Lăsați copilașii să vină la mama
"- Ce te băgași fă, coțofano, în
discuțiile oamenilor mari ? Te luară careva de avocat?"
A crescut timorată de fraza asta. Că era
băgăreață și cu tupeu de mică. Îi plăcea să fie în centrul atenției și să îi
judece pe toți. Nu conta subiectul. Dar a rămas marcată pe viață de o idee:
dacă vrei să fii 'luată" și încă de 'oameni mari', trebuie să te faci
avocată. Așa că s-a pus din școala elementară pe învățat. Că proastă nu era iar
ambiție avea cât încape sub țest ( deși se spune că doar proștii au ambiție,
iar inteligenții au voință).
A terminat Dreptul. Și s-a specializat pe
avocatură. Avea o putere de convingere excepțională, un simț al cuvintelor și
un talent de manipulare de-a dreptul remarcabile. Era capabilă să transforme un
agresor autodeclarat cu confesiunea scrisă și semnată pe masă, în victimă
inocentă. Iar victima mutilată și bandajată, cu radiografii și hârtii
doveditoare de la medici, în agresor cu sânge rece. Ce mai, era o adevărată
tânără talentă...Depinde cine plătea mai mult.
Dezvoltase de mică o ură de proporții
împotriva bărbaților (și a femeilor, deopotrivă) . Considera că într-o lume a
bărbaților, femeile trebuie să-și dezvolte propriile mijloace de a întoarce
balanța în favoarea lor. Cea mai dragă zicătoare din folclor pentru ea era
'Bărbatul este capul. Dar femeia este gâtul. Iar capul se mișcă după cum vrea
gâtul!'. De câte ori se întâlnea cu bârfitoarele din imediata vecinătate, le
împărtășea acestora cu pasiune din tainele manipulării feministe aplicate, a scărmănării
între coarne a bizonului ancestral:
-Tu, o femeie nu are cum să piardă în
fața unui bărbat, prin natura ei. Dacă poți ca să-i citești, ca să știi de unde
să-i apuci și cum să-i joci între picioare, cum să-i faci să-ți gângure din
palmă ca bebelușii alăptați la sânul mamei...
De aici și până la inventarea
propriei zicători nu a mai fost decât un pas: 'LĂSAȚI COPILAȘII SĂ VINĂ LA
MAMA!'
La o sindrofie cu ștaif organizată din
protocolul Ministerului Transportului, (unde pe lângă alți miniștri, jurnaliști,
piticieni, juriști și alte figuri proeminente ale momentului, a fost invitată și
ea), l-a filat pe un pilot de aviație civilă, ajuns la grad maxim în carieră și
cu o persoană fizică impresionantă pe el. Ea voia să scape cu orice preț de
bârfele binevoitoare și altruiste prin care cunoscuții o etichetau drept o
scorpie care a ajuns atât de depravată încât nimeni nu mai voia să se încurce
cu ea. În plus, la brațul unui 'condor' de calibrul ăstuia, ar da și ea mai
bine și mai credibil în societate...
- Doamne, da' ce țăran e ministrul agriculturii!
(i se adresă ea pilotului de carieră, vrând să-și sublinieze superioritatea
intelectuală). Permiteți-mi să mă prezint: BLONDA DE LA DREPT! (fiindcă avea un
păr alb si mătăsos ca un păr pubian de înger).
El o radiografie de sus până jos și
jindui un gând jilav. Că ar merge o dată - de două ori, poate chiar de trei. Și
s-au îmbârligat în vechea și dulcea tradiție a Orientului Îndepărtat, prin
metoda încolăcirii meridianelor ying si yang (poziția 69 în varianta
renascentistă).
El avea zboruri transatlantice și pleca
câte trei-patru zile. La întoarcere, după ce ateriza cu bine pe Otopeni,
obișnuia să facă o revistă a presei din principalele cotidiene, ca să știe ce
s-a mai întâmplat în lipsa lui. S-a înroșit tot când a văzut poza ei pe prima
pagină a ziarelor, care o calificau drept Avocatul Diavolului. Pentru că
scosese basma curată pe un torționar acuzat de genocid, cu peste o sută de
detinuți politici exterminați în pușcăriile și lagărele de muncă comuniste. Pe
care ea l-a prezentat ca pe un patriot care a trebuit să aibă tăria de a lua
decizii dificile într-un context complex și adesea neînțeles, al unui moment
istoric neapus încă de mult...
El a scrâșnit din dinți: "- Cât de injustă
poate fi Justiția...Nu contează că suntem reduși, câtă vreme suntem unici!...".
Când el se enerva, șuiera ca un uragan american. Dar ei nu i-a zis nimic. A
ținut în el, ca să dospească. În plus, știa că ea fierbea mai tare când este
ignorată decât când este contrazisă...
Într-una din zile, după ce se prezentă
la aeroport pentru intrarea în tură, află că se anunță o ploaie incendiară
peste Europa Centrală, care se combină cu niște revendicări sindicale la nivel
de TAROM. I-a fost anulată cursa. Așa că se îndreptă spre casă neanunțat. Când
intră pe ușa apartamentului priveliștea l-a blocat. Îi fugii elanul în Alaska. Ea
era îmbrăcată doar cu un neglijeu făcut din material de eșarfă semitransparent
( fiindcă ea avea încălzirea centrală pe hormoni și se încingea repede). Ea era
în procesul de alăptare. La ambii doi sâni gângureau fericiți doi copilași,
care se născuseră cu dinți în gură și cu păr pe piept și cântăreau fiecare cam
câte 30 de anișori... (și,
când te gândești că afirmase de repetate ori că își cumpără plante decorative
ca să nu se simtă singură)...
În momentul ăla i-a cedat logica
pilotului și nici nu și-a dat seama când stânga a țâșnit de sub epoletul
uniformei și i-a rașchetat ruju de pe buze. A vrut să o plesnească și cu
dreapta, dar ea a început să țipe isteric:
'- Nu cu mâna aia!, nu cu mâna aia!'...(
că pe mâna aia purta el ghiulul cu cioburi Zwarovski, care ştanțau urme ca
ştampila abatorului).
Din momentul ăla ea nu a mai fost pentru
el BLONDA DE LA DREPT. Ci, doar PALIDA FĂRĂ DREPT. De apel.
A ieșit trântind ușa după el, fără să
privească înapoi. În timp ce cobora scările îi scăpă un oftat amar, pe lângă țigara ce o ținea în cotu gurii:
- Viața-i bună, da' mai durează!...
Damblarin