- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

joi, 27 octombrie 2016

1 Castelul Eclectic





În Castelul Eclectic demonii orbi bântuie damnaţi,
Peste coloanele de marmură neagră aruncă năvodul
Jilav şi rece, iar rigor mortis te-mpresoară lasciv cu fiorii
Muşchilor încleştaţi pe destinul munţilor Carpaţi;
Unde capra cea neagră semeaţă îţi cântă prohodul,
Iar ochii-s scobiţi din orbite, când te adulmecă zodia ciorii. 




2 Castelul Eclectic





De dincolo de timpul nefiinţei captive în genune,
Se scurge un murmur ca un blestem suflat în tulnic,
Peste fiinţele sordide, ce colcăie prin mlaştini cu zgură;
E un castel mitic, abandonat de zei, cu o nefirească lume,
În care sângele gros şi rece ţâşneşte-n cheaguri, năvalnic,
Prin două porţi imense, deschise, ca două morţi cu gură. 



3 Castelul Eclectic



Nici un strigoi, pricolici, moroi, zmeu, sau ursitoare,
Căpcăun, balaur, zână, iele, scorpie sau chiar vârcolac,
Nu au răzbit vreodată să scape de vraja negurilor din el;
Acolo e un timp şi spaţiu alterate într-o oază de oroare,
O grădin
ă cu suflete otrăvitoare, în mijlocul unui lac,
Destine pierdute pe veci în infernul Eclecticului Castel.

Damblarin