Fatalitate

Damblarin 

Căzut-am dintre stele cu geamăt, în hăul absolut,
Încovoiaţi sub taina nemiloasă a moştenirii grele;
Târâtu-ne-am destinul pe braţe reci de lut,
Şi-n suflet, ascuns-am speranţa cu patimile sale.

Prea tineri şi vremelnici, captivi în univers,
Am cutezat a ne trudi şi-a le îndura pe toate;
Voinţa de a ne ridica din nou încă nu ni s-a şters,
Iar palma tremurândă nu o vom ţine la spate.

Supuşi singurătăţii noastre în umbră de argint,
Visăm un ţărm cu soare pe o insulă serenă;
Rătăcitori prin canioanele vieţii, pierduţi în labirint

Căderea ne e lentă, tristeţea e perenă.

Copii ai dunelor cu valuri seci şi iluzorii,
Ne-am uitat teama atârnată printre astre;
Am primit moartea ca pe o monedă cu feţe tranzitorii,
Iar viaţa efemeră, ca pe o egretă cu penele măiastre.

Aphelion ne aşteaptă la capăt de genune,
Ca să ne curme calea sub stratul gros de gheaţă;
Să ne dispară neamul, să pierem fără nume,
Pe o planetă albastră, lipsită de viaţă.

Privim cu înfrigurare la truda frunzelor ce mor,
Păşim pasul şoptit, ce foşneşte stingher;
De atâtea lacrimi ce plouă, amintirile ne dor
Şi ne pitim într-un colţ de suflet tăcut şi efemer.

Din sulurile sacre săpate-n stâncă de granit,
Aflăm că nu contează timpul, contează doar viaţa;
Şi că nu suntem singuri prin spaţiul infinit,
Ci doar în rătăcirea ce ne-a adus-o ceaţa.

Am vrea să reclădim Edenul din propria cenuşă,
O lume a armoniei şi-a paradisului pierdut;
Să îngropăm războiul ce pândeşte la uşă,
Să nimicim durerea ce-n lume a-ncăput.

Ca o inima tânără ce pulsează printre nori ,
Mai cutezăm se pare, ca să urlăm la lună;
Ca un pui de lup ce-i tolănit în flori,
Visăm la eternitate precum la vremea bună.

Captivi în trei dimensiuni la poarta dintre lumi,
Mai punem încă o dată întrebări făr' de răspuns;
Se aude doar ecoul prin găurile de pe culmi
Şi prin rece vânt stelar, cu praf de nepătruns.

Dar din negura vremilor apuse, un blestemat Oracol
Prezice că sfârşitul s-a născut 'nainte de a ne naşte;
Că neputinţa noastră oarbă de a crede în miracol,
Ne va fi şi leagănul şi mormântul, de dincolo de moaşte.

Deci, pământean trufaş, gol şi pribeag ,
Întâmpină-ţi sfârşitul cu braţele deschise;
Priveşte lung în urmă, la tot ce a prins cheag,
Dar omoară-ntâi speranţa din vorbele nescrise.

Damblarin