructiv din priviri, a conchis apoteotic: "- Domnul are toate actele necesare !" Am exclamat ca Isus înainte de a-și da duhul: "- Săvârşitu-s-a !"

Băi stimați cititori, vă rog să mă credeți că îmi venea să mă întreb: oare anu ăsta ce ne Paște de Crăciun ?  Îmi venea să pun pe iarnă, ca să mă liniștesc, dar nu aveam borcanele la mine...

Nu vă mai explic cum rutina absurdului ia forme concrete și la alte birouri, unde afli mai către amiază că ai stat ca cucu-n vârf de ghioaghă degeaba dis de dimineață. Fiindcă trebuia mai întâi să îți faci programare online, să o listezi și să vii cu ea tipărită în mâna tremurândă. Îți mai ia doar o zi să constați de dimineața și până seara că sistemul lor e blocat și nu te poți loga pe site cum ți s-a recomandat...Noroc că în fața respectivului birou mișună români săritori pe post de ghizi fiscali, care în schimbul unei sume agreate la negru ( sau maro deschis), știu ei o intrare antică și de demult, prin spate, pe unde intră și ies instantaneu, cu documentul mult râvnit ștampilat și parafat...

La ieșirea din imobil m-am lăsat purtat de miros către o langoșerie dacică cu influențe romane. La ofertă erau plăcinte cu varză și ciuperci. Primeai doar plăcinta cu varză. Ciupercile le făceai singur, după. Că după prima mușcătură erai clei în gură. Așa-i românul când se veselește, molfăie covrigi la gogoșerie...

La rând, în fața mea, stăteau Frații Cherestea. Le puteai spune așa fiindcă erau amândoi proști bâtă. Dar se credeau babuinii Alfa de la cișmea. Guralivi în stil balcanic. Mult, prost și fără rost. Dar mai ales fără noimă...Era o plăcere să îi asculți. Uitasem de ce m-am așezat la rând...

Unul se lăuda că venise în țară ca să-și închidă diploma de liceu, că e mai 'eftin' în România. Că cică tocmai cunoscuse pe unul din vechiul său cerc de cunoscuți cu această ocazie, care făcuse act de prezență prin absență...Celălalt se lăuda că a avut noroc în dragoste, fiindcă l-a iubit soacra. Îi punea 'miere melifloră' în țuică când era răcit. Cel rămas în țară vindea originale second hand, justificându-se în același timp că pe el îl obliga codul genetic să fure. Dar nu a uitat și să se scuze că românul nu face nimic bine. El doar se descurcă în orice situație. El era vegetarian ardelenesc nedeclarat sau cârnățar. Fiindcă nu mânca carne. Numai cârnaț și virșli... Vai ceafa lui, de porc. Divorțase de curând. A prins-o pe fosta cu actualul. Se pupau la raionul cu hârtie igienică 'Floarea Pasiunii'. Și el nu a putut să șteargă peste chestia asta. Însă îi simțea lipsa. Îi plăcea să o privească când sugea zeama din cocean, după ce termina 'boambele' de pe ciucalăul fiert al cucuruzul de furat. Cel mai bun sortiment. Că dacă nici în Anul Centenar nu mai furăm, atunci când ?...Da el îi explicase ei că esențele tari se țin în sticluțe mici. De aia o are mică...Într-o bună zi el a inoportunat-o cu tandrețe: "- Manca-ți-aș buca ta !" Iar ea i-a replicat cu talent: "- Da ce ești tu bă, exemă ?". Tare gagica! Nu ?... " - Da știi ce ? Ia mai dă-ți-o dracu, că era ca un burete. Numai găurile erau de ea !"...(încheie românașul cu năduf).

Era rândul celui din diasporă să fie la servă. Se considera un ateu de bună credință. De aceea a și scăpat. Că după ultimul cutremur i-a pornit și lui în sfârșit rabla aia de garaj. Dar până să scoată el mâna din buzunar...dus a fost. Și când te gândești că avusese în el podele cu gresie marmorată ca mucii de la sinuzită...

Nu era musculos cât era băţos. Avea pe el musculatură de tastatură. Îl durea țesutul. De la război. De la războiul de țesut. Că lucra într-o fabrică de textile din Londra cu război xenofob. Nu îi plăcea să se așeze pe scaun fiindcă îl rodeau pantofii. Defect profesional britanic. Cică, într-o zi a venit patronul, un irlandez al dracu, și l-a văzut că nu muncește. A urlat la el: "- Are you a fucking arab ?". El i-a răspuns imperturbabil și cu demnitate umană: -No, I am an eating roumanian !" în timp ce chiureta o sarmală cu furculița. Ca să își înșele oglinda, părea mai tânăr. I-a zis și doctoru că are un IQ așa de mare încât nu va apuca să îl folosească pe tot. Dar el știuse întotdeauna când să se oprească. Că avea barem la limită. El de mic copil avea răbdare. Încă de la grădiniță el despica firul de banană în patru cu răbdare de orez. A fost și la un festival londonez. Era un festival faimos în cele patru colțuri ale lumii și chiar și în mijlocul ei. A avut și el o gagică. O nigeriancă. Nu putea spune că era urâtă. Ba din contră, era chiar interesantă. De disecat. Dar era proastă de bubuia și lui îi era frică să nu facă vreun scurtcircuit în lipsa lui. Păi dacă asculta la hotă știrile mai importante !?! Vă dați seama ?!...

Am tresărit. Nu, nu îmi venise încă rândul la plăcinte, fiindcă gogoșăreasa rămăsese între timp gravidă și a intrat în concediu de maternitate. Nu. Se trezise unu să tragă de clopotul de la catedrală și suna atât de fals de parcă clopotul ăla era făcut din fontă, nu din bronz.

Am plecat spre casă chinuit. Pe drum am constatat că în cei doi ani de când nu mai fusesem în țară s-au înmulțit birturile, farmaciile și bisericile. Probabil ca să aibă omul cu ce să își bea pastilele în drumul său către cele veșnice...Iar străzile mi se părea că erau pline cu depopulări de tot felul.

Într-una din zilele ce urmează după a doua zi a început periplul prin spațiile comerciale unde își duce veacul la firul ierbii românul cel obidit de prețuri. O altă sursă inepuizabilă pentru un pamfletar sosit din Apus...

A trebuit să îi explic cu această variată ocazie nevesti-mii de ce în România vânzătoarele nu îți zâmbesc. Pentru că le ostilizează meseria în sine. Păi cum voiai să îți zâmbească dacă trăia din vânzarea de șireturi la o mercerie cu aprozar și trebuia să servească zilnic clienți care se plâng din vremuri imemoriale că nu au bani ?

La farmacie (fiindcă foloseam o pudră pentru picioare nerecomandată șoferilor, care producea mâncărimi între degetele de pe accelerație), am cerut un produs alternativ. Mi s-a recomanat spray mentolat pentru picioare, pentru o transpirație proaspătă...În timp ce așteptam la coadă, ca să ia și nevastă-mea ceva de calmare ( că de cal mic aveam și eu), dă unu buzna gâfâind și se repede la farmacistă. Căuta ceva pentru durere în suflet așa că a întrebat-o direct: "- Cremă cu cal pe ea aveți ?" ( nu își mai amintea să zică Pferdebalsam Chili Aktiv - Gel ). A sărit ca ars când a observat că produsul se ieftinise și a bombănit un gând singur cu voce tare: "- Tu, ăștia sigur ne-o fentat pă undeva !". Îi rămăsese imprimat pe muian un model de moacă de parcă era managerul birtului 'La Pompa Funebră'.

Băi băieți, da când a ieșit bomba aia sexi de după tejghea, aplecându-se să ia un bon fiscal căzut pe jos în ciuda FISC-ului, experimentai un moment de derută în care te întrebai dacă ea chiar cumpără sau vinde...Îl avea pe 'Fă-te-n coa, să ne facem analizele mai îndeaproape !', în privire, ceva de speriat. Te îmbolnăveai pe loc fără rețetă și începeai să visezi la promoția pentru bolnavi, 'Doi în...tr-Una !'. Ce mai, te ofereai voluntar la orice experiment farmaceutic letal, pe principiul 'N-are contează. Noi să fim sănătoși!'...

Scăpat cu viață din farmacie dau în altă parodie. O fetiță, după prima zi de grădiniță, o întreba pe mama ei la semafor de ce doamna educatoare fluieră în pauze refrenul: 'Tudorițo nene' și nu 'Tudorițo tanti' ? Mama ei i-a răspuns: - Pentru că femeia de serviciu lucrează și pe post de educatoare suplinitoare, fiindcă sistemul de învățământ românesc încă nu a fost adus la zi...

Acum trebuie să vă mărturisesc că și eu sunt numai om, spre deosebire de toți ceilalți...Recunosc că am avut orgasm în cerul gurii când am mușcat dintr-o slănină afumată după mulți ani. Și mi-am zis: Ptii drace ! Dacă te naști în România rămâi marcat pe viață, chiar dacă dăunează grav sănătății.

Eram la raionul de pește dar peștele nu avea mirosul specific românesc. Cred că își scăpase careva lăcrămioarele în hală și ne deturnase mirosul.

La un mare mall românesc cu sonoritate franțuzească am ajuns la concluzia că baxul standard la români este de cinci peturi, nu de șase. Fiindcă eu am pus ultimul bax cu șase peturi în coș iar la casă tanti m-a luat prin surprindere când m-a întrebat dacă am doar cinci peturi. I-am zis: "- Doamnăăă ... adevărul e că se fură, și-n produse și-n natură"...

La casa de marcat alăturată, unul se întorsese cu un prezervativ ambalat în mână și a făcut-o pe aia să uite numărul la preț, întrebând-o:

- Doamnă, mai mic și fără buline aveți ?...

Timorată audiență, dumneavoastră știați că în Occident nu găsești să cumperi perie pentru spălat sticle ? Care să fie cauza, mă întreb ? Oare pentru că ei nu fură sticlele de bere de la bar ca să pună în ele bulion pe iarnă ?... Așa am zis și eu.

Întorcându-mă la produsele tradiționale din comerțul românesc trebuie să admit că zacusca e zacuscă, nu-i...tocană de legume ! Un alt produs tradițional găsit în raft, care m-a emoționat, a fost 'Pâinea pădurarului cu măsline'. Măslinele se pare că fuseseră ale pădurarului, că erau mici, uleioase și negre. Sau, băutura spirtoasă tradițională 'SĂNIUȚA' (după un gât te dai pe derdeluș)...

La ieșire intrarea era flancată de o utilitară, nu de la Flanco. Ci de la firma Depanero. Care avea ca siglă un struț cu cap de ștecher. Nu știusem până atunci că în România se găsește nisip cu priză.

Am văzut apoi în parcarea mall-ului o țigăncușă minoră cu DOREL tatuat deasupra pumnului, care promitea instincte materne de mică. Se vedea după cum împingea căruciorul. Cu cumpărături furate.

În cele două săptămâni petrecute în această gură de Rai ca o gură de canal cu capacul furat, unde până și vinul cel sublim e... de pelin, am ajuns la concluzia că esența corupției la români este surprinsă magistral în refrenul tulburătorului colind ortodox (predat încă de la grădiniță): "Dăm, dăm, să-nălțăm! ". Și că înțelepciunea populară insistă în adâncimea ei că unele lucruri trebuie schimbate, dar așa cum sunt, cu un motiv. Neîntemeiat.

Am mai ajuns la concluzia că pe cei din țară, haiducul Dragnea Șapte Porci i-a îmblânzit în marea lor majoritate necritică, (după ce i-a luat captivi), trecându-i pe grăunțe domestice. Nu câte un ciucalău pe asistat (cum se lăuda că promite), ci câte un ciucalău pe județ de asistați. Fiindca el a aplicat reducere la reducere. Nu e mare diferență. Chestiune de semantică. Noroc că marea majoritate a românilor au rămas corigenți la gramatica literaturii limbii române de secole...De aia se zice că 'limba noastră-i o comoară în adâncuri înfundată', 'un șirag de piatră rară'...Trimitere clară la o societate underground, organizată pe structuri de comandă minerești, în care vagonetarul de rând era în căutarea continuă a identității și limbii sale, pe care nu a reușit să o găsească, înțeleagă și să o învețe pe deplin niciodată...

În final, stigmați cititori, considerând în reluare am reajuns la umila concluzie că România Neîmblânzită este de fapt Diaspora. Singura masă critică românească rămasă neîmblânzită de către regimul de dresaj acrobatic actual !

Tomai de aceea s-a pornit o campanie oficială de îndoctrinare a opiniei publice românești prin demonizarea Diasporei și transformarea ei în Țapul Ispășitor al Staulului Paralel. Care se interpune în calea nobilelor idealuri ale Cetății de Nebuni aflați acum și în vecii vecilor la guvernare. Fără Amin !

Cică, ăștia din diasporă, nu au fost ținuți în frig cu soia destul, ca să știe cum vine treaba în țară la ora actuală, aci de față.

Am avut o discuție scurtă dar intensă (ca băgatul deștului în priză), cu o stimabilă doamnă de la un centru de copiat acte, discuție care mi-a dat frisoane. Mi-a mărturisit că 80% din clienții care trec pe la ea zilnic (nu cu clop de paie și miros de oaie, ci cu guler de vulpe și cu Merțan în curte), aprobă actuala putere aflată sub pesta porcină a lui Dragnea, tocmai fiindcă ei promit Prezentul, chiar dacă distrug Viitorul. Prezentul fiind singurul care contează pentru electoratul captiv PSD, majoritar...

Mai am vreo câteva zile de petrecut în Țara Minunilor Nimănui. Dacă mai apare ceva notabil ascultați Europa Liberă sau citiți blogul lui Damblarin...

Damblarin