- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

joi, 15 ianuarie 2015

CRISLAM



Am crescut sub tirania comunistă. Deci refuz să trăiesc sub tirania islamistă, mai exact, a extremismului islamist, în plin Occident.

Ceea ce mă sperie cu adevărat este faptul că în decursul ultimilor ani tot mai multe publicaţii occidentale au ales calea minimei rezistenţe, autocenzurându-se vizavi de orice subiect ce lua în analiză relaţia islam versus libertăţile fundamentale ale democraţiei occidentale. De teamă.  
Spre ruşinea lor, acelaşi lucru l-au făcut destule guverne occidentale ( de unde nu putea să lipsească nici cel românesc, chiar dacă nu este occidental).

Eu, ca român ajuns în Vest, refuz să trăiesc sub tirania extremismului de orice fel. În cazul de faţă, a extremismului islamist.

Refuz să mă las intimidat prin ameninţări şi teroare. Peniţa refuză să se îndoaie în faţa sabiei. Libertatea spiritului refuză să îngenuncheze în faţa dogmei.

Umorul meu obraznic poate, în cel mai rău caz, să irite. Dar nu poate în nici un caz să ucidă !

Toleranţă înseamnă să poţi trăi cu cel de lângă tine, chiar dacă nu este de acord cu tine. Cel de lângă tine poate fi considerat provocator doar dacă îi acorzi atenţie. Dacă îl ignori, vei descoperi că există destul loc sub soare, pentru fiecare în parte.
Prefer mai degrabă o lume în care există dreptul la exprimarea provocatoare, dar sinceră şi directă, decât dreptul la o politeţe perversă.

Există pericolul ca limitarea dreptului la liberă exprimare în numele unei aşa zise ‘politeţi neofensatoare’, să poată duce în cele din urmă la suprimarea oricărei exprimări dezaprobatoare. Sub pretextul că e…ofensatoare…

Dacă pe mine unul (să zicem), islamul mă dezgustă, trebuie să am dreptul să îmi exprim public părerea. Pentru că asta nu mă determină să merg mai departe şi să încep să ucid musulmani.
Dezaprobarea mea exprimată public este ‘supapa de refulare’ maximă la care recurg pentru a mă detensiona.

Încă o dată afirm că, personal militez pentru dreptul neîngrădit la liberă exprimare, câştigat cu greu chiar şi aici, în Occident.
Ba chiar mai mult, militez pentru dreptul la liberă exprimare a ceea ce cei mai mulţi consideră că nu ar trebui exprimat.

Din acest punct de vedere, strict al libertăţii neîngrădite de exprimare,
JE SUIS CHARLIE !

Pentru că în momentul în care ne-am pierdut acest drept democratic fundamental, al libertăţii de exprimare prin orice mijloace, prin caricatură şi pamflet, prin umor negru…, Civilizaţia Occidentală îşi va fi pierdut standardele pentru care a început să lupte încă din secolul al XVI-lea, denumit ‘Epoca Renaşterii’. Şi va fi devenit o închisoare a spiritului, întorcându-se la întunericul şi teroarea Evului Mediu. Din care extremismul islamic nu a reuşit încă să iasă.

                                                                     Damblarin




În urma evenimentelor de la Paris, puse în scenă de către musulmani fanatici, vă ofer un grupaj de reflexii impertinente, vizavi de islamismul radical fundamentalist, reflexii grupate sub titlul generic Crislam.




CRISLAM




În perioada recentă a câtorva ani, în America a început să se contureze un concept neortodox, controversat şi care musteşte de compatibilitate. Concept lansat de o parte a cultelor neo-protestante şi lideri spirituali islamişti. Acela al combinarii religiei creştine cu cea islamică, în numele toleranţei şi a bunei vecinătăţi şi a îndemnului dat de scripturi de a-ţi iubi aproapele. Şi cum musulmanii nu se lasă iubiţi prea de aproape, decât dacă strigi: - Allah akbar ! împreună cu ei, se oficiază deja slujbe mixte, cu Biblia şi Coranul puse împreună pe masa de joc, numită providenţial Crislam.

oo000oo

Plecând de la aceste fapte religioase care se comit tot mai serios şi tot mai pe larg, Damblarin propune ca icoana făcătoare de minuni a Crislamului să fie Mahomed răstignit pe cruce şi cu barba în jurul capului, ciufulită ca o coroană de spini.

oo000oo

Primul pas efectuat pentru amestecarea celor două religii de culori diferite în marele malaxor al zilelor de pe urmă, a fost renunţarea la utilizarea termenilor consacraţi de ‘Dumnezeu’ şi ‘Alah’, cu cel universal recunoscut : ‘Ăl’ De Sus’.

oo000oo

Surse descoperite de sub acoperire afirmă că înalţi lideri spirituali islamici (de felul lor, destul de scunzi), nu doresc să-i islamizeze pe creştinii ortodocşi români, de teamă că aceştia se vor opri de cinci ori pe zi să sărute Sfintele Moaşte, din reflex. Ceea ce ar duce nu numai la blocaje de trafic, dar şi la imposibilitatea de a desfăşura orice activitate economică profitabilă.

oo000oo

Pe de altă parte, alte scurgeri de surse ar fi dat publicităţii că, a avut loc o întâlnire secretă într-unul din bordelurile interecumenice de cinci stele, patronate de Putin, între patriarhul Moscovei, Kiril, patriarhul Bartolomeu I, liderul Patriarhiei de la Constantinopol (cu vilă şi la Muntele Athos) şi patriarhul Daniel a preafericitei Românii. În urma întâlnirii, amântrei ar fi ajuns la concluzia bilaterală şi unanimă că, dacă unii au găsit punţi de legătură şi compatibilitate între creştinism şi islamism, între ortodoxism şi catolicism nu există nici una.


oo000oo

Conform unor documente Wikileaks, SRI ar fi transmis preşedinţiei un document reconfortant, din care reiese că România nu este expusă pericolului islamizării ca restul Europei. Fiindcă aici, ţiganizarea a luat-o cu mult înaintea oricărui proiect al vizionarilor din extremul islamism.

oo000oo

În plus, Bucureştiul nu va putea deveni victima vreunui atentat terorist de amploare, fiindcă el este deja minat cu atâtea mine anti-jihad, sub formă de căcat de câine, încât orice suflet curat de mujahedin ( care evită atingerea câinilor pe motiv că sunt animale necurate), nu va găsi loc să păşească.

oo000oo

Cică, Curtea Constituţională a declarat Şaria neconstituţională. Fiindcă 'tăierea mâinii cu care s-a furat' ar transforma societatea românească într-un popor de ciungi, ce ar trebui întreţinuţi apoi de la buget. Iar 'ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte', ar lăsa fără obiectul muncii două din cele mai paşnice meserii: oftalmologia şi stomatologia.

oo000oo

C.I.A a informat în şoaptă şi cu ochii-n toate părţile că pe lista neagră a celor mai căutaţi americani de către Al Qaeda şi Statul Islamic s-ar afla şi King Camp Gillete. Pentru că a atentat la unul dintre simbolurile cele mai de bază ale islamului de gherilă. Când a inventat lama de ras.

oo000oo

Luptătorii Profetului nu poartă barba mare şi stufoasă ca să semene cu el. Ci ca să aibă amortizor când fac mătănii şi dau cu falca de podea.

oo000oo

Singurul infidel pe care musulmanii îl numesc totuşi fidel, este Castro. Fidel Castro.

oo000oo

În islam nu pui întrebări. Nu de teamă că nu vei primi răspunsuri cu cap. Ci de teamă că o să-ţi pierzi capul după ce le primeşti.

oo000oo

Recent am citit că un lider religios din Arabia Saudită a tras o 'fatwa' (un fel de bulă papală, dar cu barbă nasoală), prin care interzice facerea oamenilor de zăpadă (în urma unor recente şi abundente căderi de zăpadă în zona Golfului Persic).
Pentru că morcovul, acea legumă roşie, obraznică şi capabilă de apropouri indecente, care se pune pe post de nas, să nu inducă tinerelor fecioare musulmane vise erotice cu omul de zăpadă.

oo000oo

Coranul, spre deosebire de Biblie, permite luarea numelui lui Alah in deşert. Că acolo locuiesc majoritatea credincioşilor.

oo000oo

Victor Ponta ar fi declarat în oglinda de la baie, în timp ce se scărpina cu crema de galbenele pe zona pubiană, că ar prefera un stat islamic în locul unui stat de drept. Pentru că sub incidenţa Şaria, Justiţia nu pune întrebări. Doar execută.

oo000oo

Cu ocazia prezentării noii doctrine militare a Federaţiei Ruse, Putin a afirmat că industria rusească de armament convenţional contează pe victoria jihadiştilor împotriva Europei şi a Americii, atâta timp cât râvna lor este îndreptată doar în direcţia sugerată.
Şi în cinstea bravilor mujahedini, noile generaţii de kalaşnikoave, nu numai că au fost adaptate nevoilor lor specifice, dar se vor numi de acum încolo ‘jihadşnicov’.
Iar Europei şi Americii, Putin le recomandă, dacă vor să scape de teroarea jihadistă, să se convertească la islam de bună voie. Sau, cel puţin, să treacă în Uniunea Euro-Asiatică…

 oo000oo


Un ţăran din judeţul Sălaj a auzit recent de la televizor de musulmani şi de faptul că aceştia nu mănâncă carne de porc. I s-a făcut milă şi a pus-o pe fiica sa să sune la redacţia televiziunii, întrebând cum poate să le trimită nişte slănină. Că doar ceapă o fi având şi ei !

oo000oo

Cuplurile tinere de jihadişti, pentru a-şi testa profunzimea sentimentelor, îşi trimit înainte de căsătorie scrisori de dragoste explozive.

oo000oo

Medicii din Statul Islamic le recomandă pacienţilor care au pietre la rinichi o reţetă care îi ajută să le fărâmiţeze: brâul cu dinamită. După detonare nu mai rămâne urmă de piatră.

oo000oo

Cică YouTube-ul  Statului Islamic se numeşte MakTub.
( maktub = aşa a fost scris ! - destin implacabil)

oo000oo

Dacă femeile ar fi fost lăsate să interpreteze Coranul, astăzi, terorismul islamic ar fi fost mult mai seducător.

oo000oo

Un imam aflat la reabilitare, în Guantanamo, a recunoscut (între două plinuri cu găleata de apă prin cârpa umedă de pe faţă) că, între modurile de interpretare a Coranului de către extremişti şi de către moderaţi, e încă loc de mai bine.

oo000oo

În islam Purgatoriul a fost înlocuit cu Purgativul. Care se oficiază printr-un fel de clismă executată cu narghileaua.

oo000oo

În Statul Islamic dacă eşti prins filmând cu telefonul mobil, rişti să îţi pice semnalul. Cu mâna cu tot.

oo000oo

În Califatul Islamic, la data în care în Occident se sărbătoreşte Ziua Îndrăgostiţilor, orice preocupare sau mic gest, pentru ‘bezele’ şi inimioare roşii ce plutesc prin aer, este aspru biciuit. Până ajungi să vezi cai verzi sau … pur sânge arab.

oo000oo

La Meca nu se merge moca ! (proverb yemenit)

oo000oo

Mai mulţi lideri extremişti extrem de preocupaţi de extremul occident, s-au întâlnit în anonimat sub protecţia bărbilor pentru a dezbate o situaţie de urgenţă, nemaiîntâlnită până acum în cazuistica islamului de gherilă. Datorită numărului tot mai mare de jihadişti martiri care se detonează prematur de la o vârstă fragedă, ca să intre cât mai rapid în drepturi. Având în vedere că au fost promise câte 70 de virgine per cap de martir sinucis în masă, stocul de virgine scade rapid. Astfel, conclavul islamic a votat în unanimitate (cu două abţineri pe rândul din spate), extinderea preselecţiei castingului şi acceptarea şi a virginelor care nu au himenul în formă de semilună sau asigurare de sănătate.

oo000oo

Am citit cândva un articol şocant despre un musulman fundamentalist care, după 30 de ani de căsnicie, şi-a dat socrul în judecată. Pentru că a descoperit că soţia lui avea numai un sân, deşi el plătise pentru una cu inventarul complet. Această scurtă relatare aruncă totuşi un flaş de lumină în întunecata cameră matrimonială a islamistului fundamentalist.
Recomand cu căldură tranzacţionarea la bursa islamică de virgine şi a fecioarelor monosânice. Cu un discount substanţial şi un bonus sub forma unei amante gonflabile.

oo000oo

Un musulman pacifist ce luptă împotriva extremistului radical a afirmat cu turbanul deşirat până-n dreptul gurii că : « Unde nu există simţul umorului, nici Alah nu are pretenţii ! »

oo000oo

« Nu urma ce împuşcă imamul. Mai bine ascultă ce cântă imamul. » (proverb jihadist)

oo000oo

Un jihadist adevărat moare cu Coranul în mâna, kalaşnicovul în inimă şi voucherul spre Rai semnat de 70 de virgine.

oo000oo

Un tânăr jihadist plecat din Franţa să se antreneze în Yemen, pentru un concurs de skandenberg ce urma să se desfăşoare la Los Angeles, a declarat în interviul luat de stewardesă, la întrebarea : « De ce tot mai mulţi tineri musulmani se radicalizează ? »
- Păi, decât să rămân cifra Pi toată viaţa, în Occident, mai bine devin radical în Orient, cu sejur all-inclusive.

oo000oo

Cel mai cool job dintr-o ţară fundametalist islamică se zice că ar fi cel de pompier. Dacă în casa aflată în flăcări se află femei (şi de regulă ele numai în casă se află), atunci tu, ca şi pompier islamic, te aşezi liniştit la umbră şi urmăreşti spectacolul până rămâne doar scrumul. Eventual, mai rumegi ca cămila ceva nealcoolic. Pentru că legea fundamentalistă islamică Şaria nu permite să priveşti chipul unei femei la care i-a căzut vălul de pe faţă. Iar când ard de vii, li se întâmplă chestia asta şi la cele mai cuvioase fete mari.
Apoi, e bine de ştiut (dar nu şi de povestit), că un musulman, fie el şi pompier în exerciţiul funcţiunii, nu are dreptul să atingă o femeie, dacă nu are acte în regulă pe ea şi plăţile taxei de timbru, de mediu şi impozitul forfetar, achitate la zi. Mai bine să se purifice prin foc şi să-şi dea duhul, scăpând imaculată, decât să o ia bravul şi vajnicul pompier în braţe si să se trezească mai târziu cu ea sculată. Nu la femeie mă refer.
Pentru că detaşamentele omniprezente ale Mutaween (poliţia religiei), care veghează pe străzi la respectarea microscopică a legii fundamentaliste, sunt înarmaţi cu automate şi săbii. Şi au ideea fixă că, 'capul plecat sabia nu-l taie'. Deci, dacă pompierul islamic ar ieşi din clădire cu salvata în braţe, dar cu 'fruntea sus', nu cu 'capul plecat', ar risca o freză pubiană executată în stil pompieristic. După care, urmează o reducere de personal. Din înălţime. Cu un cap.

oo000oo

Un bun musulman radicalizat se străduieşte să memoreze Coranul pe dinafară. Că pe dinăuntru, este greu de înţeles.


Damblarin 



----------------
"Un bun simţ al umorului este una dintre caracteristicile distinctive ale fiinţelor umane evoluate şi civilizate", iar "absenţa sa este una dintre caracteristicile distinctive ale barbariei".
Bill Leak (caricaturist şi jurnalist australian)

“Profetul a fost insultat de mai multe ori şi astfel de insulte nu vor înceta niciodată. Astfel că răspunsul adecvat este prin idei, artă şi opinii, nu prin crime sau teroare”.  
Dr. Khaled Hanafy (preşedintele Consiliului imamilor din Germania)

Niciun comentariu: