"Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A
ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile
scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii ma zgarie, rai si uscati.
Pornim
amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea
foametei in muntii Carpati..."
'Moartea caprioarei' de
Nicolae Labis
MOARTEA APICULTURII
de Ni o Lae, Labis!
Caci de veacuri din foame am fost intrupati,
Si prin foame, pe
veci vom ramane injugati.
Si-am trudit
suspinand pe o bucata de glie,
Si-am cules
garboviti doua randuri de vie.
Ne-am indulcit
amarul cu un fagur de miere,
Si ne-am oblojit
ranile cu ea, sa scapam de durere.
Am amestecat-o-n amfore pline cu vin pelin,
Caci mierea ne-a
fost de milenii si leac, si destin.
De pe vremea
cand getii nu stiau genunchiul a pleca,
Iar Herodot
batranul pornise a-i lauda,
El scrie in
istorie despre a lor albine.
Dar nu furat de
faguri, ci cresterea in sine.
Cuceritorii
Romei perfectionat-au mestesugul,
Si tot valahul
tinea stupii alaturea cu plugul.
Si nimeni,
niciodata, nu l-a fortat miseleste,
Ca sa nu aiba
langa oi, si albine, cat pofteste.
Imperiul si
stapanii luau 'dijma stupului', cea domneasca.
Dar ca sa poata
si palmasul truditor sa se-ndulceasca,
Din ceara si din
miere, luau doar a zecea parte.
Si astfel in
prisaca, se muncea mai departe.
Venit-au
comunistii si ucis-au proprietatea,
Ca 'mai presus
de om e insusi societatea'.
Ca bunul tau
muncit, e al tuturor, fireste,
Si ca cel ce
are, pe cel sarac plateste...
Au luat la
impozat chiar si apicultura,
Punandu-i taxe
grele, de ti se acrea gura.
Uimiti ca au
murit stupii, cu astfel de neatentii,
Au anulat birul,
si-au acordat subventii.
Far' de polenizare si far' de apicultura,
Se ducea de rapa
iubita agricultura.
Iar mierea la
export era produs de marca,
Valuta intra-n
tara, iar tara, pe a lumii harta.
Si au inteles
atunci tovarasii cei rosii,
Ca, cu
apicultura, nu pot face pe cocosii.
E un domeniu
aparte, ce nu are inlocuire,
Si ca de ea
depinde intreaga omenire.
Dar
neocomunistii sunt mai satanizati
Decat au fost
inaintasii, si mai inapoiati.
In goana lor
dementa sa-si faca un buget,
Trag toata
lumea-n teapa, distrug fara regret.
Sunt avortoni
scapati din laba,
De urs crescut
cu azotat;
Intr-o gradina
ce-i bolnava,
Si mult prea
plina de cacat.
Niste
neandertali ajunsi baroni,
Talpa de opinca cu obraz de hemoroni;
Istoria ii va
condamna, ca ucigasi de patrie.
Vor fi rusinea
modernitatii ajunsa dupa gratie.
Acum vom beli cu
toti cagula, ca sa le dam ranza la buget.
Dar cand o sa le varam noi Varachet,
Sper sa poata
ei deschide gura,
Ca sa le-o umplem berechet.
Mii de tineri,
satui de asta Romanie,
Vor apuca calea
emigrarii, sau fuga-n pribegie.
Si vor striga cu
jale, cuprinsi de toata vina:
"- Ultimul
care iasa, sa stinga si lumina!"
Fiindca au avut
tupeul sa ia initiativa,
Isi dau cu
pumnii-n scrot, isi blastama coliva.
Dar oricat s-ar
revolta, platesc acum factura,
Si ajunsi in
pragul disperarii, isi mesteca dantura...
Plang, lingand o lingura de miere.
Suspin, si strig plin de durere:
- Azi, A MURIT
APICULTURA !!!
Si nu e nimeni
la mormant, sa ii sarute gura...
Damblarin
