Știu că pentru unii dintre
cititorii mei acest blog a devenit un fel de Radio Europa Liberă de altădată. Un loc unde se poate arunca o 'privire alternativă'.
Realitatea este că atunci
când am deschis blogul nu mă gândeam să practic un jurnalism care să includă
editoriale. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, de ce nu? De ce nu, printre
pamflete și momente muzicale combinate cu momente poetice, să nu arunc din când
în când câte un editorial ce vizează subiecte controversate sau de actualitate?
Ar fi un progres și o dovadă de maturizare a blogului.
Mai știu și faptul că unii
dintre cititorii mei se întreabă dacă nu cumva sunt un 'agent de influență'
occidental. Nu ar fi fost rău. Cred că aș fi trăit mai bine și mai ușor. Și în
armonie cu convingerile mele. Dar, din păcate, nu sunt decât 'vocea nebunului
ce strigă în pustiu'. Nimic mai mult. Cu un număr de fani (ce este în creștere
constantă, este adevărat), cărora le plac reflexiile mele și maniera acidulată
în care le expun. Atât și nimic mai mult!
Aş vrea să salut cu această
ocazie pe toţi cititorii mei din ţară. Dar în mod deosebit pe cei din diaspora.
Diasporă care reprezintă (cel puţin până în momentul de faţă), 'masa critică'
majoritară a cititorilor mei.
Acum sa trecem la
editorialul propriu-zis.
România nu a avut, nu are și
nu va avea prea curând, liniștea necesară progresului spre emancipare
spirituală, culturală și materială. Fiindcă se depun eforturi colosale pentru a
nu permite așa ceva. Prin întreţinerea efervescenţei
şi a apelor tulburi la modul continuu şi perpetuu. La fel cum în Rusia
populaţia este ţinută la modul continuu şi perpetuu în stare de asediu.
Convinsă că e înconjurată de uneltirile malefice ale Occidentului 24 din 24. Şi
că Democraţia de tip euroatlantic nu poate prinde la realitatea dură a Rusiei,
unde e nevoie de un pumn de fier. Pentru că, nu-i aşa, e nevoie de un duşman
imaginar ca să justifici un erou imaginar şi decretarea legii marţiale...
As fi vrut să intitulez
editorialul cu un titlu de genul: 'Influențe și jocuri geostrategice în spațiul
carpato-danubiano-pontic'. Dar ar fi fost prea lung (deși sună beton, nu-i
așa?).
Acest spatiu, descris prin
intermediul a trei cuvinte, a fost din negura istoriei un 'no man's land',
aflat la periferia marilor imperii. De aceea, țara și populația autohtonă
majoritară au fost tratate ca o cultură de periferie, ce trebuia înglobată
într-un imperiu sau altul pentru resursele sale și mâna ieftină de lucru.
Românul a fost în mod tradițional emigrant tolerat la el în țară.
În momentul de faţă, pe
teritoriul României se confruntă două forţe antagonice prin reprezentanţii lor
de top. America şi Rusia.
Imediat după prăbuşirea
comunismului în Rusia, în ecuaţia noilor reaşezări tectonice de influenţă
globală, americanii au pornit o campanie susţinută de ştrangulare a influenţei
ruse şi împingerea ei în interiorul graniţelor ruseşti, numită ‘Anaconda’.
Pornind de pe flancul vestic şi continuând pe cel sudic. Îşi doreau să
recupereze vasta zonă a statelor aflate în ‘imediata vecinătate’, sau
‘vecinătatea prietenoasă’, (cum o numeau ruşii), pentru că era o imensă piaţă
de desfacere pentru ei şi aliaţii lor.
România a fost întotdeauna
considerată de către Moscova ca aparţinând acestui spaţiu de dominaţie
rusească.
Obama a dat dovadă de
slăbiciune şi a frânat procesul pentru o perioadă. Suficient cât Putin să
prindă curaj şi să facă câteva mişcări pe tabla de şah, încercând să recupereze
zonele de influenţă ce începeau să-i alunece printre degete.
Dar americanii au revenit în
România, nevrând să scape capul de pod de la Marea Neagră (cu atât mai
important cu cât Turcia începe să se îndepartezez de americani).
Sigur, americanii
întotdeauna şi-au decontat intervenţiile salvatoare, într-un fel sau altul. Am fi
naivi să nu înţelegem asta. Iar ei ştiu că dacă vor să rămână, trebuie să aducă
nu doar echipamente militare ci şi bunăstare. Faptul că mult trâmbiţata
‘invazie’ de investitori americani nu a avut încă loc este un semn că nu sunt
încă siguri pe deznodământul jocului din culise şi că România nu a ajuns încă în
punctul fără de întoarcere pe calea euroatlantismului.
Având în vedere că în aceste
zile subiectul efervescent din presa românească este despre influența nefastă a
Rusiei asupra României, mă voi referi preponderent la perioada de după cel de
Al Doilea Război Mondial când, comunismul a fost introdus cu tancurile rusești
în România. În treacăt fie spus, românii au fost o sulă în coasta rusească încă
din perioada țaristă. Pentru că ei reprezentau o oază de latinitate într-o mare
de popoare slavice. O ruptură de spațiu, dacă vreți. Și incomodau planurile
rusești de subordonare a tuturor slavilor prin doctrina pan-slavismului (și a
forței militare, dacă era necesar). Sovieticii au pendulat în decizia de a
dezmembra România sau a o păstra întreagă, dar sub stricta lor coordonare (pentru
ca să o folosească ca un pivot de presiune în zona balcanilor). Au ales a doua
variantă.
Sărim peste perioada
comunismului și ajugem rapid la ceea ce a devenit clar că nu se poate numi
Revoluție, în sensul real al cuvântului. S-a dorit debarcarea lui Ceaușescu, nu
și a regimului totalitar. Lucrurile nu s-au derulat chiar cum se plănuise și au
scăpat de sub controlul 'Noului Sistem'. Au fost obligați de presiunea populară
să mimeze democratizarea și occidentalizarea țării. Au fost încrezători că vor
putea valsa preț de generații de manieră Belarus, prostindu-i și pe estici și
pe vestici. Dar, după intrarea României în EU și NATO, europenii și americanii
au început să pună piciorul în prag. După cum bine spunea cineva în presa
românească, România a devenit un portavion american, iar americanii au început
să curețe puntea. Fără ajutorul din umbră al partenerilor euroatlantici, SRI și
DNA nu ar fi reușit să zdrobească mitul 'intangibilității' Sistemului.
Sistemul regretă tardiv
apartenența la EU și la NATO. Dar știe un lucru: că populația majoritară nu
înțelege nuanțele doctrinare și complexitatea luptelor de culise pentru
hegemonia uneia sau alteia dintre părți. Ci judecă valoarea unui sistem sau a
altuia prin aportul adus la ridicarea nivelului de trai, sau prin lipsa lui.
Iată de ce, o prosperitate
în creștere, palpabilă și susținută, ar face ca schimbarea direcției strategice
a României spre Est într-un viitor nu prea îndepărtat ( așa cum tânjește
întreaga clasă politică, indiferent de partid), ar deveni dificilă, dacă nu
chiar imposibilă. Pentru că oamenii ar corela bunăstarea cu valorile liberale
occidentale. Iar cu 'soft power-ul' odată instalat, e aproape imposibil să mai
câștigi, fără vărsare de sânge.
Rusia investește sute de
milioane de dolari anual pentru a cotracara 'soft power-ul' occidental. Cu cât
corupția este mai mare, cu atât riscul la adresa interesului national este mai
mare. Acolo unde nu e nevoie de plată, Rusia se foloseşte de 'idioţii utili'
(după cum îi numea Lenin pe intelectualii care făceau gratuit apologia
bolşevismului).
Iată de ce, în repetate
rânduri, oficiali americani de rang înalt au avertizat că Rusia profită de
breșele din democrațiile neconsolidate pentru a le subordona propriilor
interese.
Actuala clasă politică pregătește încet dar sigur căderea
Democrației de tip euroatlantic prin scoaterea oamenilor ajunşi la exasperare
în stradă. Când bugetul va intra în colaps şi nu vor mai fi bani la buget nici
de salarii şi nici de pensii. Atunci li se va spune oamenilor disperaţi şi
furioşi că de vină este Democraţia şi Occidentul pentru toate astea. Şi,
printr-o ‘contra-Revoluţie’, un ‘contra 1989’ li se va sugera că e timpul ca
România să nu mai facă jocul exploatatorilor şi să se întoarcă cu faţa spre
răsărit, către fraţii lor…
Rusia atacă prin intermediul Războiului Informaţional pe mai multe planuri, simultan şi sincronizat.
Iată de ce şi-a trimis Putin
zilele acestea diplomatul mascat numărul unu la Bucureşti, pe Patriarhul Kirill
al Moscovei. Ca să ne explice cu duhul blândeţii şi prin complicitatea mai
marilor Bisericii Ortodoxe Române că, ar fi bine să ne întoarcem acolo de unde
ne-am rupt. Că doar vlăstar ortodox de sorginte slavică suntem şi noi…
PS: Pentru cei care vor să
se edifice asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat Războiul Informaţional (în
care, din nefericire pentru lumea liberă, Rusia deţine deocamdată supremaţia),
recomand un material edificator, semnat de Iulian Chifu: ‘Tipizarea războiului
informaţional al Rusiei’
http://adevarul.ro/international/europa/tipizarea-razboiului-informational-rusiei-1_577a48e35ab6550cb88ba7cf/index.html#
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu