SĂ NU UIŢI DARIE !

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Darie le-a auzit de la taică-so, care a murit la naşterea lui. În momentul naşterii Darie era atât de sărac încât a ieşit desculţ şi atât de slab pregătit încât era analfabet notoriu. Dar nu atât de prost încât să nu fure ceasul de la mâna neatentă a moaşei, care îl ţinea de un picior, atârnat cu capul în jos ca pe un jambon de porc în afumătoare, sau ca pe un trofeu vânătoresc împuşcat la măcelărie. 

A înţeles totuşi din tonul vocii tatălui că există ceva dramatic şi important, care nu ar trebui uitat. A rămas marcat pe viaţă de aceste cuvinte, pe cât de simple pe atât de profunde şi lipsite de sens.

Din momentul naşterii, toată viaţa care-i mai rămăsese înainte, Darie şi-a dedicat-o cercetării şi aprofundării sensului existenţial, privit prin prisma neuitării. Partea bună a lucrurilor este că astfel s-a menţinut vigilent. Deşi nu l-a ajutat cu nimic...

Ajunsese la un moment dat să nu mai suporte îndemnul emoţional "- Să nu uiţi Darie !", cu care mă-sa(de vocaţie văduvă prin testament), îl cicălea la cap în fiecare zi. Să nu uiţi Darie să îţi iei fesul, să nu uiţi Darie să îţi iei vitamina, să nu uiţi Darie să îţi faci lecţiile...să nu uiţi Darie să tragi apa, nu-l lăsa să chinuie pe uscat, îneacă-l...

Îi făcea zilnic masaj verbal la urechi de umbla cu pavilioanele roşii şi umflate, de parcă avea conjunctivită cronică. Îi venise de multe ori să o ia valea sau să bată câmpii. Dar Darie nu dispunea de cele două forme de relief. Fiindcă locuia pe plajă, la malul mării. Deci, nu avea ce face, decât să se lase pe mai departe iniţiat de maică-sa în secretele tainelor.

Şi-a dat seama devreme că chestia asta avea să-l înnebunească de timpuriu. Dar el era hotărât să nu capitoneze şi să-şi menţină un mortal ridicat. Gândul că într-o bună zi o să scape de cicăleala bine intenţionată dar retardată, îl lingea pe suflet.

Când a mai crescut, a descoperit cu surprindere că pe certificatul lui de naştere în dreptul numelui scria SĂNUUIŢI şi al prenumelui Darastaie (prescurtat Darie).

Toată viaţa a ascultat de glasul mamei ca un pacient în sala de aşteptare la dentist radioul din difuzorul de pe perete.

'- Darie, nu mânca mult, că după ce o să ai un copil o să vezi cât o să te îngraşi !', i-a atras atenţia într-o zi mă-sa. Şi pentru că ţinea la silueta lui, nu s-a însurat. Nu s-a însurat şi pentru motivul că era convins că femeia e o plantă. Ce creşte din sămânţă de scandal. Experienţă de familie. Când taică-so o luase, avea deja şaiba lărgită, cu joc şi toleranţă mare pe bulon. Cică el căuta doar nişte buze pentru rujul lui. Iar ea s-a plâns că are buzele crăpate de la briză şi i-ar prinde bine unul. Dar cum ei îi plăcea să se joace pe lângă lup cu oaia sculată, el a rămas 'coitus captivus', dependent de săul ei. Norocul ei a fost că lui nu-i plăceau femeile strângăreţe, care, după ce te-au prins între picioare, te strâng din scurt, în timp ce îţi toacă nervii. Aşa că, taică-so a lăsat-o pe mă-sa să se scandalizeze singură, până a murit. Nu-i zicea nimic. Decât: "- 'tu-te-n zbang, că e mai strâmt ! ". Iar ea îi răspundea invariabil: "- Dacă-ţi trag un dos de karată peste acrilaţi, mi-e teamă că o să-mi rămână urma tatuată !"

Tot ceea ce îşi mai amintea de taică-so nu provenea de la maică-sa, ci din baza de date a memoriei colective, înglobată de Eul Universal ( bază de date pe care şi agenţia americană NSA ar vrea să o acceseze). Odată ce adormea, Darie se integra în Absolut şi sforăia de la debut. Apoi începea să primească imagini disparate despre taică-so, ca piesele unui puzzle, pe care încerca să le potrivească a doua zi. Aşa a aflat că atunci când a pus taică-so sticla la gură pentru prima dată, a apărut rubrica mondenă "Se întâmplă în Romania: s-a depăşit alcoolemia". După ritualul ăsta tradiţional şi bărbătesc, începea să povestească în triluri, în timp ce frecventa o melodie la telefon. Dar se auzea în rate, fiindcă nu avea semnal. Între neuroni. Cică devenise faimos pentru că nu râgâia decât de la 50 de grade în sus. La umbră. Când bora de câte 100 de euro, a doua zi se dădea pe plex cu alifie de tătăneasă, recomandată împotriva durerilor. Că îl durea sufletul. De la câtă umezeală i-a curs în gură din portofel...

Deşi Darie ar fi vrut şi el să mai guste din când în când câte o brânză cu impresii artistice, de aia ce miroase a ciorapi năduşiţi, dar după ce o bagi în gură îţi vine să o mănânci cu tot cu sâmburi, maică-sa l-a crescut pe Darie numai cu peşti şi fructe de maree. Culese din pomii vecinilor (unde aceştia le puneau la uscat). Din această cauză ajunsese să acumuleze în organism atâta mercur încât, când avea febră îşi introducea singur degetul arătător în direct şi în rect. Şi apoi verifica până la ce gradaţie urcase mercurul.

După ce a terminat liceul a încercat marea cu degetul. Dar numai iarna. Fiindcă avea o fobie pescărească, îi era frică de apa caldă. A cărat cu cârca capre pentru arabi, ca hamal în portul Constanţa, cât nu apucase Gigi Becali să care în cârcă oi, de plăcere. Apoi a plecat, că îl înebunea mirosul de lactate de ţap. Şi a ajuns la o firmă de împachetări cu nămol, la Techirghiol. Alt miros, altă distracţie. Acolo se împacheta în vederea expedierii tot ce-şi dorea clientul să nu capete reumatism şi dureri articulare la vamă. Kalaşnikoave, caviar rusesc de contrabandă, opiu afgan, pădurile româneşti, fonduri europene delapidate, informaţii clasificate de la Snowden, tezaurul românesc de la ruşi, artefactele dacice de aur din Munţii Orăştiei, câte un spion rus depistat în parlament, banii care s-au strâns din programul 'Rabla' sau 'Aici sunt banii dumneavoastră', Elodia... Dar câte nu se împachetează cu nămol la Techirghiol. Că ce se împachetează nu se mai investighează...

Pentru că la firma asta, care se numea 'Nămolu face ghiolu', la care lucra, măririle de salariu se micşoraseră, Darie îşi dădea toată silinţa să facă cât mai puţin într-un timp cât mai îndelungat pe termen lung. Dar managerul i-a înnămolit cotractul, cu coperţi cu tot.

Fiindcă el nu avea mai multe calificări, precum taică-său (care fusese condamnat de mai multe ori pentru furt calificat), Darie s-a angajat pe post de psihoterapeut la o firmă de pompe funebre, unde făcea morţii să zâmbească. Ca să iasă bine în poza de grup cu restul familiei. Dar a ajuns în şomaj nesolicitat şi de acolo. Dacă ar mai fi avut un  loc de muncă, i-ar fi plăcut şi lui să viziteze nişte ţări sălbatice. Dar aşa ? Poate doar la grădina zoologică.

A avut totuşi şi un dram de noroc. Când i-a murit un unchi din partea lui soră-sa. Ăsta a avut o moarte spectaculoasă. A căzut pe el acoperişul în timpul unui spectacol, la Vama Veche (fiindcă nu-şi cumpărase bilet). Unchiul ăsta, după ce a murit total nepregătit, i-a lăsat moştenire o fâşie de teren arabil pe plaja de nisip de la Mangalia. Pe care Darie şi-a tras cu mâinile lui şi diverse alte scule o cabană decapotabilă. Pentru că de câte ori bătea câte un vânticel mai balşoi, îi dădea acoperişul pe spate.

Intr-o bună zi, Darie se refugie la cabană, luând cu el în buzunar o monedă veche, ruginită, pe care o găsise îngropată în nisip. Îi plăcea să stea singur pe pontonul din faţa cabanei şi să-şi bălăngăne picioarele în gol, în timp ce privea fascinat unirea mistică la orizont dintre mare şi cer. Privi apoi spre moneda cu care se juca printre degete. 'Aşa e şi viaţa, ca moneda asta', cugetă filozofic Darie, fără să i se vadă nicio carie. 'E mai bine să o primeşti cu faţa ruginită, la început, cât esti tânăr. Ca să înveţi să lupţi cu viaţa. Şi apoi să speri că în a doua parte a vieţii, moneda asta se va întoarce şi cu faţa aurită către tine...Adică, dacă nu îţi faci tu, nu îţi dă nimeni' ... continuă el şirul gândurilor.

In acel moment Darie avu o străfulgerare năucitoare: asta era ceea ce voise tatăl său să nu uite el toată viaţa. Realitatea că viaţa este guvernată de o Lege a Compensaţiei. Care reglează implacabil raportul dintre ce dai şi ce primeşti, ce cauţi şi ce găseşti, unde dai şi unde crapă, ce spui tu şi ce înţeleg alţii, ce ştii şi cât poţi demonstra din ce ştii...cât fură unii şi cât plătesc restul pentru ei... Iar la un moment dat moneda asta se întoarce cu faţa cealaltă. Vânatul devine braconier, iar braconierul vânat...Poate tocmai de aceea în România parlamentul nu ar aproba o astfel de lege niciodată. 

Să fi venit oare timpul unei întoarceri de monedă, cu faţa aurită, pentru toţi amărâţii din ţara asta ? După toate previziunile, cei ca el, tineri care nu continuă studiile, dar care nu au nici un loc de muncă şi nici şanse reale de a avea în viitorul apropiat, nu există viitor pe aceste meleaguri. Cine să le ofere şomaj când numărul celor care produc se tot micşorează, iar numărul celor care trebuie să primească bani de la stat se tot măreşte ? La ce viitor putea el să spere peste 30 de ani, dacă acum este aşa ?

Pentru prima dată în viaţă faţa lui Darie fu luminată şi străbatută de o stranie revelaţie, şi un oftat adânc îi părăsi pieptul.

- Înseamnă că tatăl meu, de fapt, cu alte cuvinte, mi-a transmis toată viaţa:

"Să nu uiţi Darie sărăcia din România. Căci ea îţi va da aripi să te desprinzi de blestemul acestui pământ, oriunde vei ajunge ! "

Damblarin