"
Lăsând la o parte
numele exotic şi total neruşinat, Pizdulice la grătar este o reţetă
veche,extrem de apreciată la sfârşitul-începutul secolelor 19-20 . Pizdulicea este o bucată de carne extrem de
fragedă,cu o textură asemănătoare muşchiuleţului şi nu este deloc numitul organ.
Se găseşte în interiorul pulpei,atât la animalul mascul,cât şi la femelă.
Fiecare animal are deci 2 bucăţi de pizdulice.
E
o bucată micuţă de carne,de 100-200g,cât palma,foarte puţin cunoscută
publicului larg. În general,această delicatesă face parte din ‘tainul’
măcelarului,adică este bucata de carne pe care şi-o opresc măcelarii.
În
cârciumile de odinioară,pizdulicea la grătar era la loc de cinste alături de
alte delicatese la grătar: fudulii,momiţe,măduvioare,maţe şi mititei. Scrierile
vremii amintesc de aşa bunătăţi,stinse din belşug cu o bărdacă de vin roşu ca
sângele ursului. ………..
MICI
TRUCURI:
-Înainte
de a pune carnea pe grătar,se unge grătarul bine încins cu grăsime,poate fi o
bucăţică de slănină sau ulei.
-După
ce întoarceţi carnea,să aveţi la îndemână un mujdei făcut din restul de usturoi
şi ungeţi pizdulicile. Nu vă puteţi imagina ce aromă va da acest mujdei!
-Carnea
se întoarce o singură dată pe grătar,nu de mai multe ori.
-Nu
se crestează,nu se bat pizdulicile,se lasă aşa cum sunt.
-Carnea
se vede când este gata de întors: se albeşte şi se desprinde uşor de grătar.
………
Este
o cărniţă extraordinar de fragedă şi moale,suculentă,iar amestecul acesta de
condimente,pune în valoare dulceaţa naturală a cărnii. "
Deci, după ce ne-am edificat prin documentare,
înțelegem mult mai uşor semnificația argoului în mentalul colectiv. Adică, e
absolut normal ca un mascul să i se adreseze altui mascul de maniera: "-
Mânca-ț-aş pizdulicea lu matale!". Expresie nevinovată, care în traducere
bizantină ar suna cam asa: "- Hai bă să mâncăm nişte friptură de la tine,
că eşti mai înstărit ca mine! Că aşa vrea muşchiulețul meu!"...Şi dacă
notăm faptul că astfel de specialități culinare se stingeau din belşug cu o ' bărdacă
de vin roşu ca sângele ursului', înțelegem că numele complet al unui astfel de
meniu, este: 'Pizdulice la ciclu pe grătar'. Care în mod tradițional se serveşte
pe funduri de lemn, constipate.
Din fericire, bucătăria tradițională românească mai
include şi alte rețete culinare cu aplicații culturale, de genul: momițe la
tigaie (substitut al expresiei - i-a tras un şut în coaie de i-au ajuns în gât); fudulii pe aragaz (crede prostu că e breaz);
plăcinte poale-n brâu ( de-şi ridică poala când s-alintă, ce-o să vezi, este o
plăcintă); friptură de vrăbioară ( dacă ai băgat botu la păsărică, te-ai
fript!); lapte de bou ( plăteşti frecarea până îl obții); lapte de pasăre ( la
ăla te uiți ca să obții laptele de bou); ciorbă de potroace ( căsnicie
nereuşită, care-ți întoarce pipota pe dos până-ți dă borşu pe nas şi moarea de
varză pe gură)...
Acum, după ce am constatat că-i poți mânca
pizdulicea la un bărbat ( aspect devenit tradițional la români), se naşte o
altă frământare culturală: cărei rețete culinare îi aparține expresia uzitată
de unele gospodine:
"- Mânca-mi-ai p*la!" ???
Damblarin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu