Lui Terente a început Tic-Tac-ul să-i
ticăie, cu numai două calorii.
Terente s-a simțit vizat de când i-au
dat viză de părăsire a incubatorului de avortoni născuți prematur. A rămas cu
cărare pe mijlocul limbii pentru tot restul vieții, de la biberoanele de unică
folosință fierte de prea multe ori. De aici i se trăgea poate și faptul că avea
inima căprui. Deci, se poate spune că lui Terente viața i-a cimentat betonu de
timpuriu.
Terente a fost crescut de ai săi,
fiindcă el nu voise să crească din proprie inițiativă. De mic copil, Terente a
fost educat după principiul că în viață fie preiei inițiativa și conduci, fie
lași pe alții la platoul cu inițiative și te lași condus, fie pur și simplu
faci un pas în lateral de fiecare dată, ca să nu stai în calea nimănui și să nu
încurci pe nimeni. Terente a bifat întotdeauna ultimul pătrățel.
În copilărie, taică-său o toca mărunt la
ceapă pe mă-sa ca să-i plângă nervii, iar mă-sa îi băga lui vată în gaura cheii
ca să nu audă cum îl frăgezea cu cheia franceză pe taică-său. Tocmai de aceea i-a
recomandat doctoru lui taică-său să-şi pună picături în nas după fiecare masă,
ca să nu facă coajă, iar lui Terente, să pună vata din gaura cheii în formol și
apoi în gaura din măsea. Așa s-a trezit Terente că avea un somn pe el de nu-l
putea dormi pe tot.
Partea interesantă la relația părinților
lui era faptul că ei schimbau schimburile între ei. Când la el se termina criza
începea la ea. Că ea era pe alt fus orar.
Copilăria i-a fost marcată de o pată de
frig perpetuă, ce o avea pe cearșaf cât era iarna de lungă. A doua zi
dimineața, mă-sa îi despletea genunchii cu levierul, că i se îmbrățişau de frig
pe timpu nopții și înghețau așa.
În felul său, Terente ținea la ai lui.
Nu închidea niciodată ușa la baie când se așeza pe veceu fiindcă nu voia să
piardă nici o clipă contactul cu familia.
Ajuns la pubertate,Tere s-a confruntat
cu o problemă de mecanică quantică genetică: nu îi mai sălta cricu, ca la
mă-sa.
La 'Balul Bobocilor', Terente a avut de
ales ca parteneră de dans electric între Otilia și Ofelia. A ales-o pe Otilia.
Fiindcă, după părerea lui de altădată, Ofelia era tot un fel de Otilia, dar mai
ofilită.
Lui Rente îi rămâneau papucii mari tot
timpul. Pentru că el prefera din comoditate mai degrabă să își scurteze
degetele decât să își taie unghiile.
Odată, au intrat într-un magazin de
haine şi mă-sa a văzut prețurile. Când Terente a întrebat-o ce să aleagă, ea
i-a răspuns: - Să ieşim !
Așa că înainte să fie luat în armată, Terente
a operat o operație pe cont deschis. A lui mă-sa. Era convins că nu o să scape
cu viață după instrucție și nu-l mai interesau consecințele posterioare.
Tery era un optimist încurajabil. Ori de
câte ori îi era adresată întrebarea:
' - E bine, e bine ? ', el răspundea
invariabil:
'- Mai rău să nu fie !'.
Îi plăcea să bea piper de arțar cu apă
aplatizată. Nu înțelegea de ce, dar chestia asta îi creea o stare de bună
dispoziție calorică.
Deși era greu de cap ca un bebeluș de
fontă, Rente devenise cu timpul tipul soldatului care nu se clintea,
indiferent. Fiindcă ajunsese un soldat de teracotă, prăfuit în subsolul vieții.
Dar și la o concluzie profundă, de sorginte populară: "Folcloru
de-mpletitură e ca satu de curbură. Strâmb."
După ce l-au respins de la satisfacerea
stagiului militar fiindcă l-au descoperit la examenul medical cu platfus în
cerul gurii și cu plombe expirate, Terente a ajuns bugetar de noapte la cantina
cimitirului, unde se executau nunți și botezuri. Cu o astfel de ocazie festivă,
Nașu Mare,
liderul celui mai mare partid aflat la
guvernare, i-a zis:
- Terente tu, dacă ai intra în politică,
ai ajunge mare baronsan. Fiindcă eu astfel de soldăței de teracotă, ca tine,
caut să promovez în preajma mea. Pentru că ei sunt ca și radiația gama, imperceptibilă
dar măsurabilă. Deci, necesari în democrațiile mimate...
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu