Atlantida

Aici, jos, la noi, în uitata Atlantida,

Noi nu cunoaştem zbuciumul sau răul,

Nici moartea, frica, robia sau obida,

Doar fluidul din liniştea materiei şi hăul.

În lumea vastă, rece, glaciar - abisală,

Cu noaptea lichidă şi ermetic infinită,

Noi nu avem teamă de viață, de boală,

De timp, sau curgerea lui nemărginită. 

Patosul oedipian sau alte emoții clandestine,

Decepția, speranța, dorința, sunt iluzii;  

Astfel de dureri nouă ne sunt străine,

Totala scufundare ne ferește de confuzii.

O profundă imersie a conștiinței în neant,

Contopire a subconștientului cu sine,

Într-o mecanică cuantică cu flux diluant,  

Particulă suspendată, cu senzația de bine.

Cunoașterea e lentă, cu accent intuitiv,

Aici nu există ritmul, stresul sau viteza,

Ci doar o unduire a mentalului cognitiv,   

Împletire a rațiunii cu însăși etnogeneza.

Damblarin