LAPTELE DE CUC

Dacă veţi căuta noţiunea într-un DEX, veţi fi informaţi că expresia 'lapte de cuc' se traduce ca = expr. raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva.

Eu zic că această variantă aparţine constipaţilor din mediul academic. În realitate, laptele de cuc conţine mult mai multă proteină decât sunt dispuşi ei să admită.

Dar mai întâi să facem cunoştinţă cu această pasăre cu ceas, care ne încântă auzul prin păduri, primăvara, la fiecare oră exactă.

Cucul este o pasăre românească prin definiţie. Pentru că are instinctul nativ de a se descurca fără prea mare efort. Completează sau descompletează, în funcţie de necesităţi. Se ştie că îşi depune oul în cuibul altor păsări. Iar după ce eclozează,puiul de cuc aruncă din cuib toate celelalte ouă. Când puiul de cuc iese din ou, şocul e mare pentru înaripata naivă care a clocit oul de cuc. Cam ca şi atunci când tu şi consoarta sunteţi amândoi blonzi cu ochii albaştri, dar copilul care vi se naşte este african. Cu toate acestea, speciilor luterane de păsări le place lucrul bine făcut. Şi continuă să hrănească puiul de cuc până la maturitate. În timp ce cucu şi cu cuca pleacă în turneu cu cucuitul, din cracă în cracă.

Un alt aspect specific al acestei păsări, care certifică faptul că e o specie tipic românească, este tocmai ceea ce am descris mai sus. Adică, copiii ţi-i creşte statul, iar tu eşti toată ziua în birt, cântând: 'Deşteaptă-te române !'. Din oră în oră.

Contextul istoric al laptelui de cuc abundă în foc cu spumă. Încă din epoca primitivă, pe aceste meleaguri laptele de cuc a prins cheag cu drag. Se zice că saltul de la stadiul primitiv de vânător-culegător la cel avansat, de producător, are legatură cu acest produs lactat. Prima formă de organizare gentilică au fost micile grupuri de oameni care se strângeau în clacă, ajutându-se unul pe altul la mulsul cucului. Asociere care i-a transformat ulterior în primii producatori în scop comercial. Adică, laptele de cuc a ajuns să nu mai fie păstrat doar pentru familia sau ginta producătorului ci, surplusul era distribuit pe piaţă prin metoda trocului. Prindeai o beneficiară din tribul vecin, o trânteai în troc şi îi ofereai o mostră de lapte de cuc, gratuit, ca să prindă gustul şi să se înveţe să ceară. Aceasta a fost de fapt, prima strategie de marketing de pe Terra.

Apoi, odată cu sosirea revoluţiei industriale, s-a încercat producerea laptelui de cuc în mod sintetic, în laborator. Dar, până în prezent nu s-a reuşit. S-a încercat de asemenea mecanizarea automatizată a recoltării, dar tehnica a rămas preponderent manuală.

Laptele de cuc se obţine prin înspumarea cucului până i se smântânesc ouăle. Atenţie, e bine de reţinut. Dacă mişcarea de mulgere este lentă şi tristă, cucul secretă hormoni depresivi, care acresc amărui laptele. Din contră, dacă mişcarea este săltăreaţă şi vioaie, cucul secretă endorfină, hormonul fericirii. Iar laptele este dulce şi cremos. Pentru o recoltare cât mai deplină, spre finalul procesului se ia un ciocan cu care se stoarce cucu prin lovituri repetate, până la aplatizare. Se pune apoi laptele de cuc la păstrat într-un loc cu verdeaţă, ferit de lumină dar răcoros. Se poate servi ca atare (sau ca a moale). Cunoscătoarele ştiau că laptele de cuc catifelează tenul, nivelează coşurile şi risipeşte temerile legate de infertilitate. Sau, poate fi păstrat pentru scopuri didactice ulterioare, cum ar fi, însămânţatul în vitrină.

Arheologii ne informează şi ei că urmele cucului de lapte se pierd în negura timpului. De exemplu, au fost descoperite în mai multe siteuri arheologice de pe întreg cuprinsul ţării, nişte biberoane primitive fosilizate, care se foloseau la protejarea cucului în procesul de recoltare Bio (se sugea direct de la sursă, înainte ca laptele să apuce să se pasteurizeze cu bacterii nesterile).

Tradiţia populară, transmisă contagios pe cale orală, ne spune că expresia "I-auzi cum mai cântă cucu !' era un cod de comunicare între gospodine. Deoarece pe înserat, cucu (sau după caz, cucii), ce dădea mai întâi semnalul din pădure, cobora pe lângă sat sub forma unui lăptar cu cucu doldora de lapte. Semnalul pleca din poartă-n poartă, iar leliţele îşi căutau de drum grăbite, primenite, întorcându-se fericite dar ostenite.

Deşi din folclorul din unele zone turistice ale ţării au dispărut elementele de legătură cu vechea tradiţie a recoltării laptelui de cuc, din fericire, în folclorul din Gorj ele încă se mai păstrează. Aşadar, putem regăsi în textul unor melodii populare, aluzii subtile la practicile pagâne de fertilizare, ce se consumau primăvara. Acţiunea şi locul ei sunt încifrate în texte de genul: "Vino în vale la fântână, s-auzi cucii cum se-'ngână' ",sau "Hai pe luncă, s-auzi cucu cum ne 'cântă' ", sau "Dodă, Dodă, ieşi afară, să ne 'cânte' cucu iară"...

Măicuţele mai bătrâne le instruiau pe leliţele mai tinere asupra efectelor terapeutice ale laptelui de cuc sălbatic. Şi a plăcerii ce rezulta în urma recoltării acestui elixir natural, ce le alunga tristeţea din suflete. Dar le lăsa pe unele dintre consumatoare cu dureri de şale şi greţuri ( pentru că este un produs natural concentrat). Pentru unele dintre ele, ce experimentau pentru prima dată terapia nocturnă a cucului, procedeul putea fi dureros. Gemetele pătimaşe ce înfiorau briza nopţii, gen: 'haaauuă, haaauuă, hauuu hauă, huuăăă...huuăăă', au fost numite 'hăulituri' şi se pot auzi şi astăzi în melodii populare tradiţionale, cum ar fi "Hăulita de la Gorj".

Dacă laptele de cuc rămânea pe la colţurile gurii şi leliţa, o dată ajunsă acasă lua o celebră 'bătută de Gorj', atunci produsul devenea lapte bătut.

Dar acum să lăsam uşor şi cu grijă tradiţiile pe spate şi să ne întorcem pe burtă în contemporaneitate.

Dacă explicaţia oferită de mediul academic românesc vizavi de metafora 'lapte de cuc', care ar simboliza "raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva", ar fi adevărată, ei bine, atunci putem spune că singurul lucru care i-ar mai lipsi astăzi românului este, laptele de cuc. Că în rest le-a avut pe toate.

De asemenea, mi-aş permite să compar democraţia românească cu laptele de cuc. Pentru că democraţia în România este..."raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva."

În fine, dacă aş primi preşedinţia României pentru o singură zi, aş face un singur lucru. Dar bine. Aş declara în mod oficial laptele de cuc ca brandul de ţară al României !

Damblarin